Însemnări -la propriu- pe margine de carte

Gata, am terminat-o și pe asta. O carte cu titlu mincinos.  Să cunoști o femeie  – Amos Oz. Yoel ăsta – adică, eroul principal- deși spion de meserie, nu face chiar nicio investigație asupra morții și, mai ales,  a vieții soției lui, deși asta se înțelegea din recomandarea scurtă din prefață. Dar nu despre asta voiam să zic acum, ci despre obiceiul oamenilor de a sublinia anumite fragmente din cărți.

Exemplarul pe care l-am citit e împrumutat de la bibliotecă. Cineva s-a distrat însemnând anumite pasaje, cu un creion liliachiu. Mă termină chestia asta. Prima impresie e senzația că individul subliniator o fi dat peste vreo perlă de înțelepciune, așa că trebuie să citesc cu maximă atenție respectivele fraze. Odată pus în gând așa ceva, lectura își va pierde din profunzime, alterată de efortul de concentrare. Adică vezi literele, cuvintele, propozițiile, frazele… ai impresia că le înțelegi, dar constați că nu le pătrunzi sensul… iar asta e teribil de frustrant! Plus că, fizic, mi-e foarte greu să citesc cuvintele subliniate de cineva, ochii fiindu-mi distrași de la conținut spre evaluarea calității liniilor de sub ele, care sunt când paralele, când ondulate sau întrerupte, așa că s-a dus pe apa sâmbetei pătrunderea înțelesurilor sau subînțelesurilor sau supraînțelesurilor. Apoi, mă deconcertează criteriile de selecție ale cititorului de dinaintea mea. Încerc să văd ce urmărea el în tipul lecturii, ce probleme îl preocupau, ce răspunsuri căuta. Care, oricum, întrebări sau răspunsuri, sunt diferite de ale mele.

A citi o carte ”însemnată” mi se pare ca și când aș lectura simultan cu cineva aceleași pagini, mereu cu teama că l-aș putea întârzia, așa că-i dau bice, terminând, de obicei înaintea lui și așteptând să-l văd cum își ridică ochii din carte, semn că a terminat și el. Bineînțelesc că citind astfel, nu faci decât să parcurgi un text, nu și să-l înțelegi în profunzime.

Obiceiul ăsta de a sublinia cărțile mi se pare oarecum discutabil. Când e vorba de volumele unor biblioteci publice, este de-a dreptul blamabil. În afară de faptul că se distruge un bun al tuturor, mai are și neajunsurile de mai sus.

Nu cu mult diferită e însemnarea propriilor cărți. Da, ar avea o justificare dacă ți-ar aparține exclusiv, adică ar dispărea odată cu tine, dar de obicei rămân urmașilor tăi, pe care îi încarci cu propriile obsesii, preocupări și -de ce nu?- puncte de vedere. Le iei astfel posibilitatea de a parcurge un text virgin, de a-și stabili ei punctele de interes… E ca un fel de îndrumar pe care nu ți l-a cerut nimeni. Dar pe care tu îl impui într-un fel, pentru că oricât vor încerca să-ți ignore adnotările, tot vor fi atrași de ele măcar în subsidiar, întrebându-se ce anume a fost în mintea ta când ai marcat cu creionul acel fragment.

Într-un anume fel, e și un soi de infatuare aici, o demarcare a teritoriului, o atenționare asupra seriozității tale. Prin însemnare, dai astfel de știre tuturor celor care o vor parcurge ulterior că tu ai lecturat apăsat, conștincios, oprindu-te asupra unor aspecte, meditând asupra lor, făcând similitudini cu altele de acelați tip, pe când ei trec doar ca gâsca prin apă. Aș înțelege asta când e vorba despre profesorii de literatură și despre criticii literari, deși ar putea și ei folosi sistemul fișelor de lectură, sau a post-it-urilor lipite la locurile respective, pe care apoi să le îndepărteze, lăsând astfel volumul respectiv integru. În toate celelalte cazuri, pentru mine cel puțin, e deranjant. E ca și cum ai fi la un film și cineva  ți-ar atrage mereu atenția: ”Fii atent la ce-o să urmeze acum!” Și nu întotdeauna secvența pe care o vei vedea e interesantă; pentru tine cel puțin…

———————————————————————————————————————————————————————-

big grin big grin big grin big grin big grin

Trackbacks

  1. [...] Însemnări -la propriu- pe margine de carte Sun Feb 06, 2011 8:00 am Gata, am terminat-o și pe asta. O carte cu titlu mincinos.  Să cunoști o femeie  – Amos Oz. Yoel ăsta – adică, eroul principal- deși spion de meserie, nu face chiar nicio investigație asupra morții și, mai ales,  a vieții soției lui, deși asta se înțelegea din recomandarea scurtă din prefață. Dar nu despre asta [...] [...]

  2. [...] sa citesti: Însemnări -la propriu- pe margine de carte Post Published: 06 February 2011 Author: admin Found in section: Si La Vara [...]

  3. [...] al ei blog care a preluat un subiect – care mie mi s-a părut foarte interesant – de la Melami. Respectând “tradiţia”, am păstrat până şi numele articolului, aşa cum a [...]


181 Comments

  1. Posted 6 februarie 2011 at 08:22 | Permalink

    Subliniatul cartilor, spune multe despre caracterul persoanei care le-a citit si despre nivelul ei de educatie. In primul rand, nu au respect fata de carte si de scris. Cine detine acasa o biblioteca, nu are carti subliniate. Apoi, persoana cu pricina, nu e destul de aducata. Vrea sa memoreze pasajele respective si sa arate in acelasi timp ca au marcat-o. O fi fost vreo domnisoara indragostita, fascinata de metaforele respective. Cu siguranta le-a repetat de cateva ori, pentru memorare, iar dupa cateva zile le-a uitat ca si cum n-ar fi fost.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. silavaracald
    Posted 6 februarie 2011 at 09:16 | Permalink

    Am avut ocazia să primesc niște cărți de la o profesoară de română pensionară. Toate erau subliniate, unele chiar adnotate. Unele note erau chiar interesante. E una din situațiile când accept așa ceva. În rest, cum am spus mai sus.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. Posted 6 februarie 2011 at 10:29 | Permalink

