… dar pur și simplu mi s-a tăiat firul aseară. Nu cel de internet… Pur și simplu, eram ostenită. M-am învârtit puțin prin casă, apoi m-am întins în pat, cu gândul să mai citesc câteva pagini dintr-o carte care mi se pare interesantă ca idee, dar care nu a reușit încă să-și găsească drumul spre mintea și sufletul meu. Să cunoști o femeie, de Amos Oz. Povestea unui spion evreu pensionat la cerere, după ce i-a murit soția într-un accident. În prefață scria că omul încearcă să-și redescopere soția. Am început-o cu speranța să citesc ceva asemănător cu Insula altuia de Jaques Perry, dar nici vorbă! Mai am doar un sfert din ea și încă eroul trăiește la voia întâmplării, debusolat, risipindu-se în tot felul de acțiuni domestice, încercând să facă față la trei femei (mama, soacra și fiica), cu care trăiește într-o casă închiriată, pe malul mării. Nici o încercare concretă de a-și ”descoperi” fosta nevastă, așa cum mă așteptam…
Deci, la ora 20, ultima dată când m-am uitat la ceas, deja cucăiam cu ea în mână. Chiar așa, dacă aveți insomnii, v-o recomand cu căldură. Citeam câte o pagină, după care alunecam în somn, din care mă trezeam după un timp din cauza poziției incomode, așa că reluam lectura, dar cu același rezultat. În cele din urmă, am adormit de tot, cu ea în brațe și ochelarii pe nas. Și m-am trezit abia azi, pe la 8.00. Cu spatele înțepenit de la atâta stat în pat. O fi frigul de vină, oboseala, vârsta… Naiba știe! Cert e că am dormit aproape 12 ore, lucru care nu mi s-a întâmplat de foarte mult timp. O simt ca pe o absență din viața mea, deși bănuiesc că organismul meu știe de ce s-a comportat așa.
Așa că iată-mă: freș, pregătită pentru o zi lungă și, sper, fructuoasă. Și, ca să-mi scot pârleala pentru lene, pun acum un clip cu Dacia Duster, interzis la difuzare. Am citit despre el fel și fel de variante, începând cu ”Vai ce haios e!” și sfârșind cu ”Să vedeți cum ne văd occidentalii pe noi: niște țigani care încearcă să vândă scump un produs de calitate îndoielnică.” Personal, nu mi se pare decât o reclamă în registru comic, care demonstrează că omul e dispus să rămână în fundul gol numai pentru a avea respectiva mașină. Sunt curioasă să văd dacă vi se pare la fel. ![]()
Ah, da, uitasem! Mi-a atras atenția asupra ei EL, ca de obicei; muza mea! ![]()







Trackbacks
[...] Scuze… Sat Feb 05, 2011 9:18 am … dar pur și simplu mi s-a tăiat firul aseară. Nu cel de internet… Pur și simplu, eram ostenită. M-am învârtit puțin prin casă, apoi m-am întins în pat, cu gândul să mai citesc câteva pagini dintr-o carte care mi se pare interesantă ca idee, dar care nu a reușit încă să-și [...] [...]
[...] sa citesti: Scuze… Post Published: 05 February 2011 Author: admin Found in section: Si La Vara [...]
[...] aparţine niciunui muritor, deci chiar dacă o dăruieşti cuiva în cuvinte legate metaforic unele de altele, nu poţi fi rănit, în schimb, dacă îţi dăruieşti inima, acest lucru implică [...]
[...] tu? Ai leşinat şi tu? – Aha, dacă ai chef de glumă, înseamnă că eşti bine, râse el. Ea nu înţelegea nimic. Îşi amintea că se ridicase de la masă, vrând să plece şi că, la un moment dat, a [...]
293 Comments
Mel, de acord cu tine. Miştoacă reclama, e-adevărat că eu nu-s cârcotaşă…
wow, ai postat la 9 şi un sfert şi eu-s prima care comentează! hmm! ciudat!
Bună dimineaţa, deci
Ce-i drept e drept: aia ce au bani nu cumpara Dacia. Nici chiar Duster.
Neatza Geo
Neata Strigo!
Cum te simti azi?
Mersi Giana, merje-merje
Inca ceaiuri 
Tu ce faci? esti bine?
Ca sefa, parese ca-i top fit
Eu-s bine, da. Tocmai am facut baie lu’ Gipsy, am profitat de soarele de afara pen’ca pana amu’ o fost numai ger. Azi is 9 grade la Iasi. Zici ca vine primavera…
Chiar, pe la tine cum mai e vremea?
LE: mai ai voie de ceai pana deseara cand tre’ sa schimbi macazul
Sefa tare am eu impresia ca s’o dus la Ibă…dac’o fi la fel de frumoasă vremea ca si la mine, sigur o tăiet-o!
Si aci is 7 grade si soare
Si acum un banc primit prin mail si o tai la cumparaturi
Bula si Strula se intalnesc la portile Raiului.
Bula:
- Strula, tu de ce ai murit?
- De bucurie! Da’ tu?
- Eu, de frig! Da’ cum adica ai murit … ‘de bucurie’?
- Pai am primit un telefon la servici ca ma inseala nevasta. Am fugit acasa si m-am uitat peste tot; in dormitor, in bucatarie, pe balcon, in baie… Nimeni! Si atunci am murit de bucurie!
- Ba’, prostule!… Trebuia sa cauti si in frigider! Si-atunci, acum traiam amandoi!…
Hai ca vorbim mai pe seara. Si eu mai am ceva trebusoara azi. Pupilici
Ia uite cum mă bârfesc cucuietele în lipsă!
Deci, am fost la cumpărături, că nu mai aveam de nicunele. Și e destul de frig în înnorat.
Dar, de acum, în casă, la cădurică și în vizită pe alte bloguri. Trai, nineacă!
pe banii babachii?
Da, numai că babaca-s eu de data asta!
ba, care facurati ba glume si furara-ti ntldr-u de pe computeru meu.
Ca-l inchisei aseara in buna regula si amu cand vru mamelu sa intre pe contu ei da mess se deschise pardalnicu si zase ca “ntldr not found, press ctrl+alt+del”.
Deci oameni seriosi sunteti voi sau ce!
seara buna!
pe mine m-a amuzat teribil reclama si limbajul!
buna… seara! ca se’ntunca acus ‘
heh, ce reclama!
Fetele! Pupiciiiiiiiiii!
@Radu V.


