Silavaracald

Avea taică-meu cândva, la serviciu, un coleg maaare devorator de romane. Când mai îndrăznea careva să-l întrebe însă cum a fost cartea pe care tocmai a terminat-o de citit, nu zicea nimic altceva decât: ”Interesantă”. Acuma, din două una: ori sutele alea de pagini treceau prin mintea lui ca gâsca prin apă, nelăsând decât eventual un ușor siaj, ori omul nu-i considera pe ceilalți suficient de inteligenți încât să poată înțelege ce ar fi avut el de spus pe tema aceea.

Ei bine, de data asta, sunt nevoită să spun, la sfârșitul lecturii cărții lui Chuck Palahniuk, Rant, exact ca și el: E interesantă. Și, pentru că nu mă simt în stare de o analiză cât de cât subtilă a ei, o să v-o povestesc.

Rant e un copil dintr-un orășel american, născut în urma unui viol al unei fete de numai 13 ani, care e luată ulterior de nevastă de către un tânăr care se va dovedi că este tot el, dar aterizat din viitor. Și care va deveni, pe cale logică (care logică!?) tatăl lui. Nu-i așa că am început bine?  Noa, cum credeți că aș putea trata critic o asemenea acțiune? Nicicum! E totul atât de ireal și fantastic, de te doare bila. De altfel, ar fi trebuit să mă aștept la așa ceva atâta timp cât romanul debutează astfel: ”Ca majoritatea oamenilor, nu l-am cunoscut pe Rant Casey și n-am vorbit cu el decât după ce a murit.”

Mai vreți? Cred că v-ați lămurit îndeajuns.

Cu toate astea, romanul lui Chuk Palahniuk m-a ținut cu sufletul la gură. Dacă în prima parte, referindu-se la copilăria eroului, predomină elementul anecdotic (obiceiul ”drăcușorului” de a-i păta boxerii tatălui cu vopsea galbenă, apoi roșie, care-l face pe ”ăl bătrân” mai să-și iasă din minți imaginându-și că are o boală gravă; sau plantarea de ouă aproape intrate în putrefacție în iarba peluzei din fața casei exact în ziua când tătâne-său urma s-o tundă cu mașina electrică), în a doua virează spre sfera patologicului, și anume, adolescentul începe să se lase mușcat de tot soiul de insecte sau animale otrăvitoare, începând cu păianjenii Văduva-neagră și sfârșind cu vulpi sau alte mamifere turbate, astfel încât în final se îmbolnăvește de rabie. Dar nu de o formă comună, ci de una selectată în urma încrucișării virusurilor diferitelor animale de la care a recoltat respectivii viruși. Ceva care nu te lasă să mori, dar nici să trăiești ca toată lumea. Și pe care o împrăștie cu dărnicie, prin intermediul salivei (a sărutului de fapt) tuturor celor cu care intră în contact.

La terminarea școlii, tânărul Rant pleacă ”la oraș”, fără să aflăm vreodată care e acesta. Știm doar că e unul mare, în care, pentru descongestionarea șoselelor și simplificarea vieții sociale în general, oamenii sunt împărțiți în două categorii, în cei De Zi și cei De Noapte, cele două fragmente neavând dreptul să se arate la față după ora stingerii sau cea a deșteptării și, mai ales, să se amestece între ele, să intre în contact. În mod previzibil, cei din categria De Noapte sunt cetățeni cam de rangul al doilea, dar au parte, în schimb, de distracții spre care aspiră și cei De Zi, astfel încât apar destui doritori de a-și schimba condiția. Printre ele, cursele de ”bușeli cu mașinile”, un fel de întreceri în care participanții trebuiau să se identifice în moduri specifice ca să poată participa la ele.

Ei, dar m-am întins prea mult cred. Dacă v-am captat interesul, sunt sigură că veți căuta cartea prin librării sau biblioteci; iar dacă nu, degeaba aș insista.

Partea anecdotică abia acum urmează însă. Coincidența ciudată. Legătura cu realitatea cotidiană. În urma problemei iscate de răspândirea epidemiei de rabie în țară, autoritățile sunt nevoite să instituie… ei să vă văd dacă ghiciți!… Nu, nici n-aveți cum. Vă spune eu: Legea Urgențelor Medicale!

Să mai zici că nu se leagă lucrurile într-un mod de-a dreptul straniu!