Un cal putere

Mă grăbeam ieri să trec strada, fiindcă eram deja în întârziere la un simpozion medical, aşa că n-am mai mers la trecerea de pietoni care era la vreo sută de metri, ci am luat-o de-a curmezişul ei. Abia când am ajuns pe la jumătatea drumului am observat echipajul de poliţie care mă semnaliza să “trag pe dreapta” cum s-ar spune. M-am oprit, că nu te pui rău cu oamenii legii.

-Vă grăbiţi, doamnă? zice ăla din dreapta şoferului.

-La drept vorbind, da, că deja am întârziat la un simpozion de specialitate, răspund eu încercând să zâmbesc.

Între timp, dintr-un taxi, coboară o colegă care merge în acelaşi loc ca şi mine şi care le confirmă ălora că-s medic şi ce treabă avem. Poliţistul de la volan nu pare din cale afară de impresionat de misiunea mea umanitară şi-mi cere buletinul. Începe să completeze un formular.

-Doar n-o amendaţi pe doamna doctor!? sare colega mea cu gura pe el.

-Nu, îi dăm doar un avertisment, zice el continuând să scrie.

Răsuflu uşurată. La cât circul eu pe jos, slabe şanse să mă mai prindă ăştia călcând pe bec! Plus că, de obicei, sunt disciplinată când sunt pieton. Deodată zăresc ceva ce mă face să simt nevoia să mă ciupesc de braţ, să mă conving că nu am vreo vedenie din cauza căldurii: un cal mergând pe mijlocul străzii, în plin centru al unui oraş reşedinţă de judeţ!

-Vezi şi tu ce văd eu? o întreb pe colegă, arătându-i animalul.

-Da! zice ea cu ochii cât cepele. Auziţi, domnilor, n-ar fi mai bine să vedeţi ce-i cu calul ăla decât s-o avertizaţi pe doamna doctor?

Ăia se uită la noi ca la nişte nebune, dar nu pentru mult timp, fiindcă tocmai îi depăşeşte armăsarul ăla maroniu, însemnat pe crupă cu ceva litere şi cifre. Venele de la tâmple îi sunt tugescente iar ochii de animal hăituit. Execută un  galop superb, înconjurat de un halou de maşini care se feresc din calea lui. Mă mănâncă degetele să scot din geantă aparatul de fotografiat, dar îmi zic că ar fi deja prea mult pentru bieţii poliţai. Acum îmi pare rău că n-am făcut-o, pentru că ăia oricum se uitau la arătare ca hipnotizaţi. M-au lăsat baltă, fără să-mi mai înmâneze avertismentul scris, şi au pornit-o după căluţul năzdrăvan, încercând să-l captureze. Eram deja în mare întârziere, că aş fi stat să văd cum se descurcă flăcăii ăia în uniformă cu superbeţea aceea.

Ca să vedeţi cum am scăpat eu nepedepsită!

————————————————————————————————————————————————————————————

De la Narcis, pentru Strigo, ce menţiunea că aşteaptă rest! :D

Trackbacks

  1. By Un cal putere - Ziarul toateBlogurile.ro on 21 iulie 2010 at 11:04

    [...] Un cal putere Wed Jul 21, 2010 10:54 am Mă grăbeam ieri să trec strada, fiindcă eram deja în întârziere la un simpozion medical, aşa că n-am mai mers la trecerea de pietoni care era la vreo sută de metri, ci am luat-o de-a curmezişul ei. Abia când am ajuns pe la jumătatea drumului am observat echipajul de poliţie care mă semnaliza să “trag [...] [...]

  2. [...] poate aşteptările ei s-au scurs odată cu speranţele. Aceeaşi ochi goi privesc în pământ, dorind parcă să vadă şi altceva decât griul asfaltului precum viaţa sa. În tăcerea ei vorbeşte [...]

  3. [...] (Poli)tichia de margaritar Da, sunt profund antibăsescian. Sună ca naiba, cuvântul ăsta, dar na, dacă aşa îl cheamă pe tovarăşul meşter cârmaci… [...]

  4. [...] 2: E cazu’ şi de ping-uri: Dorina, Caius, Lisandru, Flavius, Ioan Usca, Mel, Cristian [...]


