Spune-mi cum te numești ca să-ți spun cine ești!

Se zice că dacă nu îți place numele tău de botez, adică nu rezonezi cu energia lui, nu ești din cale afară de fericit sau împăcat cu tine. Uneori, nici cu ceilalți.

Grecii antici (mai ales pitagoreicii) erau convinși că pot descifra (și chiar programa) destinul unui om doar analizând litera inițială a numelui; de fapt, a prenumelui, dacă ținem la acuratețea științifică; nu neapărat a celui real, ci a celui cu care li se adresează apropiații; a celui pe care îl aude cel mai des, uneori din fragedă pruncie și până la deces. Mai târziu, romanii au preluat ideea și au sintetizat-o în sintagma: Nomen est omen, adică, în traducere liberă: Numele îți prevestește viitorul. (Observați cât de documentat, academic chiar, am început. Mai aveți puțină răbdare, că nu mă ține mult! big grin)

Mai mult de atât, s-ar părea că și numărul vocalelor are influență asupra subiectului; par eczampl, dacă sunt pare, defecțiunile lui fizice se văd pe partea stângă a corpului și vițăvercea; impare – dreapta, înțelegeți voi. Ia, pas alergător la oglindă ca să verificați, fiindcă eu mă știu pe de rost și se cam potrivește. Coincidență probabil.

Altă găselniță a onomanticilor (Nu știți ce-s ăia? Păi ce, lăsați gugălu’ să vă mucegăiască? Ia dați fuguța de-l răsfoiți!): inițiala numelui de botez spune despre voi ce tendințe de comportament aveți. De exemplu, Ionii, Ilenele, Irinele, Iulianii, Iolandele și oricare alți oameni (femeile sunt și ele oameni, să ne înțelegem! angry ) ai căror prenume încep cu ”i” reacționează intuitiv dar cam aiurea la provocările vieții, după care regretă, dar ce să-i faci, scroafa e deja moartă în coteț (asta-i de la mine, n-o luați în serios! big grin) Și a doua vocală își are însemnătatea ei, dar cred că v-ați făcut deja o idee așa că nu mai dezvolt.nerd

Credem sau nu în așa ceva, un adevăr cât de mic există și în asta. Sunetul e vibrație și orice vibrație poartă energie.  Simplificând, sunetul este energie. Șădeți bând, că n-am de gând să vă țin o lecție de fizică (frecvență, intensitate, viteză, reflexie și alte alea pe care sunt convisă că vi le amintiți, că atunci când am făcut noi școala, n-aveam pokemoni de ”vânat”, nici bandiți de ”împușcat”, nici curse auto de ”efectuat”, așa că stăteam frumușel cu burta pe carte și învățam tot soiul de ”nimicuri” care nu prea ne mai folosesc azi)! Voaim doar să vă conving că sunetele prenumelor noastre au o energie proprie. Că ne influențează sau nu viața sau destinul, e cam greu de demonstrat științific, dar plauzibil la urma urmei . Mai departe, e după mintea și convingerile fiecăruia.

Cert e că eu nu mă dau în vânt după al meu. Mi l-a ales tata după cel al ălei mai nialcoșe fete din satul lui, sperând probabil să-i semăn când m-oi mai înălța în vârstă. Încăpățânată cum sunt și cum el nu a fost chiar cel mai bun părinte din lume, mi-am zis că nici de-al naibii n-o să cresc înaltă, planturoasă și focoasă cum am aflat că era tiza mea, așa că am ieșit așa cum mă știți (sau credeți că mă știți happy ).

Numele de naștere (sau porecla, în unele cazuri) este cuvântul pe care îl auziți rostit cel mai frecvent în viață, așa că probabil că energia sunetelor lui vi-o poate influența. (Observați, vă rog, că am boldat probabil-ul; să nu-mi aud vorbe după aia… ) Mă îndoiesc că maică-mea (știind de la cine l-am ”împrumutat” și nutrind oarece gelozii firești la cei 17 ani pe care-i avea) mi l-a șoptit, îngânat, cântat cu drag și duioșie. E posibil să nu-l fi rostit deloc și să mă fi alintat doar ea știe cum: ”gălușcuță”, ”corcodușă”, ”pisicuță”, ”viorea” sau chiar ”belea”, fiindcă nu cred să fi fost un copil prea liniștit și drăgălaș de m-a dat bună-mii să mă crească imediat ce am făcut șase luni și m-a uitat acolo (cu mici pauze) până pe la opt ani. Începând însă cu perioada școlară și până în urmă cu câțiva ani, lumea (cu mici excepții nesemnificative) mi-a spus pe numele meu de botez adevărat, așa că am avut timp să mă impregnez cu asupra de măsură de energia asta cu care vă tot bat la cap.

