Andruskăi, știe ea de ce! :D
Prima mea carte își are istoria ei nu prea veselă, dar asta e: o scrisesem, trebuia lansată în lume, cum ar veni. Dădusem peste un editor larg la mână (pe banii mei, că așa se publică la început), care scosese nici mai mult nici mai puțin decât 1 000 de exemplare, de parcă eram Paolo Coelho. Pe care mi le-a pus în brațe, așa că descurcă-te, cucoană; ai vrut să fii prozatoare, începe prin a fi distribuitoare. Inutil să spun că nu cunoșteam decât un librar în oraș, așa că urmarea v-o puteți imagina și singuri.
Dar nu despre asta vreau să vă povestesc, ci despre seara magică a lansării. Nu știu în alte locuri cum este, dar la noi în oraș lucrurile se petreceau cam așa: se făcea rost de un mic grup care să vorbească despre carte, care se cățăra pe treptele ce împărțeau librăria centrală în două, având la mijloc pe fericitul autor, care trebuia să asculte zâmbitor remarcele lor, fiindcă încă nu se inventase moda de a pune pe cineva să te vorbească de rău, ca apoi să-ți construiești popularitatea pe vâlva iscată în oraș. În timpul ăsta, publicul, răsfirat printre rafturile cu cărți, asculta expunerea celor de pe ”bina”, cum îi ziceam eu, care răsfoind, discret, cărțile din jur, care schimbând impresii sotto voce cu vecinii, care picotind lipiți de teracotă, amețiți de mirosul de terebentină al podelelor. Componența, mai mereu aceeași: câteva profesoare pensionare, de limba română, colegi de breaslă literară, membrii familiei și rarii mușterii ai librăriei, intrați acolo ca să-și cumpere coli de hârtie, agrafe sau lipici.
Staff-ul meu de prezentare era compus dintr-un prieten actor, care trebuia să citească un fragment din carte, dar n-a mai apucat s-o facă pentru că și-a descoperit subit talentul de critic literar, așa că turuia cu entuziasmul noilor prozeliți despre lucruri de care era evident că nu avea habar; un om de cultură de vârsta a treia, nelipsit de la vreo prezentare de carte în ultimii douăzeci de ani (inutil să precizez că nu-l invitasem, dar era acolo, cu cartea mea în mână, din care ieșeau fâșii de hârtii ca niște tenii, numerotate conștiincios); bătrânul poet (neinvitat nici el), amic cu cel de dinainte, parcă frate geamăn cu el, mirosind a senectute; directorul librăriei, proțăpit în capul rândului, cu ochii pe cei prezenți să nu-i șutească vreo carte din rafturi; și, în fine, cel mai important personaj al prezentării: marele critic literar, adus nu se știe cum și către de cine, ca să dea un ștaif oarecare lansării; profesor universitar, redactorul-șef al unei importante reviste de cultură, om de o mare erudiție… chiar nu știam ce căuta el acolo. Scrisesem o cărticică despre care nu aveam o impresie prea bună sau, în orice caz, aveam luciditatea să recunosc că nu voi câștiga cu ea cine știe ce book prize. Începe deci să vorbească despre carte cam așa: ”… nu duce lipsă de epic, dimpotrivă are prea destul. Oarecum din instinct, prozatoarea se mișcă lejer mai ales pe spații largi, prin acumulări de fapte, întâmpllări, multe memorabile, creionând cu pregnanță câteva personaje, de o vitalitate care le face și mai credibile. Avantajul unei scriituri simple, fără complexe de inițiere teoretică, e că nu se alterează nimic din prospețimea inițială a faptelor relatate. Acestea par desprinse direct din viață, din experiență și se impun atenției noastre cu forța inevitabilului…” Și tot așa mai departe; ba, citind pe fețele publicului că nu l-a înfrânt de tot, a apăsat pedala mai tare și a apelat la artileria grea; știți voi: cuvintele alea pe care nu le înțelegi decât cu DEX-ul: ineluctabil, encomionic, paracronism, bustrofedonic etc. În cele din urmă, a biruit. Trecuse mai mult de o jumătate de minut de la ultima lui frază când s-au prins ăia mai isteți dintre noi că a terminat, așa că au început să-l aplaude, dând din cap ca niște adevărați cunoscători.
Eu, nedeprinsă încă cu lumea literară, am profitat de un moment de neatenție și i-am zis în șoaptă ”peștișorului”:
-Măi, eu n-am priceput: ăsta m-a lăudat sau m-a desființat?
La care el, zâmbind, m-a liniștit:
-Nici eu, dar cred că da.
-Adică, a zis de bine? Sau de rău? La care dintre întrebări ai răspuns cu ”da”?
-La ambele, că n-am priceput nimic.
-Și atunci, de ce ai dat mâna cu el și i-ai mulțumit, în loc să-i tragi un pumn în nas?
-Păi de-aia, că nu-s chiar sigur…
Avea și el dreptate, drăguțul. Dacă totuși mă lăudase? Așa că ne-am dus la restaurant, pentru tratația de după. Unde, vorbind cu el, mi-am dat seama că știa să se exprime și pe înțelesul oamenilor. Dar de carte tot nu mi-a spus dacă i-a plăcut sau nu.
Hai să reluăm bunul obicei al recomandărilor prietenești. Azi vă invit la Neliniștitu, la masă, că oricum e la cură de slăbire, așa că trebuia ajutat să golească teracota aia de conținut.







Trackbacks
[...] sa citesti: … cinste cui te-a scris? Post Published: 29 November 2010 Author: admin Found in section: Si La Vara [...]
[...] cololat gândurlle… Mariei dă-i muze geneloase să poată reinventa noţiunea de flumuseţe, doamnei M. acelaşi înconfundabil umol şi tuturor dlăguţilor pe care îi citesc şi ştiu asta, dar mai [...]
[...] Gabriela Elena, Gabriela Ilies, Gabriela Neagu, Geanina Lisandru, Georgiana Mocanu, Ioan Usca, Melami, Mirela Pete, Paul Gabor, Se-cret, Simion Cristian, Teo Negura, Turist Clujan, Victor [...]
[...] Neagu, Gabriela Savitsky, Gabriela- Fata din vis, Geanina Lisandru, George Valah, Ioan Usca, Melami, Mirela Pete, Nelinistitu’, Adela, OanaSoicaMujea,Pro Atitudine, Redsky201o, World of [...]
[...] la plimbare, Ioan Sorin Usca, Keltoi Land, Lora, Lu, Luka, Maria Barbu,Marius Ola, Melami, Mirela, Mnealui, Nice, Adela, Pavaj de catifea, Red Sky, Se-cret, Snake, Simion [...]
[...] la Bamboo: Ziarul, Andi Bob, Melami, Grişka, Adele Onete, Tanya, Societate, Theodora Marinescu, Ada Pavel, Carmen, Gabi123, Flavius [...]
[...] bucură de venirea iernii: Cati Lupaşcu, Vania, Melami,Georgiana, Aurora Georgescu, Grişka, Cella, Adele Onete, Gabi123, Bunatati simple, [...]
[...] bucură de venirea iernii: Cati Lupaşcu, Vania, Melami,Georgiana, Aurora Georgescu, Grişka, Adele Onete, Gabi123, Bunatati simple, Flavius [...]
[...] Gabriela Elena, Gabriela Ilies, Gabriela Neagu, Geanina Lisandru, Georgiana Mocanu, Ioan Usca, Melami, Mirela Pete, Paul Gabor, Se-cret, Simion Cristian, Teo Negura, Turist Clujan, Victor [...]
366 Comments
Dragă Melania, acest text e ineluctabil, insidios şiiiiiiii…. ( băi fraţilor şoptiţi-mi careva un cuvânt de ăsta imposibil, că mie acuma nu-mi vine, unul care începe cu i ca să fie băgarea în ceaţă a autoarei complectă ).
Indubitabil?
irefutabil e prea de dimineata?
He-he! Bre, parcă suntem fraţi, numa’ că io scosei câte 300 din fiecare. Am povestit câte ceva pe site şi aiurea despre evenimentele respective. Fuse fain, ce mai!