157 Comments

  1. Posted 21 iulie 2010 at 12:00 | Permalink

    Faina aratare happy De cal vorbesc, nu de politisti. Poti spune chiar ca a fost o intalnire de gradul trei, s-au intalnit reprezentantii aceluiasi regn devil

    Imi e ciuda ca ai postat asa de repede, ca eu am vrut sa iti propun o tema pentru ziua de azi: cum e sa ai un loc de munca oribil, unde sa simti ca esti pe punctul de a face atac de apoplexie cel putin o data pe saptamana? Ei, ce zici?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. Posted 21 iulie 2010 at 12:16 | Permalink

    Ce tare!!!!! As fi vrut sa fiu de fata acolo, sa vad scena. Degeaba ai aparatul ala daca nu faci poze. Oricum iti dadeau doar un avertisment. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. mishulake
    Posted 21 iulie 2010 at 12:19 | Permalink

    Noroc cu calu, ca se punea de materializarea unui trafic de influenta…. !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 12:33 | Permalink

    1. Sefa, da’ poza cu calul asta unde ai mai gasit-o rolling on the floor ?
    2. Apoi ase iecsemplu dai tu? Nu treci pe trecere de pietono? Maaaaai, aci nu ai fi scapat, poate te-ai fi ales si cu vre-un punct care se pune la carnet big grin Nu te-ar fi salvat nici o herghelie laughing

    3. Tare as fi vrut sa vaz scena rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor
    4. Ai mai ajuns la punct la intalnire?
    5. Vorba lui mishu “noroc cu calu’” nu poti zice asta in toata ziua laughing
    6. Esti sigura ca nu era maga? hee hee

    Blanche, apoi la lucrul ala trebe schimbat ceva: ori sefu’ ori obiectu’ muncii ori tabloul din birou big grin

    Arici, aseeeee deci “verde de paris”… n-ai fi zis si tu altceva mai fain de Paris hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. silavaracald
    Posted 21 iulie 2010 at 12:44 | Permalink

    @Alba
    Ce-ar fi s-o scrii singură! Eu m-am ferit ca de dracu să am şefi, aşa că nu prea ştiu cum e.
    @Cipicao
    Cine ştie ce ar fi crezut poliţiştii după aia!? Că vreau să-i pozez pe ei, ceea ce, se pare că este interzis mai nou. Sau va fi, asta-i sigur!
    @Strigo
    Chiar aşa, cu ariciosu´ şi Parisu´! Bine i-ai zis! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 12:45 | Permalink

    A horse , a horse , my kingdom for a horse !
    Vezi nasico, cu toate masinile , tot un biet calutz te-a salvat.
    ADOPTA-L !
    rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor
    Ca doara e orfan, umbla saracutzul teleleu in cautarea unei stapane.
    Oare ce ar zice pestisoul canda s-ar trezi cu un cal in curte ????
    rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. silavaracald
    Posted 21 iulie 2010 at 12:50 | Permalink

    Cred că ar pica pe spate! rolling on the floor
    Cal ne mai lipseşte!
    Lasă că am unul la ţară care paşte liniştit prin curtea noastră. E al unor ţigani. Nu m-ar deranja dacă într-o seară, venind ei să-l ia acasă, nu ar fi plecat şi cu stâlpii mei de gard…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 13:08 | Permalink

    Bai , nu cred – ca hotul nu fura de pe linga casa, ca se enerveaza vecinii si nu mai poate trai linistit. Nu pot sa fie asa prosti , ca sa te fure din moment ce tu deja ii cunosti , si mergi direct la ei acasa.
    Candva am locuit langa niste hoti – nu disparea nimic .
    ps.
    pune-ti o camera web , orientata pe stilpi.
    Macar o sa stii cand pornesti de acasa, daca trebuie sa pui in portbagaj si stilpi.
    laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. pepe
    Posted 21 iulie 2010 at 13:25 | Permalink

    Acum doi ani, cand am venit de la mare , am vazut pe o strada din Slatina doi cai. Pe la 12 noaptea, strada neiluminata, noroc ca eram cu faza mare si i-am vazut din timp. Unde mai pui ca erau negri si “piedicati”. Si acum ma ia cu fiori pe sira spinarii, de ce puteam sa patesc .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 13:26 | Permalink

    Un barbat se uita la tv si se trezeste cu o tigaie in cap de la nevasta:
    - Asta pentru ce este,draga?
    - Ce e cu numele Laura, scris pe biletu ala?
    - A, e numele unui cal pe care am pariat la cursele de cai!
    Sotia pleaca linistita…..
    A doua zi ,barbatu se trezeste cu o tigaie si mai zdravana in cap.
    - Asta pentru ce mai e, draga?
    - Te-a sunat calul!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. silavaracald
    Posted 21 iulie 2010 at 13:47 | Permalink

    @kekee
    Ţiganii nu ne sunt vecini. Nici nu i-am văzut vreodată la faţă. Am văzut doar calul, în curte. Mi-au spus oamenii din sat că ei au fost, că li s-a întâmplat şi lor asta.
    @pepe
    Da, se poate întâmpla orice, fiindcă se sperie, săracii de ei…
    @Narcis
    laughing
    Să vezi ce-ţi face Laura noastră! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. Posted 21 iulie 2010 at 14:08 | Permalink

    @SLVC
    Nu pot sa ma apuc sa scriu despre serviciu, ca ar iesi un thriller psihologic cu final de film de groaza. Si si asa ma certati mereu ca scriu chestii prea dark… sad
    @Laura
    Ai dreptate, trebuie schimbate multe chestii… Numai sa am cu ce! devil

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. Posted 21 iulie 2010 at 14:17 | Permalink

    Hai,hai cu trasioara,
    pana-n deal la Marioara,
    Calul merge la pas,
    s-apoi face popas!

