Se zice că din cinci persoane cufundate în lectura unei cărți, în sălile de așteptare ale aeroporturilor, stațiile de autobuz sau gări, trei citesc Stephen King. Bănuiesc că statistica asta se referă totuși la America de Nord, în România neexistând -deocamdată- un atât de mare interes pentru regele horror-ului.
Am terminat de parcurs recent Casa întunericului (Black House) continuarea Talismanului (un alt roman scris de el în colaborare cu Peter Straub) și nu pot spune decât că e o carte pentru depresivi. De ce? Pentru că e atât de densă și stufoasă încât îi ține prizonieri în universul ei fără a le da răgaz să-și macine întruna gândurile și obsesiile, înlocuindu-le, practic, cu altele. 750 de pagini bătute pe muchie, scrise cu caractere mici. Recunosc că de n-ar fi fost sărbătorile astea, nici nu m-aș fi apucat de ea. Și mai recunosc că, pe la mijlocul ei, nu am rezistat tentației și i-am citit sfârșitul, pentru că maeștrii King & Straub o cam lălăiau, iar curiozitatea mea era destul de intensă. După ce am aflat finalul, am avut apoi răbdare să citesc și restul, de data asta lectura fiind doar de dragul scrisului profesionist al celor doi.
Despre subiect, nimic de data asta. Un rezumat destul de convingător e trecut pe coperta a patra a cărții, iar dacă vă interesează mai mult, nu aveți decât să vă încumetați s-o citiți. De ce să sufăr numai eu?
Spre deosebire de Duma Key, pe care era s-o las de izbeliște de mai multe ori până când am terminat-o, asta chiar m-a încântat. E scrisă bine și te atinge, ca un basm modern, pentru adulți, bine spus.







Trackbacks
[...] aici: Fascinația basmului pentru adulți Post Published: 06 January 2012 Author: admin Found in section: Si La Vara [...]
[...] & King : Florin, Melania, Georgiana, Marian, Adina, Jovi & Co, Piratul Cinefil, Poison Whiskey, Cine Matinal,Naomikko, [...]
15 Comments
Buna dimineata!
Horror! In timpuri trecute (acum vreo 10 ani), am citit o carte a lu’ nenea asta, Carrie. M-a impresionat teribil drama tinerei adolescente. Cruzimea si rautatea sunt la ordinea zilei printre adolescenti. Cat despre parinti… unii nu ar trebui sa aiba copii
Si cafea si, si!
Carrie e un clasic deja. S-a facut si film dupa el. Excelent filmul!
Am citit cateva din cartile lui S.King ce s-au editat in Ro (Misery, Carrie, Shining, Salem’s Lot, Christine, Cimitirul animalelor, Capcana pentru vise, Dolores Claiborne, It), insa la Povestea lui Lisey m-am poticnit. Am citit cateva pagini si asa a ramas de vreo 3 ani. Romanele scrise in colaborare nu m-au tentat, nu’s de ce.
Imi amintesc ca atunci cand citeam Shining, evitam s-o fac seara tarziu, pentru ca mi-era frica
Eu n-am citit Stephen King inca, tot incearca un prieten sa mi-l bage pe gat. Oi vedea…poate,tot asa, la o sarbatoare.
Buna ziua si un 2012 fericit, plin de realizari in tot ce v-ati propus. Va imbratisez cu drag
Bune recomandarile despre carticica asta. Deja mi-ai trezit interesul, desi genul horror nu prea imi e drag. Totusi, cartile astea sint foarte bine scrise. Daca digeri subiectul e chiar o placere sa vezi ce-i poate pielea autorului si pe unde il duce imaginatia.
nu știu de ce, dar cărțile astea m-au respins de fiecare dată fie și numai dacă rămîn la nivelul (superficial ce-i drept) graficii și al rezonanței titlului.
@miki
Nici mie nu mi-a fost usor cu unele. Cu Christine, de exemplu. Mi se pare unul dintre cele mai infricosatoare dintre toate. Celelalte, precum “iT”, de exemplu, mi se par doar apocaliptice, ori cu asta m-am obisnuit deja.
@Sinzi
Sau intr-un concediu plicticios.
@Miorlau
Nici eu nu ma dau in vant dupa genul “horror”. La drept vorbind, n-am citit pana acum decat S. King din domeniul asta. Dar imi place cum scrie, indiferent de tema abordata.
@Rata
Idem ca la Miorlau. Nici eu nu citesc “horror”, ci doar S. K.
am cetit doar Shining, și da, cum a zis și Miki, nu ceteam din ea decât numai și numai ziua
Reușește în scris așa de bine să bage groaza-n tine, că ai senzația că ești acolo, în mijlocul acțiunii și chiar simți ce simt personajele! 
L.E. am văzut și filmul, dar nu se compară cu cartea.
Fractură dublă tibie si peroneu…Misery…CRANŢ
Ce amintiri dom’le…ce amintiri
De vis!
La multi ani lume draga ! Va pup !
Pai d/aia va stricati ochii ca buchisiti toata ziua la ale cartoaie. In loc sa statz la televizor
The Talisman m-a prins greu dar odata intrat in atmosfera n-am mai lasat-o din mana. Squel-ul nu l-am citit inca.
Cartea mea preferata din opera lui King ramane “Dolores Claiborne”.
La Multi Ani,doctoresa!
azi Buimacii împlinesc un an!
să le zicem la mulți ani? 
neata si de la mine.
Cum a dat lady cafeaua nu va mai dau si eu, ca sa mai facem economie, ca s-ar putea sa ramanem fara!
Nu auzirati ca FMI-ul a rectificat in minus estimarea de crestere economica la nivel mondial?
Asa ca tineti de pachetele de cafea cat le mai aveti.
Revenind la subiect va spun ca eu sunt plecat de acasa si de asta am reactionat mai greu

Cand revin va bombardez eu iar
Acum chiar la subiect:
Ca sa nu mai plangeti ca scriu comentarii lungi, mi-am publicat comentariu sub forma de postare la mine pe blog.
Asa ca va invit sa o cititi care doriti:
http://blackares.blogspot.com/2012/01/despre-autori-si-carti-partea-1.html