Sunt proastă

”Un fel de Lolita”, așa mi-a fost prezentat romanul acesta de către un critic literar ardelean de prestigiu. ”Bine scrisă! Merită citită”, a continuat el întinzându-mi-o. Era în vârful unui vraf de cărți de pe biroul lui, care îi (și îmi) obstrua oarecum vederea. Îi făcusem o vizită pe care o intenționasem a fi scurtă dar care s-a prelungit mai mult decât mă așteptam, dezlânându-se și încrengându-se în considerații politice și schimburi de impresii despre căsuțele noastre de la țară, lecturi, obiceiuri și moravuri. Se întâmpla să descopăr un interlocutor sensibil, cultivat (asta o știam dinainte, așa că poate că nu era chiar o descoperire de moment), plăcut și lipsit de afectarea aceea care mă îngheață mai mereu când sunt în prezența vreunei somități. Aș fi adăstat mai mult timp la vorbă cu el, dar mă aștepta în mașină prietena cu care urma să plec la Ibănești, iar afară bătea spre 40 de grade cu plus.

Cartea arăta destul de nefericit, cu o copertă ca a romanelor ieftine, deși autorul ei e un renumit artist grafic și fotograf (Tudor Jebelanu), aflat însă, se pare, într-o oarecare criză de creație în momentul în care a conceput-o. ”Bine că am ce citi la munte”, mi-am zis, sperând să n-o las totuși din mâini după primele câteva zeci de pagini, așa cum mi s-a întâmplat cu altele; puține la număr, ce-i drept, fiindcă-s răbdurie la citit.

Romanul începe cu o scenă tihnită, de aniversare modestă familială: o fetiță de 11 ani își sărbătorește, alături de mamă, frate, străbunic și surogatul de tată care locuia cu ei de vreo trei ani, ziua de naștere; ocazie cu care, profitând de neatenția celorlalți, lichidează rămășițele de vin din pahare, după care i se cațără în brațe pseudo-tatălui, ocazie cu care acesta constată că prepuberei începeau să-i crească sânii. De aici încolo, povestea evoluează într-un sens pe care i-l bănuiam, având în vedere recomandarea criticului de mai sus. Doar că, după părerea mea, alunecă nu rareori într-un grotesc care-ți provoacă greață… Nu sunt câtuși de puțin moralistă; relațiile între oameni între care există o oarecare diferență de vârstă (uneori chiar considerabilă) au încetat de mult să mă mai surprindă, considerându-le (dată fiind frecvența lor) chiar normale, dar pentru pedofilie și incest încă nu am ”stomac” suficient de rezistent ca să le ”diger”.

Trecând peste aspectele patologice ale acestei parafilii, cochetând și eu cu scrisul uneori, știu că în toată perioada creației, plus (uneori) câteva luni/ani înainte și după, trăiești efectiv în universul pe care-l descrii și ești, rând pe rând, personajele pe care le creionezi. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, deși opera literară e definită drept ficțiune, ea are de cele mai multe ori rădăcini în viața reală, în gândurile sau obsesiile creatorului ei. Din acest punct de vedere, mărturisesc că nu-l invidiez deloc pe Ovidiu Simion, autorul acestui roman. Cu atât mai mult cu cât în viața reală este chiar profesor de gimnaziu, deci în contact permanent cu elevele de vârsta celei de care s-a atașat nefiresc de mult Nen, personajul principal al Verginicăi (nefericită alegere de nume, deși trimiterea la virginitate e destul de transparentă aici, mai ales având în vedere subiectul cărții), dascăl la rândul lui.