    Tinand cont de aceste date, am ferma convingere ca lucratorii de politie au reusit sa prinda infractorul in timpul desfasurarii faptelor contra legii si i-au dat – cum altfel?! – o amenda. I-ar fi dat un avertisment, dar pe ala – teoretic – l-au consumat pe tine.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. silavaracald
    Posted 21 iulie 2010 at 14:36 | Permalink

    Teoretic, imi place cum judeci! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. Posted 21 iulie 2010 at 14:39 | Permalink

    Ar trebui să-i mulţumeşti calului că ai scăpat de avertisment laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. silavaracald
    Posted 21 iulie 2010 at 14:41 | Permalink

    I-am multumit in gand. happy
    (Sambata am zi de postat poze. S-ar putea sa te intereseze! winking )

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. Posted 21 iulie 2010 at 14:42 | Permalink

    laughing Sigur o să văd!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 14:43 | Permalink

    @ narcis
    sa vezi cum o salut de acuma pe Laura
    nihahaaaa !
    laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. silavaracald
    Posted 21 iulie 2010 at 14:45 | Permalink

    @kekee
    Sa vezi cum o sa te salute ea pe tine dac-o faci! Cu linguroiu’!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 15:04 | Permalink

    tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. silavaracald
    Posted 21 iulie 2010 at 15:14 | Permalink

    Da???
    Vezi ca, la o adica, si eu pot pune mana pe linguroi! angry

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 15:26 | Permalink

    da laura vad ca nu zice nimic… sau inca nu a vazut postarea mea? big grin nu a fost cu intentie si nici nu am scris numele cu gandul la ea tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. Posted 21 iulie 2010 at 15:26 | Permalink

    poate era calul altui interlop care iesea din puscarie winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 15:55 | Permalink

    Da, da , nici usturoi nu am mancat , nici gura nu-mi miroase !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. silavaracald
    Posted 21 iulie 2010 at 15:58 | Permalink

    @Lucius
    O fi, ca prea era frumos! Doar ca era negru, nu alb. Si fara “eroul” proaspat eliberat pe el!
    @kekee
    Da, da! Cum nu! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. Posted 21 iulie 2010 at 16:53 | Permalink

    Daca spunea ceva pentru ca ai facut si tu o poza, puteai spune: dle politist, eu consider ca si faptele bune ale voastre trebuie promovate. Sunteti atat de prost … platit si aveti un serviciu atat de stresant. Apreciez ca ati fost ferm, vigilent chiar, si m-ati oprit. Puteam sa fac un accident. Asa cum si calul poate provoca daca ramane liber in trafic. Este o stire (il vrajeai ca esti si ziarista) care va va face mult bine, ati avut o reactie prompta de a opri calul.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. silavaracald
    Posted 21 iulie 2010 at 17:43 | Permalink

    laughing laughing laughing
    Esti bun de consilier prezidential, desi ala nu cred sa aiba nevoie de cineva care sa-l INVETE sa minta! winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 18:43 | Permalink

    Narcis, data viitoare nu mai dau telefon… sun la usa si ma prezint ca noua bucatareasa laughing

    Capitane, si uite asa ai ajuns tu capitan… big grin

    Aricel… buhuhuuuu… te-ai speriat? (sper!)

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. anca
    Posted 21 iulie 2010 at 19:42 | Permalink

    buna seara la toti kiss

    melami fata, zi bogdaproste ca ai scapat chiar si cu avertisment ca pe maica-mea n-au iertat-o. e adevarat ca de atunci numai pe la trecere trece strada… n-a putut sa fuga pentru ca are cam multe kile la activ. eu i-as fi alergat niţel hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. Posted 21 iulie 2010 at 20:20 | Permalink

    Saluuuuut, ancuţa!
    Degeaba am alergat, că direcţia era spre ei! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. anca
    Posted 21 iulie 2010 at 20:25 | Permalink

    melami fata, oricum ai fost norocoasa. eu daca ii vad de departe fac cale intoarsa si gasesc vreo cale oricat de ocolitoare e ea. nu stiu de ce intru asa in panica cand ii vad laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. Posted 21 iulie 2010 at 20:27 | Permalink

    Păi, nu i-am văzut decât când am ajuns la jumătatea străzii.
    Cum să nu-ţi fie frică? Mai mereu se lasă cu amenzi, şi cui îi convine să scoată bani din buzunar!?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. anca
    Posted 21 iulie 2010 at 20:38 | Permalink

    melami, cred ca din cauza amenzii, cum zici tu… urasc sa le dau bani astora . oricum, ma apuca tremuratul cand ii vad de zici ca am baut cateva cafele (uneori chias asa si este hee hee ) o fii si de la cafea laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. Ciprian
    Posted 21 iulie 2010 at 20:39 | Permalink