Mulţam fain pentru promo la teracotă.
Să fiţi sănătoşi şi voioşi!
$ slvc
lasă bre’ că tot blogăreala te va scoate ( sau te va băga ) în atenţia publică internă şi internaţională.
Ai mai mare succes cu textele tale de pe acilea, decât cu broşuri, cărţi şi altă literatură DI SPICIALITATE .
Aşa, mai pentru popor.
Totuşi să nu te apuci să cânţi manele că o să devii prea popolară şi o să devin gelos pe ceilalţi admiratori
“Autorul îsi începe demersul prin distantarea de interpretarile generalizante si prin propunerea metodei unei onestitati conceptuale care sa nu se hazardeze în teorii ultime si neverificabile, sesizand faptul ca pluralitatea noii paradigme se opune ambitiei de a cuprinde toata comunicarea, plecand de la o problema limitata”
Dincolo de orice recenzie, frumoasa povestea primei lansari. Ai un stil aparte mereu intre emotie si umor.
La cat mai multe lansari, Doamna!
$ aa
Mersi .
IREFUTABIL !
( da’ ce înseamnă ? că mie-mi sună un pic porno )
$ slvc
Indubitabil, dragă pentru mine e un cuvânt de duzină ( îl folosesc fèst, e o poveste mai lungă )
@aA


Nu-i devreme, doar că nu e cu ”i”.
@Manole
Cred că autoironia e singurul lucru care te salvează de penibil câteodată. Uneori nu reușești nici așa.
@kekee
Atunci, așteptăm s-o vedem scrisă când te hotărăști să-ți scoți de la naftalină blogul.
vorbim cu “i”deocamdata ca e extrem de dimineata si e si luni.
irefutabil=care nu poate fi combatut sau respins, absolut convingator
buna dimineata, ca m-a luat valul si la cat mai multe lansari interesante!
Nah, ca intrai la spam
Stai că te scot acum!


LE: Nu ești acolo. Cine știe pe unde te-ai rătăcit!
@aA
Mersi!
Preferam ”reușite”, dar și ”interesant” sună bine.
De pildă, despre a treia, care a avut loc într-un teatru avangardist, chiar n-am ce zice, că n-a fost cu evenimente deosebite.
Ziceam:
Melani, eu nu prea cred. Penibilul nu este al creatorilor in asemenea contexte formale.
Nici eu nu stiu pe unde m-am ratacit asa de lunea dimineata! Ei lasa, ca pana de Ziua Nationala, m-o gasi si pe mine careva. Macar cand or observa ca e gol in cratite
De cele mai multe ori e în ochiul/mintea privitorului. De-aia nu-s întotdeauna bună de scos în lume: găsesc motive de chicotit în barbă acolo unde alții văd festivism și emoții înălțătoare; iar dacă găsesc pe unul asemeni mie, trebuie să părăsim sala, altfel le stricăm ălora evenimentul.
Sau poate nu. Ce-ar mai fi spectacolul fara aia doi din balcon?

Pe draq! Emotii au numa’ ai de facura ceva. Ei si cei foarte apropiati lor.
Stii de unde e citatul ala cu recenzia pe care l-am pus in primul comentariu?! E de pe net, de la modele de recenzii!
Pai d’aia va stricati ochii, ca scriti si cetiti toata ziua si p’orma va vaitati ca sunteti obositi. Pai nu ?
@Manole

Bun modelul! O să-l salvez pentru când or crește picimanii și-or merge la școală. Ca să aibă un model de care să se ferească.
@pepe
Ei, obiceiuri proaste, de care trebuie să ne dezbărăm ca să fim în ton cu lumea.
Hai ca m-ai facut sa rad acum cu lacrimi la cum ai povestit tu totul
Dar tin minte ca a iesit totul foarte bine, ba chiar ai aparut si la televizor, daca nu ma insel
Dar despre toate acestea, in emisiunea urmatoare 
Ei, am apărut la televizor… Alături de oaia cu cinci picioare, ciobanul devenit cântăreț de operă și polițaiul-poet!
Mâţa scriitoare .

În primul rând, felicitări autoarei!

Știu foarte bine ce înseamnă să scrii, să ilustrezi (în cazul meu) și să vezi că munca, creația, pasiunea pe care ai pus-o în toate, rămâne nematerializată…Dar și când o vezi pe ea, cartea, ieșind din tipar, atunci ȘTII că nimic n-a fost în zadar (chiar dacă uneori plătim în loc să câștigăm), e un sentiment copleșitor! E viața cărții. Spun asta pentru că da, cartea mea cu Zâne, copii și pisici este în tipar! Doamne ajută!
Frumos gest, Melami!
Aha, deci ai reusit sa eludezi meandrele concretului si sa provoci recursul la universalitate, astfel incit sa rezulte carticica. Super frumos!
JaJ
nici dupa mai multa vreme nu ai reusit sa afli ce a boscorodit?
Hmmm … interesant!
Prima lansare a fost un moment de neuitat, la fel ca urmatoarele lansari.
Foarte frumos. Deci inca nu stim daca critica a fost favorabila sau nu? Oricum a fost incurajatoare. Hmm… Cred ca nici nu mai conteaza. Vedem cum scrii acuma si ne place. Mi-am amintit si eu o poveste cu lansari de carte.
Fraţilor păzea , că iar a pus năşica mâna pe botoanele de la blog.

Tetriseeeeeee !!!
Fii pe fază !
———————————-
Mi-e familiară tema asta .

@kekee





E cu acord de la stăpânire, bre!
@Mirela
Știi că o aștept, nu? Și încă una, cea cu logopedia, dacă mai e vreun exemplar…
@Miorlau
Le-am eludat, le-am verticalizat, dar tot nu ne-am lămurit complet.
@culniuz
Ei, am aflat eu câte ceva, altfel nu recidivam.
@Găbița
Așteptăm s-o scrii pe blogul tău.
@kekee, din nou:
Păi, să-ți fie, că vom defila cu ea un timp.
LE:
Hehehe, cum se schimbă imaginea din header după capul ei! Ce mă distrez de bine!
Aleuuuuuu! iar ai dat cu var!!
Păi e foarte asemănătoare cu tema de la mine d-acas’.
Mie-mi place.
——————
Acum după mine, io nu cred că faci tu mulţi pureci cu tema asta.
Nu de altceva, dar e destul de “pătrată”, destul de “inginerească” .
E rece .
Nu ţi se potriveşte.
Pune-l pe Tetris măcar să-ţi schimbe griul de fond cu o culoare pastel, un cafeniu cu maro, cu galben, cu grenà – gama asta de culori. Perfect ar fi o mâzgăleală abstractă cu toate.
———–
Nu te şucări pe mine, că io numa am zâs , nu am dat cu paru’.
Leleeeeeee, credeam ca nemerii la alt adrisant. Sefa, de ce nu semnalizezi ?
Mwaaaaa, ce ma face albul asta la ochi.
Ştiu !
Dacă-ţi pui pe fundal o poză cu un lan de grîu cu maci – e brici !
O să dogorească blogul .
http://www.google.it/images?q=papaveri&oe=utf-8&rls=org.mozilla:it
fficial&client=firefox-a&um=1&ie=UTF-8&source=univ&ei=krDzTLLFCMzJswbDuKGMCw&sa=X&oi=image_result_group&ct=title&resnum=1&ved=0CCQQsAQwAA&biw=1881&bih=964
sau niste:
fficial%26biw%3D1680%26bih%3D863%26tbs%3Disch:10%2C749&um=1&itbs=1&iact=hc&vpx=284&vpy=130&dur=87&hovh=187&hovw=269&tx=162&ty=116&ei=rrfzTMORMc7Mswax1P36Cg&oei=orfzTI_QAYOVOsDSiIcK&esq=2&page=2&ndsp=30&ved=1t:429,r:1,s:41&biw=1680&bih=863
http://www.google.it/imgres?imgurl=http://fotonatura.ro/wp-content/uploads/2008/09/lopatar28.jpg&imgrefurl=http://www.fotonatura.ro/articole/pasarile-din-romania/lista-pasarilor-din-romania-clasa-aves&usg=__NPq1d6dmpln5Mcp0Hp5lwCnA0uw=&h=604&w=866&sz=100&hl=it&start=41&zoom=1&tbnid=Qb7QGzoA30J15M:&tbnh=156&tbnw=224&prev=/images%3Fq%3Dpasari%26um%3D1%26hl%3Dit%26client%3Dfirefox-a%26rls%3Dorg.mozilla:it
Şefa, de unde ai găsit imaginea aia din header? Parcă suntem la Discovery
aha, ai pus iar aia cu munţii…
adevărul este că gri-ul ăsta te caracterizează, ce să zic…
şi este şi o culoare de vară…
@ GG
Bă, soru-mea, ia d-acilea doo spray-uri cu văpsea d-asta fluorescentă, şi hai să mâzgălim tot p-aci, că naşa e plecată d-acasă.
ps.
Ce-ţi veni cu lik-ul ăla cu gâşte zburătoare ?
Frăţică-miu, păi e de musai aici să fie nişte păsărele sau crezi că-s suficiente alea de le avem noi la mansardă?
a? te-am spart cu expresia asta, aşa-i? 
Hai dă şpraiul încoa că nu mai suport culoarea asta bacoviană
arici, gâştele alea îs migratoare bre… subtilă treaba…te duce cu gândul la şi la vară când va fi cald şi bine… tătă-s numa o subtilitate, îmi vine să mă pup
De le numeri şi p-alea lu’ proprietara blogului, batem ca număr ecosistemul deltei Dunării.
————
Ho’ bre’, nu că mi te apuci iar cu dizertaţii despre estetica urâtului şi mărimea macrosistemelor, că io pun jos tot şi fug la crâşma sătească. Acolo sigur aflu cineva cu care pot discuta despre geniile secolului 21 ( azi, ciumaca şi ogică ).
Eşti aşa subtilă, de nu te prinzi nici tu întotdeauna de subtilităţile tale .
lasa’ma bre sa epatez si eu lumea pe aici
vrei sa mi’o ia altii inainte? 
$ GG

