Silavaracald

Ce-ați face dacă ați mai avea de ”cheltuit” doar 1000 de cuvinte, după care, dacă nu ați făcut ce trebuie cu viața voastră între timp, ați muri?

Asta e tema principală a filmului cu Eddie Murphy pe care l-am văzut ieri și care m-a dus cu gândul la toată vânzoleala de vorbe și patimi din ultimele săptămâni. Pe scurt, un agent literar strălucit, care trăia din vorbe meșteșugite, promite marea cu sarea unui guru indian căruia voia să-i publice o carte care urma să devină în mod sigur un bestseller. Ajuns acasă, avea să constate că în curtea din spate răsărise un copac Bodhi, căruia îi picau frunzele cu fiecare vorbă de-a lui rostită sau scrisă. Lucrurile se complică în momentul când află de la acel învățat că a devenit una cu copacul, viața lui sfârșindu-se odată cu desfrunzirea lui totală. Între timp, primește și manuscrisul guru-lui, care e compus însă doar din cinci pagini care sunt mai mult o scrisoare personală decât o operă de iluminare a maselor de aspiranți. Bineînțeles că nu se obosește să le citească și continuă să trăiască încercând să amâne cât mai mult momentul fatal și făcând în continuare greșeli peste greșeli. În cele din urmă, rămas fără slujbă și părăsit de familie, își face timp să le parcurgă, ca mai apoi să urmeze ”instrucțiunile” cuprinse în ele și care erau din cale afară de simple, dar greu de urmat pentru unul ca el care trăia din vorbe: să le dovedească celor dragi că-i iubește și să-i ierte pe cei care l-au supărat vreodată. Salvarea lui vine în ultimul moment, după ce se ”împacă” cu tatăl decedat, pe care nu-l putuse ierta până atunci pentru că-l părăsise mult prea devreme.

Noa, acum că vi l-am povestit de-a fir a păr, nu știu dacă veți mai avea curiozitatea să-l vedeți, deși merită, fiindcă aici Eddie Murphy face un rol bun, deși filmul e cotat doar cu 5,5 în clasamentul IMDb (în care de altfel eu nu cred, fiind făcut de spectatori și fiind supus deci subiectivismului).

După ce l-am văzut, mi-am dorit ca un astfel de copac al vorbelor să crească în ograda tuturor politicienilor, moderatorilor de talkshow-uri și comentatorilor de pe margine care irosesc acum nu o mie, ci milioane de cuvinte degeaba, de-o partea sau de alta a baricadei ridicate nu știu de cine între ei. Să-i vedem atunci dacă și-ar mai permite să se împroaște reciproc cu noroi și să dea din gură ca țațele, la târg, în loc să facă ceva într-adevăr folositor lor și țării întregi: să-și vadă fiecare serios de treabă, să-și rezolve problemele personale și familiale, sociale, profesionale etc; să se împace cu ei și cu lumea adică. Să lase cuvintele să se odihnească adică; și gândurile, sentimentele, faptele bune să vorbească.