Iarba dracului

Hai că am trecut la the next level: abandonarea fumatului. Inițiativa a avut-o și de data asta tot Peșty, că văd că, mai nou, are tot felul de idei sanogenetice.

Dacă la cura de slăbit a fost pe cont propriu, la asta cu fumatul va trebui să fac echipă cu el, că m-am săturat să mă iau la întrecere cu pacienții când e vorba de tușit. De regulă, consultațiile celor „răciți” decurg cam așa:

Vine omul și se plânge că tușește de-i ies ochii din cap ca la melc. Îl dezbrac, îl inspectez, îl palpez și-l percutez, după care-l pun să sufle, ca să aud ce are la plămâni. De obicei, la faza asta, îl apucă sfiala, astfel încât abia respiră; cred că dacă i-aș așeza o oglindă în față, nici n-ar aburi-o. Îl rog atunci să sufle din rărunchi fiindcă numai așa pot auzi dacă e ceva neînregulă cu el, dar nici așa nu obțin mare lucru, așa că trecem la proba următoare: îl pun să tușească. Obțin de obicei doar un behăit anemic, de căpriță ce s-a înecat cu un fir de iarbă, așa că îi dau exemplu personal și îi trag, demonstrativ, două-trei chinte de tuse, după care-l îndemn să mă imite. Doar că eu abia m-am pornit cum s-ar zice, așa că în următoarele minute prestăm la întrecere, care buhăie mai tare. De obicei, ies învingătoare, fiindcă la sfârșitul consultației îmi curge deja nasul și am ochii roșii, de la efort, așa că îi scriu rapid rețeta și-l scot afară, că mai am de tușit și cu alți pacienți.

Deci, ne lăsăm… Aseară am tras ultimele fumuri împreună. Acuma… necazul e că, dacă Pesty și-a lichidat toate țigările din casă, inclusiv trabucelele lăsate de fii-su când a plecat în America, eu mai am câteva fire. Le-aș arunca, dar am dat bani grei pe ele, așa că va trebui să le fumez, nu? Ori suntem economi, ori ba, că și asta ne-am propus pentru 2014! Mda, dar oficial m-am lăsat, așa că va trebui să le pufăi pe ascuns, ca pe vremea când eram studentă și mergeam la ai mei. După cum se vede, n-am nevoie de botoxări, colagenări și hialuronizări ca să mă simt din nou puștoaică.

Plus că, fiind medicul familiei și știind cum decurg lucrurile, mă gândesc cu groază ce s-ar întâmpla dacă ne apucă sevrajul pe amândoi deodată. Ne-am sări la gâtleje și am scoate la iveală toate cadavrele din dulap (cum zic americanii). Așa că, probabil, în prima fază, o voi lua mai ușor, după care, o să mă las și eu definitiv.

Așa că țineți-ne pumnii, că proba asta e la dublu și e mai grea ca oricare.

Aștept sfaturi, încurajări și asigurări că după ce oi reuși, or să-mi dispară subit de pe chip cel puțin zece ani care se vor compensa cu cele 2-3 kile pe care vreau să le  mai pun pe mine.

Trackbacks


39 Comments

  1. Posted 8 ianuarie 2014 at 09:15 | Permalink

    happy Sunt cu tot sufletul alaturi de tine! Cand am aflat ca iar s-au scumpit tigarile, m-am decit sa fumez mai putin. In sinea mea, speram ca o zana buna sa fluture o bagheta si sa ma faca sa nu mai fumez deloc. Nu a venit nici o zana, in schimb, zanul de Mihai s-a intors de la serviciu cu doua pachete de tigari. Puteam sa le arunc, stiind ca au costat atat de mult? laughing)

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. silavaracald
    Posted 8 ianuarie 2014 at 09:16 | Permalink