Lasă bre.
Că aşa a ieşit.
Ştii tu cum e în famelie, se împart moştenirile.
Tu ai moştenit neuronii, io sinapsele .
hahahaha! iti dai seama cata neuronii am mostenit daca acu cateva zile mi-am sters din greseala libraria media de pe blog!!
Nu mai am nicio poza pe blog 
cred ca ai mostenit tu tot
Macar pamantu’ de mi l’ar lasa tatuca 
Ce tot bârfiți pe-aici?!
L-am schimbat pentru că se vedea greu scrisul înainte. Iote acum ce clar e: ca-n zicătoare: câmpul alb, oile negre, cin’ le vede nu-nțelege, cin’ le paște le cunoaște. Noa!
@kekee
Am fost să-ți văd tema. Ar fi identice de ai avea și tu header… Măi să fie! Tre s-o schimb din nou pe asta!
Melania, pai cred ca si eu ca se vedea greu scrisul… “progresivii” stau in sertar
$ slvc
Păi aveam şi header. Că erau doar ochii ariciului din dreapta, ăla nervos. Dar apoi am schimbat.
Încearcă să pui un fond pastel , să vezi ce fain o să arate.
De fapt să pună tetrisu’, ( că-n css – limbajul în care se scriu bloajele, foile de net ) e o instrucţiune cu care aloci fondului o imagine sau o coloare.
$ GG
Nuuu mă.
Păi tu neuronii îi ai TOŢI.
Baiu-i că nu se vorbesc între ei. E fiecare pe cont propriu.
————
Da ce ? Eşti din Flămânzi ? Tu vrei pământ ?
Arici, in fact, as vrea bani da’ n’are tatuca… sa dea pamantu’ ca l’oi transforma eu dupe aia in banuti.
Flamanzi e sinonimul la Romania, sa stii!
Oaaaa, acuma blogu’ ăsta parcă-i ceapeu.
N-are margini, n-are garduri, poa să intre toţi să poarte acasă ce vrea.
Aloo, soro. Deschide şi tu un canal de comunicare privat, că-i musai să-ţi spun ceva
adica si jos
iote draga de ea cum a pus ornamente pentru Craciun… eu te’am inspirat, asa’i?
bă soru-mea .
O fi lansând năşica semnale subliminale ?
Adică, ne dă de înţeles că acilea tre’ să ne prezentăm de crăciun să vedem ce ne-a adus moşu’ ?
Io mă duc să cumpăr un sul de hârtie igienică SUPER-EXTRA să scriu la moşu’ce să-mi aducă.
ps.
Înainte să i-o trimit, pun pe ea zeamă de ardei iute. Asta numa’ aşa, că în caz că-i trece prin gând să se şteargă cu lista mea undeva, să-l podidească lacrimile.
rici, daaaa! ne da “salata”! ca buni am mai fost tot anu’….
aha! alb! ca la tine la cabinet! foarte frumos!
Băi!
V-am găsit una cu comentariile numerotate!
Ce mai vreți!
nu mai am rabdare. Ma duc in lume. Cand m’oi intoarce poate gasesc o faza finala.
daaaaa! da’mi trebe progresivii ca sa le citesc!!
lalalalala
si comentariul 69 imi apartine!!!
Bine că nu poziția!
zici tu ca’i bine?
Ia mergeți voi afară și vă jucați un pic până termină mama pe aici! Că nu mă pot concentra cu feed-backurile astea așa de rapide.
Mi se învârte capul deja!
Ies. Ma intorn intr’o ora.
daaa, ca noi suntem de piatra! ne’ai facut si pe noi de creierii capului cu schimbarile astea!
Tetrise, vegheaza te rog la bunul mers. Multumesc anticipat.
Ăsta-l las, că are și culori, și buline, și avatare cât casa. Gataaaaaaaa!
Tetrise, poți trece la treabă! Mersi!
Ăsta-l las, că are și culori, și buline, și emoticoane cât casa. Gataaaaaaaa!

Tetrise, poți trece la treabă! Mersi!
LE: Nu-ți place, puișor?
Lasă că mai caut, mai caut…
da, da! si apar si comentariile de doua ori!
bine, acu’ chiar plec. Nu tre’ sa’mi placa mie, orice tema’ti pui, pe mine ma ai aici! Punct.
ouău .
Ai făcut un uău?
habar n-aveam ce e aia bustrofedon. sau encomion. orişicum, văd că ai zugrăvit. e bine.
Ești singurul căruia îi place până acum. Mersi!
Ehhh, asta parca este mai uman.
Ăsta rămâne, să n-aud discuții!
Aveți și autobuz!
Uau si au!
Uau! N-am mai luat premii din clasa a IV-a ( mi-a zis mama ca pe atunci luam, pentru ca ducea oua la invatatoare)! De curand, am primit doua urari cu rol de premiu simbolic, dar erau pe alt plan.
Asta ca sa-mi intelegeti emotiile si bataile nebune ale inimii cand mi-am vazut numele boldit si cocotat in titlu.
Au! Mi-am revenit abia cand am inteles ca-i pentru excelenta intr-un domeniu familiar mie: confuzia. Pai sa marturisesc io cat de confuzata sunt de obicei si cum iau hotarari marete pe care ma abtin sa le aplic doar dintr-un singur motiv: nu stiu daca-i rau sau bine?!
@Andru

Totul e să perseverezi, că musai ajungi undeva!
Doar că ”confuzia” (scuze de cacofonie!) îmi aparține, că nu m-am prins ieri la ce se referea acel salut secret.
Acum vorbind serios, am incercat o bucurie imensa si cand mi-a zis Kekee c-am intrat in familie. Cam asa simtisem si io momentul
Nu-s cum naiba fac si pe unde-mi fugaresc cuvintele, da´ de cate ori ma impinge naturelu´ sensibilos sa spun ceva, o dau precis prin balarii!
Da´ urmez sfatu´ si perseverez, pan´ m-oti da afara sau ajung io la…iesire!
PS Sefa, sa ma risc sa reiau explicatia?
LE Scuze! Nu vazusem partea a doua!
noa binie.
Dacă-i bus, bus să fie.
———
E mişto că e un T1 – bus care a făcut istorie.
@Andru
Nu-ți fă probleme, că nu-i decât gura de noi!
Iar la gafe, pe cât punem pariu că te bat cu o singură mână?
@kekee
Am luat modelul american: cu cât e mai veche și mai bine întreținută, că atâta-i mai valoroasă.
@kekee
Am vazut pozele din recomandarea facuta Sefei si mi-am adus aminte ca, mai pe vara, impuscasem si io o poza ( minunata, mi se parea ) cu o mare parcela verde presarata cu maci aprinsi. Superb, ce mai!Mandra foc, m-a laudam cu ea la toata lumea, pana am intalnit o persoana care s-a uitat cu atentie si a comentat: Hmm, grau ne-erbicidat!
Puncte de vedere diferite.
De fapt, erau niște maci superbi, răsăriți într-un câmp de grâu oarecare!
Tulaaaaaai! Sefa, da’ ce bigudiuri de metal i-ai pus la bloaga… brrrrrrr….
Sunt o dură, mai nou!
Ia zi mai bine pe unde ai hălăduit până acum, că întreba Geo de tine ieri-alaltăieri.
Da, dar e tip vechi, autobuzul. Ia-ne un Mercedes, ca noi asa suntem invatati.