    Nu-mi plac nici mie cartile ale caror randuri sunt subliniate. Cu o singura exceptie pe care o accept, asa cum tu ai acceptat de la profesoara de romana pensionara. Sublinierile si adnotarile facut, candva, de tatal meu.
    Insa,pentru fiecare ceea ce citim ni se destainuie altfel. Dicolo de gestul care nu mi se pare potrivit, fiecare gaseste ceva ce i se potriveste in traire. Daca nu rezonez din prima, nu-mi mai bat capul, consider ca nu-i pentru mine.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. Posted 6 februarie 2011 at 11:25 | Permalink

    Am vrut să comentez aici dar, ca de obicei, vorbesc mult asa ca o sa scriu despre opinia mea la mine pe blog. big grin

    O zi minunată! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. silavaracald
    Posted 6 februarie 2011 at 11:30 | Permalink

    @Manole
    Înțeleg. E vorba de un atașament de o natură mai specială. Și mie mi-e drag să privesc ultima pagină a Bibliei familiei, în care bunica mea a notat, în urmă cu vreo 50 de ani: ”S-a gonitu vaca pe data de zz.ll.aaa”. big grin
    @Arcadia
    Îl voi citi, deși bănuiesc, în mare, poziția ta, pe care oricum o respect. Am citit ceva despre subiectul acesta într-o altă postare de a ta. Și știu că nu ne prea potrivim aici, dar că ne leagă multe alte lucruri mult mai importante decât asta. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. Posted 6 februarie 2011 at 11:49 | Permalink

    Slvc, speciala e pentru ca rezonam cu insemnarile lui. Si asta, inca de pe vremea cand traia. happy
    Acum da, are si alta insemnatate.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 12:01 | Permalink

    Nu-mi amintesc sa fii citit carti subliniate. Si ai mei au multe carti, dar “nemarcate”. Nici nu mi-ar fii trecut prin cap sa subliniez. Aveam un caiet in care scriam citatele care ma impresionau.
    Iar de la biblioteca parca erau nesubliniate. M-ar deranja si nu cred ca as citi o carte subliniata.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 12:01 | Permalink

    big grin big grin big grin big grin big grin big grin big grin big grin big grin big grin
    laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. silavaracald
    Posted 6 februarie 2011 at 12:17 | Permalink

    tongue tongue tongue tongue tongue tongue tongue
    hee hee
    @Strigo
    Hai ajută-mă! Scoate-i și tu de câteva ori limba ariciului. Știe el de ce!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 12:22 | Permalink

    io nu stiu de ce, da’ sar in ajutorul tau, sefa

    tongue tongue tongue tongue tongue

    oare ajunge, ca ma doare limba laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 12:23 | Permalink

    kiss
    ———
    După părerea mea cei care subliniază cărţile sunt ţopârlani de cea mai joasă teapă.
    Nu poţi -ute o carte, pentru că că tu eşti prostoc şi nu eşti în stare să-ţi scrii pe un colţ de hârtie pasajele sau ideile date de o carte.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 12:24 | Permalink

    Te pomeni ca ariciul subliniaza cartile, aaah de fapt le gaureste hee hee

    LE: vaz ca am dat-o in bara cu subliniatu’, sefaaaa ajutooor!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 12:24 | Permalink

    Ce păcat că nu este smiloi cu foarfeci .
    laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 12:27 | Permalink

    Adeca vreai sa ne lasi fara limba tongue
    ce noroc, ce noroc… tzac tzac tzac tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. silavaracald
    Posted 6 februarie 2011 at 12:31 | Permalink

    Ei, nici chiar așa, ariciule!
    Sunt unii pentru care cartea e instrument de muncă.
    Eu am zis de profesori, dar mai sunt și alții.
    În postarea asta e opinia mea. S-ar putea ca cineva să aibă o cu totul altă părere, justificată corespunzător.
    Pe a ta am aflat-o acum. Torquemada ce-mi ești! hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 12:31 | Permalink

    adevaru’ e ca randurile alea subliniate le-as fi subliniat si eu! sunt pline de incarcatura emotionala big grin
    Neaţa popor şelevecesc kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 12:38 | Permalink

    “ţopârlani” laughing) aveam o vecina care la toti prietenii fetelor le zicea asa laughing

    Sefa, aci is de parere de ariciul. Chiar ca distrugi o carte cu insemnarile tale (doar in cazul in care e de unica folosinta, e altceva).
    De ex. legile mele is marcate cu patru culori (verb, subst., conjuctii, cifre). Dar alea-s instrumentele mele de munca, doar eu le folosesc si is ale mele.

    In rest e chiar distrugere de carte.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. silavaracald
    Posted 6 februarie 2011 at 12:38 | Permalink

    Măi, la urma urmei, mai bine o carte subliniată, semn că cineva a citit-o, decât una nouă-nouță, pusă în bibliotecă doar pentru că ”dă bine”. happy
    :i neața, că uitai, Geo! kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 12:39 | Permalink

    giana, facusi ochi ? Ca io de abia m-am trezit azi-dimineata laughing Doar ca eram la disco am visat hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 12:45 | Permalink

    Laura, as mai fi dormit, dar o început să behăie Gipci cel cu vezica plină! hee hee
    M-o trezit cu noaptea-n cap, la 12 crying

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 12:45 | Permalink

    Giano, io am citit de cateva ori pasajul si nu ma prinse nici o emotie… ce nesimtzita, domne! (cre ca e din cauza liniilor liliachii big grin )

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 12:47 | Permalink

    $ slvc
    Am văzut şi d-alea chiar acum când am fo’ acas’lao cnoştinţă. Cărţi legate frumos, în bibliotecă, încă în celofanul cu care erau ambalate ( erau din alea vândute cu reviste împreună ).
    LE:
    Păi şi io-mi spun părerea, sper să nu sară careva care practică sportul ăsta şi să mă ia că l-am făcut ţopârlan .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 12:48 | Permalink

    Io la 9 eram sub dus deja happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 12:49 | Permalink

    Laura, adevarat este că mai mult mi-ar fi plăcut să fie subliniat cu verde dar asta chiar n-a contat! ideea care se desprinde, aia-i importantă!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 12:51 | Permalink