Subiectul e unul de ”Știrile de la ora 5”. Concubinul unei femei este atras de către fiica ei minoră și, după ce-i oferă acesteia suficiente dovezi ale preferinței lui nefirești pentru ea, se lasă sedus de către aceasta într-o noapte când fuseseră lăsați doar ei doi acasă. Spre imensa lui surpriză, află că nici măcar nu era primul bărbat din viața ei, deși fetița nu avea decât 13 ani în momentul acela. Relația lor durează câteva luni, degradându-se (dacă acest lucru mai era posibil având în vedere natura relației dintre ei) până la scene violente de bătaie administrate micii destrăbălate (vă asigur că nu folosesc termenul în mod gratuit), de urmăriri și gelozie patologică, ca toate simțămintele bărbatului de 38 de ani. Ruptura survine între ei după ce îi descoperă fetei, pe un DVD, niște poze deochiate și un filmuleț în care acesta îi făcea sex oral unui individ dubios.

Recunosc că dacă nu aș fi fost medic, n-aș fi terminat de lecturat romanul acesta, pentru că nu toate cărțile bune merită a fi citite. Fascinația mea (morbidă) nu a fost însă în legătură cu personajele ei, ci cu autorul, întrebându-mă mereu ce a fost în mintea și sufletul lui în toată perioada conceperii și publicării ei. Cu toate acestea, romanul e bine scris, autorul trădându-se în mod repetat (uneori chiar prea evident, cu oarecare emfază) ca fiind un intelectual cu lecturi vaste, bun cunoscător al mai multor limbi străine și a istoriei culturii. Cu atât mai mult am fost nedumerită văzând subiectul asupra căruia a găsit cu cale a se apleca cu (scuze de cacofonie!) atâta pasiune. De altfel, din anumite referințe biografice, am aflat că acesta s-a ocupat și cu traducerea Lolitei lui Nabokov, pe care o interpretează și reinterpretează în Virginica, lucru care mă face să cred că există o atracție destul de accentuată față de acest subiect. O predilecție, chiar și doar pe plan intelectual, pentru că lecturile noastre ne definesc la urma urmei.

Cum, la sfârșitul oricărei lecturi, după ce mi-am format o anumită părere, sunt curioasă să mai aflu și alte păreri legate de aceasta, iată-mă și acum ”răsfoind” internetul în căutarea de cronici. Și am ajuns aici, moment din care mi s-a demolat întreaga încredere în inteligența mea, făcându-mă să mă simt nici măcar mediocră, ci proastă de-a binelea, pentru că n-am reușit nici pe departe să mă detașez de subiectivism și să surprind ”vibrația intelectuală a acestui roman”, ci doar patologicul sub diversele lui manifestări. Motiv din care mă feresc ca dracu de tămâie să consider rândurile mele despre anumite lecturi ca fiind recenzii, ci doar niște note de lectură mai mult sau mai puțin reușite. Ca aceasta de pildă.

Trackbacks

  1. By Sunt proastă | Pentru Mures on 17 august 2012 at 06:28

    [...] aici: Sunt proastă Post Published: 17 August 2012 Author: admin Found in section: Si La Vara Cald, [...]

  2. By Legendele Bloggerilor | Iubesc Viaţa on 17 august 2012 at 09:18

    [...] şcolile din viitor se va învăţa despre bloggeri că erau veritabili critici de artă literară, critici ai vremii şi ai vremurilor, oameni sensibili sau pur si simplu [...]

  3. By realul vă urează lectură plăcută! | DAP on 27 august 2012 at 07:59

    [...] 10 lei or fi prea mult pentru o carte, măcar din când în când? CommentsPowered by Facebook Comments Related Articles Share [...]