L.E
Ups, n-am fost atent. M-ai zapacit cu ale teme.
Hainele cele noi ale împărătesei – felicitări!
Cum a fost la prima lansare am citit; suntem curioşi să vedem cum va fi la cea de-a patra…
mie imi placea mai mult mutra ailalta. Asta parca e asa rece, nepersonal. Ca o masina.
Atunci sa-i dau un pupic lui Geao si unul si tie
Am fost pe meleaguri neumblate pana acum de mine
Am probleme cu rahatul asta de net aici. Oricum ma mut iar mai in sud
M-am saturat de nord 
Adică tu esti vedeta si ai aparut si la tilivizir, hai? E mortal sa te laude cineva asa fain, de nu stii cum s-o iei
Teribili tu cu pestisorul 
@pepe


Ete la el, fandositul! ”Ia-ne un Mercedes, că noi așa suntem învățați!”
@Sir Dan
We are working on it, sir! We are!
@Strigo
Care neumblate, fată, că-n atâtea sute de ani credeam că le-ai bătut pe toate!
Si inca ce le-am mai batut…
Amu de-a lungul secolelor se mai schimba cate o poteca si iar tra sa o iau la bataie.
Gianica vaz ca s-o imbracat de sarbatoare
Fii pe faza, ca poate-i shutim bradutzul 
Poate tichia aia șmecheră, că brăduțul cred că l-a pitit de noi!
@Laura
Cu ochii dupa ciordit… Au, au , au
@Sefa
Ce face dracia aia Permalink ? Ie de mancat?
Pepe, apoi cumva trebe sa facem rost de ce ne trebe
Fir-ar Frankfurtul sa-ti fie. Ca m-or pozat aia pe autostrada si 30 de euro o cerut pe poza. Aia prin Stuttgart inca nu fac poze chiar asa sa te recunosti
Las’ ca asa am patit si noi in Austria. Si noua nici nu ne-au dat poza.

Dar ma duc sa-i cert. Sa-mi dai adresa lor. Sa vezi ce le fac
Le iei banii inapoi si apoi iei o sticla de vin bun
Cand vii?
Pai inca n-am plecat. Plec pe 4 dimineata si ma intorc pe 7 seara. Aproape 4 zile pline. Mmmmmmmm, d’abia astept.
o sa fie cam frig, dar am alocat o suma mai mare pentru punch.
Daaa, e frig. Apoi nu stai mult. Vii cu avionul, nu?
Da, cu avionu
Pai pentru 200 E in care intra si biletul de avion, nici nu ma astaptam la mai mult.
Am vazut pe AccuWeather ca o sa fie si -12 grade. Aia necesita mult punch, daca nu cumva trec la votca.Hihihihihihihihihi
Ce fain ar fi să putem să desenăm pe busul tău nişte flori.
Distractie faina

Maine o tai iar pe autobanda. Sper sa nu mai imi faca poze. E zapada aici. Ia-ti manusi si caciula
mama da’ ce volkswagen ti’ai tras
Piese de schimb aveti? 
Saru’ mana pt sfat

Daca se mai ia de tine spune-le ca sunt in drum spre ei si oricum n-o sa scape de Furia Olteneasca. Zi-le ca ma cunosti pe mine.
@giana
Şşşşt, că ea de-abia acum s-o prins ce-i ăla în header
O sa ziceti ca’s capoasa da’ mie tot tema veche imi placea mai mult! Na!
Ti’am dus doru’ aici! Uite ce face sefa daca nu esti tu!!!
Lauricaaaaaaaaaa!
OOOOO!!! ooooo!!!! OOOOO
)) Seamana cu o chestie de genul…
)
Ce look ne-am tras! Cat despre lansarea de carte
“…a fost, de la începuturile reacţiei culturale la somaţiile şi semnalele lumii, una dintre cele mai fascinantte realităţi, şi continuă, dincolo de toate crizele deiconoclasm şi echilibrul simetriei, fragilitatea şi puterea, simplitatea frumuseţii grefată pe funcţionalitate şi pe gratuitatea formală deopotrivă, şi intimitatea labirintică cu toată investirea sa metaforică şi directă legată de traseul vital al procreaţiei şi ingestiei şi de degradare, suferinţă şi moarte.”
Poate ghiciti subiectul la care se face referire
m3bis, gata, tac. Daca ei asta’i place… Vocea poporului e fix pix
Gianucoooooo
Sa stii ca m-am gandit la tine!
Hai ca la vocea ta o alatur si io pe-a mea ca mie aia cu pasarelele imi placea mai mult… offff…
aha! ai aparut! credeam ca te’am scapat si de data asta…
Pi unde mi te’a dus? 
Ia zi’ne! Cum e? Are cont gras in banca?
$ andru

WELCOME !
$ GG & Strigo
Păi acuma , la maşina asta mai lipsesc pe fundal nişte bujii, carburatoare, chei şi un cric şi poate să devină blogul : Şi-n service îi cald.
Nebuni mai îs unii!
Trebuie să-mi schimb nickul!
LE: m-am mai uitat o dată la header.
Nici nu-i nasol. Nu știu însă de ce-mi amintește de ”Christine”. Cei care au citit cartea sau văzut filmul, știu la ce mă refer.
Gata, merg să-mi fac treaba, după care, sunt pe voi, așa că aveți grijă ce vorbiți în lipsă-mi!
Scuze, am greşit!
Unde ? Unde ? Unde-s nebunii ?
Acilea-s numa’ lume bună, cu tăte teglele pe casă.
@ kekee
) am considerat prezenta si luarile tale de pozitie ca pe niste atitudini foarte bine intemeiate!
A fost prima data cand am simtit ca-s ruda cu tine!
Am un feeling de parca am luat licenta!
Nu stiu io ce-i aia, da´ am aflat ca-i folositoare la casa omului. Vreau sa-ti spun ca io chiar ( da Doamne sa nu citeasca Laura
Toti cei care-si fac veacul p-aici, in frunte cu Sefa, cea mai minunata si talentata femeie, sunt admirabili!
PS Haidi bre, ma jur, cum ajungi in tara, jur ca dau un vin ( nu-mi spune, sau din contra: spune-mi daca nu-ti place, ca-mi fac temele…temeinic! ) sa sarbatoresc intrarea in familie!
Gianuco, e un pacatos nevoie mare

Las’ ca ingras io contul, el sa fie cu pacatele
Laura, Nebuntica mica! na! ca tot ne’o facut sefa nebuni…
On topic: felicitari pentru carte şi pentru lansare!
. 
Nu contează ce a spus nenea ăla – aşa fac toţi – important este că ai făcut primul pas. Eu mi-am publicat cartea de poezii în vară şi încă nu am lansat-o (că, na, socoteala de acasă cu a din târg… nu prea mi s-au potrivit planurile, deocamdată, dar…
Cum pot intra în posesia cărţii tale? Dar cu autograf, se poate?
Off topic: să-ţi fie de bine de “haină” nouă!
ANDRUSKA, te vaaad
Reauo. Asa-s oltenii astia mai frate, la inceput te bat la cap pana te infratesti cu ei, apoi iti trag un sut in fund de numa’-numa’… offf, lume-lume… o manea din aia cu pretini si dusmani se potriveste ( sa videti ce ma spurca aricelul
)
$ andru

În care ţară când ajung, dai de băut ?
Drace! N-am greşit uşa, matale te-ai schimbat la tapet!

Să-ţi fie de bine, bre! Dă mai bine cremu’ ăsta la dioptriile mele mărunte.
Că în Romanela, anul ăsta nu ajung.
Pfuai, ce geloasa-s… cand Andrushka s-o declarat sora mea nu o zis ca-mi ofera si mie un strop de vin macar, ce sa zic de o glaja.
Gianico, bine ca pe tine ma pot baza
Bă, ar trebui să mă simt măgulit, dar nu ştiu de ce mă simt doar stinjenit.
@Kekee

