Înainte și după

Mda, nici pe FB nu mai poți scrie orice fără să rănești sensibilitatea unuia sau altuia. Oameni pe care nu-i cunoști în realitate, dar despre care ai început să știi, din postările lor, câte ceva, s-ar putea simți ”atinși” de unele observații de-ale tale, așa că mai bine te abții. Ce noroc totuși că aproape mi-am omorât blogul. Am unde să-mi vărs gândurile care altfel ar rămâne nerostite și s-ar pierde sau dilua în realitatea continuă în care ne risipim viața.

De pildă, fotoșoparea pozelor. Strașnic de profund subiect, nu? Ei bine, într-un fel, da, fiindcă arată ceva despre cei (mai ales cele) care o practică. Neîncredere în sine, nemulțumire cronică, dorința de a cultiva o imagine ideală, înfrumusețată. De ce? Poate din orgoliu sau din dorința de a provoca invidie sau de a arăta cuiva ce a ”pierdut” părăsindu-te sau altcuiva ce ar câștiga dacă ai fi a lui… Cochetărie feminină deșartă.

Bun, că la așa ceva apelează cele trecute de o anumită vârstă, pe chipurile cărora se văd toate tristețile, neîmplinirile, crispările, trădările, nopțile franjurate de gânduri, ar mai fi de înțeles, deși nu știu ce ar câștiga retușându-și pozele; odată și odată tot vine momentul adevărului, atunci când, pus față în față cu frumusețea la care se aștepta, pretendentul ar lua-o la fugă fără să stea pe gânduri. Când văd însă așa ceva la femeile tinere, care oricum au expresii proaspete și frumoase, mă întreb ce e totuși în neregulă cu ele.

Ridurile, sunt, până la urmă, urmele lăsate de chipurile noastre de trăirile pe care le-am avut până acum. Ne-am chinuit pentru ele, de ce le-am șterge doar de dragul de a arăta lumii o față incertă, în care nu-ți dai seama dacă persoana respectivă râde sau plânge, dacă e fericită sau cu sentimentele în bernă.

Și-acum, dezvăluiri din culise!

Am pus pe FB două fotografii recente de-ale mele. Una, fără nicio modificare; cealaltă, fotoșopată discret. Subliniez: DISCRET, fiindcă nici măcar de dragul unei demonstrații nu mi-aș sluți fața. Mai întâi, i-am aplicat un ”Smart Blur”, care voalează puțin trăsăturile feței, ascunzând micile imperfecțiuni. Apoi am folosit ”Brush”, în zonele insuficient acoperite. Asta este o fotoșopare (repet) discretă; totuși, cine e atent o va depista. Să vă zic cum? Pur și simplu descărcați fotografia respectivă, apoi măriți-o! Veți observa cu ușurință că zonele prelucrate nu au acele grăunțe mărunte care apar în restul ei, rod al descompunerii imaginii prin dilatarea ei.

Și acum aștept represaliile din partea celor care se simt vizați (vizate, mai exact). big grin

Trackbacks


9 Comments

  1. Posted 16 mai 2017 at 12:53 | Permalink

    Am in lista de prieteni o doamna care parea foarte ok pana in urma cu un an. Apoi a descoperit fotosop-ul si s-a dus pe rapa frumusetea ei. Cred ca foloseste absolut tot ce ofera acest program. big grin Arata de parca e o papusa impaiata. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  2. Posted 16 mai 2017 at 13:05 | Permalink

    acum ca am intrat pe laptop am vz si eu diferenta.
    eu am aceeasi dilema si legat de fondul de ten si pudra aplicata la varste foarte fragede. ce sa corecteze si sa acopere nu pot sa pricep. si nici nu cred ca tine de neincrederea in ele ci doar de niste standarde de frumuste greu de atins sau care exista doar in capul lor…

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  3. silavaracald
    Posted 16 mai 2017 at 13:35 | Permalink

    @Vienela: Exact asta e și senzația mea când văd unele poze. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  4. silavaracald
    Posted 16 mai 2017 at 13:38 | Permalink

    @valerica oprisanu: Și asta-i drept! E motivul pentru care mă machiez și eu. Dacă nu s-ar machia nimeni, n-aș avea o problemă; așa, însă… ar fi concurență nelioală dacă n-aș face-o. Bun, nu dau cu bidineaua pe față, ci doar corectez sau pun în relief anumite lucruri. De fapt, ăsta e rolul machiajului. Ce depășește asta se numește grimaj. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  5. Posted 16 mai 2017 at 16:51 | Permalink

    tre’ sa aprofundez chestiile astea cu bluru si cu blushu. ca nu se stie niciodata cum apare o noua stea.
    chestia real pozitiva e ca vad ca ti-ai amintit de blog.

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  6. silavaracald
    Posted 16 mai 2017 at 22:45 | Permalink

    @ba_laura:
    Da, mă refugiez aici câteodată. big grin

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  7. Posted 30 mai 2017 at 10:29 | Permalink

    Bun ! Tine-o tot asa!! winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  8. Strigo
    Posted 8 iunie 2017 at 21:28 | Permalink

    Si io ma refugiez aici cateodata… happy
    Si inca cu mare placere kiss Chiar daca anii trec. La blog inca nu se vad ridurile winking

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu
  9. silavaracald
    Posted 9 iunie 2017 at 17:29 | Permalink

    Nici pe suflet nu se văd, Strigoițo! happy

    RăspundeţiRaspundeti acestui comentariu

Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*