Nu noi!
Poate cotcodacii, că cu (scuze de cacofonie!) ei te-ai luat în săbii!
@aA
Și pe mine. Și nu m-am simțit umilită deloc, ca alții. Nici furioasă.
@Leidi
Salut, salut!
Absentă cam de multișor…
Mel
Sper sa recuperez la un moment dat!
Seara bună,
Amuzantă reclama și trebuie să recunosc, bună mașina!
De fapt, corect ar fi să spun că o găsesc o mașina cinstită: cât dai, atâta face!
Cam așa ceva. Nici nu s-ar putea altfel, la concurența existentă pe piață.
Cu Insula altuia de Jaques Perry poți dormi liniștită! În adolescență mă dădeam în vânt după ea.

Mel, ești prea solicitată. AVEM nevoie de prezența ta tonică, dar, la un moment dat trebuie să ne facem somnul! Și eu îmi promisesem să nu mai scriu la Duzina, dar aseară, pe la 23, m-am apucat și îmi place ce a ieșit. Azi mi-am scos pârleala: patinaj și plimbări, shopping scurt și iar plimbări, că s-a dezmorțit urâta de iarnă!
Mel, când ți-e somn, dormi. Iar când vrei să fluieri, fluieră!
Mersi, Mirela!
Păi, vreau, nu vreau, uite că asta mi se întâmplă.
Buna seara
Careva p’aci?
Sara buna, Laura!
Ma-c sa-mi usuc chica. revin in 10 min!
vezi ca-i Andrucu pe la buimaci
ca sa nu te plicti 
sanc iu

Vezi sa nu-ti arzi chica si sa-ti intre prin tubul ala fierbinte
Și io-s!
Deși prestez, în pauze, ca Didina, prin casă.
heiiiiiiiii



si io! si io!
Laura
Giana
Andru
Mel
Apropo, cine e Didina????
Didina=savoare!
Fetele, vă pupăcesc!
Leidi


Andrucu
Didina
@Leidi
Didina de la Buimaci!
Didina gospodina!
Nu am studiat! Tre’ sa ma prind care’s personajele! Sunt si in dublu rol?
Păi și în fiecare dintre noi, nu zace ( uneori latentă
) o doză din artista Didina?! 
@Leidi