    Laura, pai da, dar tu te-ai culcat mai devreme c-o oră laughing
    Mel, n-ai vrut să mergi cu noi la discotecă aseară…Făceam cinste, doar ţi-am zis, ştii că banii la mine nu-s o problemă…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 12:55 | Permalink

    Arici, nu te teme, ca daca te ia tare, noi aci suntem kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 12:55 | Permalink

    $ strigo
    da 9 al tău e 10 în România.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 12:58 | Permalink

    arici winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 13:01 | Permalink

    Amu azi e duminica… ce fain e sa poti lenevi in pat …

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 13:02 | Permalink

    Având în vedere că e 12, ( 13 la ei, laura ), mă ridic şi io din pat.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 13:02 | Permalink

    Am o intrebare:

    stie careva sa faca un document pdf cu mai multe pagini? Adica am mai multe pdf-uri mici si tra sa le fac intr-un document.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 13:02 | Permalink

    daaa, eu-s la a doua cănoaie de cafe! greu şi la mine oh go on

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 13:04 | Permalink

    Ai nevoie de acrobat writer 5

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 13:04 | Permalink

    Ioteeeee, unde statea sculatul de dimineata… la arici laughing si io cat pe ce sa-mi fac mustrari de constiinta ca ce de le stau in pat hee hee )

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 13:05 | Permalink

    În timpul săptămânii sunt harnic , dar duminicaaaaaaa….

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 13:05 | Permalink

    Arici, imi imaginez ca daca la mine is 10 grade la tine is vreo 18? e cald, nu?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 13:07 | Permalink

    Adobe reader X e la mine. Ta sa downloadez neaparat adobe writer 5?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 13:10 | Permalink

    Da, altă soluţie nu ai.
    Cel puţin io nu ştiu alta.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 13:13 | Permalink

    Si apoi pot ca documentele din word sau excel sa le transform in pdf si apoi intr-un singur document?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  40. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 13:13 | Permalink

    Laura adobe acrobat iti trebe. Vrei sa ti-l trimit eu?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  41. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 13:16 | Permalink

    Laura sau trimite documentele ca ti le fac eu si ti le trimit dupe aia pe mail happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  42. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 13:16 | Permalink

    http://www.programmifree.com/categorie/pdf.htm
    vezi aici, dar io îţi spun sincer nu am folosit nciciunul din cele povestite aici.
    Dă goaglăl translate şi pricepi ce zice lumea p-acolo.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  43. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 13:16 | Permalink

    Giana, nu mersi ca pot instala de pe chip.de cred.

    Ce zici tu e acelasi cu acrobat writer 5? ca la tine nu are nr.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  44. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 13:18 | Permalink

    Gata, că putrezeşte salteaua sub mine.
    Ciao !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  45. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 13:21 | Permalink

    Arici, mersi mult. Pricep asa in mare. Vad ca se poate si sa convertesti din pdf in word Acum vreau invers, dar in ambele sensuri e chiar interesant.

    Gianuco, mersi mult. Tra sa ma descurc, ca-s fetitza mare (dar e minunat sa stiu, ca daca nu iese am unde sa apelez kiss )

    Maaai, ce ma faceam fara voi???ß
    kiss kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  46. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 13:22 | Permalink

    Sub dus aricel happy (vezi sa nu te ineci winking )

    Io is pe aci, ca tra sa lucru ceva.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  47. silavaracald
    Posted 6 februarie 2011 at 13:29 | Permalink

    Oare cum s-o spăla aricul cu țepii ăia?
    O avea un soi de burete cu găuri mari de tot, de diametru corespunzător?
    Sau numai își toarnă shower gel și apoi îi dă cu jetul de apă?
    Da’ el nu se înțeapă oare niciodată în ”pielea” aia a lui?
    Pe cine dă vina atunci?
    Ce de întrebări pe capul meu!
    Și eu, care ziceam că azi fac pauză de gândire… Nu-i chip defel! thinking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  48. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 14:06 | Permalink

    Mel, laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  49. Posted 6 februarie 2011 at 14:48 | Permalink

    buna, lume!
    ce se’ntampla pe aci?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  50. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 14:57 | Permalink

    saluti Leidi, iaca ce sa se intample… mai nimic, amorteala de duminica. Tu ce faci? Mai poţi? kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  51. Posted 6 februarie 2011 at 15:07 | Permalink

    Giana, inca… happy
    Am haladuit ceva pe bloguri sa ma mai pun la curent cu una, alta! Cred ca e un pic de saturatie laughing)
    Am tras niste concluziii, dar mi-e lene sa scriu. O fi amorteala dinainte de venirea primavarii?!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  52. Posted 6 februarie 2011 at 15:14 | Permalink

    http://www.youtube.com/watch?v=eWPBrFv6eIM

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  53. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 15:23 | Permalink

    Giana, arici am reusit kiss

    Leidi iaca duminica, mai lejer asa winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  54. Posted 6 februarie 2011 at 16:50 | Permalink

    Eu consider ca-i normal sa mizgalesti cartile, chiar si cele imprumutate de la biblioteci. Ba as spune ca folosirea unei palete de culori cit mai bogate, ar conferi cartilor un farmec aparte. Asta cu conditia ca acele carti, sa fie carti de colorat :lol:

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  55. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 17:17 | Permalink

    Laura, brava fată! descurcăreaţă-mea!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  56. Posted 6 februarie 2011 at 17:34 | Permalink

    Melami, dacă sunt ale mele, le șterg. Ca să le pot citi. Dacă nu-s ale mele, caut un exemplar nesubliniat. Dacă nu găsesc , o citesc și subliniată, dar mă derutează, aproape niciodată nu sunt de acord cu sublinierile celorlalți. De ce oare?! winking
    M-ar interesa dacă puneți semne de carte gen urechi îndoite? Sau sunteți cuminți și puneți chiar semn de carte, un calendar, ceva… happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  57. pepe
    Posted 6 februarie 2011 at 17:39 | Permalink