21 Comments

  1. Posted 17 august 2012 at 08:36 | Permalink

    Da, sincer m-am incretit numai citind aceste cateva randuri. Nu stiu de ce faci publicitate mascata unei asemenea oribilitati.
    Mi-am afisat mereu repulsia pentru destrabalarea in public, destrabalare in toate sensurile. Oi fi eu mimoza sau pudic, dar raman la ideea ca sunt aspecte ale vietii care se petrec in lumina si aspecte ce nu trebuie afisate, nici macar la coltul de gazeta “asa nu”! Sunt spitale si tribunale unde se pot delecta doritorii de viata in putrefactie.
    Inca din anii 70 am citit despre “revolutia culturala” ce se desfasura in Germania si al carei principal aspect (oare de ce ma mir?) era sexul liber, indiferent de loc, de gradul de rudenie si de numarul “activistilor culturali”!
    Si nu e gluma sau “propaganda”, m-am ghemuit in mine cand, intr-o toaleta publica sectia “masculi”, a intrat un domn in varsta (40 de ani, aproximam eu) insotit de fiica (sper!) in varsta de 13-15 ani! Vorbeau in ariana lor iar fata a “inspectat” toti barbatii, cu ochii mari, dialogand cu tatal care isi facea treaba, necomplexat!
    Mie mi-au trebuit doua zile sa pot merge iar la toaleta!
    Uite cum am scris si eu un fragment de inalta cultura!
    Buna dimineata!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. silavaracald
    Posted 17 august 2012 at 09:33 | Permalink

    @vasile dumitru:
    Nu fac publicitate oribilităților, dar nu putem ignora realitatea, chiar dacă nu ne place. Aceste lucruri există atâta timp cât își găsesc oglindirea în opere literare și în știrile din mass-media. Și sunt de discutat, chiar dacă ne este incomod. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. Posted 17 august 2012 at 10:36 | Permalink

    Bre, am dat click pe linkul spre cronica specializată dar nu l-am citit. Înainte să iau orice medicament eu citesc cu atenție prospectul fiindcă mă tem de reacțiile adverse. Și cum titlul îmi era clar contraindicat (”a se evita de către inteligențele mediocre”), nu m-am riscat.

    Tu ești o femeie curajoasă, văd. Eu abia le fac față demonilor mei, n-am curaj să mă mai încaier și cu-ai lui Ovidiu Simion.

    Mă duc să citesc capra cu trei iezi. Pa-pa!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. Posted 17 august 2012 at 10:36 | Permalink

    Logica asta am intalnit-o si la stirile de la ora 5!
    Apropo, de ce nu ne dezvalui inedite gen “mai sus” din viata ta?
    pentru ca nu se poate, nu?
    ne aparam imediat cu argumentul “exista”, dar strigam tare “nu si in viata mea”, desi oameni suntem!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. silavaracald
    Posted 17 august 2012 at 11:04 | Permalink

    @arcadia: rolling on the floor
    Păi și acolo e cu omor, cu răzbunare. big grin
    @vasile dumitru:
    Unele există, unele nu. Și scriu despre ele. Uită-te la postările mai vechi! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. Posted 17 august 2012 at 11:40 | Permalink

    ce ma seaca la cronicile asa-zis “profesioniste”, fie ele de carte sau de film, astea pe care le vezi prin ziare sau pe la TV in emisiunile de specialitate, este limbajul mult prea pretentios, nenatural de pretentios abordat. Asa ca de multe ori prefer niste note de lectura fie ele chiar “mai mult sau mai puțin reușite”, dar in orice caz, mai cu picioarele pe pamint.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. Posted 17 august 2012 at 12:16 | Permalink

    Neata si de la mine.
    Am avut o mica problema lucru pentru care nu am mai dat cu prezenta nici pe aici nici pe la mine.

    Acu sa imi incep eseul, deci Geo tine-te bine:

    Incep printr-o afirmatie socanta, afirmatie care de multe ori m-a scos din tagma oamenilor culti si m-a bagat in tagma manelistilor:
    “Lolita nu e mare scula”.
    Am citit-o odata, am citit-o de doua ori, tot incercand sa vad ce gaseste lumea asa senzational la acea carte. M-am plictisit teribil si prima si a doua oara, iar de gasit ceva interesant nu am gasit.
    Nu sunt un pudic, nici un retinut, citesc si scriu literatura cu tot felul de exprimari asa zis porcoase, catalogate ca atare de diversi pudici, dar apreciez mult cand limbajul este folosit cum, cat si unde trebuie, nu doar folosit de dragul de a fi folosit pentru a ma8i marca un punct, chiar daca pare ca se potriveste in context.
    Adica sa folosesti limbajul ca pe o unealta auxiliara la ceea ce ai de spus si de expus, deci pentru prezentarea mesajului, nu sa iti potrivesti mesajul, subiectul, naratiunea numai ca sa ai si tu ocazia sa folosesti acel limbaj pentru ca ai auzit tu ca se vinde.

