Mame nebune

-Are diaree şi varsă, îmi zice mămicuţa despre sugarul de aproape un an pe care l-a adus la consultaţie. Oare de la ce?

-Pe mine mă întrebi? Eu i-am dat de mâncare? o iau eu la rost, mai ales că am oarece pretenţii de la ea, fiindcă-i doctoriţă.

-O fi de la carnea aia pe care n-am putut s-o mănânc, că mi s-a părut că are un gust ciudat…

-Dar lui i-ai dat din ea?

-Da, că dacă nu, stă cu ochii pe noi şi nu putem mânca de el.

În regulă deci. A testat mai întâi pe copil, şi acum se miră că nesimţitul ăla mic s-a găsit să reacţioneze la alimentul ăla dubios. Păi, dacă tot a spart gheaţa, îi propun să-l angajeze ca degustător pentru firmele producătoare de alimente. Eventual la testarea termenelor de garanţie. Îşi scoate măcar banii pe scutece. Ce-i drept, o să-i crească şi consumul, dar asta e: nu poţi avea doar profit, există şi pierderi calculate!

Alta mamă, tot dusă cu pluta.

Vine la mine în fiecare lună şi se plânge că puştiul ei de aproape doi ani refuză să mănânce.

-Culmea e ca de la mătuşa-mea primeşte orice.

O supun atunci unui interogatoriu şi ce credeţi că aflu? Ca madama este foarte deranjată de mizeria pe care o face mititelul. Îl urmăreşte prin toată casa şi culege orice firimitură căzută în urma lui, dojenindu-l pentru neatenţie.

-Te felicit! Tocmai eşti pe cale să-i dezvolţi o inhibiţie legată de momentul alimentar, îi zic abia stăpânindu-mă să n-o iau la palme. Nu poţi să ştergi mai bine gresia după ce mănâncă, decât să tot urli la el să nu dea mâncare pe jos?

-Încerc, doamna doctor, dar mă apucă dracii când văd că abia am făcut curăţenie şi iar e mizerie.

Măi, că nu le face nimeni un examen psihiatric ăstora înainte de a rămâne gravide!

Trackbacks

  1. By Mame nebune - Ziarul toateBlogurile.ro on 29 iulie 2010 at 15:20

    [...] Mame nebune Thu Jul 29, 2010 15:17 pm -Are diaree şi varsă, îmi zice mămicuţa despre sugarul de aproape un an pe care l-a adus la consultaţie. Oare de la ce? -Pe mine mă întrebi? Eu i-am dat de mâncare? o iau eu la rost, mai ales că am oarece pretenţii de la ea, fiindcă-i doctoriţă. -O fi de la carnea aia pe care n-am [...] [...]

  2. By Aproape de voi « Blogul lui Teo Negură on 29 iulie 2010 at 17:54

    [...] Mi-ar plăcea să vă regăsesc tot aici, într-o zi pe care aş transforma-o în mâine. O să-ncerc să fiu „magician”. Vă promit. [...]

  3. By Mame nebune | Pentru Mures on 29 iulie 2010 at 18:16

    [...] mult: Mame nebune Post Published: 29 July 2010 Author: admin Found in section: Si La Vara [...]


107 Comments

  1. Posted 29 iulie 2010 at 15:37 | Permalink

    Eu as zice urmatoarele teste;
    1. test psihologic – ca toate nebunele au copii..
    2. test de inteligenta – ca toate proastele au copii.
    3. test de avere – nu aduci pe lume un copil daca nu ti-l permiti.
    4. test de rabdare – musai, foarte important.
    5. test de preferinte muzicale – daca e fan muzica proasta (e.g. manele) sau nu. Pe de alta parte, poate una ca asta pica testul numar 2
    6. test de preferinte haine, masini samd – nu ne mai trebe piti si coca, avem destui, depozitul e plin.
    Sa mai adauge si altii…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. pepe
    Posted 29 iulie 2010 at 15:38 | Permalink

    Asa ma cearta si pe mine maica-mea cand fac mizerie unde mananc. S-o trimit la un consult la mataluta ? winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. giana
    Posted 29 iulie 2010 at 16:03 | Permalink

    zack, subscriu!!!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. Posted 29 iulie 2010 at 16:06 | Permalink

    Intrebare eliminatorie pentru viitorii parinti: A avea copil este un drept sau o responsabilitate. Cei care raspund ca este dreptul lor trebuie castrati.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 16:07 | Permalink