    @Mirela
    Mai indoi uneori colturile paginilor. Dar nu mai este un obicei pentru ca mi-am luat dintr-un hotel un brat reclame care sunt perfecte ca semne de carte. Sunt pentru tot felul de cluburi de noapte si lady escort. Asa ceva bucura ochiul obosit al unui cetitoriu.winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  58. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 17:44 | Permalink

    pepe laughing
    gata! plec! vorbim mai seară!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  59. Posted 6 februarie 2011 at 17:45 | Permalink

    @Mirela
    Nu îndoi colțurile. Pun ceva între pagini. Clame de păr, șervețele, ochelarii, fire de lână… De-aia îmi plac cărțile de la Polirom, că le vând cu tot cu semn de carte. big grin
    @pepe
    Păi, și mai apuci să citești ceva?
    Sau poți și fără mâna dreaptă… hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  60. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 17:46 | Permalink

    Mel rolling on the floor bai! voi nu ma lasati sa plec laughing)

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  61. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 17:52 | Permalink

    Seara bună,
    Această experiență am trăit-o anul trecut, când mi-a fost recomandată și împrumutată o astfel de carte. M-a nedumerit încrâncenarea cititorului în a smulge cuvintelor și ceea ce nu vor să spună. Erau notate pe margine până și amintirile pe care i le provocase textul. Am regretat că am continuat să citesc acea carte și că am acceptat, din start, să nu-i ofer nicio șansă. Acum, sigur nu aș mai începe să citesc o ”ediție adnotată”! tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  62. Posted 6 februarie 2011 at 18:03 | Permalink

    Andru kiss

    Mel, cartea pentru mine e ceva deosebit. Poate sa-mi produca si orgasme, asa incat ma multumesc doar sa citesc ceea ce se scrie la acest post.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  63. pepe
    Posted 6 februarie 2011 at 18:05 | Permalink

    Aaaaaa, pun cartea pe o pernita si pot sa cetesc fara maini. Hihihihihihihihihi.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  64. Posted 6 februarie 2011 at 18:08 | Permalink

    Pepe happy
    eu as reusi, tu… nu cred laughing)))))

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  65. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 18:09 | Permalink

    @Lady
    kiss Tocmai pentru că cititul este ceva minunat, vreau să-l păstrez la nivel privat happy
    Altfel, am impresia că mi se invadează lumea pe care o construiesc și de asta am partea destul în viața reală tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  66. pepe
    Posted 6 februarie 2011 at 18:10 | Permalink

    E problema de experienta si de antrenament. winking

    @Andru,
    Am avut o prietena care avea obiceiul sa se uite peste umarul meu in timp ce citeam. Nimic nu ma scoate mai mult din sarite.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  67. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 18:13 | Permalink

    @Pepe
    Păi, nu-i mai simplu să dea cineva paginile în locul tău ?! winking

    LE Sau varianta, la fel de enervantă, cu: ”citește-mi și mie ce te-a făcut să zâmbești” . Ah, urăsc! tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  68. Posted 6 februarie 2011 at 18:13 | Permalink

    Andru, asta e problema femeilor happy Se retrag, uneori, unde nu trebuie… in loc sa traiasca.

    Pepe, cum bine spui!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  69. pepe
    Posted 6 februarie 2011 at 18:17 | Permalink

    @Andru,
    Asta e buna. Hihihihihihihihihi.

    L.E
    Daaaaaaaaaaa, asta e toata jena. Bag de seama ai patit-o si tu

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  70. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 18:21 | Permalink

    Uneori am nevoie să-mi accept și studiez neadaptarea, tocmai pentru a găsi modalități să revin… în viață. Numai că de data asta durează neînțeles de mult… big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  71. Posted 6 februarie 2011 at 18:24 | Permalink

    Andru, taie pisica! Am trecut anul trecut prin starea ta, cred )sau, ma rog, asemanatoare). Fa ceva care sa te epuizeze si o sa vezi ca-ti incarci bateriile fara sa vrei happy Hai, curaj! Nu e asa greu happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  72. pepe
    Posted 6 februarie 2011 at 18:25 | Permalink

    Mie nu mi s-a parut ca ai fi o neadaptata. Pe bune.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  73. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 18:33 | Permalink

    @Lady
    Mulțumesc frumos pentru sfat! kiss
    Numai că și io-mi făcusem un film cu desfășurarea evenimentelor și chiar m-am ținut de el o vreme. Apoi au venit întâmplări la care n-am fost decât spectator, dar care m-au influențat chiar mai mult decât îmi dau io seama happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  74. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 18:39 | Permalink

    @Pepe
    kiss Știam io de ce mi-e mie drag de tine!
    Nu mai rețin dacă ți-am mărturisit că știu unde-i pompa de benzină la Dacie tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  75. Posted 6 februarie 2011 at 18:49 | Permalink

    Andru happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  76. pepe
    Posted 6 februarie 2011 at 18:51 | Permalink

    Pompa de benzina la dacie? A mea o avea ? Si daca are, la ce-i foloseste, ca nu a mai vazut saraca benzina de cand era 2.5 RON litru’. In rest numa GPL.Hihihihihihihi

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  77. Posted 6 februarie 2011 at 18:57 | Permalink

    for Andru happy
    http://www.youtube.com/watch?v=MbmBUUkjXlg&feature=player_embedded#

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  78. silavaracald
    Posted 6 februarie 2011 at 19:16 | Permalink

    Da, Andru.
    Dar și mai plăcut e când vine consortul și zice: ”Ce se mai petrece pe bloguri? Hai, povestește-mi, că eu n-am timp de prostiile astea!” rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  79. pepe
    Posted 6 februarie 2011 at 19:19 | Permalink

    Da, chiar ca Pestisorul n-a mai scris pe blogul lui. Mai povesteam si noi de planorism, de avioane si alte pasarici pe ca le avem in cap. Pacat. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  80. Posted 6 februarie 2011 at 19:19 | Permalink

    Pe vremea liceului imprumutam multe carti de la biblioteca si printre ele erau si unele cu pasaje subliniate. Ce nu am putut si nu o sa pot intelege e de ce nu subliniaza cu creionul, ca macar sa poti sterge daca nu te intereseaza ce a subliniat respectivul.

    Eu nu subliniez decat cartile mele si cu creionul, ca sa pot sterge apoi. Daca a fost nevoie sa subliniez pe altele am sters tot inainte de a o inapoia.

