Din una-n alta

28 ianuarie 2012 – 10:11

Fratele meu, am avut o săptămână pe care nu i-o doresc nici măcar întâiului lopățicaș al țării. (Voiam să zic ”lopătar”, dar asta te duce cu gândul la o ființă falnică, mândră și curajoasă, care veghează de pe o stâncă la binele comunității de ciute și iezi, ceea ce nu e cazul. big grin)

Am debutat glorios cu o nevralgie intercostală care m-a luat pieziș, în timp ce-mi făceam pedichiura. Au urmat două zile în care nici să suspin nu-mi permiteam, actul respectiv fiind retezat brusc de câte un junghi  care-mi tăia cheful de a respira câteva minute.

Dar cum ”cui pe cui se scoate” e o zicală cu aplicabilitate sută la sută în cazul meu, iată-mă după trei zile în plină indigestie, dar nu de oricare, ci de-aia festivă, cu grețuri doar la simpla evocare a celui mai insignifiant aliment. De data asta însă, am fost darnică, așa că i-am atras de partea mea pe soră-mea și pe Ziurel. Am făcut deci tustrei o noapte albă, fiecare manifestându-se în felul lui. Vă scutesc de amănunte, fiindcă nu cred să aveți stomac de doctor să puteți ”digera” așa descrieri. Oricum, joi a fost zi de zăcut în grup, asistați de mama, care nu mai știa cum să ne fie de folos, de tata, care ne privea interzis și incapabil de vreo reacție și de Peșty, care încerca în felul lui să ne pună în tălpi: ba cu un ceai, ba cu niște cârnăciori proaspăt prăjiți la al cărui miros simțeam brusc nevoia să dăm buzna în baie.

Cum-necum, vineri eram cât de cât validă, astfel încât am plecat la slujbă. Doar că vremea de-afară e așa cum o vedeți și voi că este și, în ciuda căciulii mele siberiene, în după-amiaza acelei zile m-am trezit cu niște junghiuri cumplite în jumătate de cap.

În concluzie, starea mea de acum e cam următoarea: nevralgia costală lucrează încă în surdină, pofta de mâncare e dusă pe apa sâmbetei, iar cu jumătate de creier prind posturile de radio ale extratereștrilor din când în când; vreau să vă asigur de faptul că muzica lor nu e cu nimic mai prejos decât cacofonia sonoră din unele cluburi de fițe, așa că nu voi fi printre primii dornici de o întâlnire de gradul trei cu ei. Las altora plăcerea asta. big grin

By silavaracald | Posted in Chestii, socoteli | Tagged | Comments (23)

Personalizare

26 ianuarie 2012 – 19:04

Snobism?

Soluție la-ndemână?

Semn de prețuire?

Sau toate la un loc?

By silavaracald | Posted in Artă cu dedicație | Tagged | Comments (140)

Evadare

25 ianuarie 2012 – 09:37

Ce faci când în țară e vânzoleală, afară e frig, ești răcit/ă și, în general, nu te trage inima spre mai nimic?

Te uiți la televizor, cu sonorul stins pe știri, dar deschis la filme, și citești, așteptând să treacă toate astea și te gândești cum poți îndrepta anumite lucruri din viața ta, cele asupra cărora mai ai oarece putere de decizie. Ții legătura cu realitatea ascultând relatările alor tăi, la întoarcerea din oraș, dar refuzi să le mai dai însemnătatea pe care o reclamă dimensiunea evenimentelor, pentru că ai fost martor/ă până acum la prea multe răsturnări de situație și știi că au o dinamică a lor, care te exclud pe tine ca individ. Deci, lumea oricum se rostogolește, la ce bun să te mai obosești să-i dai tu un bobârnac?

