Ce uşor ni se crează sentimentul de apartenenţă la un grup, chiar şi aşa “eteric” cum este comunitatea Dailycotcodac! Suntem, se vede clar, animale sociale, chiar dacă interacţionăm mai ciudat, adică fiecare din camera lui, prin intermediul internetului. N-am de gând să fac vreo analiză sociologică a fenomenului, pentru că nu stăpânesc mijloacele şi metodele specifice, dar nu pot să nu remarc că, “convieţuind” cu un grup mai mult timp, ajugi să te simţi parte din el, să faci partizanat pentru el atunci când este cazul şi să te bucuri când vreunul dintre componenţii lui obţine o confirmare a valorii. Ca vineri, DC, la Roblogfest.
Pe scurt, Julius şi-a anunţat din timp intenţia de a participa, cu Dailycotcodac, la festivalul ăsta, şi a făcut o campanie de la care cred că ar putea lua model multe dintre staff-urile politicienilor. Nu s-a dat înapoi de la nimic: ne-a făcut curte, ne-a urecheat, ne-a momit, ne-a “sechestrat” familiile, a pus poze cu el, cu Pircă şi cu Eftimie,
a băgat videoclip cu doctorul Bacalbaşa, antrenat de el într-o adevărată orgie a intelectualilor,
iar ne-a rugat, ne-a trimis mesaje, ne-a arătat obrazul când vedea că ne lăsăm pe tânjeală, ne-a ameninţat, apoi a dat-o pe glumă, de unde a virat spre lacrimi care nu întotdeauna erau de la râs; ce mai, a luptat cum rar mi-a fost dat să văd. A fost atât de convingător încât eu, de exemplu, am preferat să votez Dailycotcodac decât propriul blog, înscris şi el în concurs.
Vineri seara mă dădeam de ceasul morţii să văd imagini de la decernare. N-am reuşit din motive mai mult decât fireşti când e vorba de mine: n-aveam instalat Adobe Flash Player. Acum îl am, dar momentul magic a trecut. L-am văzut totuşi, graţie unui link dat de unul dintre comentatori, şi trebuie să recunosc că m-a trecut un fior când s-au urcat pe scenă “ai noştri”, în uralele şi aplauzele asistenţei. Privind prima fotografie, am doar o nedumerire: cine e tatuatul ăla din dreapta imaginii, că pe restul îi ştiu: Julius, Eftimie, 4mall, Pircă şi Vivi? O fi Călăraşu sau Visurât, că pe Petreanu îl cunosc, acum ştiu şi cum arată Groparu (“graţie” gafei anteniştilor), dr. Şendroiu e undeva pe mare, iar Dan Voiculescu nu cred să-şi fi schimbat “lucul” chiar atât de radical. ![]()
Felicitări, Dailycotcodac! Ţineţi-o tot aşa, că la mai mare nu pot să vă zic findcă oricum aţi ras tot ce se putea, iar de candidat la blogurile culinare şi de modă nu cred că-o să reuşim să vă convingem s-o faceţi, chiar dacă ne punem cu ciocurile pe voi toate cotcodacele din bătătură! ![]()









Trackbacks
[...] Adică ai link-uit pagina principală, http://linkping.wordpress.com/ – nu un articol, cum ar fi: [...]
38 Comments
Asa-i!
Nici io nu stiu cine-i respectivul
Ei, poate-l ştie cineva şi ne luminează şi pe noi!
Hai mah, cum naiba nu stii cine e? (deja ai presupus la un moment dat…
Sefa, ori ca-l chaema Gheorge ori Ion, pentru mine tot la fel
Ca mie oricum nu-mi prea plac barbatii tatuati.
Călăraşu?
LE: Da’ di ce? Dacă au pe ce sta tatuajele alea, de ce nu?
Bine ca e grup “eteric” si nu isteric, la cate posturi misogine au fost si cate cititoare fidele are.
E visurat, dar puteai sa pp ca poate fi si Octavian Ursulescu, ca si ala e pe la toate prezentarile si festivitale de premiere, inca etc.
E Visurat, bre
Ah, ăla pentru care mi-am luat-o eu pe coajă de la megarul ăla de comentator! Îhâm!
Ei, trebuie să recunosc că merită!
Nu stiu, sefa. Nu-i genul meu: aia cu tricouri asa fara maneci si cu tatuaje. Nu stiu di ce, dar aia nu ma atrag. Si nici cei cu inele prin nas, buza, spranceana sau mai stie cucul unde. Is io mai conservativa. Si nici io nu cred ca le plac lor
laura, mai ştii pe unde ţi-ar înfige ăia vreun ac de siguranţă?
Miju, sunt unele locuri in care nici macar nu pot sa-mi imaginez
Ei, nu trebuie sa-ti imaginezi…
Repede si tu ai pus ochii pe ala tatuat… Nu e drept, eu l-am vazut prima!
Ba eu! Si am aflat si cum il cheama!
Ramai la tatuatii tai de la Rammstein!
Eh, daca-i musai, raman cu nemtii mei… Dar numai pentru ca ai zis tu :twisted:
Da cum ai zis ca il cheama, sa il iau prin invaluire cand nu esti tu pe faza?
Visfrumos! Pardon: Visurat!
Foarte serios domnul, si blogul la fel, e pentru oameni mari, nu pentru ametiti ca mine
Oaaaaaa.
Miine imi cumpar un marker din ala negru, gros, care nu se sterge
SI MA TATUEZ PESTE TOT .
ps.
Ca sa vezi care era secretul succesului la fomei. Sa fii colorat ca echipa de rugby din Noua Zeelanda.
Lasa mai kekee, ca eu pe tine te plac si fara tatuaje
Se vede cit de tare am rosit ?

