Glumețul

Îmi intră în cabinet, zi de zi, tot felul de oameni. Chiar acum când scriu, îmi vine în minte domnul X, un tip cu alură de fost directoraș de intreprindere ceaușistă; obișnuit adică să se impună în fața celorlalți și să solicite imperativ explicații. De obicei nu-și scoate pălăria de pe cap deși în încăpere nici nu plouă, nici nu ninge, nici nu bate vântul. Se proțăpește în fața mea, cu o mână în șold, ca o precupeață, și începe să mă mitralieze cu simptomele domniei sale, unele pentru care manualele medicale nu au găsit încă o boală care să le cuprindă. Când un pacient începe să-ți descrie cu lux de amănunte cum i se plimbă durerea din creștetul capului, pe după umărul stâng, unde capătă nuanțe de înțepătură, ca apoi să se transforme în furnicătură și s-o ia la vale, spre buric, ca în final, după ce i-a încins bazinul cu un cerc de foc, să se cantoneze în genunchi, unde deja seamănă mai degrabă a arsură, ție, ca medic, ți se aprinde imediat luminița de avarie care semnalizează: Cenestopatie (un termen elegant pentru ipohondrie).

Deci, intră domnul meu și îmi povestește de-a fir a păr ce-l supără. Îl consult, apoi îmi scormonesc prin minte după un diagnostic cât mai aproape de adevăr, mai deschid un tratat de medicină, ba apelez și la internet, că tot mi-e la-ndemână laptopul, după care îi comunic ce cred despre toate hibele descrise. Omul stă și mă ascultă atent, de parcă ar lua notițe în minte, după care îmi cere -cu un ton care nu admite să i te opui- să-i explic mecanismul fiziopatologic care l-a adus în starea asta. Dacă am avut inspirația să-i pun doar un diagnostic, scap mai ușor, dar de obicei mă ia gura pe dinainte și-i mai expun niște supoziții medicale. Încerc să-mi fac cât mai cinstit meseria, după cum mă duce capul…

Din acel moment începe calvarul meu. Încerc să-i descriu, cu termeni pe care-i poate înțelege, cum văd eu cazul lui. Probabil i se pare că-l iau de prost explicând atât de simplu, așa că-mi mai cere câteva amănunte. Realizând că pacientul vrea să i se facă o expunere în termeni medicali, cum a auzit el la televizor că procedează medicii adevărați, apelez la jargonul de specialitate: dispnee, cianoză, parestezii, pirozis, galeofobie, odinofagie, disurie și ce-mi mai trece atunci prin cap, având grijă la ce spun fiindcă știu precis că, întors acasă, mă va verifica, cu internetul.

După o jumătate de oră de curs de patologie medicală sau chirurgicală sau de ce sărăcie altă specialitate, văzându-l că încă mai cere lămuriri, îi zic, cu ultimele puteri: ”Nu vă supărați, dar ca să discutăm mai mult despre boala/bolile dumneavoastră, va trebui să faceți mai întâi medicina.” I-o spun cât pot de blând, zâmbindu-i dulce și sperând s-o ia în glumă, dar și să priceapă că a sărit peste cal. Inutil să vă povestesc că după ce iese din cabinet mă cer afară de la kingoniană, să pufăi rapid o țigară fiindcă simt că mă lasă nervii.

Noroc că-mi mai intră în cabinet și câte un glumeț care-mi descrețește fruntea și-mi mai spală gustul amar lăsat de împălăriat. Ca domnul Y, de exemplu, ieri.

Destul de bolnav, dar povestind despre suferințele lui cu detașare și vorbe de duh, îmi zice ce are, îi spun ce să ia, după care îmi solicită și o consultație pentru soția lui, rămasă acasă.

-Am o problemă cu nevastă-mea.

O știu pe doamnă deși vine rar pe la cabinet; o plac fiindcă e delicată și bine crescută cum puțini oameni sunt.

-Dar ce-a pățit? De ce nu vine s-o consult?

-Uită! mă informează omul.

-Uită să vină la cabinet? cer eu lămuriri suplimentare.

-Nuuu. Uită pur și simplu. Dați-i ceva de memorie!

-Păi, descrieți-mi un pic în ce circumstanțe i se întâmplă asta, cât durează, dacă o doare capul, amețește…

-Nimic din toate astea, doamna doctor. Să vă dau un exemplu. Ne sculăm, ne bem cafeaua, după care sare cu gura la mine;  mă ceartă doar așa, preventiv, fiindcă n-am apucat să fac încă nicio boroboață la ora aia, că mă pun în mișcare mai greu… Apoi ne vedem de ale noastre un timp, după care, uitând că ne-am certat furcă de dimineață, mă ia la ceartă din nou. Și uite așa toată drăguța de ziulică…

============================================================================

Urmează câteva zile libere. Voi fi plecată din localitate și nu știu dacă voi avea semnal, așa că, La bună vedere pe marți! Dacă se va putea, voi mai accesa FB-ul câteodată, deci nu dispar chiar de tot.

Trackbacks


8 Comments

  1. Posted 12 august 2016 at 09:50 | Permalink

    doamna doctor, si io uit de la o vreme. uit sa zambesc oamenilor pe care nu-i plac, uit sa vizitez matusi, uit sa merg la sindrofii, sa dau frumos in peisaj. imi dati si mie ceva de memorie? happy

    (plus ca las cutitul in frigider, duc ceasca de cafea pe etajera de la baie, plec la serviciu in slapi, dar astea nu mi se par asa grave)

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. silavaracald
    Posted 12 august 2016 at 10:04 | Permalink

    @simf:
    Adică alea din paranteză nu sunt grave. Nebună ești! kiss kiss kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. Posted 12 august 2016 at 10:14 | Permalink

    unde-s dovleceii?

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. silavaracald
    Posted 12 august 2016 at 10:23 | Permalink

    @simf:
    O să pun o poză special pentru tine, pe FB, după ce ajung acasă.
    Floarea soarelui, însă, apare aici. Fără ”etalonul” de care-ți povesteam. happy
    http://silavaracald.cotcodacii.ro/2015/07/21/gradina-de-gospodina-1/

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. Posted 12 august 2016 at 11:08 | Permalink

    uochei. happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. Posted 12 august 2016 at 12:55 | Permalink

    Da, asta cu capu’ nici mie nu-mi iese. Dimineata m-am dus spre dormitor sa iau paltonul si cureaua. Am luat palton, m-am luat cu certatul matzei si-a potaii care nush ce aveau de impartit..si-acu is cu nadragii in mana…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. Posted 12 august 2016 at 13:49 | Permalink

    Doamna draga, dar stiu ca nu ai viata palpitanta happy . La ipohondru sa ii recomanzi miscare si masaj de la nevasta happy dar banui ca nu te crede, deci musai sa ii dai si o crema (cum ii masez fiica mii, cu nivea, de ii trece genunchiul in care proaspat a cazut).

    Iar cu glumeti sa mai te vezi happy ca uite si pe noi ne amuza laughing) ca si noi uitam. Eu mai ales cand mi se cere ceva big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. silavaracald
    Posted 12 august 2016 at 16:20 | Permalink

    @dushurece:
    Păi, încinge-te cu ei la palton. Poate lansezi o nouă modă, ca madam Albu. laughing
    @o femeie:
    Să-ncerc oare cu gelul din postarea precedentă!? confused

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*