    Faza asta cu subliniatul mai era stresanta si in cazul manualelor pe care le primeam de la generatii “trecute”. Si acolo erau multe sublinieri, dar macar nu era asa de stresant pentru ca nu citeam cu asa mare atentie cum citesti un roman, de exemplu.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  81. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 19:30 | Permalink

    @Șefa
    Pentru că io am recunoscut că-mi înmuguresc ceva cornițe de drac, pe dragul consort l-aș lămuri rapid: mai stai nițel, că trebuie să iasă filmul și vezi atunci! tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  82. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 19:44 | Permalink

    @ andru
    Înţepi ? Ai ?
    big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  83. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 19:47 | Permalink

    @Kekee
    Doar ca să am motiv, mai încolo, să bandajez tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  84. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 19:54 | Permalink

    @ andru
    Măi- măi ca să vezi unde zăcea Florence Nightingale.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  85. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 19:55 | Permalink

    Daţi-mi o idee de film bun, că acuma mă uit la Asterix şi Obelix

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  86. Posted 6 februarie 2011 at 19:56 | Permalink

    @pepe, de la un hotel mi-am luat si eu niste reclame, parca ne-am inteles! Imi plac, de fapt sunt pliante subtiri, exact ca niste semne de carte! winking
    @Mel, am si cu semne de carte de la editura! Nu indoi marginile, nu-mi place. Rar, rar de tot, dar numai din graba prea mare. Uite ce frumos ne purtam cu cartile! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  87. pepe
    Posted 6 februarie 2011 at 20:00 | Permalink

    @Mirela
    Eeeeeee, alea. Nu te indeamna sa deschizi o carte numai sa ai unde pune semnul. Hai?

    @Kekee
    Ia incearca ” Doctor Moarte” cu Al Pacino. Pe mine m-a cam rascolit. Iar daca vrei ceva mai usurel, dar nu usuratic iti recomand ” Notting Hill” .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  88. silavaracald
    Posted 6 februarie 2011 at 20:01 | Permalink

    @Cony
    Bine ai venit pe aici! happy
    @Mirela
    Da, că și ele se poartă frumos cu noi! Unele.
    @kekee
    Păi, n-ai film pe Buimacii?
    Laurel and Hardy! hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  89. Posted 6 februarie 2011 at 20:22 | Permalink

    foarte fain articolul, am ajuns la el de la Arcadia, cu care se pare că împărtăşesc scrisul pe marginea cărţilor. îţi înţeleg punctul de vedere, dar probabil că eu am un simţ al posesiunii prea dezvoltat, mă gândesc mai întâi la mine când scriu pe cărţi: probabil că tot eu o să mai ajung vreodată la ele şi atunci o să mă ajute însemnările… iar urmaşii, dacă nu agreează notiţele mele, pot oricând să-şi cumpere altele noi big grin

    dar totul depinde de genul de carte în primul rând. m-am dus repede la exemplarul meu din Să cunoşti o femeie, pe care l-am citit în urmă cu mai mulţi ani şi se pare că pe marginea lui n-am însemnat absolut nimic! e curat ca lacrima, numai bun de urmaşi happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  90. silavaracald
    Posted 6 februarie 2011 at 20:29 | Permalink

    @Pui de blog
    Înseamnă că ai fost la fel de impresionată de cartea asta precum sunt eu acum. big grin
    Mulțumesc de vizită!
    Sper să ne mai vedem/auzim! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  91. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 20:30 | Permalink

    Maaaai, mai putetzi? hee hee

    LE: adica nu de la putoare= miros, ci de la a putea, verb big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  92. silavaracald
    Posted 6 februarie 2011 at 20:35 | Permalink

    Da, putem. Dar ce? i dont know

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  93. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 20:37 | Permalink

    @Laura
    Ai reușit să-i faci de petrecanie răcelii?
    Trebuie să fi dat rezultate atâtea ceaiuri big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  94. Posted 6 februarie 2011 at 20:40 | Permalink

    da, întocmai, nu-mi amintesc absolut nimic din ea big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  95. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 20:44 | Permalink

    @ slvc
    Nu-mi plac Stan şi Bran
    sad

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  96. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 20:44 | Permalink

    $ pepe
    Mersi pt. sfaturi, pun la descărcat.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  97. pepe
    Posted 6 februarie 2011 at 20:48 | Permalink

    Piratule! Te si vad cu bandana si cu papagalu pe umarul drept. Hihihihihihihi

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  98. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 20:54 | Permalink

    Papagal nu am , dar bandane cam o duzină.
    big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  99. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 21:18 | Permalink

    Sefa, asa in general, ca eu azi dimineata am crezut ca azi e duminica si apoi asa s-au adunat treburile, de numa’ numa’…

    Gata, aproape gata happy

    Pirati? pirati la orizont? Undeeee batting eyelashes ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  100. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 21:19 | Permalink

    Andru, is fit amu ca un papuc sport big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  101. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 21:20 | Permalink

    Deeeeci, io astept continuare cu… pe capota masinii happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  102. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 21:23 | Permalink

    Careva pe aici sau sunteti pe la fime si alte cele?
    Ca io nu prea am chef sa ma duc sa curatz bucutaria crying

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  103. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 21:47 | Permalink

    noa, vaz ca voi chiar tineti neaparat sa-mi fac curat in bucatarie laughing Ok, o tai.
    Va pun ceva muzica poate apare careva in timp ce io curatz aragazul, cuptorul, chiuveta, masina de spalat vase si mai e pe acolo:

    (ca o furtuna ma invart prin bucatarie mintenas big grin )

    http://www.youtube.com/watch?v=ao9jeAOAePE&feature=related

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  104. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 21:51 | Permalink

    Laura, daca te incalzeste cu ceva si eu am calcat rufe pana acuma big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  105. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 22:04 | Permalink

    @Laura
    Dacă te-ai apucat de curățenie, chiar că te simți exagerat de bine tongue

    @Pepe
    Da´ ceva picior din esență tare, n-apare pe peliculă??! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  106. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 22:13 | Permalink

    Gataaaa… bucataria e luna si bec happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  107. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 22:14 | Permalink

    Andru, apoi nu m-am apucat, dar daca am gatit… ca ceva pe papa tot tra sa fac happy

    LE: si apoi io gatesc portii mai mari ca le inghet.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  108. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 22:15 | Permalink

    Gianuco si gata, is camesile la dunga hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  109. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 22:17 | Permalink

    Laura, ce-ai gatit bunuc?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  110. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 22:19 | Permalink

    @Laura
    Adică tu stii dinainte ceea ce o să mănânci?!
    Nu lași la inspirația de moment?! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  111. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 22:20 | Permalink

    Pai am facut o friptura de vita si am inghetat trei portii. Apoi niste somon cu spanac si paste fainoase.
    Astea dupa ce mi-am batut capul cu documentele pdf laughing

    tu ai fost la mama, ha?