    @Zac
    I Agree! happy
    @pepe
    De la mătăluţă parcă aş avea alte pretenţii… Să strângi tu în urma ta, nu s-o trimiţi pe ea la mine! big grin
    @Geo
    Subscriu la subscrierea ta! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. Posted 29 iulie 2010 at 16:42 | Permalink

    Copilul nu este un trofeu si nu este o casuta de bifat. Cu toate acestea, multi vor copii pentru ca ‘asa e legea naturii’. Dar cati stiu ce inseamna calitatea de parinte si ca, de ffapt, a avea un copil inseamna o inversare a prioritatilor, iar responsabilitatea este imensa.
    Vorbe de genul… ‘ma faci de rusine, imi scoti peri albi in cap, ce’or sa spuna… neamurile, vecinii etc. Semne de intrebare happy si nu numai din partea mamelor, ci si a tatilor! De aici si pana la testere de tip uman sau tipete descreierate nu este decat un pas!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. Posted 29 iulie 2010 at 16:44 | Permalink

    Da, aşa văd şi eu lucrurile. Şi culmea e că tipele astea două şi-au dorit copiii şi se consideră a fi mame bune, atente, grijulii.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. Miorlaupufos
    Posted 29 iulie 2010 at 16:58 | Permalink

    Dar de alea care-si luau copii in brate ca sa vada in sicriul Madalinei ce mai zici?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. Posted 29 iulie 2010 at 17:05 | Permalink

    @Miorlaupufos Bine ca nu le-a aratat o poza cu Andreea Pora.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. Posted 29 iulie 2010 at 17:09 | Permalink

    @Miorlau
    În primul rând nu erau normale că s-au dus ELE să vadă aşa ceva. Abia în al dooilea rând te gândeşti c-or fi sărace cu duhul. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. Posted 29 iulie 2010 at 17:15 | Permalink

    @slvc Nu vad ce e ciudat ca s-au dus sa insoteasca femeile alea moarta la groapa. Daca ala mic a intrebat cine e tanti nu trebuia ma’sa sa-i spuna/arate? ( “Uite tu, ca vezi mai bine” ) .
    Eu daca as muri tu nu ai veni sa ma vezi? laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. Posted 29 iulie 2010 at 17:18 | Permalink

    Nu m-am uitat prea bine la imaginile de la înmorâmntarea MM-ei. De fapt, nu m-am uitat deloc, dar, dacă o făceam, dădeam şi peste tine acolo cumva? i dont know

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. Posted 29 iulie 2010 at 17:22 | Permalink

    Morbide fiinte!

    Miorlaupufos, incep sa ma intreb daca suntem un popor cat de cat sanatos la cap!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. Posted 29 iulie 2010 at 17:23 | Permalink

    Nu, eu ma duc doar la inmormantarile cersetorilor, nu la toate vdtle.
    Dar unde sunt imagini cu inmormantarea ei? Eu m-as uita, sa vad ce fatza a facut dupa ce a baut furadan.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. Posted 29 iulie 2010 at 17:48 | Permalink

    Apai eu nu prea sunt de acord cu testul asta… Daca m-ar fi picat si pe mine, pe motiv ca nu sunt suficient de coapta la minte, cine iti mai rupea stergatorul de la masina, hai? Nu e mai distractiv asa, si cu mine si cu teroristul junior? Nu mai ai timp sa te plictisesti pana ies eu la pensie rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. Miorlaupufos
    Posted 29 iulie 2010 at 17:51 | Permalink

    Lady A, nu sintem si nici n-avem cum fi. Aia e.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 17:56 | Permalink

    Ăştia suntem, cu ăştia defilăm! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. Posted 29 iulie 2010 at 18:21 | Permalink

    te rog sa ma crezi ca nici macar palmele date cu sete, “de la portofel”, nu au ce sa le faca!
    poate daca ai sa gasesti o metoda sa le inhibi prostia din ADN ar mai fi o sansa, insa nu este sigur nici macar asa!

    auzi! carnea avea un gust ciudat, totusi i-a dat!
    asa merge specia mai departe! asa sunt selectate elementele viguroase de la care poti sa ai pretentii mai tarziu!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 18:31 | Permalink

    Mda, o selecţie naturală cam ciudată!
    Sarcastic vorbind, poate că e mai bine aşa…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. Posted 29 iulie 2010 at 18:37 | Permalink

    poate ca este mai bine daca ai “o stana”…..
    daca ai unul sau doi, inseamna ca traiesti degeaba!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 19:09 | Permalink

    În accepţiunea cui?
    Cred că indiferent câţi ai avea, ar trebui să te porţi cu ei aşa cum ai fi vrut să se poarte părinţii tăi cu tine. E unicul criteriu de judecată în privinţa asta pe care îl accept.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 20:13 | Permalink

    back in bussiness !
    Noutăţi ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 20:21 | Permalink