    @laura laughing Stii cum ziceam eu la Armata cand eram mic? blushing Amanta whistling

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. Posted 21 iulie 2010 at 20:40 | Permalink

    Dă-i încolo, că-s oameni şi ei! Ăia de ieri chiar erau de înţeles. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. anca
    Posted 21 iulie 2010 at 20:42 | Permalink

    mda, eu nu prea am avut noroc (niciodata daca ma gandesc bine) de politai din astia cumsecade …

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. Posted 21 iulie 2010 at 20:55 | Permalink

    Tare de tot! Am scena in fata ochilor! laughing)))

    Buna seara, all!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 20:58 | Permalink

    laura laughing) parca vezi ca iese nevasta cu facaletu` laughing)

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 21:10 | Permalink

    Capitana, amanta cui? rolling on the floor

    Narcis, mai da’ ce violenta-i nevasta-ta: ba cu tigaia, ba cu facaletul… in loc sa se bucure ca ii gateasc… ciuperci hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. Posted 21 iulie 2010 at 21:10 | Permalink

    laughing)))) depinde de care, Laura!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 21:11 | Permalink

    Blanche, pai si io vreau sa scap de sefi big grin Am putea infiinta partidul celor ce vrea sa scape de sefi laughing

    Sara buna, Blanche happy

    Sara buna Leidi happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 21:12 | Permalink

    Leidi, am auzit io ca alea rosii cu punctulete albe au o aroma deosebita… hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. Posted 21 iulie 2010 at 21:12 | Permalink

    Sa fie, Laurita!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 21:18 | Permalink

    Ancuto, bine te-ai insanatosit, fata! Acum esti probabil neagra de atata stat la soare la mare happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. Ciprian
    Posted 21 iulie 2010 at 21:21 | Permalink

    @laura Nu stiu, dar eram asa entuziasmat. Eu intotdeauna mi-am dorit sa fac armata, dar daca astia au desfiintat-o. laughing Treceau coloanele de soldati si eu strigam Amanta, maaaaa! laughing)

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 21:26 | Permalink

    Cipi, mie imi placea sa merg la paradele militare si sa ascult muzica/marsurile care le cantau. In Sibiu e Academia Trupelor de Uscat (cica de acolo ies ofiteri big grin ) si erau destul de dese paradele alea… mama si ce flacai mandri erau laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. Posted 21 iulie 2010 at 21:30 | Permalink

    Şi eu care credeam că te duceai acolo pentru muzică, Strigo! hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 21:31 | Permalink

    $ cip & laura
    nu am putut să vă întâlnesc mai demult şi să vă trimit pe voi în locul meu ?
    crying crying crying

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 21:32 | Permalink

    Bună seara, hop şi eu happy. Bine ai revenit, ancuţo kiss.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  50. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 21:35 | Permalink

    Aricel, io am zis la parade, nu la tras cu tancul big grin

    Sefa, pai nu puteai sa nu ii vezi cum stateau toti drepti si da-i la fanfara laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  51. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 21:36 | Permalink

    Maga, nu erai tu ala ce fugea de nebun pe strazi in TGM? Deghizat in cal ca s-o salvezi pe sefa happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  52. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 21:38 | Permalink

    @Laura
    Să vezi ce chipeş eram şi eu în clasa a X-a, în uniformă de elev la liceul militar din Breaza. Noroc că nu m-a ţinut mult pasiunea de militărie şi în clasa a XI-a am revenit în civilie.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  53. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 21:41 | Permalink

    @Laura
    Nu eram eu, strigoiţo, eu eram poliţistul care voia să o amendeze big grin.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  54. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 21:45 | Permalink

    @Ciprian
    Si nu ţi-ai luat-o niciodată de la coloanele alea de militari?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  55. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 21:46 | Permalink

    Maga rolling on the floor pai acum ce sa mai vad, ca doar nu mai esti in clasa a X-a rolling on the floor
    O prietena o avut un prieten de acolo si dupa cum ne povestea tipul era obisnuit cu comenzile, iar la asta ii placea sa le dea laughing Se potriveau astfel; mie una nu-mi place sa-i zic la unu’ mereu ce are de facut sau respectivul sa ma f… pe mine la cap cu indicatii pretioase big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  56. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 21:52 | Permalink

    @Laura
    Nu-i obligatoriu ca un militar sa fie si acasă milităros. Tatăl unui prieten de-al meu din copilărie era căpitan de poliţie, iar acasă făcea nevastă-sa o instrucţie cu el de numa’-numa’.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  57. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 21:54 | Permalink