Nu numai că nu-mi prea place prenumele meu, dar îmi displace și accentul pe care îl pun unii pe el. În engleză, de pildă, se pune pe prima silabă: Melany (rostit Mélani); mi se pare o țâră agresiv, ca un deget cu care te împinge cineva în coaste ca să-ți atragă atenția asupra a ceva. În italiană, e și mai dezagreabil: Melania (adică: Melánia), așa cum mă strigau și toți ai mei din buricul munților unde am crescut; și nu cu cel mai prietenos ton, că înșiram boacănele una după alta, ca -pe ață- mărgelele. Pronunția franțuzească e ceva mai pe placul meu: Melanie (aka Melaní). Dar nici asta nu mă încântă din cale afară din motiv că în literatura franceză pe care am citit-o ăsta era un nume destinat fetelor bătrâne, infirmierelor sau guvernantelor. Dar parcă tot e mai bine așa decât să fii Melanie Hamilton din Pe aripile vântului, un personaj mălăios, ipocrit și mieros la modul grețos (părere personală, nu săriți cu parul la mine!), preferata mea (și probabil a majorității muierilor) fiind viforoasa și drăcoasa de Scarlett.

Așa că m-am hotărât să-mi schimb prenumele. (Și nickname-ul, că nici cu Șilavarăcald n-am spart piața.) Să-mi schimb soarta adică, așa cum cred unii tibetani că se poate și cum procedează anumiți rabini cu persoanele cărora le merge totul pe dos. Doar că mi-e greu să mă decid, motiv din care vin la voi cu rugămintea să mă ajutați să-mi aleg altul/altele. Aici, pe FB, lansat cu bazuka, prin viu grai, par avion, prin porumbei voiajori, email sau cum vreți voi. Aștept plină de speranță.

Cu infinită răbdare, că nu dau turcii, numa’ “refugiații”,

a voastră… (aici las puncte, puncte, că încă nu știu ce prenume mi-ați ales)

Trackbacks

  1. [...] Și pentru că, din pură coincidență l-am urmărit în ziua în care postasem articolul ăsta, mi-a captat atenția mai mult decât credeam că o poate [...]


8 Comments

  1. Petre
    Posted 9 august 2016 at 10:17 | Permalink

    Sa stii ca tu chiar aveai ceva din Scarlett. Nu-mi aduc aminte ca vreunul dintre prietenii nostri comuni sa-ti fi “betesugit” prenumele. Asa ca lasa-l cum e! Are ceva melodios inconfundabil ce merita pastrat.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. silavaracald
    Posted 9 august 2016 at 10:26 | Permalink

    @Petre:
    Așa zici?
    Înseamnă că ”Și mâine este o zi”.
    happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. Ana
    Posted 9 august 2016 at 18:32 | Permalink

    Melania este un nume foarte frumos… Cred ca toti am avut uneori momente cand doream sa ne numim altfel (pana si eu tongue ), dar numele este ca si culoarea parului, pana la urma cel (cea) natural(a) ni se potriveste cel mai bine happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. silavaracald
    Posted 9 august 2016 at 22:57 | Permalink

    @Ana:
    Mda. Există însă și vopsea de păr care-ți vine mai bine decât culoarea naturală. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. arakelian
    Posted 11 august 2016 at 00:07 | Permalink

    mie prietenii imi zic Cleo.
    Numele meu este Claudia. Parca inseamn shchiop in latina. Ca ma doare coloana si se duce durerea pe cate un picior, uite ca schiopai; asta e sigur si musai de la nume, si nu de la durerea de coloana.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. silavaracald
    Posted 11 august 2016 at 07:06 | Permalink

    @arakelian:
    Melania, în traducere din greacă, înseamnă întunecata.
    Onomanticii însă o văd într-un mod destul de… interesant:
    http://www.semnificatia-numelui.net/semnificatie-nume-melania/
    Întâmplător sau nu, se cam potrivește. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. Ady
    Posted 11 august 2016 at 15:26 | Permalink

    Chestia cu numarul par/impar de vocale imi cam da cu virgula. Am 4 vocale in prenumele utilizat, dar scolioza e pe partea dreapta. Si desi ptoza palpebrala a fost la ochiul stang, dreptul se chinuie cu dioprie de -8, in timp ce stangul joaca bambilici cu -2,5. Si parca si colecistul (pe care l-am scos la 23 de ani) tot pe dreapta era.
    Eu am doua prenume (unul ales de mama, unul de tata, fara rapel la altcineva), dar a fost folosit mereu, de catre oricine, dintotdeauna unul singur. Nici nu ma prezint folosindu-l si pe al doilea (doar in cazuri super extra oficiale, unde trebuie sa coincida cu ce scrie in buletin). Nu rezonez deloc cu al doilea, nu mi se pare ca ma reprezinta, nu sunt eu. Dar ma simt eu cu primul, cel utilizat. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. silavaracald
    Posted 11 august 2016 at 17:59 | Permalink

    @Ady:
    Tu ai avut de unde alege dacă ai două.
    Picasso a avut mai multe (Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Ruiz y Picasso). Mă întreb cu care se idenrifica mai bine. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*