    $ slvc
    da ? Te porţi cum ai fi vrut să se poarte părinţii cu tine ?
    Păi de aia vezi fetiţe cu pantofi cu toc, coafate, şi cu mini. viitoare piţipoance. Că mă-sa , care cu tot parfumul ieftin vărsat pe ea, mai pute a balega care-i iese încă printre degetele de la picioare, NU A AVUT AŞA CEVA, ŞI TÂNJEA.
    Sau băieţi cu fiţe, că tac-su crescut în casă cu pătură în loc de uşă, după ce a furat ca-n codru şi s-a ajuns , îl răsfaţă pe motivul : IO N-AM AVUT , LAS SĂ AIBE EL !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. Posted 29 iulie 2010 at 20:22 | Permalink

    examen psihologic? asta ar conduce la genocid tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 20:25 | Permalink

    Nu vă mai lamentaţi – e o societate democratică , şi a avea copii e un drept a oricărui om.
    Ce vă face să credeţi că voi AŢI AVEA DREPTUL ?
    Poate că standardele impuse v-ar nega dreptul să procreaţi.
    ps.
    Şi totodată şi să desfăşuraţi activităţile legate de actul procreerii.
    tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. Miorlaupufos
    Posted 29 iulie 2010 at 20:26 | Permalink

    Vad ca voi in ruptul capului nu puteti sa haliti ideea ca unii oameni ( si in cazul asta particular, femei ) sint pur si simplu nesimtiti si nu le pasa nici de ei, si cu atit mai putin de copii. Ce-au vazut acasa fac si ei mai departe in vietile lor, dupa acelasi tipar. Ca in fond si la urma urmei, daca ai tipar de camasa in vecii vecilor n-o sa poti scoate pantaloni, decit daca esti constient si faci eforturi ( de cele mai multe ori supraomenesti ) sa modifici lucruri din trecut.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 20:39 | Permalink

    $ all
    băiiiiii superiorilor !!!
    ce anume vă face să credeţi că copii şi părinţii lor sunt chiar IDIOŢI ?
    Subliniez idioţi .Adică faptul că au un IQ subunitar .
    Un OM e rezultatul moştenirii genetice cumulat cu INFLUENŢA SOCIETĂŢII ASUPRA LUI.
    E evident că dacă nu a avut o carte în casă , nu se va omorâ cu cititul.
    E logic, că dacă televizorul din casă e pus pe OTV non stop o să gândească într-o certă manieră.
    Societatea românească e vinovată de înmulţirea piţipoancelor şi a cocălarilor.
    Mass-media – oferind exemplele pe care le ştim toţi !
    Ce dracu va înţelege un copil când vede non stop că Guţă, Vanghele, Becali – au bani şi reprezintă un model de succes în viaţă ?
    VA DORI SĂ FIE CA EI !
    Aşa că nu vă mai buriciţi !
    Sunt sigur că sunt mulţi coca şi piţi care au un IQ înalt, DOAR CĂ AU ÎNVĂŢAT DE LA SOCIETATE LECŢIA GREŞITĂ.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. Posted 29 iulie 2010 at 20:41 | Permalink

    S-a intors ariciul si da cu tepii happy Salutari!
    Este dreptul oricarei fiinte sa procreeze, dar noi cica suntem oameni! suntem deasupra tuturor si facem, experimentam cu de la sine putere!
    eh… nu ai vazut destule, Ariciule! Astea cu balega intre degetele de la picioare si patura in loc de usa nu sunt asa de grave happy
    Autoeducatia dupa o anumita varsta are mare importanta, intr-adevar, si sunt in asentimentul lui Miorlaupufos happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 20:41 | Permalink

    Vă consideraţi o mică elită – dar nu daţi dovadă de prea multă toleranţă – şi asta denotă …..

