Azi-dimineata am mai pierdut o pacienta. Nu era tanara. Si nici sanatoasa. Ba, as zice ca dimpotriva! A trait totusi 80 de ani. Ultimii dintre ei m-au tinut intr-o vesnica stare de uluiala. Avea o boala de sange maligna, de care tragea de cativa ani, refuzand sa se trateze. Poate ca a fost mai bine… Cine stie cat ar fi ajutat-o toate chimicalele alea pe care le bagam noi in bolnavi ca sa le fie, poate, mai bine?! Si, daca asta nu era de ajuns, acum catva timp a paralizat pe jumatate. Degeaba terapia recuperatorie; partea stanga a trupului nu-i mai apartinea. Dupa inca vreun an, m-am trezit ca i se blocheaza circulatia in piciorul paralizat. Solutia: amputarea lui! La toate astea, mai avea si o eventratie, iar intestinele functionau dupa o regula pe care n-am reusit s-o sesizam. Diete, tratament, vizite la domiciliu… Ei, poate ca aici voiam sa ajung. Oricat de rau s-ar fi simtit Piri-neni, cand o intrebam cum e, imi raspundea zambind: “Traiesc, si asta-i tot ce conteaza!”
Era o femeie instruita, care nu a intrerupt legatura cu realitatea niciodata. Citea, urmarea emisiunile la televizor si socializa cu femeia care o ingrijea si cu vizitatorii ei, care nu erau putini. O mai auzea catedata sotul ei vaitandu-se noaptea. “Ce te doare?” o intreba. “Ei, nimic. Cred doar ca m-am obisnuit sa ma vaicaresc…”
S-a stins asa cum i-a fost felul: cu discretie si minimum de deranj pentru cei din jur. Statea de vorba cu sotul ei despre ce urmeaza sa puna in gradina, cand el a observat ca nu-i raspunde la ultima intrebare. Dintrodata a sesizat ca in camera se facuse teribil de frig, desi soba mergea… Si-a aruncat ochii spre patul ei si a vazut-o cu ochii inchisi si fata destinsa. Atunci a stiut ca e singur. N-a fost nevoie sa-i puna mana pe puls sau sa-i asculte inima, pentru ca-i sesiza prea acut absenta ca sa nu stie ca l-a parasit…
Poate ca daca n-as fi cunoscut-o, n-as fi fost atat de critica in legatura cu unii dintre pacientii mei care vin la consultatie pentru un simplu stranut sau sughit. Dar am avut privilegiul asta si stiu ca si in boala te poti manifesta cu decenta…
Bineinteles ca numele folosit e fictiv; poate ca nici pacienta nu exista in realitate… dar tare-i mai simt lipsa…







Trackbacks
[...] eşti tu Piri-neny!? De ce modelul tău uman n-a facut mai mulţi prozeliţi printre cei de vârsta dumitale? « [...]
13 Comments
dacă mai scrii două din astea mă duc să mă sinucid
Mah, viata e si cu bune si cu rele!

Lasa ca te-nveselesc eu dupa-amiaza!
Ia ceva in avans:
așteptăm
Hai ca m-ai facut sa lacrimez…
Dumnezeu sa o odihneasca, chiar daca exista sau nu!
Musai tre’ sa le scrie slvc ?

@rich
are vârsta perfectă pt a te mângâia cu filosofie d-asta killingoasă…
@pdm
Are dreptate kekee: musai io? Da’ tu? Cam tragi targa pe uscat de un timp. Mi s-a făcut dor de-o scriere de-aia spumoasă şi greu de digerat de stomăcelele mai sensibiloase!
Da, exista oameni care se manifesta in boala cu decenta. Adica iau in considerea pe celalalt si stiu ca nimanui nu-i place sa auda mereu vaicareli. Unii cred ca nu-si dau seama ca ei il incarca pe celalalt cu energie negativa cu vaicarelile lor si sunt atat de egoisti! Si si rai! Pe unii ii face boala chiar rai si egoisti, din pacate!
Doctorii sunt mai ales expusi la chestia asta. E nasol. Sefa, chiar ca esti puternica in meseria asta, care nu-i deloc usoara. Aici macar ai satisfactia ca se castiga bine! Dar si daca esti de vreo trei ori divortat, vreo cinci copii, incepe sa devina cam stramt cu banii
Ai dreptate! Când ai, ai!
Mai puţin cu câştigul deocamdată… Oricum, mai aştept cu divorţurile, că nu l-am început nici pe primul… Când, păcatele mele, să le mai rezolv şi pe alealalte?!
Ăsta-i reversul medaliei tale din păcate.
Da. Noroc că există şi compensaţii. Copiii, de exemplu!
@Melami,
Daa…hlizitul lectrocutat
Da. Şi alte câteva zeci ca el!