    Ca si andru iar o fii umblat brambura winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  112. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 22:22 | Permalink

    Andru, la mine e o combinatie intre inspiratia de moment si ce e in lada. Ma ajuta foarte mult sa am chestii gata facute, pe care trebuie doar sa le incalzesc si sa-i pun garnitura.

    Voi nu faceti asa?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  113. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 22:24 | Permalink

    @Laura
    Recunosc: vinovată!
    Mi se pare foarte interesantă combinația somon-spanac!

    Apropos de capotă happy, până ne vedem, pot să-ți spun că a avut ca urmare cel mai frumos și mai surprinzător revelion din viața mea! Hai că mai e nițel pân´ la vară tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  114. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 22:25 | Permalink

    Laura, nuuuu, n’am mai ajuns la mama! am gatit si eu azi: o supa de vaca, un ghiveci si-o friptura de porc la ceaun. Iaca zic peste tot, ca tocma m’am dat mare si la buimaci. Melancolicu a facut ciorba de perisoare hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  115. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 22:29 | Permalink

    Andru, somon-spanac, e una din combinatiile mele preferate (plus si ceva fructe de mare).

    Nitzel? 5 luni pliiiiine!

    Giana, asa da-te mare tongue

    Ciorba de perisoare? Nu-i nimic in comparatie cu noi hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  116. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 22:32 | Permalink

    @Laura
    Îmi plac mult fructele de mare și am aflat un mic secret, sunt considerate a fi de post.
    Nu agreez prea multe variante de preparare a lor sau a somonului, da´ ai reușit să mă faci curioasă happy Poți să mă ajuți cumva, te rog?! big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  117. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 22:33 | Permalink

    DE POST? rolling on the floor La fel ca si carnea de porc, de vita laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  118. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 22:35 | Permalink

    Andru, da, incerc sa te scot din impas. Da’ prajitura aia de ciocolata de sub covor mi-o dai mie?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  119. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 22:37 | Permalink

    Deci cam asa arata:

    http://cdn-dus.chefkoch.de/ck.de/rezepte/7/7928/8649-smallfix-lachs-spinat-nudeln.jpg

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  120. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 22:40 | Permalink

    Deci iei un plic de la knorr cu somon cu spanac (pentru sos). Daca nu gasesti apoi cu lapte amestecat cu branza proaspata (asa ca o crema) si putin praf de inchegat sau faina. Amestesci spanacul (inainte il dezgheti) si sosul si peste pui somomul (file) si fructele de mare (daca vrei si astea) si apoi bagi la cuptor vreo 30 de minunte.
    Pastele le fierbi separat happy

    http://www.doit24.de/productpics/w_400/h_400/48713671.jpg

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  121. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 22:41 | Permalink

    La mine nu arata asa ars somonul ca in prima poza laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  122. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 22:54 | Permalink

    mmm, suna bine!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  123. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 22:56 | Permalink

    Giana, e si foarte buuuun si sanatos happy

    Dar de porc la ceaun io nu am mai auzit.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  124. silavaracald
    Posted 6 februarie 2011 at 23:05 | Permalink

    Voi gătiți noaptea, fetelor? big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  125. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 23:06 | Permalink

    Laura,se face la ceaun din ala de mamaliga, de tuci! pui la inabusit carnea cu apa si sare, dupa care se adauga ulei si condimente si-o scazi pana devine o fripturica. Doar ca e mai molcuta, adica se topeste in gura tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  126. Traian
    Posted 6 februarie 2011 at 23:07 | Permalink

    slvc
    Si mai subliniaza si unele retete cu creion chimic !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  127. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 23:08 | Permalink

    Mel, ne laudam cu ce’am gatit azi. deh! ne plangeam si nou una la alta big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  128. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 23:10 | Permalink

    laughing

    Noi facem rezerve big grin

    Traian, cum iti mai merge?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  129. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 23:11 | Permalink

    Sefa, e ceva de genul:

    Un moldovean si un ardelean stau de vorba.
    - La voi mortii se ingroapa cu popa?
    - Nu, la noi popa ramane afara.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  130. Traian
    Posted 6 februarie 2011 at 23:11 | Permalink

    @strigo – 128
    In ce domeniu ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  131. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 23:13 | Permalink

    @Traian
    Neh, ăsta-i contur de buze! tongue

    @Laura
    Crede-mă că toate dulciurile sunt ale tale! Io doar le păstrez big grin
    Hai că promit să încerc, să văd cum iese. N-am glumit cu catalogarea fructelor de mare ca produse de post! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  132. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 23:15 | Permalink

    Traian, cu sanatatea, ca banuiesc ca contul din banca nu-l dezvalui hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  133. Traian
    Posted 6 februarie 2011 at 23:16 | Permalink

    @andru
    Sigur nu vorbeai cu Papa? phbbbbt

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  134. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 23:21 | Permalink

    $ Laura
    Daaaa, e foarte sănătos somonul tău cu spanac, mai ales praful knorr.
    rolling on the floor

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  135. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 23:25 | Permalink

    Haidi bre, ca ala-i daca nu stie sa faca sosul cool

    Sau ai o reteta mai buna idea ?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  136. andruska
    Posted 6 februarie 2011 at 23:26 | Permalink