    Pai vezi maga, e exact ce zic: e invatat cu ordinele: ori ca le da ori ca le primeste big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  58. Posted 21 iulie 2010 at 21:55 | Permalink

    hmmm
    despre ce se vorbeste aici?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  59. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 21:56 | Permalink

    Leidi, ca de obicei on-pe langa topic laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  60. Posted 21 iulie 2010 at 21:59 | Permalink

    ce pozitie laughing))) ar trebui brevetata!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  61. Ciprian
    Posted 21 iulie 2010 at 21:59 | Permalink

    @Florian
    Pai ce eu nu stiam ca nu au voie sa iasa din coloane? laughing Radeau de mine cand ma auzeau strigand.
    @Kekee
    Ai dus-o asa rau in armata? big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  62. Posted 21 iulie 2010 at 22:00 | Permalink

    hai ca eu va spun noapte buna!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  63. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 22:02 | Permalink

    @L.A.
    ??? Despre ce poziţie vorbeşti, Leidi? Subiectul ăsta mă interesează winking.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  64. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 22:04 | Permalink

    Na, că a plecat sad. S-o fi dus să exerseze poziţia aia de care zicea big grin.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  65. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 22:09 | Permalink

    Da’ de giana mai ce ştii, iguano? De vreo două zile n-a mai dat pe aici. thinking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  66. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 22:10 | Permalink

    Maga, vezi Leidi sa duce sa faca somnul de frumusete sa fie frumoasa, sa puteti exersa pozitiile. Io cred insa ca se refererea la pozita aia “in coloane” a capitanului hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  67. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 22:12 | Permalink

    Magaaa, o zis ca e plecata pana joi sau vineri cu trebi urjente! Deci maine s-ar putea sa vina. Multumit? Da si tu trei bani, ca ti-am dat informatia big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  68. Posted 21 iulie 2010 at 22:15 | Permalink

    Chiar ca lipsea cineva dar nu gineam cine. Poate ar trebui sa trimitem un porumbel alb dupa ea.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  69. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 22:17 | Permalink

    laura, la mine nevasta e foarte calma… e de ajuns sa se uite un pic urat la mine ca ma ascunde in sifonier… big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  70. Posted 21 iulie 2010 at 22:18 | Permalink

    Ieftin mai dai informaţiile, Strigo! winking
    @Narcis
    Lasă, nu te mai plânge, că de-ar fi aşa, nu te-ai mai însura! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  71. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 22:21 | Permalink

    Pai asa de-o inghetata, sefa happy
    Da’ ia auzi ce nevasta desteapta are Narcis, doar se uita la el si el stie unde ii e locul laughing (tra sa luam lectii hee hee )

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  72. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 22:23 | Permalink

    Capitane, vine ea, vine. Sa speram ca maine happy
    Da’ si aricul io venit, o facut inundatii pe aici si o tulit-o. Cine aduna baltoacele astea amu, ha?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  73. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 22:23 | Permalink

    nu ma plang…ca-i fata buna, mai fac eu cate o prostie, o mai enervez, ea se uita urat la mine. dar si cand ma enerveaza si ea si eu m-apuc de facut mancare si dulciuri…eu de ce sa n-am dreptate? big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  74. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 22:26 | Permalink

    $ cip
    în ceea ce priveşte armata – a fost groaznic.
    $ strigo
    dorinţa dumneavoastră a fost îndeplinită !
    batting eyelashes

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  75. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 22:28 | Permalink

    @Laura
    Trei bani pentru o singură informaţie? Scump, strigoiţo, scump. Iţi dau un ban, să-ţi cumperi băţul de la îngheţată. Dacă vrei să fie şi îngheţată pe băţ, mai pui şi tu doi bani. tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  76. Posted 21 iulie 2010 at 22:30 | Permalink

    @kekee
    Dacă ai terminat de strâns apa pe aici, nu vii şi la mine acasă, că abia am teminat de zugravit holul şi baia? big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  77. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 22:32 | Permalink

    @Narcis
    Sadicule, ce pedepse crude îi dai când te enervează. Doamne, să îi faci mâncare şi dulciuri, brrr!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  78. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 22:32 | Permalink

    Gata aricel, o sa o “despachetez” kiss

    Sefaaaa, io zic sa-l enervam pe Narcis, cine stie poate ne trezim cu ceva gogosi laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  79. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 22:34 | Permalink

    $ slvc
    Şi ce ?
    După aia ai băgat apă cu hidrantu’ ?
    —–
    Era vorba de o doleanţă exprimată la mine acasă.
    tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  80. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 22:34 | Permalink

    nu-i asa florian? batting eyelashes
    laura, nici o sansa…. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  81. Posted 21 iulie 2010 at 22:37 | Permalink

    Biiine, vin să văd! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  82. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 22:41 | Permalink

