Home, sweet home!

Mi-am zugrăvit bucătăria, că nu se mai putea. Şi, cu un drum, mi-am schimbat şi mobila. La fel am procedat şi cu holul de la intrare. A apărut însă o problemă pe care n-am putut-o anticipa la timpul potrivit. După toate astea, încăperile respective au devenit reci, neprimitoare, greu de frecventat. Bucătăria, de pildă: e perfectă; pereţi imaculaţi, dulapuri impecabil aranjate, masă cu blat de cristal, de ţi-e şi milă să pui ceva pe ea. S-a dus naibii toată intimitatea celei dinainte, s-a ales praful de atmosfera propice colocvialităţii cu cârnaţul pe masă şi o stacană cu vin, la orele serii, când se adună familia de pe drumuri. Acum intră toţi acolo cu fereală, îşi iau, pe un platou, cele necesare, după care ies în curte, unde le dispare inhibiţia legată de o eventuală pătare/ciobire/deranjare a ordinii din dulapuri şi vitrine. Acum e bine, că avem unde, dar la iarnă? Cred că va trebui să ne mai facem o bucătărie, de serviciu, cum s-ar zice, în care să putem sta ca înainte, cu orele, la taifas, nestingheriţi. Loc nu prea am, dar probabil că voi desfiinţa buda şi o voi muta în curte, făcând astfel din ea un spaţiu mai puţin primitor, nu biblioteca ambulantă şi biroul în care-şi limpezesc gândurile de început de zi membrii familiei.

Trackbacks

  1. [...] Home, sweet home! Wed Aug 04, 2010 8:05 am Mi-am zugrăvit bucătăria, că nu se mai putea. Şi, cu un drum, mi-am schimbat şi mobila. La fel am procedat şi cu holul de la intrare. A apărut însă o problemă pe care n-am putut-o anticipa la timpul potrivit. După toate astea, încăperile respective au devenit reci, neprimitoare, greu de frecventat. Bucătăria, de pildă: e [...] [...]

  2. By Home, sweet home! | Pentru Mures on 4 august 2010 at 08:51

    [...] aici: Home, sweet home! Post Published: 04 August 2010 Author: admin Found in section: Si La Vara [...]

  3. [...] PD), Teodor Stolojan, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Adrian Năstase, Călin Popescu-Tăriceanu, Adrian Năstase şi Emil Boc, de cate ori (?), acolo unde mentalitatea căpătuistă, s-a metamorfozat post [...]

  4. By Scrisoare de departe « اBlog Feminin on 4 august 2010 at 14:50

    [...] pe ea tot ce gândeşti, ce-ţi vine-n cap. Apoi trimite-o. Cui? Lor: ei, lui, lui, lui, lui, lui, ei, lui, şi nu-l uita nici pe el sau pe el. Sunt pronume ce-ţi fac plăcere. Şi, nu în ultimul [...]

  5. By Inocentul – XXIV « Ioan Usca on 4 august 2010 at 20:05

    [...] Gabi123, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Geocer, Geotax, Grişka, Ion Dascălu, Link-Ping, Madi, Melami, Mihai Likar, Mikael Eon, Mirela Pete, Nea Costache, Nicu, Oceania, Onu, Orfiv, Orry, Primadona, [...]


261 Comments

  1. ceska777
    Posted 4 august 2010 at 08:43 | Permalink

    Si la iarna, cu buda in curte crezi ca a fi bine????

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. kekee
    Posted 4 august 2010 at 10:04 | Permalink

    @ ceska
    Daaaa, mai ales ca-i place foaaaarte tare sa fie asa “mai rustic “.
    laughing
    @ slvc
    Dar ce cati tu in bucatarie ?
    rolling on the floor
    asta numesc io bucatarie :
    http://www.recordcucine.com/cucine_classiche.htm
    Mai pui o coarda impletita de usturoi, ceapa, si niste ardei iuti pe fir , agatati p-acolo, si ai bucataria ok.
    ps.
    Acuma raul e facut.
    Obisnuieste-te ca va trebui sa gàtiti si sà mancati pe terasa , ca sa nu deranjati “muzeul” . Idei as avea, dar ma blastàmà dup-aia bucatarul .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. Posted 4 august 2010 at 10:54 | Permalink

    @SLVC
    Va rog eu frumos, numai curtea sa nu o renovati, ca ajungem sa ne facem terasa pe trotuarul din fata casei rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. Posted 4 august 2010 at 11:13 | Permalink

    Cheama in vizita niste prieteni cu copii de vreo 3-4 anisori. Lasa-i in bucatarie pe micuti singuri, sa manance ceva care sa includa: sosuri (preferabil de rosii, merge si de branza), gemuri, dulceturi, creme si alte alea care se pot intinde usor.
    Eventual mai tranteste in interior si o pisica si un caine care nu se suporta.
    Dupa juma’ de ora nu va mai fi urma de muzeu iar bucataria va putea fi folosita pentru intrunirile de familie!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. Posted 4 august 2010 at 11:15 | Permalink

    PS. dar cu buda, cu buda ce ai? Las-o amarului acolo!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. fata din vis
    Posted 4 august 2010 at 11:26 | Permalink

    ei …e frumos si in curte. In Malta, nu sunt curti. Sunt un fel de case, cu 1-2 nivele. Locuitorii lor, isi scot pe trotuarul din fata casei, o masa si scaune si privesc trecatorii care ii ocolesc, in timp ce ei isi sorb din cafea si stau la o barfa. happy Deci, putea fi si asa. La curte e totusi bine. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. pepe
    Posted 4 august 2010 at 11:54 | Permalink

    Ti se puse pata p’a buda. Locul cel mai linistit si incarcat cu energie pozitiva dintr-o gospodarie. Lasa sefa, buda la locul ei daca vrei sa ai liniste in familie.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. Gregorie Casă
    Posted 4 august 2010 at 12:18 | Permalink

    Buda e un loc sacru. Acolo ma relaxez, citesc, uneori cant la pian… Oi fi budist?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. kekee
    Posted 4 august 2010 at 12:25 | Permalink

    @ grergorie
    La mine-n sat budistii se chiama : càcàciosi
    big grin
    @ ama
    Lavita-n ulita, si s-a rezolvat .
    Ca la tara .
    Ce bine stau nanele pe lavita si comenteaza tot ce se perinda prin fata lor.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. Gregorie Casă
    Posted 4 august 2010 at 12:33 | Permalink

    @kekee: Aimez-vous Brahms? I like Chopin. Gazebo.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. Florian
    Posted 4 august 2010 at 12:44 | Permalink

    Stiu pe cineva care vinde un cort d’ăla mare, pentru nunţi. Când îţi extinzi muzeul şi în dormitoare anunţă-mă, să te pun în legătură cu persoana. hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. Posted 4 august 2010 at 12:55 | Permalink

    Numai sfaturi bune! Vă mersi!
    @ceska
    Bine, rău, da´ măcar rezolvăm timing-ul, că până-mi vine mie rândul… big grin
    @kekee
    Ai dreptate. Nu ş´ ce m-o apucat cu a bucătărie! De vină o fi concediul, când traversez o perioadă de nebunie temporară. winking
    @Zac
    Am toate personajele la mine în curte. Doar că le e interzis să calce în spaţiul imaculat al bucătăriei. Câteodată se mai furişează să-şi ia câte un pahar de apă, dar şi atunci unul din ei ţine de şase. hee hee
    @Găbita
    Uite o ţară pe care aş vrea s-o vizitez. Îi vine ei rândul! happy
    @Doctor Casă
    I like GNR. Ai ceva împotrivă, colega? happy
    @Flo
    Mersi, consiliere. Aştept iarna ca să pun în practică propunerea ta. hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. Posted 4 august 2010 at 13:01 | Permalink

    Na ca iar ai sarit peste mine rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. Posted 4 august 2010 at 13:03 | Permalink