Omul acela tatuat e Sebi
@ eftimie
nu l-a recunoscut lumea pentru ca nu avea echipamentul de razboi .
Vis Urat – Acest RAMBO al Romaniei !
Ioiiii, eu acum am vazut ca nenea a urcat pe scena cu berea in mana! E clar, e de-al meu :twisted: :twisted:
@kekee
Mai ales pe cerul gurii
@4mall, Julius, Eftimie


Mersi, băieţi, de informaţie. Vreun număr de telefon ceva?! Dar să nu afle Denisuca…
@Cip, kekee
Hai să nu fim răutăcioşi, că-i ficior fain, de-al nost’!
@Alba
Măi, măi! Vezi că “subiectul” are deja tatuată o şopârlă. Întreabă-l unde?!
@SLVC
Eu stiu, e pe gat, ca acum acolo e trendy! Ia zi, kekee, am ghicit?
Nu vorbeam de pulovere, fată!
Zicea că e într-un loc nu prea vizibil, aşa încât poate părea drept o persoană serioasă…
@SLVC
Aaa…. Hm… Stiu, stiu, e un trampstamp!!! Hai, kekee, nu ne mai fierbe!
Lasă-l că precis acum şi-l pozează şi-l postează deseară, după ora 22.00! Cu bulină roşie!
Am intrat si io sa aud stirile de la amiaza… aricelul are un tatuaj??? ntz ntz ntz… hihihihi… cu soparla? hihihihi… sefa, ce-mi place de tine: ai asa o imaginatie hihihihi…
un aricel cu o soparla hihihihi…
cum unde? in jurul buricului, ca-n rest sunt doar tepi 

Mai ce m-ai mai distrat amu ziuna-n amiaza mare
mah !

pofta-n cui.
ca ariceii sint pudici.
@ bianca
vezi ce se intimpla daca te crezi “king lizzard” si te desenezi.
dup-aia te ia lumea la mishteaux.
nu-i pe gat, ca atunci ar trebui sa imi inchei camasa si sa imi leg cravata in virful capului.
@kekee
Daca-mi zici ca e si colorata soparla, atunci te trec in carnetelul de dans
green !
TANNNGO !
He he, numai pe propria ta raspundere, ca mai mult o sa te calc pe picioare decat o sa tin ritmul
Las’ ca atunci ‘om dansa ca rockishtii.
Chit ca plete nu mai am de mult.
Ai dreptate, iguano, Tiranul şi-a făcut o campanie brici. Cred însă că oricum ar fi câştigat, pentru că-s haioşi şi chiar merită locul I. Tu ai văzut diferenţa zdrobitoare dintre voturile lor şi ale celor clasaţi pe locul II, la ambele secţiuni la care au câştigat? Dacă nu meritau pe bune, putea să facă Tiranul şi mama campaniei, că tot nu se detaşau atât de categoric.

Sper ca nici Tiranul, nici vreun spion de-al lui să nu-şi bage nasul pe aici şi să citească ce-am scris, că mi se duce dracului tot prestigiul de demolator al dinastiei Julius I.
Si mai lăsaţi-l încolo pe Sebi ăla, mai bine ziceţi de Vivi. Chiar că este ca o floricică, în mijlocul unui snop de păpădii
E faină Vivi! Şi arată excelent având în vedere ştim noi ce. Bravo ei! Îmi place şi cum scrie.

Dar pe Sebi nu-l las eu cu una, cu două, că ce mi-au auzit urechile din cauza lui…
@șlvc
Vezi că visurât avea într-o vreme numerele de telefon afișate la el pe blog
@Arsulici
Am glumit cu telefonul. Ce sa vorbesc cu el?!
Baiatul asta e de atins, mirosit etc., ca apoi sa urli, ca in poezie: “Esteeeeeeeeeee”!