Bre, cand ajungi tu!
@Laura
Hai ca, ma jur, nu-s olteanca!!! Nici istoric, nici geografic, nici dupa fapte!
Hai sa-ti povestesc o prostioara: acum 100 de ani, plecam de la serviciu tarziu si am luat taxiul.Avusesem o zi infioratoare. Soferul asculta manele si la un moment dat, din difuzoare a izbucnit ceva de genul: asa sunt zilele mele, una buna, zece rele! Din pacate ajunsesem in fata blocului si l-am socat pe tip dandu-i bani si cerandu-i: pune maneaua de la inceput si mai da o tura s-o ascult!
N-am putut sa ma abtin! Ma recunoscusem in ”pattern”
LE Cum ai putea sa crezi ca tin vinul numai pentru ”anumite persoane”!
Nu trebuie sa ma prezint, pentru fete, cu digestivu´, cu Martell-u´
la purtator?!
Asta ma considerat de la sine inteles! Cum e berea fara alcool pentru Sefa!
si mai LE Bai, mai jur,am am glumit! Bine, nu cu bautura,da´io chiar astept tabara Sefei!
Io-i dădeam 2 lei pe CD şi-l rupeam în faţa lui.
Laura, iote si maneaua de care zicea Andru:
http://www.youtube.com/watch?v=gSZU_eubi4I
Fara numar, se stieeeeeeee!
uite si versurile:
Adrian Copilu Minune – Asa sunt zilele mele
Atunci cand sunt necajit
Ma opresc si plang in vis
Ghinionu’ il port cu mine
Nu stiu cand ii rau sau bine
Imi pare rau c-am imbatranit
Si anii mi s-au dus
Dar toata lume m-a barfit
O vorba buna nu mi-au spus
Refren:
Asa sunt zilele mele
Una buna, zece rele
Nu da Doamne cineva
Sa ma scape de lumea rea
Asa sunt zilele mele
Una buna, zece rele
Nu da Doamne cineva
Sa ma scape de lumea rea
Ai, of lume rea
Blestemata esti
Of lume rea
De rau ma vorbesti
Of lume rea
Blestemata esti
Of lume rea
De rau ma vorbesti
Nimeni nu ma vede
Parca nu exist
De mine lumea se fereste
Si am sufletul trist
De necaz si de durere as striga la cer
Dar stau si sufar in tacere
Ca am inima de fier
Refren…
Ai, of lume rea
Blestemata esti
Of lume rea
De rau ma vorbesti
Of lume rea
Blestemata esti
Of lume rea
De rau ma vorbesti
Refren…
Ai, of lume rea
Blestemata esti
Of lume rea
De rau ma vorbesti
Of lume rea
Blestemata esti
Of lume rea
De rau ma vorbesti
iote volskawenu’ lu’ sefa m’o “inspirat”
tre’ sa recunoasteti ca versurile au incarcatura…
$ GG
Ce dracu ai fumat bă ?
$ andruşku
Nu ştiu dacă ajung la tabăra lu’ naşa.Nu promit nimic.
Gianuco, vorba aricelului
Vezi Andrushko ce facusi? Acum ma renegi ca sora, hai? Dupa ce te-am adoptat… vaaaai, zilele mele
No! Că tăt m-o făcut sor-mea Laura ardeleancă, apăi așe supărată no-i fost veci! Nu țin minte să consum la serviciu beuturi, da´ așe pocită nu mi s-a părut!!! Mi s-a părut mai puțin hidoasă!
Apăi ma scuzați domniile voastre, da´ mai bine dau alte egzemple!
LE @Laura
Si nici nu vazusem comentariul!
Cum as putea insela increderea?!
Hai ca nu-s asa ticalos!
Pot sa va arat un videoclip din care nu inteleg nimic ( habar n-am rusa ), da-mi place cum da http://www.youtube.com/watch?v=T75939f-rJw pe ecran si-l ascult de mai bine de-o saptamana?
$ GG
Io ştiam că iarba te aiureşte, te ameţeşte, DAR NU TE PROSTEŞTE .
Măi, am hrănit doar un bărbat și un câine+1/2 până acum, și norma era de: un bărbat, trei câini și o pisică sau două, care cum se nimerește prin curte. Și a trebuit să mă întrerup, că nu mă mai pot răbda.


Deci:
1. Kekee, pe busul cui vrei tu să desenezi niște flori, ai?
Dacă găsesc vreo zgârietură mâine pe el, o să știu cine a fost împielițatul care a făcut-o și-o fi vai și-amar de țepii lui; permanent îi fac, de o să zică lumea că l-am băgat în priză.
Auzi la el: să deseneze flori. Ia să facă flower-power pe ghidonul trotinetei lui, nu pe autobuzul meu de l-am luat în rate.
2. Neliniștitule, îți place, bre, tapetul ăsta cu Răpirea din Serai de mi-l pusei mai nou? Ei? Nu-i așa că se asortează cu mobila sculptată și cu cuvertura de pe pat, aia cu bujori cât capul boului?
@Strigo, Andru și Geo
Fiți, măi, cu ochiul pe arici, că am impresia că puse gând rău autobuzului cu care mergem în tabără la vară.
@Adeline
N-o ţine acolo, fă-o să circule, Adela, că de-aia ai pus suflet în ea. Adună o mână de prieteni şi ia-ţi inima-n dinţi. O poţi lansa mai bine într-un spaţiu neconvenţional, decât la o librărie. Hai că-ţi ţin pumnii!
@Geo
Fatăăă, îmi dădu sânjele pe urechi de când ascultai maneaua aia de ţi-o embeduii din simpatie. Oooooooof, viaţa meaaaa!
$ GG & strigo
Băgaţi cuiele-n buzunare, şi ascundeţi spray-urile alea cu vopsea la spate, să nu vă vadă.
$ si-n service cald
Păi ioooooo, mă gândeam că să-ţi tunez otovehicolu’, că mai ştiu unul cu model
$ si-n service cald

Nişte buline se poate ????
Numai în relief!

Adică pe scăfârlia lu’ mătăluţă, sub formă de cucuie!
LE:
Ăla tunatu’ de-l ştii tu, e comandă specială. Eu aşa am auzit! Ar vrea unii să se laude cu aşa ceva, dar nţţ şi ciu-ciu!
$ sîsc

Haidi breeeee, că îs la modă.
Auzi Gianico la aricel… sa bagam cuiele in bozonarele de la fund, sa videm care urla apoi mai tare
Cum se da el de partea sefii si ne face sa ne dam de gol si si cu cururile gaurite!
Hai ca mi-am adus aminte un banc, Io, ca baba, nu-s despre ce-i vorba, da´va spun io ce cred:
In statia de tramvai,un batranel se avanta inauntru,pune plasa pe un scaun (sa-l ocupe)si se duce sa composteze, dupa care se aseaza direct pe scaun, adica pe plasa:
-Auuu…ouale…!!!
-Aveati oua in plasa? intreaba saritoare o calatoare.
-Nu…CUIE!!! raspunde batranelul
Da Laurica, am observat… apai na… is neamuri maine’poimaine
$ andru’

Dacă avea ace ?
@kekee
nu se mai potrivea cu ce-a zis Laura!
crezi ca era momentul s-o zbarcesc?!
Andru
iti zic io: sigur nu
(no,
)
Gianuco, pai parca esti cu ei intr-o oala
Laura, n’am cum, doar stii ca’s moldoveanca!

Sefaaaaaaaaaaaa, pune tema aia veche ca ma ustura ochii de la lemonul ista din fundal
Mel, nu mi-ai spus de unde cumpăr şi eu cartea ta.
$ andru’

las’ că-i trece.
Giana, nici mie nu-mi place tapetul asta

O tai la nani


@Adeline
Hai că vorbim pe mail, că-i deranjăm pe copii aici.
“LE @Laura
Si nici nu vazusem comentariul!
Cum as putea insela increderea?!
Hai ca nu-s asa ticalos!”
Andruska, deci banuielile noastre de inceput cum ca n’ai fi de genul feminin se cam confirma!!
Si sa nu’mi zici ca’i greseala de tastare, ca de la ticalos la ticaloasa e cale lunga
Laurica, te pup fata scumpa, ai grija de tine
Cand te mai vad pe aici??
ups
Mno binie ! Fain !
Deci suntem d-acu la SilaBaracald, ca vaz ca scrie pa bara lu Foveu ala den header !
Giana, maine, de merje totul bine
Arici, i-ai zis tu bine “Andru” sau “Andruşku”
Sefa, dacă nu pui si un tablou cu Ceaşcă, undeva sus, degeaba!
Tovarăşi, poftiţi în birou, începe şedinţa!
Mishulake
Lăurică, apăi eu voi fi aici. Ti aştept. Grijă la condus! Nopticică bunicică!
@Giana
!
Hai sa-ti explic cum funtioneaza:
Daca-mi spune cineva: vaca! – personal cred ca dat de dracu´ cu mine, deoarece nu-s in stare sa vad metafora
Daca altcineva ( deoarece primul, oricum, nu mai traieste ) imi adreseaza: boule!- am senzatia ca nu ma atinge direct.E ca si cum imi ofera o cale sa scap cu orgoliul intreg, desi recunosc!
Nah, si in scris am aceleasi feeling!
Stiu ca ai vrut sa ma necajesti, asa ca fiind in familie, n-ai nicio sansa! Pup!
Andru, n’am vrut sa te necajesc! Doamne feri! Dac’ai fi barbat mi’ai fi chiar mai simpatic
Oricum eu raman la convingerea ca esti barbat. hi hi hi
Egzplicatia ceia a ta e asa alambicata ca n’am priceput nica! nu ma duce capu’ na!
Intorc pupul!
Buna, imi place blogul tau, daca te intereseaza un link exchange intra pe http://pegas-motorizat.blogspot.com/- Numele cu care vreau sa apar este: P. M. – Ne amuzăm că nu-i impozabil!
@Giana
Story of my life: cea mai adevarata barbata-ntre femei si cel mai frumoasa femeie-ntre barbati!
Andru, chiar nu conteaza ce esti atata timp cat esti om, pe bune!
Doar ca noi pe aici ne cam cunoastem unii cu altii, adica ne’am aratat fetele. E ceva mai mult decat un spatiu virtual, intelegi?
Asta nu inseamna ca tu n’ai dreptul sa’ti tii secret sexul
In definitiv fiecare face ce simte. Adica nu esti de condamnat 