    Ce să fac dacă eşti mai uşor de sărit decât de ocolit! laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. Posted 4 august 2010 at 13:06 | Permalink

    @SLVC
    Da da, eu sunt tot mai convinsa ca devin invizibila! In curand o sa ma apuc de jefuit banci, ca si asa nu ma vede si nu ma aude nimeni in ultimul timp. Voi fi infractoarea perfecta rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. Posted 4 august 2010 at 13:09 | Permalink

    Şi vei jefui bani invizibili, bănuiesc! rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. Posted 4 august 2010 at 13:09 | Permalink

    slvc: da-le libertate! da-le pana nu te trezesti cu revolutie in bucatarie! libertate pentru toti!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. Gregorie Casă
    Posted 4 august 2010 at 13:10 | Permalink

    @șivaraastaelafeldecaldcavaratrecută: n-am nimic împotrivă, GNR îmi plac și mie. Scuze că am răspuns mai târziu, dar am avut de rezolvat niște ”monkey business”: am mâncat o banană.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. Posted 4 august 2010 at 13:23 | Permalink

    Fă-ţi şi tu ca tot omu’ o bucătărie “de vară” , pe care s-o folosiţi şi iarna, că doar n-o s-o murdăriţi pe aia bună laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. Posted 4 august 2010 at 13:34 | Permalink

    Si, daca tot esti la capitolul de “vara”, fa-ti inca o casa de vara , pe care sa o folositi si iarna, sa nu stricati muzeul tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. kekee
    Posted 4 august 2010 at 14:49 | Permalink

    @ slvc
    concluzia din zisele lui zebra si zac :
    MUTA-TE !
    big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. Posted 4 august 2010 at 16:35 | Permalink

    În sfârşit, o idee bună! Să mă mut.
    Cum nu mi-a trecut prin minte şi mie… thinking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. Posted 4 august 2010 at 16:40 | Permalink

    nu te mai gandi!
    iarna este departe, ai vreme sa sprgi blatul, sa manjesti peretii…. ma rog!… sa faci din ea ceva foarte intim!
    nu dispera!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. Posted 4 august 2010 at 16:42 | Permalink

    Mda, nici asta nu e o idee rea.
    Mersi şi ţie. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. kekee
    Posted 4 august 2010 at 16:45 | Permalink

    Gata ! Am solutia !
    Dai o petrecere !
    Cam ca aia din filmul cu acelas nume.
    big grin
    Dup-aia nu o sa se mai codeasca nimeni sa intre in bucatarie, sau dimpotriva .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. Posted 4 august 2010 at 16:57 | Permalink

    mai si varianta de a face schimb cu un nenorocit de cetatean de la bloc, locatar al unui apartament cu toate ferestrele la bulevard….. nu cred ca auii sa mai ai timp sa observi astfel de maruntisuri, pe principiul… cel mai bun remediu pentru o durere este o durere si mai mare!

    pune o bere pe masa de cristal!
    cred ca o merita baiatu’ pentru asa o idee.
    mai bun de atat nu gasesti.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. Posted 4 august 2010 at 17:52 | Permalink

    Sorry, dar mi-am ispăşit pedeapsa la bloc…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. Miorlaupufos
    Posted 4 august 2010 at 18:35 | Permalink

    Asta face parte din sindromul “parca as dormi intr-un showroom de cind am zugravit”. Cunosc foarte bine senzatia, eu si acum dupa doi ani am impresia ca locuiesc intr-un depozit de mobila, ce-i drept bine aranjat.

    Io-te de-aia la casa de vacanta n-am prea mare chef sa ma puc sa dau cu trafaletele si sa stric feng-shui-ul locului, desi nimeni nu intelege in ruptul capului de ce n-am eu stare sa zugravesc. Chiar cu pretul alergatului intr-un oras intreg dupa un timplar. Sa moara ce-am in frigider, a trebuit sa intreb in ‘jde mi de locuri ca sa gasesc un nene sa-mi faca o fereastra de lemn. Ca termopanul la munte e cam ca nuca-n perete.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. Posted 4 august 2010 at 18:52 | Permalink

    Parcă mi-ai citit gândurile, Miorlau! laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. kekee
    Posted 4 august 2010 at 19:06 | Permalink

    @ miorlici
    Este termopan din lemn !
    daa-daa !
    Impropriu zis termopan . E fereastra de lemn cu celula aia formata din doo sticle.
    Doar ca nu o face orice carpaci, ca trebuie sa fie bine prelucrat lemnul, si bun mesteru’.
    http://www.lafinestra.biz/catalogolegno.pdf

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. Miorlaupufos
    Posted 4 august 2010 at 19:18 | Permalink

    @ kekee Da, stiu, e timplarie de lemn cu geam termopan, insa mie-mi trebuie doar doua ferestre de inlocuit. Restul le dau o vopsea. E un aer absolut respirabil in casa cu ferestre de lemn, spre deosebire de plastice care dau un efect de…etuva. Toata lumea e disperata dupa termoplane, au ajuns un soi de status-simbol.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. Posted 4 august 2010 at 19:20 | Permalink

    Geamurile tip termopan asigura un consum mai mic de energie pentru incalzirea (iarna) si racirea (vara) locuintei. Rama de plastic este cea mai ieftina. Merge si pe lemn, insa e mult mai scump si, daca nu e facut cum trebuie, cedeaza in scurt timp.
    Nu este un status simbol, este o economisire happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. Miorlaupufos
    Posted 4 august 2010 at 19:27 | Permalink

    @ zaqk Sint de acord cu totul in privinta caracteristicilor fizice, insa plasticul e plastic si lemnul e…natural. La mine acasa daca nu aerisesc este un aer de nerespirat. La birou am tot timpul un geam deschis. Asa ca la ce bun termopanul asta? Aaa, basca mucegaiul de pe peretele cu dulapul acasa.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. Posted 4 august 2010 at 19:53 | Permalink

    Aici, cu mucegaiul, are dreptate Miorlau, că şi pe mine mă deranjează de când am termopane. Dar n-a fost decizia mea.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. Posted 4 august 2010 at 19:58 | Permalink

    grigorie, dacă n-ai postat niciodată de pe budă, ejti mic copil!!! tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. Miorlaupufos
    Posted 4 august 2010 at 20:04 | Permalink

    @ slvc M-am trezit cu haine mucegaie in dulap, de-a trebuit sa bag masina de spalat la capacitate maxima si sa aerisesc toata garderoba, dupa care sa schimb lemnaria din spatele dulapului si sa schimb si locul dulapurilor.

    Acestea fiind zise, la casa de la munte m-am inarmat cu un kil de chit pe care l-am intins pe ferestre, dar tot nu mi-a ajuns la ce-am eu acolo si-acu caut vopsea de o anumita nuanta, deci voi fi si vopsitor. Asta cu chitul a mai fost cum a mai fost, da’ aia cu vopseaua e migaloasa tare. Toate astea ca sa nu vad termopane in fata ochilor, macar acolo. In procesul de productie mi-am facut praf manichiura, m-am trezit cu chit si-n pat pe cearceaf. Miorlaupriceput

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. kekee
    Posted 4 august 2010 at 20:09 | Permalink

    rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. Posted 4 august 2010 at 20:22 | Permalink

    @Miorlaupriceput
    Văd că-mi calci pe urme! Distracţia mea de bază în vara asta a fost să zugrăvesc şi să vopsesc tot ce mi-a picat sub ochi, începând cu scaune, mese şi sfârşind cu hainele soră-mii! Şi pentru că văd că ea nu se simte să le pozeze după ce le-am aranjat eu cu nespusă măiestrie, o să pozez eu ginşii ei foşti albi, pe care i-am recondiţionat azi în stil hippy, făcându-mi praf manichiura de la mâini, dar şi de la picioare. Sper să nu zică după aia careva că mi-am băgat picioarele în pantalonii fetei…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. Miorlaupufos
    Posted 4 august 2010 at 20:29 | Permalink

    Eu sint cu state vechi in ale mesteritului prin casa de la munte. Intr-un puseu de nervi am distrus parchetul cu smirghel si-am turnat lac de-ala special pe el, la dormitor am aranjat ferestrele cu o nuanta de verde-brotac. Ca sa nu mai zic de chestiile tehnice, am luat cele mai cumpe calorifere electrice si cel mai mare boiler. Ghici ce? Ma tin prizele doar pentru unul din trei. Adica ori merge unul dintre calorifere, ori numai boilerul. Altfel face pac tabloul electric.