    @Vienela:
    Noroc că suntem econoame, că nu știu ce ne-am face altfel! laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. Posted 8 ianuarie 2014 at 09:40 | Permalink

    si eu sunt econoama tare, cum sa las nebagat in seama pachetul nou si albastru pe care l-a cumparat domnul meu sau, si mai si, sa-l arunc? (ptiu, ptiu, ptiu!)
    iti tin pumnii!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. silavaracald
    Posted 8 ianuarie 2014 at 10:04 | Permalink

    @simf:
    Deci, e așa cum am bănuit: EI sunt adevărații risipitori. Bine că suntem noi altfel, să echilibrăm balanța. hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. vio
    Posted 8 ianuarie 2014 at 10:23 | Permalink

    succes! nu uitati, nu’i asa dificil; io ma las in fiecare seara!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. silavaracald
    Posted 8 ianuarie 2014 at 10:26 | Permalink

    @vio:
    Măria Voastră și Mark Twain, știm! hee hee

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. Posted 8 ianuarie 2014 at 10:32 | Permalink

    Un efort laudabil si un bun exemplu. Si eu mi-am propus sa ma las de fumat si se pare ca, in urma studiilor efectuate de specialisti, cei care se lasa de fumat in luna Ianuarie, au foarte multe sanse sa nu mai reia tutunul ( nu intrebati de ce ca nu stiu explicatia exacta). O zi buna va doresc si sa treceti cu bine de hopul perioadei de sevraj pentru a va indeplinii obiectivul.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. ion-ion romanul care nu face politica
    Posted 8 ianuarie 2014 at 10:44 | Permalink

    De ceva pastilute antifumat gratis de la pneumoftizilogie+pachet sustinere psihologica antifumat ai auzit/incercat?
    Partea financiara: pus banii de tigari intr-un borcan mare ,vizibil cu eticheta tratatii rare(ciocolata,esarfe,cizme,surubelnite….)
    Cum nu am mai fost de mult timp pe aici LA MULTI ANI!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. silavaracald
    Posted 8 ianuarie 2014 at 10:57 | Permalink

    @ion-ion romanul care nu face politica:
    Dap, auzit. Și folosit. Din trei, două au fost eșecuri: Peșty și o pacientă care a intrat în sevraj imediat ce nu le-a mai primit de la pneumo, iar ea nu și-a permis să le cumpere din cauza prețului aproape prohibitiv pentru anumite categorii sociale. Da, de „Ch****x” e vorba.
    La mulți ani și ție, colega!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  10. silavaracald
    Posted 8 ianuarie 2014 at 11:00 | Permalink

    @vasile:
    Mulțam fain!
    Sper să reușim!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  11. Posted 8 ianuarie 2014 at 11:04 | Permalink

    O. Alaturi de campanii d’astea sunt oricand. Hai ca puteti amandoi! Avem vointaaaaaaaa, avem valoaaaaaaaaaaaare, pe noi tzigara nu ne areeeeeeee! winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  12. silavaracald
    Posted 8 ianuarie 2014 at 11:17 | Permalink

    @dush:
    Nebună ești! hee hee
    O să-mi pun asta drept moto, pe perete.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  13. ioana
    Posted 8 ianuarie 2014 at 11:42 | Permalink

    Io m am lasat fara pastile. Un an de zile am apelat la mai mule trucuri ca sa le raresc macar: am fumat doar dimineata, doar la prazn, doar seara, am fumat un pachet la 3 zile, am fumat electronica, am citit allen carr si m-am lasat. dupa 15 ani de fumat numai tigari tari si multe m-am lasat si nu am trecut prin sevraj.