    Magaaa, ce zgarcoman esti… nu ca narcis, ce face gogosi! Batul ala cred ca ti-l bag tie undeva, de nu-mi dai si de inghetata, na tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  83. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 22:42 | Permalink

    Narcis, vezi ca ariciul o pus ceva ce tie sigur iti va place. Da click in blogroll la sefa pe “ariciul”.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  84. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 22:43 | Permalink

    laura, pentru restul inghetatei trebuie sa mai dai informatii tongue e criza, nu stiai? happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  85. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 22:44 | Permalink

    $ strigo
    pârâcioaso’
    tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  86. Posted 21 iulie 2010 at 22:49 | Permalink

    Măi, la ce ţi-ai făcut blog dacă nu vrei să fii vizitat? sad

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  87. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 22:51 | Permalink

    Aricel, pai cum altfel pot sa castig si io ceilalti doi lei pentru inghetata?

    Naaarcis, trei lei, te rog! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  88. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 22:52 | Permalink

    pfff….tai chitanta? big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  89. anca
    Posted 21 iulie 2010 at 22:52 | Permalink

    laura, neagra nu-s inca (poate doar de draci laughing ). dar mult nu mai am… laughing a plouat si la noi de a rupt.

    all. tot va mai ciorovaiti laughing ce mi-au lipsit hee hee

    plec la plimbare dar sper sa apuc sa sting eu lumina in seara asta tongue. kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  90. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 22:52 | Permalink

    Aricel tongue Sunt faine pozele cu masinile alea si ar fi fost pacat sa le rateze Narcis (mai ales ca am speranta ca imi da si ciubuc hee hee )

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  91. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 22:53 | Permalink

    @Laura
    Deloc nu ştii să apreciezi adevărata prietenie. Narcis te îndoapă cu gogoşi ca să te îngraşi, iar eu am grijă de silueta ta şi te servesc cu beţe goale. Ia zi, cine îţi este prieten adevărat?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  92. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 22:54 | Permalink

    florian, fac si gogogi dietetice tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  93. Posted 21 iulie 2010 at 22:58 | Permalink

    Adică numai găurile din ele? rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  94. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 22:59 | Permalink

    Ajutooooor, am o maaare dilema!

    Narcis, da’ sunt gogosile alea dietetice si dulci? Sa nu ma pacalesti cum o incercat odata maica-mea si mi-o dat soja in loc de carne si o zis ca-i carne (bineinteles ca nu i-o iesit pasenta si nici azi inca n-am uitat-o big grin )

    Magaaa, da’ cu beltele alea goale ce sa fac? Sa ti le bag in ochi? Sau sa mi le infund mie in bostan thinking thinking thinking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  95. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 23:00 | Permalink

    slvc a zis bine big grin
    mai servim si cu aer happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  96. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:00 | Permalink

    rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor
    Sefa, adica gaurile din gogosile lui Narcis sunt bune rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  97. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 23:02 | Permalink

    $ naşa
    asta seamănă cu bancul ăla cu conserva ghinionistului.
    Într-o conservă de carne de elefant, care parte o nimereşte ghinionistul ?
    Gaura curului !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  98. Posted 21 iulie 2010 at 23:03 | Permalink

    laughing laughing laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  99. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 23:05 | Permalink

    gata, ma intorc la gogosile mele, ca ma freaca un tantar, care nu stiu pe unde a intrat si vreau sa-l iau la palme. o seara buna tuturor !
    laura, ai un banut de la mine, iti mai trebuie unul si faci de inghetata ! spor !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  100. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:07 | Permalink

    Bai, zagrciti sunt oamenii astia in seara asta… atata munca si doar doi banuti crying crying crying

    No, totusi noapte buna (ai fi putut da si tu macar doi banuti, sa nu mai trebuiasca acum sa spal pe aici pe jos) !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  101. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:08 | Permalink

    Asa, aricel, adu si tu bancurile potrivite laughing crying

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  102. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 23:08 | Permalink

    $ strigo
    dacă îţi spun că ştiu să fac îngheţată ???
    whistling

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  103. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 23:08 | Permalink

    @Laura
    Pe beţele alea înşiri găurile gogoşilor de la Narcis hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  104. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 23:09 | Permalink

    $ strigo
    Ce am zis mai sus , nu-i banc.
    cowboy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  105. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 23:10 | Permalink

    bine laura, gata, nu mai plange, iti mai dau unul ! fugi si iti ia inghetata happy
    noapte buna tuturor !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  106. Florian
    Posted 21 iulie 2010 at 23:11 | Permalink

    Mă duc şi eu după Narcis, să-l ajut să prindă ţânţarul ăla şi pe urmă să punem la crescut nişte găuri de gogoşi. Noapte bună happy.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  107. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:11 | Permalink

    Anca, ce m-as mai plimba si io pe malul marii… cred ca e minunat!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  108. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 23:13 | Permalink

    te astept floriane…eu stau dupa colt sa-l prind happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  109. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:13 | Permalink

    Aricel, maaai, prea mult… cu tine ajung la 100 de kile crying Chiar stii? Oauuuu, ce faaain!

