Silavaracald

Noapte adâncă, protejată de draperiile groase, trase din perete-n perete, să nu cumva să mă deranjeze lumina anemică a stâlpului de iluminat din apropiere. Oricum abia-și strecoară câteva raze anemice printre stropii grei de ploaie, dar nu strică să fii prevăzător. Noaptea asta voi dormi cu Ziurelul, aflat în ospeție la mine pentru o zi.

Adormim lin, după poveștile de rigoare, care de fiecare dată sună altfel, spre nedumerirea tânărului domn. Și totuși, nu pot dormi profund, ca de obicei, pentru că-i aud respirația alături și nu-s obișnuită. La un moment dat, sunt trezită din somnul iepuresc de niște zgomote ce par a veni din hol. Ceva ca niște pași furișați, care se opresc din când în când, spre a se relua apoi mai precauți parcă… apoi se opresc. ”Mi s-o fi părut!” îmi zic cu mintea încă încețoșată de somn și mă întorc pe partea cealaltă. Dar numai pentru a sări în sus ca arsă, pentru că acum aud mai clar ca deunăzi mișcări suspecte chiar în cameră. V-am zis deja că în jur e beznă ca-n burta unei balene, așa că pas de vezi ceva! Mă ajută doar urechile. Parcă prea mult totuși, pentru că acum percep ceva ca și când cineva ar călca pe niște piei de animale, ori eu sigur n-am așa ceva în dormitor.

Se instaurează din nou tăcerea, dar nu pentru multă vreme. Nici n-au timp să mi se așeze pe cap firele de păr răsculate, că aud sunete ca de încăierare  sau de oameni care au dat unul peste altul, în întuneric, venite dinspre dulap. E clar: m-au călcat din nou hoții, doar că de data asta au intrat peste noi, nu s-au rezumat la a fura de prin curte ca până acum! Nu mai au niciun sfânt lotrii ăștia atâta vreme cât dau năvală peste tine deși e toată familia acasă, iar șeful ei mai e și vânător cu vechime-n stand, cum s-ar zice. Și nici n-am la mine spray-ul cu piper, de autoapărare…

Mă rog, asta e, ”cu-o moarte suntem toți  datori”, vorba Coșbucului; măcar să ne vedem la față îmi zic și aprind lumina. Spre surpriza mea, camera e goală. Dar zgomotele continuă să se audă, de data asta în mod clar dinspre dulap, așa că lucrurile nu pot sta decât la modul următor: cumva, cineva s-a strecurat în casă în timp ce aeriseam și s-a ascuns în locul cu pricina, așteptând să adormim, ca apoi să iasă de acolo și să poată acționa în liniște. Doar că până atunci, face al naibii de mult tărăboi, ceea ce mă indrituie să cred că nu e chiar vreun Einstein, ori cu proștii cam știu cum să mă port; cu cei inteligenți am eu probleme… Așa că înșfac la întâmplare o sabie de-a Ziurelului, rugându-mă în gând să nu se prindă omul din dulap că e din material plastic, deci total inofensivă, și dau la perete ușa din spatele căreia auzisem zgomotele. Tocmai la timp cât să-l prind pe musiu Lucky cățărat pe o rochie de-a mea pe care o țineam de bună. Spinarea îi e arcuită de parcă tocmai se pregătește de atac iar coadă zburlită ca peria de curățat sticle. În ochi are o lucire nebună, care rimează probabil cu a mea, așa că-l iau cu blândețe de pe rochia mea și-l depun pe pardoseală. Tremurăm amândoi iar pe mine mă umflă râsul, pentru că văd deodată scena privită de un ochi străin și credeți-mă că face toți banii. Eu, în pijamale, cu părul zburlit, amenințând cu o săbiuță de plastic un motan ca băgat în priză și care mă privește îngrozit.

Las ”arma letală” din mână, iau mâța în brațe și o scot afară, beau un pahar de apă și mă bag din nou în scutece, scăpată de griji.

Bineînțeles că a doua zi dimineață îl întreb pe Ziurel de ce a închis pisica în dulap, dar picimanul se jură pe toate jucăriile lui și pe accesul la jocurile de pe internet timp de o săptămână că nici usturoi n-a mâncat, nici mâța în dulap n-a încuiat. De parcă nu el m-ar fi rugat seara întreagă să-l las pe Lucky să doarmă cu noi, iar eu am refuzat din motive de pureci și cerut afară la cele mai imposibile ore. Așa că rămâne ca-n gară, adică noi cu sperietura și el cu minciuna.

Data viitoare când o să mai dormim împreună, mă voi asigura prin toate cotloanele că motanul nu e în dormitor. Nu de mine mi-e, că-s obișnuită cu situații de genul ăsta, ci de bietul Lucky care, după cum arăta azi-noapte, sigur s-a ales cu una din cele nouă vieți ale lui lipsă la inventar.

————————————————————————————————————————————————————–

N-am uitat de concursul de ieri. În curând public rezultatul, așa că stați pe-aproape!