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. Miorlaupufos
    Posted 29 iulie 2010 at 20:42 | Permalink

    @ kekee Prima lectie invatata gresit a fost de la ma-sa si de la ta-su. Nu as da o putete atit d emare factorului social. Pina la urma tine de determinarea si vointa fiecaruia sa sara gardul si sa depaseasca conditia. Napoleon avea o vorba : “familia mea incepe cu mine”

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 20:45 | Permalink

    $ leidia
    Io-s bucuros că am prins perioada cu 2 ore de program TV. Pt. că neavând altă alternativă, crescând într-un mediu adult, copii erau departe de mine, am învăţat rapid să cetesc şi m-am pus pe treabă, aşa nu mă mai plictiseam.
    Poate că dacă m-aş fi născut după revoluţie cu televizor cu ‘enşpe programe şi calculator eram şi mai cocălar .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 20:46 | Permalink

    $ miorlău
    Şi dacă mă-sa şi tac-su mergeau ziua la servici, şi ei au crescut cu cheia în gât – din generaţia aia facem şi noi parte – L-A EDUCAT SOCIETATEA, VECINII, GAŞCA DE LA BLOC.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 20:47 | Permalink

    Eu nu mă consider nici făcând parte din elită şi nici nu mă dau ca exemplu.
    Şi susţin în continuare că e ideal să te porţi cu copiii tăi aşa cum ai fi vrut să se poarte părinţii tăi cu tine. Doar amintindu-ţi de copilărie, de frustrările trăite în timpul ei, poţi să le oferi copiilor tăi ceva de calitate. Asta nu ţine de nivel de instruire şi nici de cel material. Nu sunt pentru a le da totul pe tavă, cum a înţeles kekee, ci pentru mai mult de atât: dragoste, înţelegere, suport moral, o dojană la timpul potrivit şi, mai ales: UN MODEL de urmat. Pe care îl vor lua în seamă sau nu, în funcţie de ce vor dori ei de la viaţă.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. Miorlaupufos
    Posted 29 iulie 2010 at 20:49 | Permalink

    @ kekee Nu stiu cum se face ca multi dintre cei crescuti cu cheia de git sint oameni intregi iar astia din zilele noastre, desi umbla cu blackberry in buzunar, sint cu mult mai inapoiati.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 20:49 | Permalink

    Aia urmează şi ei : MODELE !
    Irinel, Monica, Ogică, mai continui ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 20:51 | Permalink

    $ miorlău
    Daaa , că toţi cei care i-am enumerat io au 7 ani .
    Sunt deodată cu noi sau mai în vârstă – şi sunt oameni foarte întregi .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 20:55 | Permalink

    $ all
    Prostia e distribuită în mod uniform în lume. Se manifestă diferit însă în funcţie de societatea în care se dezvoltă. Din nefericire la ora actuală în Romanela e mai gălăgioasă şi evidentă.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. Miorlaupufos
    Posted 29 iulie 2010 at 20:57 | Permalink

    @ slvc Nenorocul e ca unele modele sint atit de adinc plantate in subconstient, ca nu le poti distruge cu una-cu doua.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 20:57 | Permalink

    Tu eşti Ogică, kekee?
    Eu sunt Moni?
    Nu.
    Suntem altfel de modele, cred.
    Tocmai de aceea puneam accentul pe modelul parental, nu pe cel oferit de mass-media.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 21:00 | Permalink

    @Miorlau
    Tocmai asta spuneam. Să încercăm să oferim noi modelul, nu să-i lăsăm să-l ia la întâmplare, de pe stradă, din tabloide sau de pe OTV. Trebuie să le oferim repere, ca să ştie la ce să se raporteze. Alegerea o va face mai târziu. Va depinde în mare măsură şi de ce a văzut în casă, cu toată influenţa din afară.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 21:04 | Permalink

    Până şi firea copilului se modelează după a părinţilor. A mamei, în special. Văd asta zi de zi. Din mame isterice, ies copii nevrozaţi, cu reacţii exagerate, recalcitranţi… Din mame echilibrate, ies copii calmi, cooperanţi, cu privire deschisă… Şi asta încă de la 2-3 luni, nu mai târziu.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 21:12 | Permalink

    $ slvc
    da , dacă ai timp, e evident că vei putea să influenţezi creşterea copilului .
    Dar dacă societatea te obligă să alergi toată ziua , ca să poţi seara să-i pui copilului o pâine pe masă, şi să-i iei ce-i trebuie la şcoală ?
    Arătaţi-mi UN COPIL care citeşte câte o carte pe săptămână ( ca să nu zic mai multe ) ???
    NU ARE VREME !!!
    Ca să nu fie un geek , trebuie să se uite la TV. ( ca fie la curent cu ce se întâmplă , să poată conversa cu ceilalţi ) , să stea pe calculator, să înveţe, să se mişte .
    Societatea azi ne fură din timp, că vrem sau nu .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. Posted 29 iulie 2010 at 21:16 | Permalink

    happy Gata?

    kekee, te’ai linistit? nu m’am referit la elite happy si nici la cei ce au totul pe tava,,, aceia nu progreseaza. de obicei cei care primesc totul de-a gata sunt lipsiti de afectiunea parinteasca, nu e o regula, dar…. e un fel de plata/recompensa pentru lipsa.