    Narcis, acum plec la aricel, ca el stie sa faca inghetata din aia buuuna happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  110. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:14 | Permalink

    maga & narcis, mai parca va vad cum isi bate tzantzarul ala joc de voi hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  111. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 23:15 | Permalink

    lasa ca dau drumu la magic fm, ca aia zic ca emit niste semnale insuportabile pentru tantari…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  112. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 23:17 | Permalink

    $ strigo
    Păi nu ziceam că ce îmi place să mănânc ştiu şi să fac.
    Şi îngheţata …. câte juma de kil odată.
    Noroc că-s în ţara potrivită, şi aici afli cea mai bună îngheţată !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  113. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:17 | Permalink

    Aricel, ce nu-i banc faza cu inghetata sau cu elefentul? Ca io ma si imaginam halind inghetata big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  114. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:18 | Permalink

    Stai ca am vast happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  115. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 23:18 | Permalink

    $ narcis
    dacă nu ai difuzoare bune, de înaltă fidelitate, poţi pune şi Abracadabra FM , că tot degeaba.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  116. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 23:19 | Permalink

    kekee, il chem pe Râlea big grin in caz ca nu mere happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  117. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:21 | Permalink

    Asa-i si aici tot la italieni gasesti cea mai buna inghetata. Mai da’ o si scumpit-o astia: dai pe o lingura din aia rotunda 0.70 euro crying

    De aia lupt io sa strang banuti, da’ zagrcitii astia nu dau nica… auzi, gauri de gogosi pe batz … ntz ntz ntz…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  118. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 23:21 | Permalink

    nu o uita pe Abramburica !
    big grin
    ps.
    numai că de te prinde nevasta cu Bimbicurica …..

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  119. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 23:22 | Permalink

    nu vine ca-i ocupata laughing daca ma prinde zic si eu ca a venit sa fugareasca tantarii nu pentru altceva laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  120. Posted 21 iulie 2010 at 23:22 | Permalink

    Of, vorbiţi de lucruri sfinte: îngheţată şi alte alea… sad

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  121. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 23:23 | Permalink

    slvc, ma ajuti cu ce te-am rugat? happy te roooog tongue
    e pentru o cauza nobila tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  122. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 23:23 | Permalink

    bună explicaţie .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  123. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 23:25 | Permalink

    $ naşa
    doar nu te aştepatai să vorbim on topic ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  124. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:28 | Permalink

    Sefa, aricelul ne-a mai dezvaluit un secret: stie sa faca inghetata happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  125. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:29 | Permalink

    Sefa, acum imi dai si tu zece bani pentru informatie? hai, te rog, e pentru o cauza nobila!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  126. Posted 21 iulie 2010 at 23:37 | Permalink

    1. Narcis, ce m-ai rugat? M-aţi tăhuit de cap în seara asta şi n-a venit nimeni să mă ajute să pun lucruile la loc. Numai guar de voi!
    @Strigo
    Dau! Ţie, orice-ţi dau, numa´ cere! happy
    @kekee
    Nu! Şi bine faceţi! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  127. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:39 | Permalink

    Sefa, io am un cadou pentru “mosia” ta, da’ inca nu il pun la posta ca cine stiu pe unde ajunge si daca nu-s acasa nu am timp sa vad ce si cum, da’ in octombire il trimit happy (am tot vrut sa nu zic, da’ nu am putut sa ma abtin big grin ; parca ma mancau destele)

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  128. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:41 | Permalink

    Iuhuuu, acum pot sa-mi iau si io inghetata din aia cu cinci bani laughing Nu ca zgarcomanii astia tongue
    Da’ aricelul tot nu scapa pana nu face tiramisu, vinete si inghetata happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  129. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 23:41 | Permalink

    $ naşa
    mă gândeam ieri la un moment dar să mă apuc să vorbesc on topic , dar apoi am uitat.
    ps.
    Acuma să nu îţi imaginezi nu ştiu ce . Spuneam aceleaşi prostii ca de obicei, doar că la sfârşitul fiecărui comentariu ziceam Bahmuţean sau Prigoană .
    - on topic ! nuuu ?
    big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  130. Posted 21 iulie 2010 at 23:42 | Permalink

    @Strigo
    Abia aştept! O să-i păstrez loc acolo. O jumate de cameră ajunge? laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  131. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 23:43 | Permalink

    slvc, uita-te pe mail tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  132. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:43 | Permalink

    Ajunge laughing E pentru bucatarie big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  133. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:44 | Permalink

    Narcis, vezi ca postul de “nasa” e dat big grin Nu m-am batut io cu ariciul pe el…!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  134. kekee
    Posted 21 iulie 2010 at 23:45 | Permalink