    Citesc spuneam autori precum Charles Bucovschi (habar nu am daca asa se scrie), San Antonio, Emile Zola, Albert Camus si altii care au stiut sa foloseasca limbajul cu pricina pentru a infrumuseta mesajul si pentru a da un plus de veridicitate subiectului prezentat.
    Dar in cazul Lolitei si in subsidiar si a copiei sale putin modificate Verginica, mi se pare ca rationamentul a fost unul simplu, concret si nu prea de mare geniu:
    “Ce se vinde frate, ce cauta lumea, pai sex, atunci hai sa scrim si noi ceva despre sex”.
    Si daca in cazul Lolitei poti avea vreo urma de indoiala, existand si alte posibilitati (cum ar fi faptul ca autorul delira intens), in cazul lui Simion mai mult ca sigur ca dorinta a fost sa se imbogateasca dupa urma unui roman scris cu si despre sex.

    Poate toate aceste rautati scrise mai sus sunt rasarite din propria neintelegere pe care o am eu pentru respectivii si stilul lor, dar draga SLVC, spre deosebire de tine, nu ma cred prost, ba chiar cred ca sunt super bun si ca de fapt problema e la dansii nu la mine.
    Cat despre prea inteligentii care fac operele alea de arta denumite critici in genul celei aratate de tine, am un singur cuvant, sunt mai prosti decat autorul insusi.
    Critica respectiva dincolo de fornaiala si aroganta pe care o dezvolta, nu dezvolta nimic concret, nici macar o idee, folosind cuvinte goale, fara umplutura, pline de nemasurabil, tocmai de a induce in eroare.
    Cuvinte gen spirit,, entitate pe care nimeni nu stie cum sa o defineasca, dar folosita pentru masurarea calitatii operei respectivului, nu spun nimic despre opera respectivului.

    Si totusi o idee reiese din acea critica, reiese frustrarea autorului, atit a cartii, cat si a criticii, ca romanul lui despre sex la care visa sa il imbogateasca atit de mult, nu se publica la naiba si nu are public.

    Probabil ca domnului autor, sau domnilor autori, ar trebui sa le mai povesteasca cineva si despre marketing, public tinta si alte smecherii dinastea.
    Exemplu simplu, poate citesc domnii autori:
    Domnilor, pun pariu ca un sandwitch, sau chiar un hamburgher mai bun decat MCDonald face oricine acasa, sigur, sigur, dar cu toate astea MCDonald este printre primii la vanzarea de sandwitch-uri.
    Dar cand nici nu bagi in seama publicul tinta, cand scrii numai ce iti trece prin minte si nici aia nu e de cine stie ce calitate, nu poti sa ai pretentia sa te vinzi.

    Semnat un incult prost cu o inteligenta sclipitoare.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. silavaracald
    Posted 17 august 2012 at 13:28 | Permalink

    @coolnewz/Ratatouille:
    Deci, nu sunt singura. hee hee
    @Radu Vasile:
    Idem ca la Rata. big grin
    —————————————————
    Departe de mine ideea de a dori să cobor la nivelul meu de înțelegere limbajul ciritii literare, dar recunosc că, deși citesc genul cu plăcere și din dorința de a mă instrui, uneori e prea criptic pentru mine și ies mai nelămurită din intreprinderea asta decât eram înainte. Și totuși, nu mă las pentru că poate tocmai asta mă incită. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. Posted 17 august 2012 at 13:50 | Permalink

    Ăăăăă, și io-s proastă! Și-n plus, eu n-am putut digera nici “Lolita” până la final. O fi capodopera lu Nabokov (sau, mă rog, cea mai cunoscută scriere), da io tot un elogiu adus pedofiliei am perceput-o. Atât cât am reușit să citesc. Adică un pic mai mult de jumate.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. silavaracald
    Posted 17 august 2012 at 15:14 | Permalink