    Si da, caldura, dragostea si intelegerea, ca si deschiderea in toate, ii dau copilului libertatea si siguranta de care va avea nevoie ca adult!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 21:29 | Permalink

    $ leidia
    Nu am fo nervos deloc,
    Vi-am atras atenţia doar că dacă aţi avea voi dreptul de a decide cine poate şi cine nu să procreeze , nu vi-ar fi uşor să luaţi o decizie corectă.
    Un coca, o piţi sau un ” normal ” – au aceleaşi drepturi de a procrea. Şi e normal aşa.
    Ce se întâmăla în evul mediu dacă nobili puteau decide cine să se nască – normal că un nobil era mult mai dorit decât fiul unui tăran.
    Şi după naştere cine e îndreptăţit să-l crească ?
    “părinţii nu-s în stare ” – hitlerjurgend – îţi spune ceva ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. Posted 29 iulie 2010 at 21:35 | Permalink

    @kekee
    Nu vreau sa mai pun gaz pe foc, dar primii ani din viata unui copil ii marcheaza viata mult mai mult decat evenimentele mai tarzii. Si eu am cazuri printre prieteni care poarta si acum cicatricile psihice ramase dupa “educatia” primita de la niste parinti egoisti. Si nu e vorba de chestii vitale, gen induratul foamei sau al frigului, ci niste simple cuvinte spuse la nervi … De aia e important sa iti pui o mie de intrebari pe zi cand ai proprii copii, sa te pui in locul lor mereu si sa incerci sa iti dai seama cum e cel mai benefic pentru ei sa fie tratati. Si ma intristeaza faptul ca multi dintre parintii pe care i-am intalnit doar eu nu si-au pus vreodata intrebarile astea sad

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. Posted 29 iulie 2010 at 21:38 | Permalink

    Nu avem acest drept, Kekee! Nimeni nu are dreptul la joaca cu viata altuia happy fie el copil sau parinte. Un alt subiect delicat!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 21:43 | Permalink

    Te-au uat gagicile la mijloc, ariciule! big grin
    Dacă ai fost atent la postare, eu nu neg “dreptul” cuiva de a avea copii, doar că sugerez ca mamelor cel puţin să li se facă un examen psihologic înainte de a procrea. Că-i plină lumea de nebune care vor creşte nişte mici psihopaţi la rândul lor… Ei vor conduce lumea în care vom încerca să îmbătrânim. Mie nu mi-e indiferent, aşa că argumentele umanitare de genul “toţi au dreptul să…” mă lasă rece.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 21:45 | Permalink

    $ ama
    sunt deacord cu tine .
    E foarte important.
    În fond şi la urma urmei , ce suntem noi ?
    Suntem un receptacul a tuturor experienţelor, informaţiilor , senzaţiilor şi sentimentelor întâlnite şi trăite de noi – distilate prin filtrul format din creierul nostru şi experienţele, informaţiile , senzaţiile şi sentimentele trăite până în acel moment.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 21:46 | Permalink

    Şi atunci, de ce tei în “ţepi” cu noi, că şi noi tot aia spunem, ariciosule!? big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  50. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 21:47 | Permalink

    $ slvc
    dacă te-aş pune în faţa unei comisii formate din piţi şi coca , eşti sigură că te-ar clasifica – normală ?
    Pe mine sigur nu !
    big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  51. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 21:48 | Permalink

    S-ar putea ca eu să-i păcălesc că sunt “normală” din punctul lor de vedere, dar ei, pe mine, nu. Şi nici pe tine. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  52. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 21:49 | Permalink

    $ slvc
    În momentul în care vorbeşti de test psihologic – DEJA TE GÂNDEŞTI LA NEGAREA DREPTULUI ACELOR PERSOANE !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  53. Posted 29 iulie 2010 at 21:50 | Permalink

    Bun! Despre ce mai vorbim?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  54. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 21:51 | Permalink

    NU.
    Mă gândesc că pot fi “dresate”, adică învăţate cum să e poarte cu progeniturile lor. Chiar prin constrângere, la urma urmei. Punitiv, în caz că se încăpăţânează să le facă rău copiilor lor.
    Ţi se pare nomal că dementa aia i-a dat de mâncare copilului ceva ce avea un gust suspect şi ea n-a îndrăznit să mânânce?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  55. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 21:51 | Permalink