    @Traian
    Nu pot să cred cât de tare mă chinui!!
    Io folosesc apelativul ”unchiu´”, numai că să nu devină lumea suspicioasă, la orice dănțuială, rezerv primele locuri pentru tine, numai pot de dragul tău, iar tu…tu te faci că nu vezi nimic și mă întrebi dacă, nu cumva, flirtez cu Papagiglio!?? tongue

    Mulțumesc Traiane, nu subliniez rețetele cu creion chimic, ci cu contur de buze big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  137. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 23:33 | Permalink

    Răi băieţii ăştia! crapă chelea pe ei! devil

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  138. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 23:34 | Permalink

    $ laura
    Niciun bucătar care se respectă nu foloseşte plicuri când găteşte.
    Maxima concesie poate fi utlizarea cubului de supă, care nici aia nu se mai face, se foloseşte supă concentrată lichidă , în cutiuţe mici.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  139. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 23:35 | Permalink

    Offf, andru, amu vii si tu cand incercam sa vad cum ii mai merge lui Traian… hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  140. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 23:37 | Permalink

    Arici, apoi io nu is asa un bucatar teribil. Io mai folosesc si ceva “plicuri”. Nu multe, dar cateodata.

    Dar tu cum faci un sos sa nu mai fie apos? Cu ce il inchegi?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  141. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 23:38 | Permalink

    lasă-l la fiert şi scade .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  142. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 23:43 | Permalink

    Pai uite azi: am facut friptura. Am pus: ulei de masline, un pahar de vin, ceapa si carnea si la cuptor. Mi-a iesit un sos. Dar ala e apos, daca nu-i mai bag ceva. Daca il scot si il pun intr-o tigaie si il pun pe foc, apoi se evapora.
    Cum sa incheg sosul ala?

    PS: io am inghetat asa cu sosul apos tocmai ca nu-mi prea place sa apelez la prafuri, dar asa apos nu mi se lipeste de paste fainoase.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  143. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 23:45 | Permalink

    ŞI TU VREI SĂ FACI APOI PASTE CU FRIPTURĂ ???

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  144. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 23:48 | Permalink

    Da, sunt foarte bune. Dar imi trebuie un sos. Acum am sosul de la friptura, dar e cam apos, desi are un gust foarte bun. Plus salata sau ceva legume. Nu doar carnea cu pastele.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  145. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 23:49 | Permalink

    Am mai facut. Dar am mereu problema cu sosul.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  146. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 23:52 | Permalink

    Laura, află-ţi un bărbat bucătar şi lasă bucătăria-n pace că pierzi vremea p-acolo.
    Friptură cu paste io n-am mâncat veac.

    Există doar un tip de paste, mici, care seamănă cu orezul ca mărime care se pot găti cu friptură, dar altele …

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  147. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 23:53 | Permalink

    Uite cam asa ceva iasa. E un deliciu…

    http://blog.rezkonv.de/wp-content/uploads/2007/09/rinderbraten_in_barolo_2sm.jpg

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  148. kekee
    Posted 6 februarie 2011 at 23:54 | Permalink

    Pastele fără ou sunt mai rugoase, şi absorb mai mult sos ( alea care-s traflate prin trafile de bronz ), dacă alegi şi o formă mai închisă ( ca şi conchiglie – melci ) ai şanse să se lipească/ să rămână ceva sos prin ele, dar oricum e tot o prostie.
    LE :
    Io aşa consider, e pur şi simplu doar părerea mea , nu aş vrea să jignesc pe cineva care crede contrariu ( pentru numele lui DUmnezeu ).

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  149. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 23:56 | Permalink

    Arici, ba chiar si la restaurant italienesc poti gasi ceva de genul.
    Pastele alea sunt ceva specific german (sa nu-ti imaginezi spaghete, dar in mare au cam acelasi gust, sunt doar facute cu ceva mai multe oua)

    E foarte bun… iti zic, daca iti voi face asa ceva vreodata o sa te lingi pe deshte. IS SIGURA. Nu are ce sa nu-ti placa. Sosul poate, dar ala poti sa-l faci tu winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  150. giana
    Posted 6 februarie 2011 at 23:58 | Permalink

    eu vă citesc şi mă râd hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  151. Strigo
    Posted 6 februarie 2011 at 23:59 | Permalink

    Nu stiu daca italienii din Italia manca asa sau cei veniti aici au combinat chestiile. Oricum bucataria italiana e foarte buna, iar cateodata in combinatie cu asta germana ies niste chestii… cre ca ceva in genul ciorbei tale de burta happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  152. giana
    Posted 7 februarie 2011 at 00:03 | Permalink

    care ciorba? aia care se face în cadă? tongue când eşti răcit?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  153. Strigo
    Posted 7 februarie 2011 at 00:03 | Permalink

    Ui arici, inca o poza. Bine legumele le poti varia cum vrei, la fel ca si pastele. Si sosul. Exista chiar si sos cu cognac, dar nu stiu de ce ala nu mi-o iesit niciodata laughing

    http://farm5.static.flickr.com/4135/4939028264_18e96e8737.jpg

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  154. andruska
    Posted 7 februarie 2011 at 00:04 | Permalink

    Dragilor, mă bucur că nu-mi plac pastele, așa că pot să-mi pun privirea de atotînțelegătoare și să mă prefac că pricep ceva din ceea ce spuneți voi tongue

    Singura legătură cu pastele pe care o știu: o variantă cu puțină carne tocată a rețetei de penne all’arrabbiata.
    Modest tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  155. Strigo
    Posted 7 februarie 2011 at 00:05 | Permalink

    Tra sa recunosc, ca si mie la inceput mi s-a parut ciudat. Daaar, e chiar bun. As vrea sa va fac odata, si sa va lingeti deshtele.