Filme bune, filme proaste sau doar oarecare (și pentru un eșec monumental ai nevoie de talent), saga unor familii, cu concluzia tristă (mai mereu asta) că prețul succesului e nereușita vieții personale, întâmplări trăznite din timpul colegiului care te fac să te întrebi când mai au timp puștii și puștoaicele alea să învețe, ocupați fiind ei excesiv cu năzbâtiile extrașcolare, comedii franțuzeștisavuroase, în care, deși se află în mijlocul dezastrului, eroina principală nu-și pierde niciodată zâmbetul seducător și aerul șic…

Cărți bune, cărți proaste sau oarecare. 1Q84 III, Divorțul în înalta societate, Rant…  Ciudat cum, uneori, chiar și în timp ce citești o capodoperă te încearcă gândul că ceva e greșit în jurul tău și-n tine dacă ai ajuns să trăiești prin substituire în loc s-o faci la modul real. Partea rațională din tine te domolește însă amintindu-ți că excepționalul le e hărăzit doar celor care-l merită și că, poate, ai avut și tu doza ta de nebunie pe care ai trăit-o fără să conștientizezi la vremea respectivă; sau ai conștientizat-o, dar fericirea ți-a fost mereu umbrită de faptul că știai că orice are un început e musai să aibă și un sfârșit. Chiar dacă acela e incredibilul și improbabilul Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

În romanul acela despre divorț (un chiclit oarecare), acțiunea se petrece exact după un asemenea final. O tânără căsătorită cu un tip extraordinar, este, încetul cu încetul -ce-i drept, ajutată și de niște prietene proaspăt divorțate-, roasă de gelozie și ajunge la concluzia că este înșelată, așa că decide să se despartă de soț. Într-un final, se dovedește că totul a fost rodul unui misunderstanding și al unor mașinațiuni ale unei tipe fără scrupule, așa că avem parte de mult așteptatul happyend. Al doilea, dacă e să considerăm căsătoria ei fabuloasă ca fiind primul. Închizând cartea, nu poți să te oprești a te întreba ce se va întâmpla mai departe. Despre ”a trăi” ai oarecare idee, despre fericire ai aflat mai mult din cărți ce e, iar despre bătrânețe îți poți face o idee urmărindu-ți părinții sau comparându-te pe tine ce cel/cea de acum douăzeci de ani. Abia de aici încep întrebările. Din momentul când încerci să le pui pe toate astea într-o ecuație și să-i afli soluția.

Dar despre asta, altădată poate. happy

By silavaracald | Posted in Cărţi, lecturi, filme | Tagged , , , , | Comments (76)

Recidivistul

24 ianuarie 2012 – 06:00

He did it again! Ne-a făcut iar de râs adică!

Pe înserat, a apărut cu mortăciunea în casă. De parcă n-ar avea ce să mănânce. Uitați proba în poza a doua!

Ser vede însă că Lucky îi ardelean. Și se poartă ca-n bancul cu brișca și cutia metalică de bere. ”Grăunțele alea concentrate-s pentru ăi de n-au gheare, ochi de vultur și dinți de fier, ca mine.”

Să-i fie de bine, că eu nu mai risipesc de-acum banii familiei pe hrană pentru pisici. E pe cont propriu de-acum. big grin

By silavaracald | Posted in Bazaconii | Tagged , , | Comments (80)

Relax

23 ianuarie 2012 – 06:00

Duminică tihnită, la căldurică, făcând lego, citind, privind pe geam sau la televizor. Încărcarea bateriilor. Liniște întreruptă din când în când de miorlăieli enervate, lătrături avertizatoare, din curte, țipete de puștan surescitat, zgomotul de fond al jocurilor pe calculator, apoi o liniște nesperată, după care revine, din oraș, animatorul casei, cu buzunarele pline de mașinuțe. Suntem ”revoluționari”, construim ce vedem la televizor, adică tricolor și vapor, nepricepând încă exact despre ce e vorba, dar nu-i nicio problemă; nici cei mari nu par a fi mai dumeriți ca el… big grin