Dap!
@Andru
Gata, te-ai limpezit? Și eu văzusem că-i răspunzi lui T., dar credeam că așters între timp cineva comentariul lui!
ahaaaaaaa…. bine!
ia sa ma buimacesc si io!
Șefa, încă pot să jur că i-am răspuns lui Traian!
Cred că am avut …vedenii!
Andru, recunoaste ca tu la Sibiu in loc sa te gandesti la mine si la Laura, te-ai gandit la Traian
Săracul Traian, ce-o mai sugița acum!
@Giana
Poate că am fost la Brașov și d-aia n-ați primit niciun mesaj energetic
Andru, io la Brasov imi amintesc ca nu am mai gasit iesirea. Era un sens giratoriu (cre ca asa-i zice, imi scapa cuv. in ro) si am luat toate iesirile si doar ultimul era (ca nu era nici un semn catre Sibiu sau iesire)
@Laura
Indicatoare puse mai anapoda ca-n Brașov, n-am văzut nicăieri. Este explicabil ceea ce ai pățit!
Acum recunosc: am fost la Sibiu, pentru că la Brașov, la prognoza meteo, au dat nor. Io chiar am căutat soare!
Andru, ne povestesti unde-ai fost totusi?
Andru, cum stii tu sa ma linistesti
Dar chiar ca erau puse indicatoarele aiurea. Daor dupa ce am iesit pe drumul potrivit scria Sibiu 
Giana, io cre ca andru o fost in Sibiu
Si poate o facut o mica pauza si in Brasov. Chestia e ca io nu stiu de unde o pornit 
Ce de intrebari …
Andru, te comporți ca un spion de talie internațională.
Dar zi-le, fată, unde-ai fost, că ne blocarăm pe subiectul ăsta și n-avem timp să discutăm despre altele mai serioase… de exemplu, despre bărbați, că tot îs ei absenți în as-sară!!
s-o fi culcat….
Lăsați fata să doarmă, că nimeni n-o înțelege mai bine ca mine!
@Andru
Noapte bună!
daca nu mai zice nimeni nica, de suparare sa stiti c-o sa ma uit la un film indian!
Sefa, io am inteles ca barbatii s-or fii culcat nu andru
Giana, iooooooi … e jale. Stai sa caut un banc sa vedem cum il analizam
Stefan cel Mare la razboi:
-Pi cai, osteni!
La care un razes din multime:
-Si io picai, Maria Ta!
Sorry, o luasem de la capăt la Buimaci, să văd ce drăcii am mai făcut!?
să aibă mașină în față!
Am fost la Sibiu, pentru că-mi era dor! Am plecat devreme, drumul a fost ok. Doar cam multe TIR-uri.
Mi-a plăcut mult cum a spus Laura: andrumobil
Deci, cred că este menționat în cartea tehnică a andrumobilului: nu-i este indicat, pe termen lung
A fost o încântare!
Si cu mine ce-ai avut ?
Laura
Andru, io am imprumutat chestia de la arici. Are el copirait, dar daca il rugam frumoooos cre ca nu se supara. Io ii dau un pupic asa in avans
Giano, api era vorba sa-i facem analiza nu sa ne rostogolim
Heeei, Traian
Aș îndrăzni și io
Andru, ce ne-ai adus de pe acolo??
Andru, pai tu il tot pupi de cand ai venit
@Giana
Hai măi că m-ai prins! Sunt cam pupăcioasă!!!
Acum țuguiam buzele ca să-i prind obrăjorul lui Kekee, pentru patentul andrumobilului…
Băi!! bem şi noi ceva în seara asta??? e sâmbătă seara! come on!
Andru, am să văd eu cât eşti de pupăcioasă la Ibă!!
Maaai, io atata va zic: nu-l faceti pe arici sa roseasca. Ca se baga in cusca lui Lili si nu-l mai scoatem de acolo decat poate cu vreun melc delicios, da’ pe frigurile astea, melci ioc!
LE sa va vad io la vanatoare de melci, ca io nu ma duc
Traiane, bine că veniși, că ne uscam de dorul tău!
Unele, mai ales. N-ai sughițat deloc?
Mi-a trecut si febra cand vazui ce dor au fetele !
Leidiiiii!! mai esti pe receptie??
Traiene, ai febra, ca si io is racita! Tu cre ca mi-ai dat raceala
Strigo
Sssstttt, ca aude Andru, si asa e confuza !
Sper că vă tratați!
Amândoi!
Urmați rețeta ariciului! Aia cu cuburile de carne în cadă! Nu uitați să puneți și orez!
Io ma tratez cu “aspirina saracului”, tu, Strigo ?
Șefa mea dragă!
Confuză-oi mai ramâne nițel, da´am ascultat pe toată lumea săptămâna trecută și m-am făcut bine! Kekee cu supa ( chiar și cu mămăliga specială a Laurei, cu brânză topită ) a avut prioritate și de aceea prezint mulțumirile!
Io odata meream pe strada si mergeam conform limitarii de viteza. In fata mea o masina de politie (era in ro). Si aia mergeau regulamentar. Eu pastram atata distanta incat cei ce vroiau sa ma depaseasca sa o poata face si sa fie prima oara intre mine si politie si apoi sa poate depasi si masina lor.
Nu mare mi-a fost mirarea, cand politistii au dat-o mai pe dreapta sa-i depasesc. Chiar daca asta presupunea sa incalc legea. Io m-am codit la inceput si meream si eu mai incet in spatele lor, pana aia au facut semn sa-i depasesc
Sefa, si de unde vrei sa-l luam amu pe arici si sa-l bagam in vana
(ca restul avem
)
LE: ca io le-am trimis pe cocoanele la vant meci si nica’ . S-or intors cu mamaliga
)
@Laura
Concluzie: dacă scrie poliție rurală sau nu are aparat de înregistrare, poți face ce dorești! Dacă nu pot prezenta dovada înregistrată a ceea ce ai comis, nu pot să-ți aplice nicio sancțiune.
În orașe s-ar putea să mai fie o problemă și anume aceea că s-au montat camere de supraveghere. Dacă pici în raza lor de acțiune, nu te iartă nici dracu´
Maai, io parca am inteles ca trebuia bagat ariciul in vana si condimentat cu carne, orez si alte minunatzii din astea. Ori am inteles io iar ceva gresit?
Bună seara lume!
@Strigo

Ai înțeles exact cum a scris el!
Întreab-o pe Andru!
@Sailor
Bună să-ți fie inima!
Vapo, salut! n-ai plecat la Dubai?
Vapo, buna seara
Andru, vezi, mie de aia imi era frica la inceput, sa nu fac naibii vreo greseala sa imi ia aia carnetul, ca aci fara as fi fiul ploii (de aia in ro nici nu il purtam cu mine, ci doar o copie
)
Giana, fac bagaj , mai durează 2 zile.
Deci Andru, cum era cu supa aia? Adeca ai fiert ariciul? Maaai, maaai, maaai… si cu tzepii ce facusi, bre?
Sailor
Tot cu Manchester …?!
Noapte buna, copii !
Traian, haidi băi, te culci la ora asta?
Vapo, pai tu doo zile faci la un bagaj?
Cat stai plecat?
Uncheshule, deja se facu de nani? Sau ai nevoie de o “aspirina”
@Traian
Iartă-mi zăpăceala și-ți urez noapte bună!
@Laura
Ce părere ai tu despre mine, bre??!
Cum să-i fac rău ariciului??!
eu nu-ş ce aveţi, dar toată săptămâna v-aţi dus la culcare odată cu găinile
Frigul, bre!