    @miki:
    Eu am citi-o pe toată, dar tot cu impresia asta am rămas. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. Posted 17 august 2012 at 19:04 | Permalink

    Interesant subiect desi recunosc ca se reflecta in societatea romaneasca pe fondul lipsei de educatie si a saraciei crunte. Sigur undeva, autorul a avut o sursa de inspiratie reala, incat a reusit sa intervina cu atatea detalii. Chiar daca e socant cred ca trebuie abordat, fie si pentru sensibilizarea noastra. Eu sunt suprinsa, indignata, sa vad ca astfel de cazuri se petrec sub ochii multora care nu au nici o reactie.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. silavaracald
    Posted 17 august 2012 at 19:06 | Permalink

    @Gabriela:
    Exact! Exista si nu ignorand-o o putem rezolva.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. Miorlaupufos
    Posted 17 august 2012 at 20:43 | Permalink

    Nota de lectura mi se pare foarte frumos si bine scrisa happy Altfel, subiectul cartii se subscrie unui curent care ne-a cam cotropit: estetica uritului. Dar nu acel urit in sensul de mucegai pictat cu minutiozitate, ci un urit frust, vulgar, clisos si mizerabil pina la cotor. E valabil pentru tot ce inseamna arta, dupa ce ne-am cistigat intr-un fel sau altul libertatea. Libertate care se spune ca este cea mai grea puscarie pentru unii, exact cei care habar nu au la ce e buna si nici n-au inzestrarea spirituala de a se ridica intr-un fel sau altul din bube, mucegaiuri si noroaie. Faptul ca exista acest gen nu e de mirare, dar mereu ridic cite o sprinceana cind vad diversi oameni pe care ii credeam un pic mai inzestrati aflati in extaz si aplaudind mizerii. Primul film romanesc facut dupa ‘89 a fost “Hotel de lux” de Dan Pita. Eram la Sala Palatului la premiera si, cind s-a terminat, cautam degraba un locsor tihnit in care as fi putut vomita. Desi cred ca as fi putut-o face lesne fara sa fiu observata acolo unde ma aflam, pentru ca toata sala era in picioare…aplaudind.

    Genul asta de interactiuni iti lasa un gust foarte amar, nu stiu cum de se face ca autorii au atita forta de…deversare. Reusesc de minune, printr-o osmoza ciudata, sa-si imprastie propria nimicnicie morala, deznadejdea, furia mocnita, deprimarea, cu foarte multa generozitate.

    Nu sint de parere ca punind toate mizeriile astea iintr-o forma asa-zis artistica pe tapet lumea din jur se va sensibiliza sau va reactiona in vreun fel. Ba dimpotriva. Eroii unor asemenea ispravi nu sint de fapt sensibili la nimic, iar lumea din jurul lor cu atit mai putin.

    Intr-un mod foarte ciudat, zilele astea cap de afis este un subiect asemenator. Mereu am fost de parere ca promiscuitatea de orice fel este cel mai des intilnita la extreme: ori la cei cu foarte putini bani, ori la cei cu foarte multi. Diferenta de manifestare este data doar de sume.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. silavaracald
    Posted 17 august 2012 at 22:40 | Permalink

    @Miorlaupufos:
    Mi se par foarte pertinente observațiile tale.
    Adaugă, te rog, la filmul lui Pița și pe cele postdecembriste ale lui Lucian Pintilie și vei avea un tablou mai complet al cinematogrfaiei românești moderne.
    Iar Mungiu @ Comp. se pare că le calcă pe urme.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. Miorlaupufos
    Posted 18 august 2012 at 00:16 | Permalink

    Aaa, pai dupa revolutie incoace s-au intrecut unii pe altii in filme vomitive, pline de sordid, de injuraturi, de limbaj suburban. Asta cica e realism, si asta e viata din jurul nostru, un soi de oglinda in care sa ne privim si sa ne vedem cu toate ale noastre. Ba pardon, daca oglinda pe care ne-o arata seamana cu una mizera din wc-ul unui vagon de tren, nu stiu daca nu cumva nu e vina autorului ca frecventeaza numai asemenea incinte si nu poate sa realizeze ca mai exista si altceva.