Cand o sa ne intalnim in tabara, o sa ma infig cu mana fix intre picioarele tale. Sa nu uiti.
@ andru’
Personal nu mă-nteresează ce depozitezi în chiloţi, că nu intru pe bloage ca să copulez.
Din partea mea , poţi fi şi travestit.
Până eşti haioasă/s, eşti ok.
Adica vorbim de ceva mai mult de o adresa de mail?
Vezi ca voi sunteti”veterani” si trebuie sa aveti rabdare cu mine.
Sau deja vorbim despre poze, sau altceva?
Hai si explica-mi pe indelete, te rog, pentru ca habar n-am!
$ GG

Lasă măi sorelişco, că dacă nu apuc io să merg în tabără, te deleg să o cauţi tu pe andruşka de oo .
Şi atunci se va face lumină.
$ andru’
Nu măi, nu te obligă nimeni să-ţi dezvălui identitatea, sau adresa, sau ceva anume.
$ GG

Mă , la fel gândim. Se vede că suntem fraţi .
@Andru
Ba da! Te obligă să mergi în fiecare seară de aici cu zâmbetul pe buze!
Iată-mă GG, dar te şi văd cum o cauţi de oo .
@Giana si Kekee
De la …medicul de familie este suficienta o tidula?!
Nu fac fata cu cartea de identitate?
Gianucule, bre, de unde apucaturile astea?
Si crezi ca trebuie sa …cobori asa mult? Nu putem gasi ceva mai …sus si mai evident??! Nu numai din profil
Andru, ne’am vazut si in realitate, asa in parte, toti deodata inca nu! de asta se si face tabara aia



Fotografiile ni le-am vazut pe bloguri, n’a fost nevoie de mail
da’ nu’i bai, cum am spus, esti simpatic chiar si asa “ticalos”
Arici, poti sa ai baza in mine, desi mi’as dori sa vii si tu…nu de alta dar oo’le is doo… daca nu ma descurc?
Andru
ai dreptate si tu! uite vezi? am gandit ca o femeie pusa fata’n fata cu un barbat ! 

Arici
$ andru’
Las că şi Amanda Lear la un concert la care au început câţiva spectatori să zbiere că-i trans, şi-a ridicat fusta nonşalantă, şi cu o eleganţă deosebită şi-a coborât chiloţii până la nivelul la care cei din faţă au văzut şi au putut confirma că în ciuda glasului baritonal era o doamnă.
Apoi s-a aranjat şi şi-a continuat spetacolul.
Deci, vă las deocamdată, că mi-s o țâră somnoroasă, dar mâine dimineață musai ne vedem din nou.

@kekee
Arunci tu cu șlapul în bec? Hai că Mișulache nu știu pe unde umblă, că de obicei îl stingea el, gospodărește, după care-l și deșuruba, să fie sigur…
Noapte bună!
Dragilor,voi aveti un avantaj sau chiar mai multe.
Aveti blog-uri, conturi pe facebook, corespondati si privat.
Mie mi s-a parut o mare smecherie cand am folosit adresa uzuala de mail si nu pe cea de moft. De unde sa stiu ca nu se vede??!
Habar n-am ce as putea sa fac!
Sefa
adica de ce sa nu arunc eu cu slapul??? esti suparata pe mine 
Andru, stai mai linistit/ă, şuguim şi noi, ce Dumnezeu? Hai nu pune botic
$ andru’
Stăi măi liniştită, că sincer nu mă-nteresează ce eşti.
ps.
pă mine nu mă afli pe feisbuc
de obicei eu aruncam cu şlapul
m-a decăzut din funcţii 
@Geo
)
Lasă cu tu nu nimerești mereu, că ești fimeie, și abia am vopsit azi vară. Lasă-i pe băieți, că ei sunt antrenați la chestia asta cu direcția (sensul nu-l pre nimeresc, dar, nah, nimeni nu-i perfect!
@Andru
Nu se vede nimic. Iar id-ul tău îl știu doar eu. Și e secret pentru toată lumea. Toți de aici îți pot confirma că, deși am pozele aproape ale tuturor, niciunul nu a văzut-o pe a altuia de la mine, ci doar dacă acela i-a trimis-o personal. Pur și simplu nu procedăm așa.
$ gg

Bre’ soru-mea , la ce fac doptorii extetici , nici cu budigăii jos, nu mai poţi garanta că ce vezi e original.
Dragilor, nici daca vreti ( hai c-am exagerat
) nu ma suparati!
Acum serios, nu stiti de cate ori v-am invidiat ca mai schimbati cate o vorba fara sa fie pe blog.
N-am nicio problema cu ”dezvaluirea” datelor personale, nici a adresei, nici a ceea ce fac
Mel, uff, ce emotii am avut.. Bine, il las pe arici ca Mishulake oricum vine pe aici din an in Pasti!
$ andru’
Măi fată, nu vrea nimeni să afle nimic.
@ok Sefa
Pregateste-te ca te lovesc c-o poza.
Daca nu mai vb cu mine apoi, nu e vina mea
Io am incercat..
Arici, exact aceeaşi fază ca şi cu culoarea părului
Hit me, baby!
$ GG

Ţi-am mai zis mai sus că gândim la fel.
eeee, pai nu-i corect! eu nu vad nica! sefa nu ne arata pozele
Sefa sa ne zici si noua daca e draguta fiica lui Andru, daaaaa?

Arici, sangele apa nu se face!
Măi, v-am zis vreodată bancul cu ”Vine Miguel!”?
Că de când mă țin…
hai so bag în colţ pe andru’


Păi şi io-s fată, în pozele de pe blog e fate-miu Vasile, care lucrează-n Italea.
Andru, hai mai c-am glumit! deja am discutat prea mult pe tema asta! uite un pup ca sa uit
Sefa, zi’ne bancul si dupe aia merem la culcare. hai, ti rooog!
Deci, un saloon, în vestul sălbatic… Cowboys, fum, fete vesele, whisky…
Vi-l spun? Ascultă careva?
Arici
simpatic Basil 
spuneeeeeeeeeee! is aici!
Sa-ude un tropăit în depăratre, care se apropie, se apropie..
Măi, vorbesc singură aici?
Mel, spune mai bine c’ai uitat bancu’!
Se dau la o parte ușile săluuunului și apare un mexican plin de apă, cu ochii cât cepele…
kekee, mă urmărești?
Arici, andru, spuneti si voi ca sunteti aici, ca ne prinde maine pana termina sefa de spus bancu’…uffffff
Cu umtimele puteri și cu o voce tremurândă, zice:
-Vine Miguel!!!
După care pică leșinat.
Ia stați să citesc io ce zice Geo, că mă-ntrerupse din banc!
$ GG
Haidi bre’.
O să ne-o arate când o să aibe chef, când io veni ceasul.
E cam aşa ca cu gagicele virgine. N-are rost s-o forţezi sau să o grăbeşti, că mai bine o face de bunăvoie şi dup-aia ţi-o dă non-stop că realizează ce fraieră o fo’ de o ţinut-o la borcan ca pe moaştele sfintei Paraschiva până atunci.
Mel, acu’ tre sa stai sa citesti si ce’o zis ariciul…. of of mai mai
$ slvc

bă ?
Ai impresia că o să întreb ceva la bancu’ ăsta ca să te ajut la poantă ?
————–
Nu-l ştiu , JUR , dar îmi miroase a banc capcană.
—————
na. că ţi-am stricat poanta
Kekee, noi încercăm să facem o treabă serioasă aici… Frumos îți șade să mă întrerupi!?
Deci… pică ăla aproape mort.
După câteva minute, se aude din nou un tropăit, care se apropie din ce în ce mai mult, după care se oprește. Se aude un tip care descalecă și se apropie de săluun, cu pași apăsați…
Iar vorbiți între voi! Mai termin eu bancul de Revelion.
$ GG
Vine Miguel.
nici musca nu se aude!!
Rici, nu mai comenta ca iar zice ca din cauza noastra nu termina de zis bancu’…
deja am uitat inceputu
@kekee