Deh, la noi nu se împrimăvărează, ca la Iași!
@Traian
Noapte bună și fă-te bine!
Andru, ba, ca parca era de bine… iesea o supaaa de toata minunea. Medicament curat
Traian, noapte buna si sa aiba efect aspirina aia
Traian , şi în somn ţin tot cu ei.
Laura, nu ştiu precis. Chestie de luni de zile.Dacă voi avea net voi incerca să transmit de la faţa locului.Teoretic aş pleca marţi seara.
Dap, cu ocazia asta aflai traducerea la ” flea market = piata de vechituri ” . Instructiva reclama. Hihihihihihihihihihi
Vapo, luni de zile… no, sa speram ca ai net
Pepe, in ce sens gasesti tu reclama asta instructiva, ha? (ca io nici nu indraznesc sa ma gandesc
)
uite-o piesa mişto! http://www.youtube.com/watch?v=KmFoSDxcVjg
@strigo
Mai inveti jargon. Intr-o limba , primele se invata injuraturile. Ca atunci cand iti faci casa noua. Prima data trebuie construit WC-ul.
Giana, ce piesa e? Ca io cu iutub nu o pot deschide
Aaaaa, tu te referi la injuraturile in romaneste
Pepe, apoi nu stiu, ca io nu mi-am facut pana amu casa noua. Prin cavouri era totul de-a gata
Laura http://www.trilulilu.ro/anca6blueyes/895b13524e2a67
Giana,
the ting tings – that’s not my name ?
Mie nu-mi place cum tzipa aia
Laura, mie da! probabil că nu-s prea întreagă la minte
Și mie-mi place, strigo!
Aș dansa pe ea, la mintea mea.
Mel, si eu
e super ritmată, te scoate din amorţeală instant!
Maaaaaai, ala-i ritm? Amu o mai ascult o data. am bagat leptoapa la boxe si la bas si nu prea e mare lucru… mie una mi se pare cine stie ce
Mie asta mi se pare mai ritm
http://www.youtube.com/watch?v=l50Fp4l1fCk
Sau asta
http://www.youtube.com/watch?v=q7fxN3g5sLw
Laura, tu deja intri in clasici

dacă-i pe asta. îţi bag un iron maiden acu, să vezi acolo ritm
Baga
Poate o trezim pe Andru
Andru, trezireeeeeeea!! http://www.youtube.com/watch?v=354MU3l-25M
e clar! iar au luat somn cu totii
Eii, here I Am!
http://www.youtube.com/watch?v=G6xr6VKg7sE
Giano, de e clipul original io nu-l pot deschide

F..ui . zi ce titlu e pliiiz
Ba, ca io inca nu dorm
Bryan Adams… unul din canadienii mei preferati
the trooper
dupa canadiana de iarna, nu?
Nu pe toţi! Unii mai şi meditează la ora asta.
Giana, no ca la asta nu m-am gandit
Vapo, la ce meditezi asa in tacere?
la ce meditezi vaporene?? si mai ales, ce poziţie de meditat ai adoptat?
Meditez la starea vremii in poziţia preferată a lui Traian.
@ Laura
Nu pot să cred că până și la Bryan Adams ne înțelegem!!!
andru, ha! ha! te+am trezit cu maidenu meu
vapo, cica cu numarul ala a ajuns la mine pe bog
Giana, numarul real e 68,5
http://www.youtube.com/watch?v=xl_F74xBvkk
hai la dans! luati d’acilea!
Giano, melodia asta imi aminteste de “timpurile salbatice” cand meream regulat cu prietenii prin disco

Ce ne mai rupeam in figuri care mai de care
Laura, si mieee! rupeam discotecileeee!!!
vapo, si aduce vreo satisfactie meditia? simti ceva?
@Giana