    Ei, cum vine asta cu sevrajul? De ce nu am experimentat starile aferente? Nu zic ca nu exista insa ma intreb de ce la mine nu a actionat, deloc.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  14. Posted 8 ianuarie 2014 at 12:06 | Permalink

    m-am apucat să-ţi comentez aici, dar a iesit ceva atât de lung, că am transformat comentariul într-o postare pe blogul meu big grin
    succes, Mel! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  15. Posted 8 ianuarie 2014 at 12:33 | Permalink

    Tare mi-as dori sa ma las de fumat, nu de alta dar pare exercitiul de vointa suprem si sunt sigura ca mi-ar iesi, numai ca nu m-am apucat niciodata asa ca nah cum sa renunt?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  16. blo
    Posted 8 ianuarie 2014 at 12:43 | Permalink

    nu stiu cum esti tu, dar eu de cate ori m-am lasat de fumat, am pastrat in casa tigari, pentru ca daca n-aveam deloc, ma apucau toate damblalele. cel mai bine e sa tii un pachet inchis.
    iti tin pumnii!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  17. Posted 8 ianuarie 2014 at 13:19 | Permalink

    eu zic ca trebuia sa te apuci de la 1 ianuarie. 8 ianuarie … ce zi e asta pentru a incepe asa un proiect!?
    in alta ordine de idei, din cite am vazut pe la altii, daca vrei sa te lasi, trebuie sa o faci brusc, dintr-o bucata, definitiv. Fiecare exceptie pe care o faci nu este decit o crapatura pe care vei incerca sa o largersti.
    eh, cum suna? batting eyelashes

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  18. Posted 8 ianuarie 2014 at 14:12 | Permalink

    Doamne ajută! Tocmai acum duceam o luptă de convingere cu numita Ancuța, care ar cam trebui să se lase pentru că o doare gâtul când fumează. Polipii de pe corzile vocale descoperiți de medici luna trecută nu sunt un argument puternic pentru ea. Și i-am ținut un discurs de cinci minute care, fiasco, s-a terminat cu „dar de fapt nu tiu cum să te lămuresc, eu n-am fumat niciodată.” Halal mie.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  19. silavaracald
    Posted 8 ianuarie 2014 at 14:26 | Permalink

    @Miju:
    Citit.
    Mulțam fain! happy
    @ioana:
    Faptul că le-ai rărit treptat te-a ajutat să nu intri în sevraj. E ca orice detoxifiere…
    @mihaela:
    Așa, dă-mi peste nas, că merit! big grin
    @blo:
    Mulțam fain! O să păstrez unul pentru orice eventualitate. happy
    @coolnewz:
    Sună cam obscen, dar am înțeles ideea. laughing

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  20. silavaracald
    Posted 8 ianuarie 2014 at 14:29 | Permalink

    @Monica:
    Și ce!? Vrei să zici că ăia de n-au copii, par eczampl, n-ar știi să crească unul în caz că?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  21. Posted 8 ianuarie 2014 at 17:53 | Permalink

    hai că vrei să ne storci lacrimi…
    ăsta e șantaj emoțional!!!
    un umorist american zicea, dacă nu mă înșel, că e floare la ureche! El se lasă în fiecare zi!
    Așa că…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  22. psi
    Posted 8 ianuarie 2014 at 18:13 | Permalink

    slvc, nu te poţi lăsa cu încetul ci numai deodată. şi nici atunci nu e foarte sigur că nu te apuci iar. eu m-am lăsat într-un ianuarie, m-a ţinut norocul jumătate de an şi m-am apucat iar, din plictiseală, răcită bocnă fiind în toiul verii, la plajă.
    aşa că sloganul ar trebui să fie pentru multă vreme de acum încolo: “azi mă las de fumat”
    culmea e că eu nu mă îngrăşasem nici un gram.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  23. Posted 8 ianuarie 2014 at 19:35 | Permalink

    Vaaaaai! Cum adică sevraj de la absenţa tutunului? Bunicul meu, fumător înrăit, în momentul în care începea să fie deranjat de tuse spunea: “de mâine nu mai fumez jumătate de an!” şi aşa era. Il întrebau ceilalţi tentându-l cu ţigări cum de reuşete, iar răspunsul era simplu: “aşa am hotărât, aşa rămâne!” Nu se schimba nimic în comportamentul său, îşi continua activitatea normal ca şi cum nimic nu ar fi intervenit în tabieturile sale. Deci: motivare, voinţă şi … atât! Simplu!
    Mai dau o soluţie: de câte ori simţi nevoia de a fuma, reciteşte-ţi postările şi te vei încărca de bună dispoziţie ! Chiar funcţionează! Sau poţi face bani oferindu-le pentru terapie sanatoriilor pentru depresivi. Depun mărturie pentru eficienţă!!!!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  24. Posted 8 ianuarie 2014 at 20:59 | Permalink