    $ strigo
    un linguroi de lemn ???
    big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  135. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 23:47 | Permalink

    laura, nu de nasa era vorba happy am nasi happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  136. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:47 | Permalink

    rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor Aricel, uite ca asta nu mi-o dat prin cap! rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  137. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:48 | Permalink

    No, atunci e bine, ca altfel aveai de luptat cu mine si cu aricelul big grin Mai ati caftit tzantzarul ala? Sau l-ai terminat pe maga hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  138. Posted 21 iulie 2010 at 23:48 | Permalink

    Ok, mă duc la poştă atunci!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  139. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 23:49 | Permalink

    maga deja a luat somn, eu inca il mai pandesc tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  140. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:52 | Permalink

    Sefa, iti voi spune cand ajunge, ca il pun asa incat sa-l pot urmari prin mail cand ajunge la tine. De aia trebe sa fiu acasa sa am laptoaca happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  141. Laura
    Posted 21 iulie 2010 at 23:53 | Permalink

    Narcis, tu esti sigur ca dand dupa tzantzar nu l-ai nimerit pe maga, da? Ca vine maine poate Georgie si ne omoara de i l-am stricat pe maga sad

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  142. Narcis
    Posted 21 iulie 2010 at 23:55 | Permalink

    eu cu rotile-n sus, n-ai treaba cu el happy
    laura…ia vezi ce-ai primit laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  143. silavaracald
    Posted 21 iulie 2010 at 23:56 | Permalink

    Laura, uită-te sus, la sfârşitul postării! winking
    Nu trage în mesager! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  144. Posted 21 iulie 2010 at 23:57 | Permalink

    ha ! … ultima data cand am patit asta mi-am batut recordul de viteza … cred ca am atins 200 Km la ora … fluierau aia dupa mine dar erau doi grasi … totusi meritam o amenda, era ditamai strada, avea sase benzi …

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  145. silavaracald
    Posted 21 iulie 2010 at 23:59 | Permalink

    Şi asta era destul de lată, că de-aia au avut ăia timp să mă agţe, altfel o tuleam şi eu de la locul faptei! big grina

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  146. Laura
    Posted 22 iulie 2010 at 00:00 | Permalink

    rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor
    Maaai, ma faceti sa-mi sara somnul de ras rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor

    Narcis, no si jumatatea ailalta de pupic kiss (vezi ca ailalta e la telenovelistii)

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  147. Narcis
    Posted 22 iulie 2010 at 00:02 | Permalink

    bine happy sa aduci restul, sa nu ii cheltui laughing)
    somn usor kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  148. Laura
    Posted 22 iulie 2010 at 00:02 | Permalink

    Gata, acum o tulesc la nani ca maine nu ma pot trezi… sper sa nu visez gaurile de gogosi pe batz, ci inghetata aricelului happy

    Noapte buna kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  149. silavaracald
    Posted 22 iulie 2010 at 00:03 | Permalink

    Noapte bună, Laura! happy Găurile le-am mâncat eu de foame, că n-am avut timp să gătesc. Dar ţi-am lăsat băţul! winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  150. kekee
    Posted 22 iulie 2010 at 00:07 | Permalink

    $ strigo
    http://sarahlambersky.files.wordpress.com/2010/03/gelato-2.jpg
    acuma ai la ce visa .
    Noapte bună !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  151. silavaracald
    Posted 22 iulie 2010 at 00:14 | Permalink

    Noapte bună, băieţi! Merg la culcare, că-i târziu pentru mine.
    Nu stingeţi lumina, că vine anca de la plimbare şi o face ea! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  152. kekee
    Posted 22 iulie 2010 at 00:17 | Permalink

    noapte bună .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  153. anca
    Posted 22 iulie 2010 at 02:20 | Permalink

    click tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  154. Laura
    Posted 22 iulie 2010 at 09:55 | Permalink

    Aricel, ioooooooi…. tulaaaaaaai…. uuuuuuuuh…. ce mai, simt ca ma topesc big grin

    Anca, da’ lunga o mai fost plimbarea ta laughing Ia si tu o inghetata…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  155. fata din vis
    Posted 22 iulie 2010 at 10:08 | Permalink

    un politist avea un cal. Si el, nu avea nimic impotriva. happy
    Asta inseamna sa ai noroc. Cu carul sau cu calul. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  156. silavaracald
    Posted 22 iulie 2010 at 10:59 | Permalink

    @anca
    Mersi, fata! happy
    @Strigo
    Numai la arici te gandesti! La noi, care murim de caldura ca si el, nu! crying
    @Gabitza
    La mine a fost, in cazul de fata: Noroc cu calu’! laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  157. Posted 6 august 2010 at 13:46 | Permalink

    hai nu minti, recunoaste ca tu l-ai pus sa vina sa te salveze din bucluc laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*