    $ slvc
    Păi nu vă iau în ţepi .
    Dar ce ai vrea ?
    Să zicem toţi în cor : CE BINE AR FI DACĂ NU S-AR MAI PERPETUA PROSTIE ?
    Plictisitor ! Nu ????
    Io prezint subiectul văzut din alt unghi.
    ps.
    hai năşicoo , ştii că-mi place să fiu ” avocatul diavolului ”
    kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  56. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 21:55 | Permalink

    Nu mă deranjează că eşti avocatul diavolului.
    Cred că am unele argument să fiu şi eu cel al apărării!
    Şi mai am, fir-ar să fie!, experienţă cu cazurile de genul ăsta.
    Poate ai observat că unde nu mă pricep, nu mă bag. Şi nu emit sentinţe. Dar şi când am dreptate…
    Adu-ţi aminte de “manechinele anorexice”! rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  57. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 21:55 | Permalink

    $ naşa
    păi nu ziceăi că din piţi – piţi sau coca iese ?
    Aia dacă îşi lichida plodu’ – făcea un bine societăţii -lichidând un viitor cocălar.
    devil

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  58. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 21:58 | Permalink

    Măi, nu categoriile astea mă sperie pe mine. Piţi i coca sunt mult mai puţin nocive decât categoria proştilor bine intenţionaţi. Pe primii scrie clar ce hram poartă, şi te comporţi cu ei ca atare. Cu a doua categorie e baiul… că au impresia că le ştiu pe toate şi că deţin adevărul absolut. Când li se întâmplă ceva cum nu trebuie, alţii sunt de vină. Când le iese ceva, e meritul lor exclusiv etc.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  59. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 21:59 | Permalink

    $ naşa
    AUUUUUUU !!!!!
    Tu ai impresia că ai câştigaaaaatttt ?
    Păi ia o haină croită acu’ 20 de ani , şi una acum – nici mărimile nu mai sunt aceleaşi.
    Moda promovează anorexicele – alea grase sunt câteva ( două-trei ) şi sunt pentru femeile anglo-saxone sau americane ( că-s rotunde bine ).
    Conceptele de frumuseţe actuale sunt în schimb spre anorexie.
    tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  60. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 22:00 | Permalink

    Ete nah, că italiencele or fi nişte silfide! Sau rusoaicele! Sau nemţoaicele! Măi! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  61. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 22:02 | Permalink

    $ slvc
    Cu excepţia cazurilor când mă grăbesc ( destul de frecvent ) , sau sunt prost dispus ( mai rar ) – prostia umană nu mă deranjează .
    Ce s-ar întâmpla dacă un geniu ar trebui să convieţuiască cu mine – nu l-aş enerva prin prostia mea ?
    ps.
    asta considerând nu prea modest că sunt un om cu inteligenţă medie.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  62. Florian
    Posted 29 iulie 2010 at 22:03 | Permalink

    Bună seara happy
    Am fost cu sorcova prin târg şi m-am întors. Imi trag răsuflarea, citesc ce s-a scris pe aici şi revin.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  63. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 22:03 | Permalink

    Să-ţi zic un secret. DINTOTDEAUNA au fost preferate modelel slabe dintr-un motiv mi mult decât evident. Unde nu e, poţi adăuga; unde e prea mult, nu poţi tăia! hee hee
    Dar, că există şi un dar aici, acum au început să fie presiuni şi asupra lor, în sensul revenirii la normalitate. Nu mă fă să reiau discuţia de atunci! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  64. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 22:06 | Permalink

    Salut, Flo! Te aşteptăm! happy
    @kekee
    În sens comparativ, nici pe mine nu ar trebui să mă deranjeze pentru că-mi dă iluzia că ar fi ceva de capul meu. Practic însă, cu ăştia am cel mai mult de furcă în meseria mea. Poate dacă aş fi fierar-betonist sau bucătărească, aş ignora-o, dar aşa, crede-mă că nu pot.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  65. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 22:06 | Permalink

    $ slvc
    io ce rusoaice am văzt ‘ …….. ( faine muieri ).
    Italiencele să ştii că nu-s aşa multe grăsane ( sunt, dar nu aşa multe ca englezoaicele sau americancele – ALEA-S ENORME ! ).
    Nemţoaicele m-or impresionat ce bine erau îmbrăcate ziua – mai bine ca franţuzoaicele .
    ( ce m-am mai apucat io să le clasific – marele expert de varză acră ). Şi nu erau grase multe .
    tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  66. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 22:09 | Permalink

