Nocturnă

Aseară am avut program artistic cu niște flăcăi toți unu’ și unu’. Să vă explic.

Cabinetul meu a fost spart acum câțiva ani și m-am ales din toată ”afacerea” asta cu o gaură de vreo sută de milioane de lei vechi. Colegei mele i s-a furat geanta de pe birou, în plină zi. De prisos să vă spun că poliția nu i-a prins nici până acum pe făptași. Ba chiar a vrut să mă amendeze pentru că n-am respectat ceva reguli de pază și protecție. Nu mai povestesc fiindcă am făcut-o la timpul respectiv.

Deci, dacă via ți-e prădată de lotri, pui niște haidamaci s-o păzească. Așa am făcut și noi, adică am angajat o firmă de protecție. Ei bine, aseară, tocmai când mă culcușeam mai bine în camera mea, mă sună un tip de la dispeceratul firmei. Primiseră semnal de efracție de la două din geamurile cabinetului; trimiseseră deja un echipaj acolo, dar afară nu se vedeau semne că ar fi forțat cineva ușa sau ar fi intrat pe geam (la care avem oricum gratii). Și că ar fi bine să merg și eu la fața locului, să verific ce este în interior.

Mi-am tras un hanorac peste pijama și am zburat acolo cu Bondarul meu. Lângă clădire mă așteptau trei indivizi: unul scund, mai mult lat decât lung, cu pachete de mușchi care-i jucau nervos pe sub tricou, altul înalt, brunet și încercănat, având un aer vag intelectual (mi-am zis că probabil el e cel care știe să scrie din echipă) și unul pe care nu l-am putut fotografia ca lumea fiindcă se ținea mai în umbră. Drept să zic, dacă n-aș fi văzut mașina cu însemnele firmei, aș fi făcut cale întoarsă și aș fi șters-o de-acolo. Erau genul de bărbați pe care nu ți-ar plăcea să-i întâlnești pe o alee întunecoasă.

Am descuiat cabinetul, am dezactivat alarma și am intrat, precedată de ”intelectual”, care, până să aprind lumina, străpungea întunericul cu o lanternă tip creion la lumina căreia n-ar fi nimerit nici măcar ușa, darmite ceva mai puțin vizibil. În spatele nostru, bondocul abia se strecura pe ușă, într-o dungă, că îl cam încurcau umerii s-o ia oblu.

Am controlat totul și, văzând că nu s-a umblat acolo, am încuiat din nou și am plecat spre casă. Eram încă pe drum când m-au sunat din nou. Că semnal de efracție etc. Deja îmi picau ochii-n gură de somn, așa că i-am refuzat ferm:

- Știți ce, măi ficiori? Ia sunați-o voi pe colega mea, să mai vină și ea să danseze cu voi, că mie-mi ajunge atâta zbânțuială pentru seara asta.

Ete, na! Poa să-l spargă, că n-au ce-mi lua decât fișele (da’ și alea sunt acum descărcate pe laptop) sau mobilierul. Iar dacă mi le iau, nu are decât să mă despăgubească firma de pază pentru ele, că nu degeaba cotizez lunar la ea!

Trackbacks


Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*