    Intre timp mi-a mai venit mintea la cap si-am realizat ca-mi trebe vopsea de aceeasi nuanta, lemnul trebuie curatat si dat un chit inainte. Heheee…Acuma caut un covor suficient de mare pe care sa-l instalez in sufragerie, ca n-am chef de tura 2 de raschetat parchete.

    Aia cu vopsitul de tzoale am finit-o la terminarea liceului.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. Posted 4 august 2010 at 20:54 | Permalink

    Problema cu mucegaiul vine din lipsa izolarii termice a peretilor.
    Solutia este combinata: se realizeaza izolarea termica a peretilor cu polistiren expandat pe exterior, se instituie un program de aerisire migaloasa zilnica a intregii case iar in camerele cu umezeala mare (baie, bucatarii) se instaleaza sisteme de evacuare fortata a aerului umei: hota cu tiraj fortat (nu din aia cu recirculare) si ventilator cu senzor de umiditate in baie, undeva cat mai aproape de tavan, in zona vanei si chiuvetei. Daca nu sunt alaturate, se pune deasupra vanei.

    Mie mi s-a parut interesant in Austria si Germania sa vad case vechi (> 200 ani) cu grinzi de lemn in planseuri renovate cu polistiren pe exterior si cu geamuri termoizolante. Fie cu rama clasica de plastic fie cu profile inguste, numa’ potrivite pentru case vechi, cu scopul de a pastra aspectul initial.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. Posted 4 august 2010 at 20:58 | Permalink

    Aia cu vopsitul de ţoale credeam şi eu că am terminat-o de vreo douăzeci de ani, dar mi-a mers buhul în familie că mă pricep la orice, aşa că… am recidivat! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. Miorlaupufos
    Posted 4 august 2010 at 21:00 | Permalink

    @ Zack Mai, nu e mai simplu sa pastrezi niste solutii aproape de natural? O fereastra de lemn, o soba cu lemne, textile din bumbac si lina…zic si eu. Avind casa la munte, cine sa aeriseasca zilnic acolo, ca nu e nimeni cu lunile de zile?

    Apropo, covoarele de lina au o proprietate: absorb umezeala din aer si cind e aerul uscat o elibereaza. Chestie pe care in vecii vecilor n-or sa o faca plasticele. Natura e ceva mai desteapta decit noi.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. kekee
    Posted 4 august 2010 at 21:34 | Permalink

    @ zaq
    Hai frate la spa să ne punem părul pe moaţe şi să ne facem manichiura, că femeile au luat pickhammerul şi drujba .
    ps.
    Nu ai un mini să-mi împrumuţi ?
    big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. Posted 4 august 2010 at 21:39 | Permalink

    @Mirolaupufos: de exemplu Q-Fort (nu am treaba cu ei, nu fac reclama) au o pozitie pentru ferestrele lor de microaerisire. In felul asta, cand pleci de acasa pentru mai mult timp, ai o circulare a aerului in mod natural – adica exact ceea ce fac geamurile alea de lemn in mod “natural”. Solutii sunt pentru toate problemele alea, trebuie doar sa le gasesti. Si da, o soba pe lemne… in fiecare camera spre deosebire de o incalzire centrala care te rezolva in toata casa, de exemplu, iar cu ferestre bine izolate ai si economie de energie. Solutii naturale imitate de tehnica moderna… imi place.
    @kekee: o intreb pe prietena mea, poate te ajuta, ca io nu ma bag in dulapul ei. Dar n-ai grija, ca te rezolv. PS. Parul pe moate nu prea am cum, ca n-am. Ala de pe piept se ia in calcul? laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. Posted 4 august 2010 at 21:40 | Permalink

    Hai, nu vă plângeţi, că vă cerem şi vouă ajutorul câteodată. Când n-avem chef să facem un anumit lucru. Atunci ştim şi noi să ne dăm feminine şi să “recunoaştem” că nu ne pricepem. Uite, de pildă, acum, peştişorul repară cablul de încărcare al aparatului foto. Să nu credeţi că-i mare scofală. Se belesc puţin firele şi se leagă la culoare, după care se izolează, separat şi împreună. Da´ credeţi că am timp de aşa ceva?! Cine ar mai sta pe blog de m-aş apuca acum de reparat?! Ziceţi şi voi dacă n-am dreptate! hee hee
    (Merită toţi banii să-l auziţi cum bodogăneşte la adresa Piratului, a neglijenţei, a electronicii, a nepriceperii, a exploziilor solare şi a tot ce mişcă în Univers la ora asta! laughing )

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. Posted 4 august 2010 at 21:41 | Permalink

    Cine e piratul??!?!??!?!?!??!?!?!?!?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. kekee
    Posted 4 august 2010 at 21:41 | Permalink

    $ zaq
    păi ăla de pe chept nu ţi-l increţeşte prietena , pe după deşte ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. Posted 4 august 2010 at 21:43 | Permalink

    @ariciu’: nu ii dau voie!
    Ti-am facut rost de “o rochita, asa de vara, vaporoasa, culori pastelate”. Inchei citatul tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. kekee
    Posted 4 august 2010 at 21:46 | Permalink

    ok! deci :
    Tre să mă depilez şi să-mi fac rost de tanga ( dacă-i vaporoasă nu pot ieşi cu izmenele moştenite de la bunica ).

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  50. kekee
    Posted 4 august 2010 at 21:48 | Permalink

    $ zaq
    Piratul e ăla care dormea în farfuria de lemn, din postarea de sâmbătă.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  51. Posted 4 august 2010 at 22:00 | Permalink

    Apropos de tanga: Pe vremuri, dădeai şnurul la o parte ca să vezi bucile, acum, dai bucile la o parte ca să vezi şurul! Scuze celor pudibonzi! laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  52. kekee
    Posted 4 august 2010 at 22:06 | Permalink

    Io prefer să fie aşa . Decât blindată în burqa ?
    Măcar vezi marfa, nu iei orbeşte.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  53. Posted 4 august 2010 at 22:07 | Permalink

    absolut! dam bucile la o parte daca trebuie!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  54. Posted 4 august 2010 at 22:09 | Permalink

    Noa bine, noa! Linie de mijloc nu există? happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  55. Posted 4 august 2010 at 22:11 | Permalink

    ba da, snurul!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  56. kekee
    Posted 4 august 2010 at 22:14 | Permalink

    subscriu , la ceea ce a zis zaq !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  57. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 22:19 | Permalink

    Georgiiiie, mă lăsaşi, fată, singură cu golaniii! crying

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  58. Posted 4 august 2010 at 22:31 | Permalink

    S-a dus sa ia ciocanul rotopercutor sa faca gauri pentru aerisirea baii si bucatariei. Las’ ca vine imediat!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  59. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 22:32 | Permalink

    rolling on the floor
    Muriţi de ciudă, asta e! tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  60. Posted 4 august 2010 at 22:33 | Permalink

    Pe caldura asta, trebuie sa fii criminala sa porti din alea de vorbiti voi, cu snur sau fara rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  61. Posted 4 august 2010 at 22:35 | Permalink

    Fara snur ca in “deloc”? Kinky!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  62. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 22:41 | Permalink