Genial! Ăsta-i cam din vremea mea
Uite ce-i merge-n continuare
http://www.youtube.com/watch?v=WyNWrNNSqtg
Si melodia asta imi bubuia in urechi de numa’ (desi nu imi placea dar tzopaiam ca nebunii pe ea
)
Parca si amu as tzopai
http://www.youtube.com/watch?v=KX-de_SH3KQ
@Giana @ Laura
Deci,
Andru ce melodie e? (ca iar nu mere
)
Il bagam pe vapo la mijloc cu pupaturile?
Haai, vapo, ca daca pleci pentru luni de zile o sa-ti fie dor de pupacelile noastre
Fetele, ce vremuri….
http://www.youtube.com/watch?v=GeEuFWLt3WU&feature=related
Andru , sper ca nu ne pupi de noapte buna!!
Eu zic sa mai asteptam putin. repede la pupat, uofff!
@Laura
Scuze, trebuia să mă învăț până acum: La Bouche- be my lover
Maaai, puneti si titlurile ca sa vaz ce e pliiiiiz
Haddway-What is Love
Andru,aaaaaa, aia mere si cu mr. vainu’ meu
Vorba lui Giana ce mai timpuri…
Am avut un prieten care s-o inscris in partidul PNT, ca aia faceau sambata disco si putea intra pe gratis. Si ne baga si pe noi
Fetele, un pleilist de asta fac pentru la vara!!! sa rupem acolo opincile! ihaaaaaaaaa!
Giana aaaaaa, chiar ca si ala
Maaai, noi am fost cam prin aceleasi discoteci
Laura, noi intram cu lichior Tanita (cel mai ieftin) sub fusta , ca pe fete nu le controla la intrare
Pai Laura, suntem cam de-o varsta!
Deci meditam la asta
http://www.youtube.com/watch?v=aFd5Cci_pE4
Ce misto era inainte in discoteci, nu ca acu! muzica din aia de-ti misca stomacu!
dupa doua, trei din alea ritmate, hop un blues…
http://www.youtube.com/watch?v=QxElPpZCy0g&feature=related
Snap! – Oops up
@Gianuca
Nicidecum, dragule!
Era un fel sentimental de a subscrie la ceea ce ai spus!
Din aceeași perioadă, ce slow favorit aveam:
http://www.youtube.com/watch?v=Aso4qltChjM
c´est la vie
Andrucu, eu dansez in pozitia sezand
pana la blues mai am de ascultat aia a lu Vapo 
Asa-i
Pe noi nu ne controla nici dracu’ (doar de bilet).
Imi amintesc o faza odata:
) Si sora-mea “hai”, io mandra nevoie mare, nu. Pana mi-or inghetzat deshtele de la picioare si de la mana 
Era iarna, frig. In fata discotecii lumea se ingamadea sa intre. Prietenul asta X era inauntru si ne facea semn sa ne bagam sa ajungem la intrare. Toti prietenii mei s-au ingramadit sa intre, io cu sora-mea nu. Sora-mea: “hai tu si noi.” Io “nu tu, io nu ma ingramadesc sa intru intr-o disco. Io intru civilizat” (auziti pretentzii pe mine
Sora-mea pana la urma s-o ingramadit si o intrat, eu nu. Imi facea semne de dupa geam si radea de mine. Eu am asteptat cre ca o ora pana am putut sa intru fara sa “dau din coate”. Nu va povestesc cu ce raceala m-am pomenit dupa aia
(ca vorba aia, eram imbracata de disco, fustita-bluzita, ca naiba o stiut ca pe mine ma paleste mandria taman atunci
)
@Sailor
Prin ricoșeu:
http://www.youtube.com/watch?v=jvAIisd6QLQ
E-rotic – Help Me Dr. Dick
@Giana
Cred că a ta, merge cu orice MC Hammer
http://www.youtube.com/watch?v=LXEOESuiYcA
KLF – 3 a m eternal
Vapo, jeeeee… chiar ca melodia asta imi placea. Nu ma intrebati de ce.
AAA , Laura, acu văzui! Deci la mijloc la pupat intre tine şi Giana că Andru lasă urme de ruj pe guler …
Laura
tu corecta ca intotdeauna 
Fetele, nasol.. deja suntem nostalgice, imbatranim
Da asta, fetili?
http://www.youtube.com/watch?v=SjJwqDa1QVI&feature=related
Giana, nu era vorba de corectitudine. Dar nu suportam idea ca ma inghesui sa intru intr-o disco
(mi se parea ceva atat de josnic
).
Da, chiar ca era fain cand mai era cate un blues. Era timpul “imperecherii”
LE pe Scorpions sau Gun’s ce ne mai dansam
ete na! esti mai delicata inseamna
Laura, exact! abia asteptam blues-ul ala
Si si de te invita cine nu trebe, ca pampalaul de care iti placea, pana venea ala, aparea altu’… mamaaa, ce tragedie
http://www.youtube.com/watch?v=KoEcUfhTvvE&feature=related
Ace of Base – Lucky Love
clipul e misto
Vapo, noi avem rujuri din alea ce nu lasa urme… da’ vezi ca noi muscam si zgariem
Laura, daaa… iti arunca toata noaptea ocheade si cand venea blues-ul ori se ducea la alta, ori statea ca prostu’ pe margine
De astea spuneaţi
http://www.youtube.com/watch?v=n4RjJKxsamQ
se cheama ruj rezistent la tranfer, da??
Hai în zilele noastre, că nu-i a bună!
Uite ceva…intermediar:
http://www.youtube.com/watch?v=jo1cyl0QbWo
Caro Emerald – Back It Up (Official)
PS Nu încep să vă povestesc despre discoteci, că nu mai termin…
Giana, mie daca apas pe link imi apare
ace of base never gonna say im sorry
nu lucky love.
Laura, imi place muşcat şi zgîriat dar urăsc rujul.
Laura, cred ca in entuziasmul meu am pus alt link

vapo, noroc ca nu te pupam decat virtual
http://www.youtube.com/watch?v=cOrc37wNUqU&feature=related