Ușile batante se dau cu zgomot în lături, iar în cadrul lor apare o siluetă, contre-jour: un tip înalt, lat în spete, cu pălăria trasă pe sprânceană…
Da, măi Geo, ce mai e?
Of, cu mă întrerupserăți tocmai la poantă…
dau refresh-uri pan’ la ziua!
si cica era somnoroasa
$ GG
Păi n-are timp naşa, că acuma îi face controlu’ jinecolojic la Andru’
Mda, deci lat în cur… pardon; lat în spete, mă rog, tot tacâmul: Clint Eastwood la tinerețe!
Geo, îți tai microfonul, fată, că iar îmi luași vorba din gură!
$ GG
Acuşica a aşezat-o pe Andru în scaunul ăla în care se stă ca o cocoană.
Deci: se apropie ăla cu pași apăsați de bar, iși ridică pălăria cu un deșt de pe ochi, că bag sama că nu prea era soare în săluun, și zice:
Da, bre kekee, zi tu, că iar m-ai oprit…
Noa, zi tu ce-o zâs ăla!
Să te văd, mama lui de banc!
mah ! nu sunt io Miguel !
Arici, da, se converseaza pe mail si noi stam cu ochii cursi pe fatza si asteptam finalu’ bancului! sa vezi ce’o sa ma oftic daca e slab!
iaca o aparut si Mishulake
O zâs la barman :
- Dă bă Gheo’, un deţ ghe jinars .
$ GG

Nu-i Mişulake – E MIGUEL !
Mda, Mișul, știm că nu ești Miguel, că ăla împușca becul, nu-l deșuruba, ca tine! Stai că mai am un pic și termin bancul!
Deci, zice ăla către barman…
Tot tu ești, kikiluț!
Noa, zi-le tu poanta până mă uit eu la poză!
Hai bre ca n-o fo usor!
Doctor, bre!
Nu-i saga!!!
Nu-s io, e MIGUEL.
Andru, te/o pus sa zici 33?
Hai cu bancuuuuuuuuuuuuuuu ca se crapa de ZIUAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!
Ase banc faiiin !
$ slvc

Noa , ba sama că i-ai făcut tuşeu la Andru’
Ce i-ai atins, diafragma sau prostata ?
Le :
Pardon, CE I-AI MASAT !
Nu ne grabim , e numa’ zi’ntai !
$ mishulake
Aşe ziceam şi io .
- Di ce atâta grabă ?
Auziti, uite eu ma apuc de ras in avans ca mi’am pierdut rabdarea

Da’ de-a cui a hi?
tre’ sa fie bun bancu’

GG deja ştie poanta. Ui la ea ce se mai strică de râs.
deci Sefa, de la mine ai avut feed backu! ma pot duce la culcare linistita.
Arici, jur ca nu’l stiu! Da’ nu stiu ce metode sa mai aplic ca s’o determin sa’l zica odataaaaaaaaa!
$ mishulake
Da dinghe ?
Dîn Togo-Togo ?
Ricci ! o’serv ca n-ai kip ! ceva bai ?
LE
pentru cateva secunde o fost kestia asta !
ba am kip.
Io mă văz.
Aşe-i că-s nealcoş ?
Mda, deci, apare ăla și zice barmanului…
Iar vorbiți!
Păi, n-o să auziți poanta, treaba voastră…
Deci, zice, cu o voce groasă, tăbăcită de fum, vânt și băutură…
-Un whisky, te rog!
Barmanul, tremurând, începe să-i toarne băutura, dar, de emoții, mai scăpa și pe lângă…
Hm, tăcurăți. Vreți săp aflați poanta… hihihi!
$ slvc

NU !
Craciunito ! ase-ti place tie? pe stanga? Comanacu’
Autostopul
O poveste adevarata care s-a intamplat intr-un mic oras din Mexic.
Un tip facea cu autostopul pe o strada, intr-o noapte neagra si in mijlocul unei furtuni puternice.
Trecea timpul si nici o masina pe drum, si furtuna facea sa nu vada 2 pasi in fata lui.
La un moment dat apare o masina si se opreste in dreptul lui. Tipu, fara sa analizeze mult situatia, se urca in masina.
Numa bine ca dupa ce inchide usha si se uita spre cel de la volan, nu vede pe nimeni.. Masina se porneste ushor, tipul deja ingrozit statea lipit de scaun.. Apare o curba.. tipul incepe sa se roage in gand sa scape cu viatza, exact cand intra masina in curba, apare o mana prin geam si roteste volanul.
Tipul, deja paralizat de groaza, vede cum de fiecare data cand apare o curba, mana apare prin geam si roteste volanul.
La un moment dat, isi face tipul curaj si o tuleshte din masina, alergand catre cel mai apropriat oras.
Ajunge intr-un bar, si ud si inspaimantat cere 2 pahare de tequila si incepe sa povesteasca experienta teribila prin care a trecut. Toti raman pe ganduri cand isi dau seama ca tipul plange si nu era beat.
Dupa o juma de ora, alti doi tipi intra in bar, si unul ii zice celuilalt:
- Hei, Pepe, uite-l pe tampitul care s-a urcat in masina cand noi o impingeam
Deci:

-Un whisky, te rog! dar mai repede, că VINE MIGUEL!
Gata, se fârși bancul! De ce nu râde nimeni?
Hai că încep să vă esplic poanta! Deci…
Kekee ! cred ca de la viteza de trafic
Nu te-ai lipit de foaie, rotund.. cu tepi… !!!
Mishulake, sunt stangace, pe bune!
io-s dibaci.
am zis eu ca tre’ sa fie un banc bun! Mie nu tre’ sa mi’l explici, l’am priceput

Io stau si ma intreb: se scrie whisky sau whiskey ?
@kekee :
Inexorabil,
Inebranlabil,
Incomensurabil,
Arici, ma descurc bine si cu dreapta, nu’i bai! doar ca’s mai tentata sa folosesc mana stanga. E si mai puternica … cand ma incordez oleaca zici ca’i Coasta de Azur
$ elena
Mersi.
Mel, ce’ai de te trantesti?
una peste alta, termini de zis bancul ala?
$ GG
Ştii bancu’ cu Coasta de Azur ?
Arici, nu’l stiu! incepi si tu?
Chiar nu vrea nimeni să-i explic bancul?
Hai, că m-am pregătit cu notițe, că vă ziceam doar: de mult mă pregătesc să-l zic!
Am și scheme făcute cu rotringul de-l găsii în garaj când făceam curat.
Deci…
deci…
@ Sefa
Recunosc, as cam vrea ceva lamuriri, da´ nu cred ca e momentu´ sa-ntind coarda ca-s in minoritate
(Ceva-i dubash ! SLVC la ora asta in ring !)
$ GG
Nici io.
Tre sa-ntrebam pe Andruska ca stie ea de ce ! Vezi titlu’ postarii
Arici, si io!
$ andru’
Hai zi, nu te coi’, că acuma faci parte din famelie.
Pai la Coasta de Azur n-o fi frun golf? Ca p’ala cu golfu-l stiu!
@misul
Nasule, rogu-te, intreaba-ma orice,numa´ de banc sa spui nimic!
E pe principiul: mai aveti intrebari, ca raspunsuri au mai ramas!
$ slvc
Oaaa, i-ai şutit crionu’ la peştişor.
—
Du-l ‘napoi iute-iute că pe noi oricum nu ne-ntreresează bancu’.
Pan-la urma beu Clintu’ uiskiu? Ca nu reiese !
termin tot pachetu’ de tigari si banc nu mai aflu..
Lu’ sotzu’ vietzii i s’o lungit urepcile asteptandu’ma… cred c’a si adormit de’amu…. iar am ratat… pupicul de noapte buna!
Iuhuu, am o cerere deja!
Stați că merg după ustensile!
Vă fac și o proiecție, bine?
@Mișul
Aș sta eu mai des și mai mult, dar nu mă motivează nimeni! Uite, acum am de explicat un banc. Până dimineață vă țin! Adică, până pricepeți ce zic eu, că voi fi exhaustivă! Adică o să psihanalizăm și calul! Așteptați-mă un pic, să mă pregătesc!
$ GG