    Riscant, Alba! Riscant! Io doar atâta zic. O să creadă lumea, trecând pe lângă unele “echipate” aşa, că abia acum şi-au golit butoiul cu varza murată de anul trecut. Mai bine cu “amortizor” de mirosuri! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  63. Florian
    Posted 4 august 2010 at 22:43 | Permalink

    Bună seara happy Scuze de întârziere, dar e motivată: am fost să-mi fac pedichiura.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  64. giana
    Posted 4 august 2010 at 22:47 | Permalink

    Flo, e scuzabil, ca la ce copite aveai…. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  65. giana
    Posted 4 august 2010 at 22:48 | Permalink

    Seara buna! Mel, lasa ca vin eu si’ti promit ca n’o sa ma impiedice nimic sa ma simt bine! winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  66. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 22:50 | Permalink

    Acum se vine, Geo, după ce m-au luat băieţii la mijloc?! sad
    Sal´tare, Flo. Ce nuanţă ciclamen ţi-ai tras! Vezi că nu se mai poartă de vreo câteva luni! Puteai încerca şi tu ceva mai trendy! Gen emo! Niegre, bre! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  67. Posted 4 august 2010 at 22:52 | Permalink

    Florian cauta mini precum ariciul? tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  68. Florian
    Posted 4 august 2010 at 22:52 | Permalink

    @giana
    rolling on the floor Să vezi ce sexy sunt acum, mi le-am dat cu ojă mov cu steluţe aurii.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  69. giana
    Posted 4 august 2010 at 22:54 | Permalink

    Mel, care baieti? Spune-mi, ca acu’i mushc de nas! Mrrrrrrrrrrrr!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  70. Florian
    Posted 4 august 2010 at 22:54 | Permalink

    @slvc
    Las’ că se înnegresc ele repede, de jeg big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  71. Gregorie Casă
    Posted 4 august 2010 at 22:54 | Permalink

    Băi, gata, hai la culcare! Plecați că vreau să umplu blogu cu apă și să mă dau cu șalupa.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  72. Florian
    Posted 4 august 2010 at 22:57 | Permalink

    @zaqk
    Nţ, mi-am tras un tutu de balerină, cum are rotofeiul ăla din reclama pentru Transilvania Bank

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  73. giana
    Posted 4 august 2010 at 22:59 | Permalink

    Gregorie, aha, deci ai shalupa, nu shalup! tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  74. Florian
    Posted 4 august 2010 at 22:59 | Permalink

    @Dr House
    Geaba bre, că-i ciuruit. A vrut proprietăreasa să-l recondiţioneze.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  75. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 23:00 | Permalink

    @Doctor Casă
    Vezi că-ţi ard un tsunami în piscină de nu te vezi!
    La mine te-ai găsit să faci băltoacă-n curte!? angry
    Parcă eşti frate cu Ghio, că numa´ ăla stă toată ziua cu ochii beliţi în ştrandu´ ăla al lui cu valuri!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  76. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 23:02 | Permalink

    @Flo
    Nu mai e, că l-am cositorit, ce ştii tu! Iote la el ce sclipeşte! Parcă are vărsat de vânt… că la câte găuri avea…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  77. Posted 4 august 2010 at 23:04 | Permalink

    @Flo: poze, poze, vrem poze!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  78. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 23:06 | Permalink

    Ţară, ţară, vrem oşteni! rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  79. Florian
    Posted 4 august 2010 at 23:06 | Permalink

    Pune-i şi nişte turnuleţe, să se asorteze cu sclipiciul. Eu aduc manelele.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  80. Gregorie Casă
    Posted 4 august 2010 at 23:07 | Permalink

    @șilavaraecaldcândnuplouă: În loc să zici mersi că mai răcoresc atmosfera p-aici… Nț, nț, nț… Că văd că s-a cam încins cu discuțiile astea.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  81. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 23:09 | Permalink

    Mda, se impune o mână fermă care să strângă puţin laţul, şnurul, mă rog, ce-o fi acolo, la mijloc! rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  82. Posted 4 august 2010 at 23:10 | Permalink

    dar nu prea tare! doare!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  83. giana
    Posted 4 august 2010 at 23:11 | Permalink

    Gregorie, ia chiar! Uda’ma putin, te rog!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  84. Posted 4 august 2010 at 23:12 | Permalink

    Ti-ai pus tricou alb? Alfel il opresc pe GC….

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  85. Gregorie Casă
    Posted 4 august 2010 at 23:12 | Permalink

    Giana: ce idee mi-ai dat! Ia, fetele, îmbrăcarea în tricouri și alinierea la udat. Facem concurs de tricouri ude.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  86. Florian
    Posted 4 august 2010 at 23:13 | Permalink

    @zaqk
    Am o poză, dar dinainte de a mă dota cu tutu:
    http://www.digital-advertising.ro/imagini/show.php?MEDIAID=1809&ORDER=DATE

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  87. Posted 4 august 2010 at 23:14 | Permalink

    @Florian: iti trebuie un tutu mare de tot ca sa acoperi continutul pozei tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  88. Florian
    Posted 4 august 2010 at 23:15 | Permalink

    Eu sunt juriul.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  89. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 23:15 | Permalink

    @Doctor Casă
    Întâi să ne spui care sunt premiile, că nu-mi arăt eu nurii aşa pe gratis!
    @Flo
    Ce-i drept, se văd roadele antrenamentelor îndelungi şi asidue la sală! rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  90. Posted 4 august 2010 at 23:15 | Permalink

    Dupa poza aia, esti si juriu, si public, si concurenti…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  91. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 23:16 | Permalink

    rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  92. Florian
    Posted 4 august 2010 at 23:17 | Permalink

    @zaqk
    Dacă nu mă cuprinde, îi pun bretele şi-l fac şorţuleţ.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  93. giana
    Posted 4 august 2010 at 23:18 | Permalink

    rolling on the floor rolling on the floor Bai, eu mi-i arat si pe gratis! In definitiv la cate gravide si femei a vazut el…
    S’apoi de ce sa nu vada si juriul ceva frumos? big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  94. Posted 4 august 2010 at 23:19 | Permalink

    Ori e un individ tare productiv, ori e medic de muieri…. alta explicatie nu se exista…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  95. Posted 4 august 2010 at 23:20 | Permalink

    @Giana: partea cu poze e valabila si pt tine laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  96. giana
    Posted 4 august 2010 at 23:21 | Permalink

    Zaqk, esti pregatit sa vezi cei mai frumosi nuri pe care i-ai vazut in ultimii 30 de ani? big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  97. Posted 4 august 2010 at 23:22 | Permalink

    29, ultimii 29 tongue
    Numa’ sa nu imi dai tot poza lui Florian tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  98. Florian
    Posted 4 august 2010 at 23:23 | Permalink

    @giana
    In loc de tricou, mai bine concurezi îmbrăcată cu cercei. day dreaming

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  99. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 23:24 | Permalink

    Deci, Zac, preiau întrebarea Gianei: Eşti pregătit să vezi cei mai frumoşi nuri pe care i-ai văzut în ultimii 29 de ani?
    Răspuns: Uită-te în oglindă! rolling on the floor rolling on the floor =)

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  100. giana
    Posted 4 august 2010 at 23:26 | Permalink

    zaqk, uite am facut acum repede o fotografie: http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.medspa.ro/thumbnail.php%3Ffile%3Dingrijirea_sanilor_sfaturi_utile_607772167.jpg%26size%3Darticle_medium&imgrefurl=http://www.medspa.ro/frumusete-sani/exercitii-pentru-sani-sfaturi-ingrijire.html&usg=__FWY1eVJS1qIi_3ApfyuzdeDOaoU=&h=254&w=318&sz=9&hl=ro&start=46&sig2=Sy5f-HV1X0fn6lf_qbfy1g&tbnid=-1VwmHdOe4WGBM:&tbnh=172&tbnw=228&ei=ncxZTJnIH8nDsgb_2KH8Cw&prev=/images%3Fq%3Dsanii%2Bperfecti%26hl%3Dro%26biw%3D1680%26bih%3D863%26gbv%3D2%26tbs%3Disch:10%2C578&itbs=1&iact=hc&vpx=1389&vpy=476&dur=32&hovh=201&hovw=251&tx=192&ty=134&page=2&ndsp=30&ved=1t:429,r:14,s:46&biw=1680&bih=863