Giana, chiar ca asa era
Sau daca refuzai trebuia sa-ti auzi reprosuri cum ca ai o inima de gheata sa refuzi bietul baiat 
Andru, macar dezvaluie si tu ceva. Nu trebe chiar tot, ceva sod. Ca io nu va povestesc cum am tras fatza de masa dupa mine
@Sailor
Your words are music to my ears
Ooooo coco jambo
… tulaaaaai!
Vapo, pai ase cum stim noi sa muscam si sa zgariem nu are cum sa nu-ti placa
Andru, misto piesa!! nota 10!!
Laura, nici eu cum s-a rupt scaunul de plastic sub mine
Vapo, apoi io nu stiu ce muzica ai pus, ca nu o pot deschide, dar dupa reactia lui Andru cre ca pierd ceva
Andru, glad to entertain you!
Laura, o pus scorpions cu wind of change! da’ nu ne culcam inca, nu?
Laura, ultima era Scorpions-Wind of change
Giana, si macar ai facut vreo figura cu cracii in sus si fusta-n cap?
http://www.youtube.com/watch?v=OLoNan-ApcI&feature=related
Scatman John-im THE scatman
@Laura


Io cănd povestesc, dau mult din mâini
Glumesc, da´io-s un povestitor oral, nu în scris!
Da Vapo´, știu că ai înțeles că le am cu oralul!
La Ibă, promit că mă scot! ( asta era pentru Laura)
Exemplu: Un tip a glumit cu mine, io am glumit cu el și, din cauză de …Mr Bachus, am plecat la plimbare cu el pe capotă…
Laura, normal… iti dai seama ca n’am inceput sa plang! m’am ridicat s’am inceput sa dansez de ca si cum aia a fost o schema pe care’am vrut eu s’o fac
Faaain, faaain scorpions
Uitati, pe melodia asta o incercat una sa-mi “sufle” tipul cu care eram atunci:
http://www.youtube.com/watch?v=x9YHg07NLLc&feature=related
Laura, ce memorie ai… faina piesa! si bine ca numai a incercat
Andru, gînd la gînd cu bucurie.
Andru, tu erai soferita si el pe capota sau erati amandoi pe capota?
Giana, clar, exact asa ai vrut sa faci
… nebuno 
Laura, efectele lichiorului ma urmareau peste tot… tin minte ca aveam mania cu rujatul
una, doua, ma duceam la baie sa ma rujez, nu conta ca eram transpirata ca un taur si cu machiajul scurs, trebuia sa fiu rujata! 
Giana, is momente cand stiu sa dau si din coate. Si dau bine. Tra sa fiu numa’ convinsa de ce fac
http://www.youtube.com/watch?v=Moio5q_1b8o
Apache Indian – Boom Shakalaka!!
Laura, sunt convinsa
Vapo, pai ce zici, ajungi la vara in august inn tabara la Ibanesti?
Giana, ba io cu fardatul nu le prea aveam. Pe mine strampenii ma enervau, ca se adunau jos la pantofi nasol
Dar parca te vad… important: buzele rosii 
Laura, pe mine strampii ma deranjau intre chicioare, ca se cam lasau si ma frecam tătă!
http://www.youtube.com/watch?v=Vcfu6Z3it_8&feature=related
Mr. Boombastic- Shaggy
Misto si boom shakalaka… ce ne mai dantzuiam…
Laura, e posibil. Dar trebuie să mă invite gazda, nu-i aşa?
Vapo, ok, o sa-i zic lui sefa. Io cred ca o sa se bucure
Toti cred ca o sa ne bucuram, ca nu imi amintesc sa fii “la cutzite cu careva” 
Dragilor, mă tirez la somn.
Noapte bună!
Fetele
Asta m-a trezit de dimineaţa
http://www.youtube.com/watch?v=gba01Gl1Vvs&feature=fvst
Andrucu
noapte buna si multumim c-ai stat cu noi pana acu desi stiu ca esti obosita 
Shakira, la loca
Giana, chiar era moda cu strampenii aia peste genunchi ca in clipul Bombastic si io chiar am primit cadou de la un prieten o pereche din aia si aveam o fusta pana sub cur. Nu-ti zic ce ochi o facut muma, cand m-o vast
(ne imbracam in blugi si in disco ne schimbam
).
vapo, si eu tot asta am auzit azi prima data
@Gianuca
Fă-mi, te rog, o surpriză cu Mishulake
Noapte buna, andru
)… pliiiiz.
Maine sa ne zici cum era cu capota. Amandoi sau doar el si tu la volan (ca de afis nu te mai intreb
Andru, nici nu stii cat imi doresc… ufff
Shakira cu loca e de mult aici prin topuri si la radio, de deja m-am saturat de ea, atat o dau astia.
asta vara era waca waca si tot auzeam in austria, la radio vaca vaca
nu stiam despre ce-i vorba
@Laura

