Tag Archives: cafea

Cafeaua ca o mitralieră

Vinerea trecută m-am sculat cam târzior. Mă culcasem devreme, având în vedere faptul că urma să mă trezesc cu noaptea în cap ca să-l duc pe Ziurel la grădi, dar organismul meu a considerat la ora 3.00 că și-a făcut orele de somn, așa că m-am trezit plimbându-mă prin casă, numărând dalele gresiei și amintindu-mi [...]

Bucurii matinale

Mi-am luat cărți de la bibliotecă pentru weekend. Bineînțeles că, prinsă cu alte cele, mai interesante și mai plăcute, n-am apucat să le deschid. Dar mi-au picat azi ochii pe titlul uneia dintre ele (de obicei, le aleg după autori, așa că e de înțeles de ce nu-l văzusem până atunci): Bucurii matinale. Acuma, cum [...]

Perseverare diabolicum

… sau obiceiuri proaste, de care ne debarasăm cu greu. Da, știu, și fumatul e unul dintre ele, dar fiind mai mult o dependență vecină cu viciul, nu ne vom referi la el acum, ci la cafeaua de dimineață.
Hai, recunoașteți, majoritatea dintre voi o beau așa ca mine, adică pe nemâncate. A mea e decofeinizată, [...]

Pletora

V-am spus ca “pestisorul” a fost somat sa-si faca blog.  S-a executat, ca nu era sa-si ridice in cap intreaga familie, mai ales ca solicitarea nu venea de la mine, cu care s-ar fi descurcat cu un “Nu” scurt, ci de la fii-su. Asa ca i-am ales o tema; cum e innebunit dupa cafea, am [...]