    Rusoaicele, superbe până la 30 de ani, după care… jale mare.
    Italiencele, hai să recunoaştem că şi ălea tinere au… forme generoase, că deai sunt şi frumoase!
    Englezoaicele, nu neapărat slabe sau grase, ci ciolănoase.
    Nemţoaicele nu sunt grase, ci masive, genul hard-worker…
    Mă rog, le privim în ansamblu. Excepţii sunt destule şi la ei.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  67. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 22:10 | Permalink

    $ slvc
    Din cauza asta nu m-am făcut ce vroia tata.
    Doctor sau popă laughing
    Serios !
    laughing
    Ca să nu lucrez cu oamenii. Dacă nu pot să evit un om, nu mă pot abţine prea mult, şi repede îi spun care-i părerea mea.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  68. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 22:15 | Permalink

    Ba mie-mi place să lucrez cu oamenii, în ciuda a ce am spus mai sus. Dar câteodată mă obosesc cam tare. Dacă un om îşi face singur rău, îl las în pace dacă nu vrea să înţeleagă. Când îi face însă uinui copil sau handicapat, mi se urcă piticii la cap şi reacţionez.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  69. Posted 29 iulie 2010 at 22:18 | Permalink

    O blonda la benzinarie isi alimenteaza masina si apoi merge sa plateasca. Dupa 2
    minute dupa ce a platit se intoarce la casier si, foarte suparata, il
    roaga sa o ajute pt. ca si-a uitat cheile in masina. Casierul foarte
    amabil o sfatuieste… Dupa 5 minute intra in magazin un tip razand in
    ultimul hal. Casierul:
    - Ce razi, dom’le?
    - Pai, este o blonda afara care incearca sa-si scoata cheile din masina cu o sarma.
    - Da, si? Eu i-am spus de sarma…
    - Da, dar in masina mai este o blonda care ii spune “mai la stanga, mai la dreapta”.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  70. Florian
    Posted 29 iulie 2010 at 22:27 | Permalink

    Să crestezi în grindă data de azi, iguano, că-i zi importantă. 99,99% din comentarii sunt on topic surprise. Numai Bianca a făcut praf atmosfera, cu blondele ei hee hee.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  71. Posted 29 iulie 2010 at 22:29 | Permalink

    Hai mai ca eu am detensionat-o! devil

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  72. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 22:32 | Permalink

    măc’ să-mi fac ceva lejer de papa, că mă roade o foamee .
    Vin mintenaş .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  73. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 22:33 | Permalink

    O penalizăm!
    O închidem într-o maşină, să mă dirijeze cum să deblochez butonul! laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  74. Florian
    Posted 29 iulie 2010 at 22:46 | Permalink

    Ce faci iguano, închizi comentariile taman când voiam să propun şi eu o pedeapsă pentru Bianca? Mă gândeam să ne aducă nişte fructe. Banane, portocale, nu contează. laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  75. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 22:55 | Permalink

    vă mai amintiţi de Sabrina , aia care cânta : Boys-boys-boys .
    E italiancă , şi e cam după 20 şi ceva de ani la TV – ce bine arată !!!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  76. Florian
    Posted 29 iulie 2010 at 22:58 | Permalink

    Hai să bag şi eu un on topic. Stiu mai multe cazuri de familii de oameni normali care au crescut doi copii, în acelaşi fel (aceeaşi dragoste, aceeaşi educaţie, aceleaşi condiţii materiale, etc). Unul dintre copii s-a ţinut de treabă, iar celălalt a ajuns o pramatie. Aşa că nu totdeauna părinţii sunt de vină.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  77. silavaracald
    Posted 29 iulie 2010 at 23:03 | Permalink

    @kekee
    Se poate. Că n-o vedem…
    @Flo
    Zestrea genetică îşi spune şi ea cuvântul. Dar, poate, nici părinţii ăia nu i-au crescut chiar la fel. Unul a fost băiat, altul fată, unul mai mare, altul mai mic, deci un pic răsfăţat… Nu există termenul de identic când e vorba de relaţii umane.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  78. Posted 29 iulie 2010 at 23:16 | Permalink

    Japoneze, nimic?
    http://www.youtube.com/watch?v=yUmpeyQmd-I
    laughing)

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  79. Posted 29 iulie 2010 at 23:20 | Permalink

    si on topic.. ca sa va pot spune nopate buna!
    http://www.youtube.com/watch?v=weo7GNd4Tbo&feature=related

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  80. Florian
    Posted 29 iulie 2010 at 23:28 | Permalink