By silavaracald | Posted in Chestii, socoteli | Tagged , , , , | Comments (58)

O lume mult prea mică

21 ianuarie 2012 – 06:48

Alături de o umbrelă normală, bărbătească

E curcubeul meu la purtător. Solid, de încredere, cu tijă ”țapănă”. L-am primit astă-vară de la un prieten drag.  S-o fi săturat să mă tot audă plângându-mă că nu se lipesc umbrelele de mine neam; ca și pixurile și brichetele. Am luat-o, i-am mulțumit frumos și am pus-o în mașină, între scaunele din față. Din când în când o mai scuturam de praf, dar nu îndrăzneam s-o folosesc, fiindcă eram sigură c-o s-o pierd și pe asta. Dar ieri nu s-a mai putut. Pica apa din cer de parcă uitase Doamne-Doamne robinetul deschis, așa că -neavând glugă- a trebuit să-mi calc pe suflet și să apelez la ea.

Prima încercare: extragerea din mașină. Acuma, știți și voi cât de înghesuite sunt parcările, așa că mi-a trebuit aproape un minut să reușim să ieșim amândouă cât de cât întregi dintre mașina mea și cea a imprudentului care și-a lăsat-o lângă a mea. Cu deschisul ei m-am descurcat relativ bine: m-a ajutat un domn care trecea pe acolo; din milă probabil, fiindcă eram deja ciuciulete, cu mănușile încurcate în spițele umbrelei. A trebuit să merg aproape pe mijlocul străzii, riscând să mă amendeze jandarmii pentru perturbarea liberei circulații a concetățenilor mei, fiindcă trotuarul era prea îngust ca să ne încapă pe amândouă. În mare, a fost bine, că era ca sub o parașută, așa că nici vorbă să mă atingă vreun fir de ploaie. A fost doar o mică problemă când s-a intensificat vântul, fiindcă era cât pe ce să mă transform în Marry Poppins. Noroc că m-am agățat de un alt domn, de data asta angajat al instituției spre care mă îndreptam, care m-a prins taman la timp, înainte de a decola. După cum observați, mi-a crescut priza la domni de când am scos-o în lume. Și când te gândești că altele folosesc pentru asta cățelușii adorabili din dotare. Umbrela mea măcar nu cere de mâncare și nici nu trebuie să-i strâng… mă rog, să strâng după ea. Decât pe ea însăși, când nu-mi mai trebuie.

Ajunsă în cabina care ține loc de cabinet, la teatru, a trebuit să deschid și ușa băii ca să am loc s-o pun la uscat. La sfârștul programului, am parcurs drumul de întoarcere în parcare fără prea mari daune; asta, dacă nu luăm în calcul oglinda retrovizoare a unei camionete,  pe care am pliat-o din greșeală cu mânerul umbrelei, și pălăria unei doamne, cu care m-am trezit atârnând de o spiță; drept e că nici n-am sesizat asta până când nu i-am auzit strigătele surprinse și indignate.

Ce să-mi fac, lumea asta n-a fost croită pentru mine! Nu mă mai încape.

By silavaracald | Posted in Chestii, socoteli | Tagged , , , , | Comments (115)

Mi s-a umplut paharul!

20 ianuarie 2012 – 09:22

Gata, nu se mai poate, mă radicalizez și eu, deși am promis să nu fac politică pe acest blog. Vremurile însă o cer.

Îmi fac partid. Să văd cine o să mă împiedice s-o fac, acum, când strada fierbe. Că de-aici mi-a și venit ideea.

Deci, ce-ați zice de Partidul Contra Mârlanilor din Circulație? Platforma politică e simplă și cât se poate de clară: vom milita pentru împotrivă. Iar mijloacele sunt la-ndemâna tuturor: o cheie trecută discret de-a lungul portierei nesimțitului pe care l-ai recunoscut că ți-a tăiat calea în intersecție, o mână de cuie strecurată sub roțile celui care ți-a ocupat locul în parcare exact când făceai manevrele necesare ocupării lui, o pungă de vopsea lansată în parbrizul celui care te atenționează sonor și luminos că-l încurci pe drum deși tu circuli cu viteza legală. Și mai am idei, dar le țin doar pentru ultrașii care musai or apărea din mahalalele inepte.

