Încă

Bărbatul-spalier, în brațele căruia se simțea și ea înaltă, tot așa cum în ale altora se strângea și se chircea, ca să le poată încăpea.

Bărbatul din pricina căruia axul ființei ei se subția și devenea șarpe…

Bărbatul înalt și svelt, cu torsul adolescentin încă, acoperit cu puloverul vișiniu, encoeur…

Zburătorul ei cu pantofi de velur și talpă moale, în care se mai simțea încă fierbând latexul tropical…

Malul Dâmboviței, întunecat, săgetat doar pe alocuri de luminile clădirilor de pe cealaltă margine a ei…

Clipocitul înfundat al apei și pașii lui ușori, aproape neauziți…

Brațele-liane, care o adunau la pieptul lui, ca să nu se prelingă în apa plumburie…

Glasul lui grav, care se adresa direct vintrelor ei, scurtcircuitându-i creierul…

Apoi, vocea Rațiunii: ”Au trecut douăzeci de ani de atunci, femeie! Sunteți doar doi străini legați de amintiri.” Și deșteptarea. Barele spalierului tăind adânc în carnea puțină a spatelui. Strânsoarea neplăcută, uscată și claustrofobiantă a lianeor. Pântecele ei revoltându-se împotriva vibrațiilor profunde și dureroase, uitate, nedorite.

Drumul înapoi, spre casă, în mașina joasă, cu două locuri, rulând silențios pe bulevardele pustii.

Despărțirea, în fața porții. Pașii ei, pe alee, împovărați de ochii lui întunecați, agățați de pulpele-i subțiri…

Zgomotul sec al zăvorului tras pe dinăuntru, și gândul-spadă care o sfredelește: TOXIC!

Trackbacks


2 Comments

  1. andruska
    Posted 21 martie 2017 at 19:52 | Permalink

    Seară bună, bine v-am gâsit!

    Ignorând ultimul rând, comentariul ar fi: DA, VREAU! happy
    ”Parintii lui Bulă il lasa singur acasa numai pentru cateva ore si ca sa nu faca prostii, pun un disc cu povesti. La intoarcere, aud urlete infioratoare inca de la intrarea in scara blocului,zici ca erau scoase de un posedat: “DA VREAU! DA VREAU!”….
    Fug parintii lui Bulisor cat pot ei de repede, intra in casa si il gasesc pe cu clabuci si spume la gura, cu parul smuls din cap, zbierand necontenit: “DA VREAU! DA VREAU!”
    …si discul:”Copii ,vreti sa va spun o poveste? Copii, vreti sa va spun o poveste? Copii, vreti sa va spun o poveste?…”

    P.S. Ținănd, insă, cont de ultimul rând, nu pot decât să recunosc umilă că moooooor de curiozitate să citesc ceea ce va urma! Expriența lecturii scrierilor tale m-a învățat să mă aștept la mari surprize happy
    Sunt cuminte!

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. silavaracald
    Posted 23 martie 2017 at 10:57 | Permalink

    Cuminte ai fost mereu, Andru.
    Urmarea? Cine știe? În viitorul roman, presupun.
    Aici e doar un maculator în care-mi adun fragmente de gânduri.
    ============================
    Fără legătură cu asta: mi-e dor de tine. Poate ”vorbim” pe mail… kiss

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*