Silavaracald

Ce faci când în țară e vânzoleală, afară e frig, ești răcit/ă și, în general, nu te trage inima spre mai nimic?

Te uiți la televizor, cu sonorul stins pe știri, dar deschis la filme, și citești, așteptând să treacă toate astea și te gândești cum poți îndrepta anumite lucruri din viața ta, cele asupra cărora mai ai oarece putere de decizie. Ții legătura cu realitatea ascultând relatările alor tăi, la întoarcerea din oraș, dar refuzi să le mai dai însemnătatea pe care o reclamă dimensiunea evenimentelor, pentru că ai fost martor/ă până acum la prea multe răsturnări de situație și știi că au o dinamică a lor, care te exclud pe tine ca individ. Deci, lumea oricum se rostogolește, la ce bun să te mai obosești să-i dai tu un bobârnac?

Filme bune, filme proaste sau doar oarecare (și pentru un eșec monumental ai nevoie de talent), saga unor familii, cu concluzia tristă (mai mereu asta) că prețul succesului e nereușita vieții personale, întâmplări trăznite din timpul colegiului care te fac să te întrebi când mai au timp puștii și puștoaicele alea să învețe, ocupați fiind ei excesiv cu năzbâtiile extrașcolare, comedii franțuzeștisavuroase, în care, deși se află în mijlocul dezastrului, eroina principală nu-și pierde niciodată zâmbetul seducător și aerul șic…

Cărți bune, cărți proaste sau oarecare. 1Q84 III, Divorțul în înalta societate, Rant…  Ciudat cum, uneori, chiar și în timp ce citești o capodoperă te încearcă gândul că ceva e greșit în jurul tău și-n tine dacă ai ajuns să trăiești prin substituire în loc s-o faci la modul real. Partea rațională din tine te domolește însă amintindu-ți că excepționalul le e hărăzit doar celor care-l merită și că, poate, ai avut și tu doza ta de nebunie pe care ai trăit-o fără să conștientizezi la vremea respectivă; sau ai conștientizat-o, dar fericirea ți-a fost mereu umbrită de faptul că știai că orice are un început e musai să aibă și un sfârșit. Chiar dacă acela e incredibilul și improbabilul Au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

În romanul acela despre divorț (un chiclit oarecare), acțiunea se petrece exact după un asemenea final. O tânără căsătorită cu un tip extraordinar, este, încetul cu încetul -ce-i drept, ajutată și de niște prietene proaspăt divorțate-, roasă de gelozie și ajunge la concluzia că este înșelată, așa că decide să se despartă de soț. Într-un final, se dovedește că totul a fost rodul unui misunderstanding și al unor mașinațiuni ale unei tipe fără scrupule, așa că avem parte de mult așteptatul happyend. Al doilea, dacă e să considerăm căsătoria ei fabuloasă ca fiind primul. Închizând cartea, nu poți să te oprești a te întreba ce se va întâmpla mai departe. Despre ”a trăi” ai oarecare idee, despre fericire ai aflat mai mult din cărți ce e, iar despre bătrânețe îți poți face o idee urmărindu-ți părinții sau comparându-te pe tine ce cel/cea de acum douăzeci de ani. Abia de aici încep întrebările. Din momentul când încerci să le pui pe toate astea într-o ecuație și să-i afli soluția.

Dar despre asta, altădată poate.