    Mai ales ca la noi nu se mananca asa.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  156. kekee
    Posted 7 februarie 2011 at 00:06 | Permalink

    Trăiesc în Italia de ceva vreme, şi mănânc la restaurant de 5 ori pe săptîmână, dar io chestii d-alea nu am mâncat ÎN VECI aici.
    Cred că-s gătite doar pentru nemţi alea.
    Macaroane cu sos de friptură – BLASFEMIE !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  157. Strigo
    Posted 7 februarie 2011 at 00:07 | Permalink

    Andru, noi (cel putin asa a foat la mine) cunoastem pastele fainoase in cam putine variante. Nici eu nu as putea manca in fiecare zi, dar imi plac mult.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  158. Strigo
    Posted 7 februarie 2011 at 00:10 | Permalink

    Arici, las’ ca poate iti prind vreodata tzepii prin jermanica si iti pot arata nishte chestii. Dupa ce probezi, atunci chiar ca vreau sa stiu ce crezi happy

    Cand le-am zis odata la ai mei ca aici astia gastes cam ca si cand ai face ciorba si aia o torni in tocanitza au facut niste mutre… dar cand le-am gatit la ce ma refer or bagat ca spartii laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  159. kekee
    Posted 7 februarie 2011 at 00:11 | Permalink

    Păi în poza ta macaroanele nu au niciun gust că-ş doar fierte şi-s deja reci ( deja-s lucioase de culoare închisă ). Dovleceii-s doar fierţi natur ( nu par să fie o surpriză culinară ) . Iar carnea e o bucată de carne fiartă şi apoi tăiată felii.
    Am un milion de chestii mai gustoase de mâncat decât chestia care e în farfurie.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  160. Strigo
    Posted 7 februarie 2011 at 00:12 | Permalink

    Nu, nu-s gatite pt. nemti. E un restaurant italian, unde merg regulat si seful cu familia manca la amiaza cateodata la o masa de alaturi. Si nu de putine ori i-am vazut mancand asta.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  161. kekee
    Posted 7 februarie 2011 at 00:12 | Permalink

    Ok.
    Dacă vin în Germania îmi găteşti.
    Dacă vii la Bloogstock abţine-te totuşi.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  162. kekee
    Posted 7 februarie 2011 at 00:13 | Permalink

    ok. Strigo, e o delicatesă.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  163. kekee
    Posted 7 februarie 2011 at 00:14 | Permalink

    $ GG
    Touche .
    Ai dreptate .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  164. Strigo
    Posted 7 februarie 2011 at 00:15 | Permalink

    No si tu… clar ca alea tra sa fie calde. Amu alta poza nu am gast big grin

    Pai io ce ziceam, sosul e cam problema. Fara un sos bun nu-s bune pastele asa goale.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  165. kekee
    Posted 7 februarie 2011 at 00:17 | Permalink

    Io sosuri pentru treburi d-alea nu ştiu să fac.
    Întreabă pe altcineva.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  166. Strigo
    Posted 7 februarie 2011 at 00:18 | Permalink

    Arici, ok, incheiem aci friptura big grin
    (da’ io tot nu ma las pana nu iti fac odata tongue . Clar ca tra sa fii de acord. )

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  167. kekee
    Posted 7 februarie 2011 at 00:19 | Permalink

    Even think about it .

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  168. Posted 7 februarie 2011 at 00:19 | Permalink

    Hehe, ce zile petreceam si eu printre rafturile acelei biblioteci, n-o sa le uit niciodata, imi amintesc cu dor de ele…
    Si-o intamplare amuzanta din ‘96: eram in a zecea, la liceu, si tocmai imprumutasem “Cartea Oltului” a lui Geo Bogza, de la biblioteca, ne-o cereau la scoala, nu ma dadeam eu in vant dupa reportaje big grin
    Ei si cum n-aveam eu semn de carte, am folosit intr-o zi o bancnota cu Avram Iancu parca, si uitata a fost in slavita carte tongue
    Peste vreo doua luni, imi amintesc, ma duc la biblioteca, ma dau eu binisor pe langa nenea Bogza si raftuletul lui si tusti, iau cartea, imi recuperez averea (ca nici dracul nu-l citea) si ma bucur mai ceva de parc-as fi castigat la loto tongue

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  169. Strigo
    Posted 7 februarie 2011 at 00:19 | Permalink

    Tu tra sa stii sa faci sosuri bune, ca apoi restul vine. Sa se lipeasca pe paste. Nimic mai mult (numa’ ca mie asta nu-mi prea iese sad )

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  170. Strigo
    Posted 7 februarie 2011 at 00:22 | Permalink

    Gianooo,andruuu, Traian iesiti de sub masa ca nu ne-am spart farfuriile in cap hee hee Avem din alea cu model winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  171. kekee
    Posted 7 februarie 2011 at 00:22 | Permalink

    io ies că-i tîrziu şi mâine am o dimineaţă de meeting.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  172. Strigo
    Posted 7 februarie 2011 at 00:24 | Permalink

    Ok, somn usor arici kiss
    Si succes maine!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  173. kekee
    Posted 7 februarie 2011 at 00:24 | Permalink

    Noapte bună popor.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  174. giana
    Posted 7 februarie 2011 at 00:27 | Permalink

    noapte buna, arici kiss
    Laura, gata? v-ati lamuritara cu pastele? hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  175. andruska
    Posted 7 februarie 2011 at 00:27 | Permalink

    @Laura
    Nici nu mă așteptam la gesturi extreme de la voi happy
    Atît doar că eram depășită de subiect big grin

    @Kekee
    Somn ușor și o săptămînă ușoară!

    V-am pupăcit și io pe toți, căci mă retrag la garaj tongue Noapte bună!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  176. Traian
    Posted 7 februarie 2011 at 00:29 | Permalink

    Gata bre? Mancarea, ce altceva !

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  177. giana
    Posted 7 februarie 2011 at 00:32 | Permalink

    Andru, măi, tu pleci la nani aşa devreme că-ţi lipseşte Mishulake… te-am prins!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  178. Traian
    Posted 7 februarie 2011 at 00:34 | Permalink

    Gata,noapte buna! sleepy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  179. Strigo
    Posted 7 februarie 2011 at 00:35 | Permalink

    Traiane, tra sa mai stabilim cine face sosul hee hee

    Ma retrag si eu sub plapiumioara.

    Noapte buna kiss kiss kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  180. giana
    Posted 7 februarie 2011 at 00:36 | Permalink

    Noapte bună, somnoroşilor! kiss kiss kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  181. Posted 7 februarie 2011 at 04:18 | Permalink

    Nu este spam sau pacaleala. Nu iti vindem nimic si nici nu iti cerem sa promovezi ceva sau pe cineva.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*