    Singurii care au mai salvat cite ceva au fost Sergiu Nicolaescu cu Orient Expres, care are o atmosfera aparte si un subiect bun. Macar dupa ce vezi filmul asta ramii cu o oarecare tristete, nostalgie, melancolie de toamna. Si Cezar Helmis cu Ingerul necesar, care-i un film de stare, lipsit de subiect. Am incercat sa-l vad din nou impreuna cu un prieten si cind l-am pornit a venit el cu observatia ca isi da seama de la o posta ca e un film romanesc. Totusi nu-l pot privi decit subiectiv, cu Cezar chiuleam in grup organizat pe malul lacului Floreasca in liceu asa ca vad complet cu alti ochi realizarea lui.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. Posted 18 august 2012 at 02:37 | Permalink

    Nu am citit Lolita sad dar daca am citit deja in articol ca concubinul unei femei e atras de fiica ei minora,mai bine o las balta! Nu vreau sa citesc carti dramatice ..Dar oare nu o fi trait autorul ,aceasta experienta?laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. silavaracald
    Posted 18 august 2012 at 09:46 | Permalink

    @Miorlaupufos:
    Excelentă și adecvată observație!
    ”… daca oglinda pe care ne-o arata seamana cu una mizera din wc-ul unui vagon de tren, nu stiu daca nu cumva nu e vina autorului ca frecventeaza numai asemenea incinte si nu poate sa realizeze ca mai exista si altceva.”
    @Aniela Deby:
    M-am interesat. Nu e. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. Ana
    Posted 18 august 2012 at 20:50 | Permalink

    Am citit articolul. Ca de obicei, cred ca “bate la fund” orice recenzie.
    M-am riscat si cu chestia aia care nu e pentru “mintile mediocre”. A avut dreptate, nu am avut rabdare sa citesc potpuriul ala de vorbe inchegate sa sune bine si nici nu am inteles exact ce vrea sa spuna. Am deci o minte mediocra.
    Pentru mine subiectul e delicat, imi e greu si sa ma gandesc ca fie-mea are 15 ani si teoretic (si practic) e deja atrasa de sexul opus. Daca ma mai gandesc ca ar putea sa-i placa si unul de varsta lu’ tat-su deja intru in vrie si nu o mai las afara.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. silavaracald
    Posted 18 august 2012 at 22:23 | Permalink

    @Ana:
    Nu vreau să te dezamăgesc, dar nu cred că poți opri așa ceva oricât de precaută ai fi. Singura chestia care contează e modelul familial, care sunt convinsă că este cel bun.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. Strigo
    Posted 19 august 2012 at 14:22 | Permalink

    Greu subiect. si nu numai greu, ci si foarte trist.
    De multe ori ma intrebam ce oameni is astia care fac asa ceva: sa profite de lipsa de ajutor a unor copii. Nu puteam intelge. Pana am vazut mai multe documentare din alte puncte de vedere si macar, macar umpic de tot, pot intelge. Sunt oamnei bolnavi si boala asta vine din copilarie (mamele cu influenta lor). Unii chiar daca au fost in inchisoare pentru asta tot recidiveaza si nu se pot abtine. E cam o boala netratabila. Din pacate. Pentru a evita chesta asta multi se lasa de buna voie castrati. Asa macar raman doar fanteziile, dar nu mai pot face rau.
    Oricum o problema tare nasoala pentru societate si si io ca si tine, sefa, is de parere ca trebe adusa la lumina si nu ascunsa sub covor. Nu se poate rezolva o problema daca nu se cunoaste.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. silavaracald
    Posted 19 august 2012 at 17:54 | Permalink

    @Strigo:
    Asa cred si eu.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*