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  101. Posted 4 august 2010 at 23:26 | Permalink

    @slvc: mnnno… m-am uitat deja. Nu sunt tzatze acolo… nu din “alea”…
    @giana: da, aia e bine… mai ai?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  102. giana
    Posted 4 august 2010 at 23:28 | Permalink

    zaqk, da’ nesatul mai esti! iti da omu’ un deget si tu’i iei mana cu juma’ de gat!
    Flo, acum adica cu cercei? is cam tuta in seara asta! sad

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  103. giana
    Posted 4 august 2010 at 23:29 | Permalink

    zaqk, mai am una, da-i de cand eram mai tanara… http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://image.stirileprotv.ro/media/images///400×300/Jun2009//60313411.jpg&imgrefurl=http://stirileprotv.ro/show-buzz/entertainment/topul-vedetelor-cu-sani-urati.html&usg=__MVzxi751f5kMzW8pgqNqzSe06wg=&h=300&w=400&sz=23&hl=ro&start=203&sig2=yNwphAF80D2QCvt5i40yrw&tbnid=fAkJjNulvBITMM:&tbnh=177&tbnw=236&ei=lc1ZTLXCBdeqsQb3hqH8Cw&prev=/images%3Fq%3Dsanii%2Bperfecti%26hl%3Dro%26biw%3D1680%26bih%3D863%26gbv%3D2%26tbs%3Disch:1&itbs=1&iact=rc&page=7&ndsp=32&ved=1t:429,r:7,s:203&tx=95&ty=88 big grin
    Prima poza e facuta acum, dupa ce i-am operat nitel… Nu-i mai suportam, imi intrau in farfuria cu ciorba!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  104. Posted 4 august 2010 at 23:30 | Permalink

    Da, asta e perfecta… more! more! more!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  105. Florian
    Posted 4 august 2010 at 23:31 | Permalink

    @zaqk
    Uite aici o poză de-a gianei:
    http://www.hopa.ro/poze-haioase/Ciudate/20730/Fete+in+loc+de+sani

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  106. Posted 4 august 2010 at 23:32 | Permalink

    OK. Am primit destule din cele de dinainte. Acum sa vedem tricoul ud!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  107. giana
    Posted 4 august 2010 at 23:32 | Permalink

    http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.libertatea.ro/usr/thumbs/thumb_900_x_492_4036-154837-13picture3.jpg&imgrefurl=http://valentyno.wordpress.com/2009/06/16/ramona-gabor-sani-de-1-000-de-euro-vezi-poze/&usg=__xFvq4WKJ72NufTsstQeAEiqBOlI=&h=492&w=900&sz=146&hl=ro&start=136&sig2=BFCheyIsHVkKp6F1gc-BBQ&tbnid=LXYg1bqvLA6aAM:&tbnh=113&tbnw=206&ei=QM5ZTOHoK46nsQaCq4z9Cw&prev=/images%3Fq%3Dsanii%2Bperfecti%26hl%3Dro%26biw%3D1680%26bih%3D863%26gbv%3D2%26tbs%3Disch:1&itbs=1&iact=rc&page=5&ndsp=34&ved=1t:429,r:2,s:136&tx=114&ty=53
    au! am gresit! astia-s a’ lui Flo! cu stelutza siclam laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  108. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 23:33 | Permalink

    Hai că mă bag totuşi la concurs. Iote!
    http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://domnubolog.files.wordpress.com/2009/04/yy21.jpg&imgrefurl=http://domnubolog.wordpress.com/2009/04/15/un-caz-interesant/&usg=__y0cW90awATn-hNFaeaHweNljehE=&h=321&w=358&sz=55&hl=ro&start=80&sig2=5yS3yX3aaMvnFdbpi-Nx4A&tbnid=rjbsYPCbbWLerM:&tbnh=146&tbnw=168&ei=Vc5ZTKnEA9OssAbvwPj8Cw&prev=/images%3Fq%3Ds%25C3%25A2ni%2Bl%25C4%2583sa%25C5%25A3i%26hl%3Dro%26biw%3D1280%26bih%3D608%26gbv%3D2%26tbs%3Disch:10%2C1729&itbs=1&iact=hc&vpx=146&vpy=269&dur=2407&hovh=213&hovw=237&tx=160&ty=191&page=5&ndsp=21&ved=1t:429,r:0,s:80&biw=1280&bih=608

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  109. Posted 4 august 2010 at 23:33 | Permalink

    rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  110. mishulake
    Posted 4 august 2010 at 23:35 | Permalink

    Mey ! Cata darnicie feminina p-acilea !
    Sara buna !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  111. giana
    Posted 4 august 2010 at 23:37 | Permalink

    iaca si tricoul ud: http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://rlv.zcache.com/wet_t_shirt-p235770045283284431qnje_400.jpg&imgrefurl=http://www.zazzle.com/wet_t_shirt-235770045283284431&usg=__exHJ9nzYDdvQLFkzUHFwE13uza8=&h=400&w=400&sz=36&hl=ro&start=117&sig2=hkWLgKph3nEFnQT4FWVNUg&tbnid=Nm219LLorWOdEM:&tbnh=162&tbnw=168&ei=Wc9ZTL2eNsafsQb0263ACg&prev=/images%3Fq%3Dwet%2Bt-shirt%26hl%3Dro%26sa%3DX%26gbv%3D2%26biw%3D1680%26bih%3D863%26tbs%3Disch:10%2C2451&itbs=1&iact=hc&vpx=629&vpy=253&dur=186&hovh=225&hovw=225&tx=124&ty=132&page=4&ndsp=34&ved=1t:429,r:19,s:117&biw=1680&bih=863

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  112. Posted 4 august 2010 at 23:37 | Permalink

    Da, fetele sunt in o stare darnica seara asta!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  113. giana
    Posted 4 august 2010 at 23:37 | Permalink

    Seara buna Mishulake! Shi faaashiii?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  114. giana
    Posted 4 august 2010 at 23:39 | Permalink

    surprise surprise surprise http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.twobuks.com/images/Wet%2520Tshirt.JPG&imgrefurl=http://www.twobuks.com/photogallery.htm&usg=__hshTEL0yiAk7H8kM0PVBTAIeWTQ=&h=800&w=600&sz=179&hl=ro&start=117&sig2=9lFftsP9mrdZT3RDlgvyzQ&tbnid=CPGtjVs9RyS4ZM:&tbnh=162&tbnw=134&ei=Wc9ZTL2eNsafsQb0263ACg&prev=/images%3Fq%3Dwet%2Bt-shirt%26hl%3Dro%26sa%3DX%26gbv%3D2%26biw%3D1680%26bih%3D863%26tbs%3Disch:10%2C2451&itbs=1&iact=hc&vpx=1105&vpy=246&dur=377&hovh=259&hovw=194&tx=118&ty=165&page=4&ndsp=34&ved=1t:429,r:22,s:117&biw=1680&bih=863

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  115. Posted 4 august 2010 at 23:40 | Permalink

    OK! OK! OK! Gata! Nu mai pot!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  116. Posted 4 august 2010 at 23:41 | Permalink

    hihihi

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  117. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 23:42 | Permalink

    La noapte o să se viseze Zac cu ăia doi monstrii! rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  118. Posted 4 august 2010 at 23:43 | Permalink

    Nu… nu e cazul. Sunt prea obosit. Nu voi visa nimic.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  119. giana
    Posted 4 august 2010 at 23:49 | Permalink