    @slvc
    N-am zis identic, iguano, am zis „în acelaşi fel”. Mici deosebiri desigur că or fi fost, dar nu cred că pot genera diferenţe semnificative. Un caz din familia mea, niste rude mai îndepărtate care aveau un băiat şi o fată: fata s-a măritat cu un italian, stau amândoi pe undeva pe lângă Torino, au doi copii si muncesc în pizzeria unde el este patron. Băiatul a murit la 17 ani, dintr-o supradoză de heroină.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  81. Florian
    Posted 29 iulie 2010 at 23:39 | Permalink

    Noapte buna, Leidi happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  82. Florian
    Posted 29 iulie 2010 at 23:40 | Permalink

    Noapte bună şi celorlalţi, că plec şi eu la culcuş. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  83. Posted 29 iulie 2010 at 23:47 | Permalink

    Flo, tocmai cand vroiam sa te invit la un drob si la un pahar cu vin!
    Noapte buna! kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  84. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 23:47 | Permalink

    $ leidia
    japonezii mai bine să facă alte chestii , dar nu să cânte – nu e de ei .
    Nu au limba potrivită şi nici nu se pricep.
    ps.
    după mine sunt un popor de ” pinguini “.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  85. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 23:47 | Permalink

    $ gg
    hai cu ele-ncoa !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  86. Posted 29 iulie 2010 at 23:55 | Permalink

    Aricel, bine-ai venit! happy
    na, poftim! http://georgiana75.wordpress.com/2010/07/29/drob-cu-ciuperci/

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  87. kekee
    Posted 29 iulie 2010 at 23:56 | Permalink

    $ gg
    bine v-am găsit
    kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  88. Posted 29 iulie 2010 at 23:57 | Permalink

    Aricel, fara tine si fara Laurici… e pustiu, pe bune!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  89. Posted 29 iulie 2010 at 23:58 | Permalink

    ce aveti azi cu japonezii ca si la Tanti Jeni tot de ei se vorbeste… http://cantinasociala.wordpress.com/2010/07/29/guest-star-day-%E7%BE%8E%E5%92%B2%E3%80%82/

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  90. kekee
    Posted 30 iulie 2010 at 00:02 | Permalink

    $ gg
    puse-se leidi A o melodie cântată de o japo

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  91. silavaracald
    Posted 30 iulie 2010 at 00:12 | Permalink

    Copilaşi, am călcat de m-am îndoit de spate, acum merg şi eu la nani, că mâine mă scol de dimineaţă. Mâine seară poate om încinge un chef de zile mari…
    Noapte bună! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  92. kekee
    Posted 30 iulie 2010 at 00:20 | Permalink

    noapte bună
    kiss
    ps.
    dacă cumva mai ai chef de călcat ….. ( am şi io vreo 20 de cămăşi ).

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  93. kekee
    Posted 30 iulie 2010 at 00:20 | Permalink

    noapte bună all

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  94. Posted 30 iulie 2010 at 00:37 | Permalink

    noapte buna kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  95. Posted 30 iulie 2010 at 01:55 | Permalink

    Click! Muama ce sforaialaaaaaaaa!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  96. kekee
    Posted 30 iulie 2010 at 02:03 | Permalink

    aricii nu sforăie !
    big grin
    click !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  97. Posted 30 iulie 2010 at 02:04 | Permalink

    laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  98. kekee
    Posted 30 iulie 2010 at 02:18 | Permalink

    $ GG
    du-te bre la culcare .
    tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  99. Posted 30 iulie 2010 at 02:20 | Permalink

    Da sefu’! ‘Traitzi! Am plecat! Ciprian asta ma tot tine de vorba la mine acasa! Dracu’ gol! Noapte buna kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  100. Posted 30 iulie 2010 at 08:40 | Permalink

    Neata!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  101. silavaracald
    Posted 30 iulie 2010 at 09:20 | Permalink

    ‘Neata la toata lumea! big grin
    Sanatosi, voiosi, voinici?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  102. Posted 30 iulie 2010 at 09:44 | Permalink

    Am deschis un ochi, urmeaza cel de’al doilea! laughing))

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  103. Posted 30 iulie 2010 at 16:05 | Permalink

    o da! mare iti e gradina doamne!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  104. silavaracald
    Posted 30 iulie 2010 at 16:12 | Permalink

    Oh, da! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  105. Posted 31 iulie 2010 at 12:47 | Permalink

    vedeti rapid medicina isihasta ….

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  106. catalin
    Posted 23 septembrie 2010 at 11:06 | Permalink

    @miorlaupufos la sa ma tone mirela de unde sitii ca un copil cum creeste, ai copil nu pot sa faci nicodata nu lasa comentariul draga

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  107. silavaracald
    Posted 23 septembrie 2010 at 11:41 | Permalink

    @Catalin
    ??????????????????????????????????????

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*