Am uitat să raportez
Mi-am făcut temele, da´ povestim dimi´, te rog! Sunt frântă
LE Normal că io eram la volan. La început…
vaca-vaca
era campionatul de fotbal.
Ok, andru. Nici o problema.
Somn usor
Da Laura, era campionatul, nu-ti aduci aminte ca comentam pe aici meciurile? ba chiar planuiam sa ajung si la tine cumva…
Bai, eu o iubesc pe Shakira ca a facut un canticel pentru Gipsy
http://www.youtube.com/watch?v=_3-GiVIE8gc
de cate ori il aud, îi zic: iote băete, îţi cântă shakiră-ta
Giana, azi chiar am auzit cantecul si chiar la Gipsi al tau ma gandeam
Si latra sau macar da din coada
?
ei da! nica! se uita ca prostu
asta va place?
http://www.youtube.com/watch?v=wTm-Q43ZQek
David Bisbal – Bulería
Na, claro… mie imi place
mucio (bai ce le am cu limbile astea straineze)
si-o tipă care-mi place la nebunie
http://www.youtube.com/watch?v=xvlLaOWFc2Q&feature=related
Anastacia – Sick And Tired
Poligloata lu mama
kiss iu fată hăi!
Bun si Anastasia, e un cantec ce-l tot dau astia la radio si nu mai stiu nici cum ii zice nici cine canta. Dar e fain, parol.
LE da’ nici tu nu te lasi la lembile astea straineze
băăăi, de astea vă mai aduceţi aminte??
http://www.youtube.com/watch?v=JoaiWe-SNsM
Spice Girls- If You Wanna Be My Lover
uiiii, ce-as dansa amu pe asta!!
http://www.youtube.com/watch?v=zHFbhhi_XVc&feature=related
Grease – You Are The One That I Want
vapo! puteai sa zici şi tu noapte bună înainte să pleci!
Nu am plecat,
http://www.youtube.com/watch?v=Xm9GlSbxy78
ma primeşti cu asta?
cu ce vii vapo, ca iar nu pot deschide?
Bryan Adams. Let,s make a night to remember
Laura. asta e Bryan Adams – Let’s Make A Night To Remember
E chiar super canadianul asta
Si si io m-as batzui acum, cat is de racita pe toate melodiile
nimic nu se compara cu asta, totusi
http://www.youtube.com/watch?v=tn5b4-VbULs
ricky martin Tu Recuerdo
- Cum frustrezi maxim un homosexual ?
- Il impingi intr-o groapa fara fund….
Giana, dacă tot e să dansăm
http://www.youtube.com/watch?v=Uz-gUGbbHA4
Pretty young girl , bad boys blue
Giana, eu acum aud prima oara melodia asta a lui R.M.
Laura, pe tine te-am mai dansat odată pe melodia asta.
Laura, nu-i asa ca-i extraordinara???
Io am facut un curs de dans-fox

Si am invatat scheme cum ar fi: cosuletzul, covrigul, imbarligarea, scarpinarea. Asa le zice la figuri daca le traduc
Vapo, pai sa stii ca imi amintec
Vapo, poate pot sa-ti arat covrigul in august pe melodia asta
Laura, ce frumosss! si la stii?? acu ascult tot ricky martin, la bomba! Acuţ tre sa recunosc, ca-mi place si tipul
să nu-mi ziceţi că-i homo, că nu mă interesează, mie tot îmi place, aşa, ca animal 
si si muzica lui, clar!
Giana, da. imbarligarea cre ca se potriveste
(da’ fara sa-ti rupi deshtele sau mana)
băi, să nu râdeţi, mie-mi place şi sar din picioare la orice petrecere dacă aud asta!
http://www.youtube.com/watch?v=4dghopRKWbo
arabic – Cheb Kamal El Oujdi – Maria Maria
Laura, îmbîrligările alea se lăsau cu nişte îmbrăţişări şi chiar căzături.Oricum, după învîrtelile alea se făcea sete.
laura, tre să-mi arăţi şi mie măcar o schemă! mamăă, câtă treabă aem la varăăă, şa Ibăăă! mă ard tălpile ceva de speriat!
Giana ce-i frumos
apoi io nu stiu daca-i homo. Dar nu stii: barbatii ca lumea: ori is dati ori is homo
Laura, da băi

ehh, mai sunt scăpaţi pe undeva vreo doi, trebe doar să ştii unde să cauţi, cred eu
Şi Laura, later edit, bărbatul cu care vrei să rămâi, nu tre să fie frumos!
asta dacă vrei să rămână doar al tău 
Laura, îţi repet: nu sunt homo.
Giano si pe melodia asta am invatat niste pasi

Si ceva samba
Pai tra sa vin cu foaia, ca io am notat figurile ca sa nu le uit. Sper sa mi le mai amintesc
Vapo, la imbarligari, trebuia sa te tot imbarligi cu mainile cumva si nu mai prea de dezbarligai decat daca dadeai drumul la maini. Atunci era o imbarligare nereusita
Trebuia sa ne dezbarligam cum ne-am imbarligat: de mana 
vapo, nu esti homo, dar esti luat
Giana, apoi nu trebe sa fie frumos, decat putin mai fain ca dracu’
Important e sa vream sa ne intelegem cat de cat. Si sa nu vrea sa ma schimbe. Si sa tragem in aceeasi directie: nu unul sa zica hait si altu’ cea. (nici nu-s pretentioasa, asa-i ?
)
Laura