    in prima zi te bantuie gandul la tigare cam de 2-3 ori pe minut. dupa o saptamana iti dai seama ca trece uneori si un sfert de ora si nu te-ai gandit la ea. apoi intervalele de timp incep sa creasca: o juma de ora, o ora…la faza asta trebuie sa vigilezi cu maxima incrancenare, caci chiar de gandul rau te bantuie mai rar, tot mai amarnic te seaca dorinta de-un fum, macar un fum, in definitiv nimeni n-a murit de la un fum.
    noroc ca vrerile astea perverse si naucitoare is scurte, asa ca daca reusesti sa-ti distragi atentia cu orice fel de activitate, te mai lasa in pace o vreme.(eu am reusit sa trec mai departe amanand:gata, m-apuc de fumat, da’nu de-acuma, hai sa vad daca mai suport o ora, a trecut, hai c-o fac diseara, acu’ daca tot ma culc mai bine incep de maine… )
    si esential, da’ absolut ESENTIAL: nu purta la tine niciodata, da’ absolut NICIODATA, arme albe,negre, rosii,ori de orice alt fel de culoare (citeste cutit, unghiera, arbaleta, pistol, aruncator de flacari, grenade, mine etc). pentru ca o sa-ti vina sa ucizi de foarte, foarte multe ori pe zi. pentru un loc de parcare, pentru o privire piezisa, o spusa sau nespusa, pentru ca-ti intra soarele in ochi, sau norii au forme urate,pentru.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  25. Posted 8 ianuarie 2014 at 21:21 | Permalink

    Iti dau linkul? big grin
    Au trecut 9 luni si ma simt ca un nou nascut. Adica nu fac pe mine, dar am renascut. Acum inteleg de ce vad in filme insigna de 6 luni, insigna de 1 an, recompensa celor care se lasa de baut, pentru ca si la alte adictii e aceeasi chestie. Sunt foarte mandra de fiecare luna care trece, parca mai cresc un pic.
    Asa ca daca eu, un muritor de rand pot, puteti si voi. Si de cate ori aveti nevoie de un sut avans doar vorbiti (dushu face galerie, iar balaura va explica pasii laughing) )

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  26. Posted 8 ianuarie 2014 at 21:24 | Permalink

    Eu nu inteleg ce-i vaicareala asta cu lasatul de fumat, zau. M-am apucat la 16 ani (fiind internata in spital de hepatita) si m-am lasat la 23 dupa o criza de astm. De atunci n-am pus tigara in gura. Si nu de frica bolii ci pentru ca am realizat ca e cea mai mare dovada de prostie pe care o poate face un om(ma scuzati ca sunt dura, dar mie asa mi se pare). Adica pe banii mei sa-mi distrug sanatatea, sa risipesc bani pe care i-as putea cheltui pentru alte bucurii, sa put a tutun si sa-i imbogatesc prin viciul meu pe cei care mi-l pun la indemana? Nu, categoric, nu!Mai bine mananc ciocolata, ca-mi stimuleaza endorfinele si iroase frumos. Si daca ingrasa, ce? de-abia n-o sa fac riduri , ca fumatorii. laughing
    Hai, ca se poateee! Din banii de tigari mai bine iti iei esarfe! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  27. Traian
    Posted 8 ianuarie 2014 at 22:00 | Permalink

    Io am reusit. Am 12 kg in plus.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  28. Posted 8 ianuarie 2014 at 22:55 | Permalink

    @adelinailiescu: mda.pai hai sa facem o socoteala: te-ai apucat la 16, te-ai lasat la 23 … adica ai fumat 7 ani. probabil ca nici n-ai apucat sa ajungi la un numar semnificativ de tigari /zi (2-3 pachete). deci da, n-a fost chiar asa de greu.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  29. Posted 9 ianuarie 2014 at 07:56 | Permalink