    Flo, m-a umplut de respect si-a plecat! Floooooooooo! Nu te culca bre, ca nu s-o uscat oja! doar nu vrei sa te trezesti cu model de paie pe ungii!!!!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  120. Posted 4 august 2010 at 23:50 | Permalink

    Dimineata o ia de la capat!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  121. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 23:51 | Permalink

    Cu paiele? Sau cu unghiile? rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  122. Posted 4 august 2010 at 23:52 | Permalink

    Unghiile. Paiele raman acolo.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  123. Florian
    Posted 4 august 2010 at 23:52 | Permalink

    Gata, a-nceput concursul:
    http://www.sexytop.ro/video-sex-concurs_de_tricouri_ude-16-974

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  124. mishulake
    Posted 4 august 2010 at 23:52 | Permalink

    Georgia ! nu mai fac , cumpar d-a gata !!!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  125. silavaracald
    Posted 4 august 2010 at 23:57 | Permalink

    Ei, m-am răzgândit!
    Nu mai particip, că nu vreau să fac pneumonie! sad

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  126. Posted 4 august 2010 at 23:57 | Permalink

    Sunt 30 de grade afara!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  127. Florian
    Posted 4 august 2010 at 23:58 | Permalink

    Băgăm apă caldă, iguano. Tocmai pepenaşii tăi să lipsească?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  128. Posted 4 august 2010 at 23:59 | Permalink

    seara buna,tare dor mi-a fost de voi!
    slvc-ule , de-aia s-au inventat bucatariile vintagelaughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  129. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:02 | Permalink

    Sinzi, uat a nais surpraiz!!! Ce faci, fata draga???

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  130. Florian
    Posted 5 august 2010 at 00:04 | Permalink

    Helău, Sânziano. Hai iute încoace, că am şi pentru tine un tricou.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  131. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:05 | Permalink

    BĂĂĂĂĂĂ !
    Îşi arată gagicile ţiţile , şi io-s cu mosafiri, ‘rea-r al drecu’ mosafiri.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  132. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:06 | Permalink

    Flo, nici bine nu si-a tras fata sufletu’ ca i-ai si bagat tricoul sub nas! ntz ntz ntz!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  133. Posted 5 august 2010 at 00:06 | Permalink

    Da-i afar’!
    Sau poate vor si ei sa vaza?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  134. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:06 | Permalink

    Nuuu, la sânzi niciun tricou, c-o întârziat.
    Hai : ţiţile la control.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  135. Florian
    Posted 5 august 2010 at 00:07 | Permalink

    Până nu se dezmeticeşte, giano. Da’ ce, ţi-e frică de concurenţă?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  136. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:08 | Permalink

    Uite c-o speriarăţi, cu propunerile voastre indecente! angry

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  137. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:09 | Permalink

    Băieţi, luaţi fiecar un halat pe voi, şi ne dăm Dr . Casă !
    AZI FACEM MAMOGRAFII !
    big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  138. Posted 5 august 2010 at 00:09 | Permalink

    Las’ ca se intoarce!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  139. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:09 | Permalink

    Cine ? Noi ? Cum ? Îi e ruşâne de cadrili medicale ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  140. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:10 | Permalink

    @Sinzi
    Nu-i lua în seamă pe băieţi. Uite, concurez tot eu şi în locul tău. O dată cu faţa, o dată cu spatele, că-i totuna! rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  141. Florian
    Posted 5 august 2010 at 00:10 | Permalink

    N-a plecat, s-a dus să-şi pună tricoul.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  142. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:11 | Permalink

    $ zaq
    Lasă bre, că a mers să îmbrace tanga, fara fir .
    ps.
    sau să dezbrace ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  143. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:12 | Permalink

    $ slvc
    parcă parchezi Pejotu’ !
    O dată-n faţă, odată-n spate.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  144. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:13 | Permalink

    Ei, eu merg acum să fac exerciţiile alea pentru sâni, pe care ni le-a indicat Geo.
    Nu de alta, dar e singura mea concurentă serioasă şi vreau s-o umilesc! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  145. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:13 | Permalink

    Mel rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  146. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:13 | Permalink

    cine ? Geo ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  147. Florian
    Posted 5 august 2010 at 00:14 | Permalink

    @slvc
    Ei, nu-i chiar totuna, că pepenii din spate n-au ţumburuşi.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  148. Posted 5 august 2010 at 00:15 | Permalink

    na, sa imi ziceti dimineata rezultatul, io trag pe dreapta.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  149. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:15 | Permalink

    Mel, uite, stii ce? M’am hotarat! ca sa nu te simti umilita…. Domnule doctor, n’aveti niste spirt?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  150. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:16 | Permalink

    Nu-i chestie de ţâmburuşi, e că e unul, şi se cheamă cocoaşă .
    Da’ de când e naşa dromader ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  151. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:16 | Permalink

    Nu-i daţi că-l bea !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  152. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:17 | Permalink

    Ajunge şi o compresă simplă cu apă! hee hee
    Ce să mai irosim spirtu´!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  153. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:17 | Permalink

    Mel, pai de la apa nu se usuca!!!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  154. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:17 | Permalink

    GG, amu’ numa beată, poţi dansa striptiz ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  155. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:17 | Permalink

    Noapte bună, Zac!
    Ai grijă ce visezi! winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  156. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:18 | Permalink

    Crema vietnameză nu e bună ?
    big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  157. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:19 | Permalink

    @kekee
    tongue
    Cu aia să te dai tu, că pişcă a naibii. Cred că e făcută cu terebentină!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  158. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:19 | Permalink

    kekee, da’ nu vreau sa-l beau bai! vreau sa-l dau pe tzatze, sa se usuce si sa cada! ca numai probleme am din cauza lor! sad

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  159. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:19 | Permalink

    Băăăă, zâcule , acu’ pleci, când se dezlănţuiesc harpiile !
    Pardon , cadânele .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  160. Florian
    Posted 5 august 2010 at 00:20 | Permalink

    Aoleu, cu atâtea tzitzi şi pitzi s-a dus dracului ora mea de plecat la sforăială. Gata, juriul anunţă rezultatul şi p’ormă se retrage. Câştigătoare e Sânziana, că are trei sâni.
    Noapte bună happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  161. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:21 | Permalink

    Dă-le cu var, să vezi ce senzaţie mişto când se uscă .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  162. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:21 | Permalink

    Ca să vezi şi să nu crezi!
    Doi se bat, şi al treilea câştigă! sad

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  163. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:22 | Permalink

    @kekee, Geo
    Sper să suntem încă on topic. Adică, vorbim de sâni, nu? Că parcă-i vorba de igiena comunală în utimele comentarii… thinking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  164. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:22 | Permalink

    kekee, rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  165. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:23 | Permalink

    Am pus-o, am rămas singur !
    ( hai kekee ! respiră adânc , pieptul înainte, mutra aia obraznică care cere pumni, tupeu cât încape şi dă-i drumul.).
    BĂĂĂ , DA AŢI FUGIT TOATEEEEE !
    V-A SPERIAT MAGNETISMUL MEU DE MASCUL FEROCE !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  166. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:24 | Permalink

    Gata, că-mi plâng copilaşii acasă, aşa că mă retrag. Zic să îngheţaţi concursul şi să-l continuăm mâine, când sunteţi invitaţi la pisIcină! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  167. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:24 | Permalink

    Mel, suntem on topic, nu vezi ca kekee imi recomanda varul?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  168. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:25 | Permalink

    kekee, m-ai inhibat cu halatul ala alb! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  169. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:25 | Permalink

    rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  170. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:25 | Permalink

    $ slvc
    rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor
    kiss
    rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor
    Încă nu am pomenit de cloramină .
    big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  171. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:26 | Permalink

    Băi, o să visez cu sughiţuri, de la atâta râs!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  172. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:27 | Permalink