http://www.youtube.com/watch?v=VJw-JZh8BpQ
Dudu (Tarkan)
manca’l'ar mama
Giana, las’ ca vine cu “toarta” la Ibanesti
Giana, asta e concluzia la dreapta. De ce nu tragi şi concluzii la stînga?
Vapo, eu-s de dreapta
Laura, corect!
Giana
Am posibiliztatea sa ma duc la niste cursuri de dans oriental
(deocamdata am refuzat, daaaar, parca ma bate gandul sa ma apuc sa invat sa dau din buric).
LE: tra sa-mi fac rost de fusta din aia speciala
Vapo, datu’ dat, ca-i de stanga ori dreapta nu mai conteaza
Laura, du-teeeeeeeeeee!! nu mai sta pe ganduri!! eu m’as duce dar pe aici nu se fac!!!
Deci ti-o placut Tărkănelu!
Io cand aud de stanga la comunisti ma gandesc si simt ca ma enervez
Ziceti, sa ma duc la danturi orientale si apoi va invat la Ibanesti sa dati din buric sau stiti deja?
http://www.youtube.com/watch?v=g2uy7Cfl6kU&feature=related
urina-m-aş şîcîdîm
mişto tare tipu, brrrrrrrrr!
cred că-mi place că seamnă cu elvis
Băi , cănd vroiam să mă laud şi eu că sunt băiat de treabă, voi o băgaţi pe nevastă-mea în ecuaţie!
Cea mai faina zi de nastere pe care am avut-o o fost odata cand am fost intr-o pizzerie la un italian, care avea ziua cu mine si de fapt io am fost invitata la ziua lui de catre un amic turc. Si acolo am intalnit: turci, nemti, italieni, spanioli, croati… nici nu mai stiu. Oricum foarte multe nationalitati. Toti vorbeam germana, dar nici o natie nu era predominanta. A fost o super atmosfera. Pace si piretenie.
Vapo, las că ne-am dat seama că eşti de treabă
Laura, Tarkan nu era acolo?


Da, Vapo, nu te teme, vorba lu’ Giana, stim ce-ti poata chelea
Sau măcar elvis…
vreau la tarkaaaaan

să mi-l aducă cineva pe Tarkaaaaan!
Gianu, nu
Dar eu nu am mai vazut in viata mea asa o atmosfera. Nici nu prea pot descrie in cuvinte. Pe turc il ajutam sa-si faca temele la engleza si era prieten cu italianul si de aia m-o invitat
(eram profa lui
)
avem amândoi ochi verzi

Laura, care-i om, e om indiferent de naţionalitate…
dar totuşi, ca Tarkan, nu-i nimeni!
Tarkan nu avem, doar Tarzan.Şofer de camion pe autostrazile europei.
nu-l vreau pe Tarzan, că pute a transpiraţie şi nici n-are ochi verzi!!
Giana, pai nu convenisem inainte ca nu trebe sa fie frumos? maaaaai, ce instabila esti si tu
Vapo, sofer de tir. Cu placuta pe parbriz
http://www.youtube.com/watch?v=hSq4B_zHqPM
Billy Joel – The River Of Dreams
aşa, de linişteală
Laura, ziceam că nu tre să fie frumos ăla cu care vrei să rămâi
de-o distracţie merge Tarkan
adică nu e de dat jos din…corcoduş 
şi asta mi-a plăcut la nebunie când a apărut
http://www.youtube.com/watch?v=TQQ6SfPZggw
Wet Wet Wet – Love Is All Around
eram eu indragostita de un tip pe atunci… blond, cu plete
Cu bili chiar m-ai nimerit. Si asta e o melodie care imi place mult. Are ceva faaain
Desi io cu un turc nu m-as incurca. Am auzit ca-s foarte gelosi. Ca si grecii. Acum detalii nu stiu sa dau, ca habar nu am.
Laura, nici eu, decat o dată sau de doo ori
hai trei! dar nu cu oricare, cu tarkan bre, că de el vorbesc eu aicea 
Fetili, dacă aţi plecat la turci eu vă spun noapte bună şi mă retrag. Aveţi grijă ce visaţi.
Apropos de pletosul tau… eram io si inca cu vreo doua prietene, toate indragostite de acelasi tip (ca asa era pe atunci, daca iubeam, iubeam cu toatele pe unul, care bineinteles ca nu ne acorda nici o atentie
). Si cantam noi o melodie de la Ricky Dandel… o zi e un veac fara tine si un veac e o zi cand esti cu mine… dar nu am gasit-o pe you tube.
Ce nebune
Noi pustoaice, nu se uita ala la noi, dar noi il iubeam nevoie mare 
da, da, noi la turci tu la arabi, tot negri
să nu uiţi să-mi aduci dolari cum am vorbint dincolo, la buimaci !!
Laura
Vapo, nu auzi bre? Noi nu merem la turci si nici la greci sau altii
Noi suntem fidele 
Noapte buna si tie. Si da, ai grija ce visezi
Esti cap de lista! Nu te uit, plus ca mai vorbim şi mâine.
Giana, stai ca inca nu a plecat. Ca doar mai vine inainte sa plece. Ca si io tra sa-i amintesc de fular
bai Laura, ma gandeam acum, ca iote cate amintiri s-au adunat si eu de exemplu, nu mai stiu ce sa scriu pe blog… acum realizez că dacă-mi pun mintea am de scris până la pensie
Laura
ai făcut ce-ai făcut şi i-ai zis şi tu de fular 
lasă, că omului tre să-i repeţi, că prin natura lui are tendinţa să uite lucrurile care nu-i convin
Si Giana, cel mai fain e “sa facem amintiri”. si o sa facem
No, kilaresti tu becu’?
ba cum sa nu? ca de obicei! eu-s killeru! la cate becuri am killărit, îs în serie deja

Noapte bună, pupăciuni şi vise dulci
Noapte buna, Gianuco
Iooooooooooi! Ați statără până la 3 de vorbă!
Se vede că vine primăvara!
Bietul Sailor! Cred că numai strigoițe și blonde a visat azi noapte!