    Uaaa, ce tare! Succesuri! Mama s-a lăsat (din motive de stent, ți-e clar) și acum, după un doi ani, am observat într-o bună zi că e foarte luminoasă la față, nu mai e pământie cum o știam, arată ca o bunicuță standard.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  30. silavaracald
    Posted 9 ianuarie 2014 at 08:25 | Permalink

    @Vasile Dumitru:
    Și eu mă las în fiecare zi, deci pot candida la postura de umorist american. big grin
    @psi:
    Nici eu nu m-am îngrășat când m-am lăsat (pentru 13 ani) data trecută de fumat.
    @Aurora Georgescu:
    Oamenii de genul bunicului tău sunt rari. Și eu am un prieten care nu fumează decât la cafea (și uneori n-o bea cu zilele) sau la chefuri. N-am reușit să înțeleg niciodată cum funcționează asta. S-ar putea numi fumător ocazional, ca și băutorii, dar nici asta n-o înțeleg. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  31. silavaracald
    Posted 9 ianuarie 2014 at 08:34 | Permalink

    @ba_laura:
    rolling on the floor
    Am zile de-astea când ar trebui să umblu neînarmată și acum, așa că înțeleg ce vrei să spui. hee hee
    @adelinailiescu:
    De fiecare dată când mă apucă tusea cu sughițuri mă gândesc cum se simt astmaticii în timpul crizelor și-mi propun să mă las definitiv, dar cum n-am astm… happy
    @Traian:
    Se întâmplă câteodată și asta. Mai mulți foști fumători se plâng c-au pus pe ei după ce s-au lăsat. Nu m-ar deranja. happy
    @mara:
    Asta, cu aspectul feței, e adevărată. Și eu am observat-o la alții.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  32. Maria
    Posted 9 ianuarie 2014 at 10:10 | Permalink

    Am fumat de la 19 la 55 de ani, cred ca vreo cateva tiruri cu remorca pline ochi cu pachete de tigari, fara sa am vreo jena de orice fel, pana intr-o zi cand, marirea accizei a fost anuntata la ceas de seara.Gata, de maine nu mai fumez! Au trecut 4ani si jumatate, daca vrei poti! Am vreo 6kg in plus, nu stiu daca de la hipertiroidie sau de la lasat de tutun.Urmeaza o dieta disociata, am vazut ca se poate.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  33. silavaracald
    Posted 9 ianuarie 2014 at 12:11 | Permalink

    @Maria:
    Da, se poate. Și cu slăbitul, și cu abandonarea fumatului.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  34. Posted 9 ianuarie 2014 at 12:26 | Permalink

    Nu comentez, am bube. Bafta si sa ne spui cum este.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  35. SLVC
    Posted 9 ianuarie 2014 at 18:49 | Permalink

    @Cuvânta:
    Deocamdată, nu mă prea laud. Peșty, însă, a terminat a treia zi de când nu mai fumează.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  36. Posted 12 ianuarie 2014 at 20:03 | Permalink

    Stai linistita, noi nu te spunem lui Pesty! Multa bafta lui ca sa se lase si tie ca sa te ascunzi. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  37. Posted 16 ianuarie 2014 at 13:42 | Permalink

    Bafta! Tine-ne la curent cu evolutia. As incerca si eu, dar cred ca as depasi suta de kile lejer. Ntz ntz ntz

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  38. silavaracald
    Posted 16 ianuarie 2014 at 18:30 | Permalink

    @Coffee:
    Iote că te țin.
    Peșty s-a lăsat de zece zile. Eu fumez mai puțin, sperând să mă las și eu când va trece „pericolul” sevrajuui la el, că altfel ne-am lua de gâți dacă ne atinge amocul pe amândoi deodată. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  39. Posted 16 ianuarie 2014 at 18:54 | Permalink

    E un calcul bine facut sau doar un pretext?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*