Fii pe fază la dimineaţă.
@Nașul
Nu stiu, da´io sigur ma duc sa verific ce mai e in sticla! Asa patesc mereu cu voi…
Mereu ajung sa caut cate ceva prin casa sau …la vecini
Andru, nu te lua dupa noi, ca suntem niste decazuti! Si eu eram un boboc de fata cand am intrat prima data pe blogul asta….
Deci !
LE: acu’ daca m’as fi oprit doar la bautura ar fi fost bine, da’ m’am luat si de iarba…
$ GG
Mai bună iarba, că nu-ţi paradeşti ficatul.
@Giana
Dragule, io cu bobocu´ am cam rezolvat-o. Cu apucaturile am inceput sa am oarescari probleme!
Cand mi-e lumea mai draga, ma trezesc ca fac cate una rara
Si culmea este ca, in loc sa-mi para rau, sunt mandra!
sefa, da’ hai cu bancu’ ala, te rog eu… ma doare intre L4 si L5 de’acu, zau asa!
Andruska ! esti emotiva ?
Andru, eu nu’s prea mandra cand nu’mi pot ridica capu’ di pi perna si ma deranjeaza lumina de afara
$ GG
Io credeam că te doare F5 ?
Georgia ! te doare ?
MELANIOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Stați să vă explic cu băutura.
De obicei, nu prea ”servesc”, cum zic tipele din ”lumea bună”.
Măi, dar a trebuit să iau câteva zile antibiotice. Și voi tot timpul cu ”băutura-n gură”. Bine, virtual doar, dar tot în gură se numea. Și mi s-a făcut o poftă, de-aș fi băut direct din sticlă. Dar n-aveam voie. Uite, de două zile nu mai iau niciun medicament. Al naibii să fie ăla de mai poftește, așa că tot la bere fără alcool am ajuns. În seara asta-i zice: ”Ambrosius” – Free, și e sârbească…
Mai zic, sau doarme lumea deja?…
Și bancul? Chiar nu vrea nimeni să i-l explic! Cu rotringul…
Andruska ! De ce ?
$ mishulake

Nu măi, e fudulă. Nu ai văzt că-i mândră.
@Mishulake
Nici gand! Doar cand ma pierd!
arici

Mishulake, ma doare spinarea, da… boala profesionala… asa patesc directorii
Georgia ! Cum ?
$ slvc
Îţi trimit şi planşa de desen tehnic, că io şi aşa nu o mai folosesc, că disinez în autocad.
Iauzi-ti acilea , dak avem si numere pa partea stinga, io zic ca sa discutam pan-la 4 cente, bine?
@Sefa
Iarta-ma ca nu pricep, da´ daca este fara alcool,de ce nu puteai s-o gusti si cand luai medicamente?
Ok, deci ia să desenăm noi aicea frumos preeria: cactuși, bolovani, șerpi cu peștișori… scuze: șerpi cu clopoței… ciulini de-ăia de se rostogolesc pe câmp…
Mishulake, mi-ai adus aminte de tata, poate ma repet, dar cand venea beat acasa maica’mea ii zicea: iar ai baut! La care el: care am baut?
Putea sa intrebe cu cine, cand, cum, dar el invariabil zicea CARE AM BAUT? Murea maica’mea de nervi cand il auzea cu replica asta tampita 
Deci, si prin urmare…
$ andru
că naşa o bea cu rom.
LE :
Bea bere fără alcool cu rom.
Sefa, deci azi mi’ai provocat doo suparari: Una, cand ti’ai schimbat tema si-ai pus tema asta rece si Doi: ma tii cu ochii beliti aici in asteptarea unui final de banc
Nu ma mai joc cu tine!!
@Andru
Atunci mi-era scârbă de ea. În schimb, mi se făcea de-a lui bărbatu-meu, care era cu alcool! Pe care n-aveam voie să-o beau…
Complicat!
arici
hai mai ca pune si-o felie de lamaie! am vazut eu!
lime
SLVC
io vreau s-un idian , d-ala de la Karl May, in desenu’ ala…hmmm.
@Kekee
)
Pai asa poti sa ma convingi si pe mine sa beau… ceai ( am scris ceva ce nu as putea bea decat batuta
Si chiar des!
LE Iertati exprimarea cu gandul la rom! Des vroiam bautura, nu…
Andru, nici eu nu pot sa beau ceai decat cand sunt racita bocna si ala impinsa de la spate!
Geo, fată, trezește-te, că terminai bancul de-o oră!

Uite, acum fac planșele explicative, că am și pe ce, că-mi trimeasă finuțul planșeta lui…
Numai că trebe să mă ajute un injiner la rezistența materialelor, că pică săluunul pe mușterii așa cum îl proiectai io…
@Mișul
Desenez și indianul, ce pana lui!
Pfoai ce indian am desenat la teza de fizică din liceu la conservarea energiei cinetice.
Ditamai indianul cu pene cu tot cu arcul întins – arătam că în arcul întins se conservase energie.
5 mi-o dat profu’ zicându-mi că dacă devine prof. de desen îmi dă 10.
Băăă, ceaiu’ e bun, la cură de sclăbire.
Un ceai seara cu doi biscuiţi – care se umflă-n burtă, şi gata.
Mel, nu ma trezesc nici sa ma bati! OK, bancul nu l’am inteles, dar tema? Nu mai bine’o pui pe cea veche si o schimbi de la 1 ianuarie?
Arici, sa faca cura cine are nevoie
eu daca mai slabesc ramane numa’ nasu’ de mine
si asa cand intru intr’o incapere, mai intai apare nasu’ …
@Nașul
)
Iertare, da´ chiar ma mir ce curioasa am devenit.
De ce indian de-al lui Karl May?
In caz de extrema urgenta, io ma multumeam si cu un grizlly! Treaba lui pe unde scotea ..camasa, sau blana ( ca al Sefei
@kekee
Cu tot respectul, dar prefer să mi se umfle altceva în burtă decât biscuiții ăia!
Georgia ! Cum? N-ai inteles bancu’ ? SLVC ! zi’l de la inceput, te rooog !
Gata, chiar merg la culcare, că deja debitez minuni!
pe toți care ați mai rămas pe metereze.
Noapte bună!
Mâine am alt banc pentru voi. Ăla cu compotul de macaroane!
$ slvc
Fiecare cu ce-l doare.
De exemplu acu’ mie mi s’o umflat rânza din cauza de asteptare de banc
Mishulake, gata, m-am lămurit cu bancurile ei! Nu mai vreau!
Numa ăla cu compotul de macaroane, Geo, te roooog!
Compot de macaroane, ei spuneţi şi voi ce poa să facă berea fără alcool…
Deci, Clint Istvuud in tinerete, fuuuuuuuuuuuuuuuuuge
pan-la saluuuuun, cere uiski, da’ rapede , ca vine Migueeeel.
Mel, Doar c-o condiţie: să revii la tema veche
@Geo

(pentru 353!)
)
Nebuno!
(Hai, fată, că uite ce mișto e: avem comentarii numerotate!
Dragilor,
Profit ca-i usa deschisa si ma fofilez si io.
Noapte buna va urez!
Da’ nu reiese, a beut au ba ! Uiskiu .
Mishulake, uite spus de tine l’am inteles ! ahahaha

Mishulake, te rog eu, n’o starni iar….ai mila de L4 L5 ale mele !
Georgia ! ce-ai cu tema fatah ?
care 353 ???
n/am spus eu? berea fara alcool….
am închis şi io, noapte bună la toţi.
Scuze: 335!
Ce face berea fără alcool din om!
Noapte buna, Andru si Arici

Georgia !
Parca la mine le zice si ceva cu S4,S5, pensate (?) Sunt si d-alea ? Cu L ?
Și mi-a promis tetrisul că-mi schimbă și headerul, că și io mă sparii mereu când refreșuiesc. M-aștept să dea mașina aia ochioasă peste mine!
Mishulake, S4 e un model de Audi
si S5 la fel…
Da, Mișul, dar n-ajută la frumusețe din păcate.

Hai, gata: Noapte bună tuturor!
Vorba lui Geo: spălați-vă pe chișere și cornu-n pernă!
Georgia !
Mie nu ? Noapte buna? Hmm
Noapte buna Melania si Mishulake

Mishulake, nu ti’am zis mai devreme pt ca nu ti-ai exprimat dorinta de’a merge la nani.!
Va pup, ma pregatesc de chef, ca azi e ziua mamei!
L.E. Nu’i Andreea, implineste anii.
Gata, paaaaaaaaa!
Noapte buna tuturor !
La multi ani Andreilor !
La multi ani Andrelelor (!)!
La multi ani lu’ mamica lu’ Georgia !
Clik !
Ajunsarati la 359 de comment-uri si nu mai veni Miguel.
Aoleo, unde am nimerit? Unde sunt floricelele si fluturasii? Oare m-am suit in autobuzul gresit?
moaaaaaaaamaaaaaaaaa!!!
vad eu bine??? straie noi! dau cu felicitarile sau nu ramane asa, e in probe?
@pepe


Ca să vezi cât timp îmi ia să zic un banc!
@aA
E… cum vedeți.
Poate mai schimb câte ceva, dar deocamdată ar trebui să vă ocupați locul în autobuz și să vă pregătiți pentru călătorie.
@Alba
Ți-am păstrat loc în față, că știu că ai rău de mașină.
Noroc ca nu ti-ai facut o meserie din asta. Hihihihihihi
Mna, cum am fost la chefuit în weekend nu am observat că te-ai înoit. Cât despre critici, numai de bine
Mishulake, mulţumesc!!! La mulţi ani, sănătoşi şi fericiţi şi ţie!!