Am fo’!

La petrecere adică.

A fost exact cum îmi imaginam că va fi; și ceva în plus!

O vilă pe malul unui lac. Oameni faini. Mâncare bună, spirtoase din belșug, din care nu m-am ”adăpat”, fiind șofer.

Glume mai cu perdea, mai fără. Hohote de râs care probabil că-i deranjau pe cei care s-au încăpățânat să pescuiască în loc să chefuiască, așa că nu-i de mirare că prada lor (pe care am imortalizat-o lângă o brichetă, ca să-i vedeți dimensiunile ”monstruoase” big grin) arată ca în poza de mai jos.

Evocări, nostalgie și bucuria revederii.

Muzică din țara soțului prietenei mele, dar, din păcate, fără Vasco Rossi, preferatul meu. Eh già

Schimb de daruri, ca între fete. ”Îmi place brățara ta!” ”Ia-o! Și a ta e foarte frumoasă!” ”Ia-o! Și primește și colierul ăsta, să fie setul complet!” ”Nu-mi prea plac vinurile seci sau demiseci. Le prefer pe cele dulci, ca alea din Sicilia.” ”Atunci acesta o să-ți placă la nebunie. Când îl bei, să înmoi câte un biscuițel de-ăsta în pahar, să-i simți pe deplin dulceața. Și să mai pui ceva cărniță pe tine cu ocazia asta.” etc.

Ne-am despărțit cu greu, cu promisiunea să ne revedem înainte să se întoarcă în la ei acasă. Și cu o altă promisiune despre care o să povestesc abia după ce o vom împlini.

Și… uitasem să spun: spre surprinderea mea, încă mai știu italiană, deși am învățat-o fără profesor.

Trackbacks


Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*