    Gata? M’ati lasat cu varu’ pe tzatze si plecati la somn? sad Aleuuuu, ma strangeeee!!!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  173. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:27 | Permalink

    $GG
    hai mai aproape că o să vezi că-i pictat halatul

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  174. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:28 | Permalink

    Cu ce?
    i dont know

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  175. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:28 | Permalink

    $ gg
    io de unde crezi că ţi-am dat ideea.
    Las să suferi şi tu .
    Ce ? Numa’ io ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  176. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:29 | Permalink

    Nu te du, fată, că n-o să vezi nimic! Alb pe alb! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  177. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:29 | Permalink

    Kekee, acu’ degeaba mai vin…. is uscata! uscate, pardon big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  178. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:29 | Permalink

    $ slvc
    dacă-i alb ?
    CU VAR !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  179. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:31 | Permalink

    $ gg
    ui la mine cum mi-am umezit degetuţele, şi cum le frec de parcă aş număra bani.
    Odată te prind , de potenţiometre, şi m-apuc să le descânt .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  180. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:31 | Permalink

    Noapte bună!
    Gata, mi-a trecut sughiţul, că am supt nişte… cum îi zice… Lămâie, da, aşa-i zice!
    kiss
    Somn u;or tuturor! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  181. mishulake
    Posted 5 august 2010 at 00:31 | Permalink

    @slvc ! on topic !
    vaz ca cam ( ! ) procedezi ca neste oameni de la tara, vazuti de mine, fac o casa frumoasa , cu de toate suprafetele si utilitatile , dup-aia, dupa ce-si mai trag sufletul mai fac o bucatarioara ,asa, de serviciu, de vara, baga-un pat si-si trag zilele acolo, lasand cas-cea mare de muzeu, cu perine si lepedee imaculate 1

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  182. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:32 | Permalink

    potentiometre rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  183. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:32 | Permalink

    Mama ei de editare a comentariilor! angry
    “Uşor”!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  184. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:32 | Permalink

    Două învârtituri în stânga , una-n dreapta, ca cum ai deschide un seif .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  185. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:32 | Permalink

    Noapte buna, Mel kiss
    Kekee, esti dus si tu!! laughing rad ca proasta-n targ!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  186. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:33 | Permalink

    $ slvc
    kiss
    noapte bună .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  187. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:34 | Permalink

    kekee, nu-mi mai explica asa cu lux de amanunte ca incep sa simt laughing))

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  188. silavaracald
    Posted 5 august 2010 at 00:34 | Permalink

    @Mişul
    Sunt foarte aproape de asta, să ştii! big grin
    @kekee
    Vezi să nu te electrocutezi, cu degetuţele umede pe potenţiometre! rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  189. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:35 | Permalink

    $ GG
    Acu’ să te văd .
    A plecat năşica ( mi-era un pic ruşâne de ea , şi mă-nhiba) !
    Combatem deacu’ 1-1 , ai pus-o !
    ps.
    păi crezi că naşa , năşeşte pe oricine ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  190. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:35 | Permalink

    rolling on the floor rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  191. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:37 | Permalink

    kekee, combatem, cum sa nu? Combat cu tine pana’n panzele albe! Cine incepe?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  192. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:37 | Permalink

    $ naşa
    rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor
    Facultatea de Energetică – scria pe ultima diplomă !
    Io-s prekin cu curentu’ !
    batting eyelashes

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  193. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:38 | Permalink

    $ gg
    care pânze albe ?
    Cu tot varul ăsta uscat pe noi. ţie-ţi mai arde de pânze albe ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  194. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:39 | Permalink

    Atunci hai in baltoaca de-o facut-o Gregorie, sa ne spalam naibiului!!!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  195. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:39 | Permalink

    $ naşa
    Ca să nu mai vorbesc de freza mea !
    Ia uită-te un pic la mine ?
    Vrei ceva mai electrocutat ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  196. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:41 | Permalink

    $ GG
    Ghiduşă mică, pân’ la urmă tot te laşi, haida la jacuzi !
    ps.
    Nu merge pompa de aer , dar nu-i bai , am mâncat eu fasole la prânz !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  197. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:41 | Permalink

    Nasha o plecat la somn…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  198. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:42 | Permalink

    rolling on the floor mi-ai adus aminte de pdm! de faza cu parturile care miros cand le dai in cada rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  199. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:42 | Permalink

    Numa bine, că în absenţa ei , acuma mă transform !
    OCTOPUS îmi spune !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  200. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:43 | Permalink

    $ GG
    da ce ? alealalte nu miros ?
    surprise

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  201. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:45 | Permalink

    Octopus, credeam ca tzii minte contextul in care a zis faza asta… da’ daca nu ti’l aduci aminte, tzi l’oi zice eu cu alta ocazie…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  202. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:46 | Permalink

    eu in ce naiba sa ma transform? in balena ucigasa? i dont know

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  203. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:47 | Permalink

    sau in Mica Sirena? batting eyelashes

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  204. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:47 | Permalink

    sau poate in Somn?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  205. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:49 | Permalink

    $ gg
    las, tu numa şâzi colea, că fac io restul.
    ps.
    bo, nu ştiu de ce text dea pedemeului vorbeşti

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  206. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:51 | Permalink

    $ gg
    Îmaginează-ţi ce ieşea, dacă era şi pdm-ul aci-n seara asta ???
    ——
    Peste noo luni erai cea mai gravidă de la tine din sat !
    laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  207. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:52 | Permalink

    ok, şad cuminte. sa vad ce-o sa faci…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  208. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:53 | Permalink

    $ gg
    Cum adică, ce o să-ţi fac ?
    Ghidi-ghidi …

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  209. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:54 | Permalink

    kekee, daaa! Mi-e dor de drac! e-n conţed acum, îl doare la pana de la bască!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  210. giana
    Posted 5 august 2010 at 00:57 | Permalink

    kekee, cum ghidi-ghidi? nu mi-o mai făcut nimeni aşa! nu ştiu în ce constă! laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  211. kekee
    Posted 5 august 2010 at 00:59 | Permalink

    Balena ucigaşă nu poţi fi , că e una de la servici , pe care Max ( un coleg , de vreo 1.55 , o poleniza din poveşti ) la masă .
    Şi i-am zis că în cel mai bun caz aia îl înghite şi îl mai naşte odată ( are aia 1.90 , şi-i solidă, nu-i urâtă, doar că are osatura mare ).
    Il naşte încă odată fără probleme, că are bazinul cât e el în umeri, ( şi atunci o atinge şi el la fofo ).
    Ceilalţi şi-au pus ce aveau în linguri şi furculiţe pe piept , când m-au auzit .
    ——–
    Din ziua aia am devenit de neatins .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  212. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:02 | Permalink

    laughing))))))))))))))))
    EŞTI NE-BUN!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  213. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:02 | Permalink

    Bă kekee, eşti mare , hai să te felicit ! O pus botu’ şi asta. La cât ai făcut-o de curioasă, poţi şă-i faci orice , că stă precum o mieluşea .
    ————
    Haida drăguţă, dă-te mai aproape, şă-ţi arăt.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  214. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:06 | Permalink

    rolling on the floor rolling on the floor rolling on the floor na! ca mi-o sarit somnu’! Acu pune mana si fa cumva sa’mi vina inapoi!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  215. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:08 | Permalink

    $ gg
    Fără falsă modestie, dar de când am scos primele două perle de genul ăsta, au început să mă privească aştia cu respect.
    LE
    Şi-mi ies bine, că le vorbesc şi limba, şi dialectul local.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  216. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:10 | Permalink

    Cum adică ?
    Ca să devii “Fromoasa din piscina adormita “, ba nu, ” Fomoasa adormită din piscină ” ?
    Păi dacă adormi şi nu participi şi tu …..?!?!?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  217. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:11 | Permalink

    kekee, poate odata si’odata ‘oi avea si eu norocul sa te cunosc! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  218. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:13 | Permalink