Știu că vom avea și opozanți feroce, cum ar fi, de pildă, Partidul Manechinelor, ocupante, de obicei, a locului mortului în limuzinele/gipanele/SUV-urile care ne dau cu tifla pe șosele, dar, mai nou, și la volanele lor. Nu vom da piept cu ele, fiindcă ne e milă de silicoanele lor, dar ne vom permite să le arătăm semnul victoriei (cel cu degetul mijlociu erect) ori de câte ori ni se vor încrucișa drumurile.

Acum lucrez la slogan și la lozinci. Poate că mă ajutați și voi. big grin

By silavaracald | Posted in Uncategorized | Comments (189)

Nemuritorii

19 ianuarie 2012 – 06:00

Draga de Andru, complicea mea la torturile la care vă supunem din când în când, mi-a făcut o surpriză uriașă. Mi-a trimis prin poșta rapidă al treilea volum din 1Q84 (vezi notele de lectură la primele două aici). Deși am promis că n-o voi citi decât când voi avea ceva timp liber, nu m-am putut stăpâni și am început-o deja. Adică, nu doar am început-o, am citit-o pe jumătate. Asta, când nu mi-am pierdut vremea uitându-mă la televizor. Dar n-o să vă împui capul cu asta, ci cu altceva.

La sfârșitul celui de-al doilea volum, dacă vă mai amintiți, apăruse un pistol în scenă, care neapărat trebuia să fie folosit – conform observației lui Cehov (Dacă în povestire apare un pistol, e musai să se tragă cu el.) Ni se sugera că eroina principală a cărții se va sinucide. Drept să zic, chiar m-am întrebat cum va putea Murakami să mai scrie un volum în absența eroinei lui principale. Noroc că n-a fost cazul, pentru că Aomame s-a răzgândit, așa că povestea merge mai departe, cu sau fără pistol.

Asta-mi amintește de un alt scriitor, celebrul Arthur Conan Doyle (nicio legătură cu Conan the Barbarian), care l-a ”omorât” la un moment dat pe Sherlock Holmes, dar a fost nevoit -la presiunea cititorilor- să-l reînvie, pentru că altfel nu mai avea viață bună cu ei. Sau de comisarul Moldovan (cel cu ”fleacul” și ”ciuruitul”), pe care Sergiu Nicolaescu l-a ridicat din morți și l-a pus să mai joace în vreo câteva filme. Sau de serialele americane. Dallas-ul de pildă, unde J.R. e împușcat de la mică distanță, dar revine la viață pentru încă câteva zeci de episoade și chiar un film de lung metraj. Sau Dinasty, unde sunt mitraliați la un moment dat toți eroii serialului, chestie care nu-i împiedică apoi pe majoritatea dintre ei să se ridice de pe unde picaseră în mod dramatic și spectaculos și să-și continue viața pe micile ecrane.

Să tot trăiești așa. Vreau și eu!

By silavaracald | Posted in Cărţi, lecturi, filme | Tagged , , , , | Comments (55)

Mda!

18 ianuarie 2012 – 08:41

Azi nu scriu despre nimic (cam aiurea formulare, dar am circumstanțe atenuante, vezi vedea mai încolo de ce big grin), pentru că televizorul e pe cale să-mi ucidă neuronul, așa că-l protejez și eu cât pot. Să oprească careva (scuze de cacofonie! Ce v-am zis eu! big grin) protestele astea, să mă pot întoarce liniștită la ale mele, adică la voi.

