Oameni care mă inspiră (1)

În accepțiunea multora, India este o țară înapoiată, extrem de polarizată din punctul de vedere al bogăției materiale, dar seducătoare prin spiritualitatea ei care atrage anual sute de mii (dacă nu mai mulți) de vizitatori din întreaga lume: vedete de cinema, cântăreți, globetrotteri, scriitori, pictori, yoghini, hipioți, dar și oameni oarecare, aflați în căutarea sensurilor vieții sau doar căutând să bifeze, pe harta personală, locațiile exotice vizitate.

Din când în când, însă, din rândul indienilor, se ridică personalități deosebit de puternice, cu impact asupra culturii și civilizației întregii lumi. Lista e prea lungă ca să o pun aici. Unul dintre ei este și Sadhguru, despre care am mai scris. M-a atras la omul ăsta nu neapărat spiritualitatea lui, deși asta a fost inițial, cât viziunea lui asupra viitorului Indiei și al omenirii în general. S-a uitat bine în jur și a tras niște concluzii evidente pentru toată lumea, dar ignorate de către cei care suferă de așa numita ”orbire intenționată”, adică ignorarea unor aspecte ale vieții care ni se pare că nu ne afectează direct și personal, lăsând altora grija asta. Una dintre ele este: prin defrișările masive și necontrolate, vom respira un aer din ce în ce mai sărac în oxigen. Ca să fie pe înțelesul oamenilor, le vorbește simplu și sugestiv: inspirăm aerul pe care îl expiră copacii, iar aceștia inspiră aerul pe care îl expirăm noi. Mai simplu de atât nu se poate. Orice copil știe, de la orele de botanică, că lumea verde se hrănește cu dioxid de carbon, în timp ce lumea animală (din care facem și noi parte) are nevoie de oxigenul produs de plante. Concluzia: hăcuind copacii, ne omorâm cu bună știință.

Fără verdeață, nu doar atmosfera e mai dificil de respirat, ci și precipitațiile sunt mai rare, având ca rezultat direct, sărăcirea solurilor și deșertificarea lor. La asta se adaugă și folosirea intensivă a îngrășămintelor chimice, în detrimentul celor naturale, care schimbă (în rău) compoziția pământului. De-ar fi doar atât, dar s-a constatat că nivelul apelor de suprafață e din ce în ce mai scăzut, toate astea prefigurând o criză a apei, căreia omul nu-i poate supraviețui. Dacă am adăuga la asta și faptul că populația globului e în continuă și necontrolată creștere, cam vedeți încotro ne îndreptăm.

Asta e, pe scurt, ”filozofia” de viață a lui Sadhguru, dar omul nu se rezumă doar la a constata și a se văicări, ci și acționează. Prima mișcare: reîmpădurirea, cu 21 de milioane de puieți, a Indiei. A doua o face începând de ieri: ”Raliul râurilor”. Și-a adunat susținătorii și voluntarii și a pornit-o de nebun prin toată India, la volanul mașinii, cu scopul de a conștientiza populația și autoritățile în legătură cu pericolele care ne pasc într-un viitor nu chiar îndepărtat încât să nu-l mai prindem. Ce admir eu însă la omul ăsta este eficiența. Fiind unul dintre primii 50 de oameni infuenți din țara lui, a reușit, doar el știe cum, să atragă de partea sa (de fapt, a noastră, a tuturor) personalități artistice, politice, din învățământ, poliție și armată, vedete de televiziune, guvernatori de provincie, prim-ministru etc. Rezultatele unui demers de asemenea natură sunt unele când ești sprijinit doar de o organizație ecologistă, fie ea și de renume, și cu totul altele atunci când ai concursul unei mari părți a populației, dar și al autorităților, iar faptul că s-a ținut departe de partizanatul politic nu face decât să câștige la capitolul încredere. Asta numesc eu inteligență managerială.

Fiind un subiect care mă interesează, voi urmări parcursul acestui raliu și, mai ales, rezultatele lui, care, ținând seama de toate considerațiile de mai sus, nu poate fi decât pozitiv.

Trackbacks


Post a Comment

Your email is never shared. Required fields are marked *

*
*