    Pai tre’ sa vina printzu’ sa ma trezeasca! stii tu… are el metodele lui … Asa-i in poveste, no!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  219. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:14 | Permalink

    $ GG
    Sigur ! Nu au intrat zilele-n sac.
    Poate vara viitoare.
    Deşi s-ar putea să fii dezamăgită, că deobicei sunt cam acru şi sec.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  220. mishulake
    Posted 5 august 2010 at 01:15 | Permalink

    Hmm !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  221. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:18 | Permalink

    kekee, eeee, eu cred ca depinde de interlocutor! winking Si eu pot fi seaca si acra happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  222. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:18 | Permalink

    ce-i, Mishulake?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  223. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:19 | Permalink

    Lasă prinţul, că până vine el….
    Şhăzi trează acilea, şi fii patentă la mine, căăă :
    io te-nvaţă treburi bune pentru viaţă .
    Dă-teaşa , că până vine prenţu’ Maca-Kuku, io te-nvaţă cum stă treaba cu …( potriveşte-o tu …….rima ).
    big grin
    …păscutu’.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  224. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:21 | Permalink

    Oeeee , am devenit poiet .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  225. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:23 | Permalink

    Ok, ia sa dau cu niste apa pe fatza! Gata! m-am trezit! sunt numai ochi si urechi la tine! Si cum te-ai gandit sa ma inveti? teoretic sau practic?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  226. mishulake
    Posted 5 august 2010 at 01:24 | Permalink

    Gandeam sa dzic di noapti buna , click si altea alea, da vaz ca nu-i trebuintza !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  227. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:26 | Permalink

    Mamă ce finuţ lucrez … nici nu-şi dă seama ce-i fac !
    O fi de bine sau de rău ?
    whistling

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  228. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:28 | Permalink

    crying is amortitza toata de la spirtul ala!! si apa asta de la Gregorie, asa de rece, ca daca ma tai, nu-mi curge sange!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  229. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:29 | Permalink

    Băi GG, ştii şi tu vorba :
    Teoria ca teoria, dar practica te omoară.
    ——
    Păi practică , FAPTE ! nu vorbe .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  230. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:31 | Permalink

    kekee, as avea multe de zis aici, dar ma abtin big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  231. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:32 | Permalink

    Să nu decartezi în jacuzi, că e o situaţie explozivă.
    De la bulele care le scot io, cu vaporii de spirt ai tăi , e suficient să NE GÂNDIM DOAR, la scânteie , şi sărim în aer.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  232. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:34 | Permalink

    Ai adresa mea de mail, la tine pe bloagă, la comentarii !
    Destăinuie-te liniştită ( sau neliniştită ), important e să spui tot.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  233. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:34 | Permalink

    rolling on the floor du’te’n colo, ca esti cu capuuuuuuuuu laughing)

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  234. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:35 | Permalink

    Kekee, ca bine zici! si asa n’am mai mers la spovedanie de anul trecut din februarie! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  235. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:37 | Permalink

    $ GG
    Dacă-ţi spun că tata săracu’ mă tot împingea spre meseria aia cu salopeta-patrafir ?
    laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  236. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:42 | Permalink

    laughing) pai na, iti vroia binele! ieri ce-am discutat despre avantaje! Doamne iarta-ma!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  237. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:44 | Permalink

    Băi GG,
    Te poţi juca cu orice pe lumea asta, dar nu cu speranţele şi vieţile oamenilor, CĂ MULŢI DOAR AIA AU .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  238. mishulake
    Posted 5 august 2010 at 01:44 | Permalink

    P-o creanga de rachita, la mar’nea paraului, o pasarica si un pasaroi , carora le era cald ! stateau pe o creanga. Pasaroiul topaie 2 pasi spre pasarica; pasarica topaie 2 pasi in spate. Pasaroiul topaie 3 pasi spre pasarica; pasarica topaie 3 pasi in spate, dupa care cade in apa.
    MORALA: cu cit preludiul e mai lung, cu atit pasarica e mai uda.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  239. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:46 | Permalink

    Mishulake, laughing Subtil mai esti!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  240. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:47 | Permalink

    kekee, asa-i mai…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  241. mishulake
    Posted 5 august 2010 at 01:47 | Permalink

    Toata seara, mishulind p-acilea, ascultai:
    http://solopiano.com/
    Ceeace recomand tuturor !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  242. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:50 | Permalink

    Mishulake, iaca ascult si eu! Multumesc. Frumos happy Merge acum, pe seara.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  243. mishulake
    Posted 5 august 2010 at 01:55 | Permalink

    P-acile sunt:
    http://www.youtube.com/watch?v=O0CVL9T4Smo&feature=related

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  244. kekee
    Posted 5 august 2010 at 01:57 | Permalink

    @ mişulake
    păi, de ăsta-mi eşti , mi-o adormi ? După ce că m-am chinuit să o ţin în trează ( beată de fapt ) toată seara ?

    bag samă, că ejti jelos pe successurile altora .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  245. giana
    Posted 5 august 2010 at 01:59 | Permalink

    Johnny Cash, cam trist, nu?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  246. kekee
    Posted 5 august 2010 at 02:01 | Permalink

    mieluşica tot la caş se gândeşte.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  247. giana
    Posted 5 august 2010 at 02:01 | Permalink

    kekee, la un semn deschisa-i calea!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  248. giana
    Posted 5 august 2010 at 02:03 | Permalink

    rolling on the floor flamanda, na!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  249. mishulake
    Posted 5 august 2010 at 02:04 | Permalink

    Ritmurile noptii (!) cu succesuri (!)
    http://www.youtube.com/watch?v=AwSW36rJvMQ&feature=related

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  250. mishulake
    Posted 5 august 2010 at 02:08 | Permalink

    @ kekee ! mda !
    http://www.youtube.com/watch?v=sLgcSxu_wEQ&feature=related

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  251. mishulake
    Posted 5 august 2010 at 02:09 | Permalink

    giana : fomica, fomica?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  252. kekee
    Posted 5 august 2010 at 02:09 | Permalink

    $ mişulake
    nu mă omor după muzicile italiene, sunt foarte puţini care-mi plac.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  253. giana
    Posted 5 august 2010 at 02:12 | Permalink

    Mishulake, cam da! azi am mancat toata ziua, nu’sh ce’am avut!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  254. kekee
    Posted 5 august 2010 at 02:14 | Permalink

    $ GG
    Acuma că mi-ai dăşchis calea, insemnează că Bingo !
    ——————–
    Beeeeeiiii masculi, priviţi, uitaţi-vă şi holbaţi-vă cum ştie un aricel !
    big grin
    ps.
    Tulai doamne, da dibaci mai îs .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  255. giana
    Posted 5 august 2010 at 02:16 | Permalink

    ihaaaaa! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  256. mishulake
    Posted 5 august 2010 at 02:18 | Permalink

    Mmmmmmbiih ! Kekee ! nnnahm inteles ! de unde bingo ! un-sa ma holbez (!)

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  257. giana
    Posted 5 august 2010 at 02:18 | Permalink

    arici, hai la piscina din postarea noua!
    Mishulake, hai si tu!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  258. kekee
    Posted 5 august 2010 at 02:19 | Permalink

    Măi Geanino Scumpi, nu ar fi cazul să stingem bâcu’, că se hoalbă lumea la noi ?
    Şi-mi învaţă schemele şi alţii.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  259. mishulake
    Posted 5 august 2010 at 02:19 | Permalink

    Esti dubash sau dibaci ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  260. giana
    Posted 5 august 2010 at 02:26 | Permalink

    Pai kekee, tu i-ai kemat pe toti sa se holbe! S-o dus dracu’ intimitatea noastra! sad

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  261. giana
    Posted 5 august 2010 at 02:29 | Permalink

    Dar bine, fie! Hai sa sting lumina aici : CLICK!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*