Deci, azi o să scrieți voi ce vreți, și eu o să citesc. Ia să vă văd! nerd

Și totuși nu mă pot abține să fac o recomandare. Asta. Citiți comentariile, că-s de tot hazul. Par eczampl:

Unul: Eu vreau monarhie.

Altul: Eu vreau despotism luminat.

Alta: Eu vreau cizme.

rolling on the floor

Protestele astea-s ceva contagios. S-au întins în toată lumea. Fiecare cu ce-l doare la urma urmei. De pildă, fătucele astea!

By silavaracald | Posted in Bazaconii | Tagged , , | Comments (126)

Spre serviciu, cu Guerrilla

17 ianuarie 2012 – 08:56

Măi copii, am impresia că ori protestați de mama focului prin orașele voastre, ori vă uitați la televizor, că nu prea vă văd înghesuindu-vă seara pe aici. Nu-i nicio problemă la urma urmei, traficul nefiind una dintre preocupările mele principale.  big grin Faceți ce credeți voi că e mai bine…

•Aseară, în Piața Unversității, doi tineri drăguți foc, soț și soție. Discurs civilizat, denotând speranță, bun simț și umor. Inscripție de pe casca ei de biciclist: ”Cască, în caz că…” Știm noi de ce.  Ideea tinerei doamne, chiar dacă nu e originală (vezi aici), denotă măcar cultură urbană. Mi-a făcut bine să văd cum va arăta România de mâine.

•Mai puțin bine mi-au făcut ”agramaticalitățile” (mersi, Costi Ioniță!) de pe multe dintre pancartele de acolo, semn că n-avem inhibiții gramaticale, mulți dintre noi trecând prin școală ca gâsca prin apă.

•Vin, dimineața, la serviciu, pe fondul sonor al Radioului Guerrilla. Dobro mi se pare un puști îmbătrânit în ”rele” iar Craio, ”irecuperabil” din multe puncte de vedere. Ce mai, îmi plac flăcăii ăștia pentru că îmi seamănă în multe privințe. (Mda, iar mă consider buricul pământului, punct de referință. big grin)

•Craio, de pildă: ”Băi, o să vorbesc cu protestatarii ăștia și cu jandarmii, să termine naibii pe la 11 protestele, că dacă o mai duc mult așa, dau în primire de oboseală”. Aseară am stat și eu cu ochii pe Piață, butonând pe mai multe posturi, ca să-mi fac o idee cât de cât clară asupra evenimentelor. La 23.30 am închis totuși televizorul, pentru că urma să mă scol cu noaptea-n cap, pentru o nouă zi de muncă. Chiar așa, băieți: aveți un pic de milă pentru noi, ăștia blocați în fața televizoarelor. Voi vă distrați acolo de mama focului la minus nu știu câte grade, cu ochii mereu în paișpe, să nu vă treziți cu vreo sticlă sau vreun bolovan în cap, scandând până la răgușire lozinci mai mult sau mai puțin haioase, stricându-ne nouă programul de somn și odihnă. Ce naiba, un pic de decență! big grin

•Tot de la D&C aflu că visele mele sunt infantile, fiind legate de ceea ce mi s-a întâmplat în ziua respectivă (asta, când mi le amintesc a doua zi, lucru care mi se întâmplă destul de rar). Se pare că persoanele mature au vise mai complicate, mai imaginative, unele chiar premonitorii; eu mă rezum la a retrăi ziua care tocmai s-a încheiat. Dar lasă că mă fac eu mare, și atunci să vedeți onirism și alte cele! big grin

•Până și buletinul meteo a început să fie privit din perspectiva ”piețarilor”: Craio, de pildă, era interesat mai mult de cum va fi vremea deseară în București decât de restul țării, în restul timpului. Motivul cred că e transparent.

Semnat: Viermele ciumapalac din mahalaua ineptă

By silavaracald | Posted in Chestii, socoteli | Tagged , , , , | Comments (130)